miercuri, 22 octombrie 2025

Tarot si vești neplăcute

Mai recent am fost rugat să „dau în cărți” unei femei ce își dorea să știe niște lucruri despre relația ei și dacă va avea copii, și mi-am adus aminte de nenumăratele dăți în care am fost pur și simplu nevoit să dau vești neplăcute sau proaste clienților mei.

În cazul de față, întrebările arătau că, pentru a avea copii, aceasta ar avea nevoie de niște schimbări drastice pe plan fizic. Cu Turnul reprezentând Marte și schimbarea radicală, împreună cu Moartea, cât și Asul de Cupe reprezentând transformări profunde pe partea fizică a organelor de reproducere feminine.
În acest caz, divinația clar se potrivea cu realitatea — am aflat că această persoană e posibil să aibă nevoie inclusiv de intervenție chirurgicală pentru a o ajuta să aibă copii în viitor. Dar, într-un final, vedem cum Împărăteasa indică faptul că aceasta va fi însărcinată și cel mai sigur va avea copii, chiar dacă aceștia vor veni prin chin și tribulații.



De cele mai multe ori, când un client apelează la divinație, speră să afle ceva încurajator. Și știu că mulți tarotisti mai au obiceiul să îndulcească citirea, încât să facă veștile să pară mai plăcute.
Eu sincer nu cred în așa ceva. Adevărul, oricât de neplăcut ar fi, ne va elibera. Fiindcă aliniindu-ne cu adevărul, ne aliniem cu întreg Universul și lucrăm cu forțele sale pentru ca, eventual, să obținem ceea ce ne dorim.
Evitând acest lucru și hrănind clientul cu vorbe dulci și calde, când cărțile clar arată încercări grele, îl pui într-o stare falsă de siguranță și orbire și îl faci să fie vulnerabil.

A doua parte a citirii mele era legată de relația acesteia. Era interesată dacă se va căsători din dragoste. Și o înțeleg perfect aici, fiindcă toți vrem să avem o căsătorie în care iubirea să stea la bază — nu datoria, nu obligațiile, nu controlul, obsesiile sau alte noțiuni ce ne înlănțuie și ne taie din pofta de a trăi și a simți în cadrul mariajului.

Într-adevăr, în cazul unei căsătorii, facem sacrificii. Vorbim de o înțelegere în care exclusivitatea este esențială. Devenim exclusiv implicați cu această singură persoană. Sacrificăm ceva pentru a obține ceva nou și pentru a crea împreună. Dacă intențiile nu se aliniază și nu sunt comunicate cum se cuvine, întreaga structură se prăbușește.


În cazul acestei citiri, am vrut să văd și cum ar fi simțită această căsătorie din perspectiva cliente.
Vedem cum 8 de Cupe arată abandonarea emoțiilor și lipsa de permisiune de a simți, 7 de Cupe creând iluzii și false realități, dar cum aceasta va domina relația prin iscusime în comunicare și abilitate, prin forma Magicianului în dreapta jos.

Ceva ce clienta însă nu înțelege încă despre căsătorie este indicat de către cartea 7 de Bâte deasupra acesteia. O căsătorie e o victorie a iubirii, sau așa ar trebui să fie, deasupra ego-ului. Facem schimbări și sacrificii pentru a dărui partenerului sau partenerei ceva și a crea ceva nou. Aceasta e încununată prin nunta și bucuria acesteia — 6 de Bâte, o carte ce nu apare aici.
Dar ce nu conștientizează aceasta este că ceva câștigat trebuie apărat. 7 de Bâte arată că ce am obținut trebuie apărat cu fervoare și înverșunare, la fel cum o ursoaică își apără puii. 7 de Bâte indică faptul că, indiferent dacă ești în vârful dealului și ți-ai îndeplinit țelul, acum ai o luptă fără sfârșit de a apăra acest câștig. Vei fi atacat din mai multe direcții și din unghiuri din care nu te aștepți. Căsătoria, care ar trebui să fie încununarea iubirii, nu poate fi apărată prin pură blândețe, ci prin rezistență marțială.

Din păcate, această carte a picat în poziția „inconștientului” cliente. Ea încă nu înțelege pe deplin această lecție, și de aceea cărțile de mai jos sunt atât de „murdare”, împreună cu un Magician prost aspectat, care mai degrabă indică viclenie în loc de măiestrie.

Am comunicat aceste vești indiferent și am sfătuit-o să le ia cu un dram de sare, eventual să mediteze la ele, tocmai pentru că îmi doresc ca aceasta să evite vreo neplăcere inutilă. Dacă va asculta de sfaturile mele sau nu, asta doar timpul le va arăta.

Frater Iustin

marți, 7 octombrie 2025

Încredere totală

Încredere totală

Cu alte ocazii am mai apucat să scriu puțin și despre simbolismul cercului sacru — cercul pe care îl trasăm și în care ne poziționăm când facem un ritual magic. Acesta reprezintă atât protecție, cât și o identificare cu forțe superioare.
Cercul, reprezentând infinitul, fiindcă nu are început sau sfârșit, nu are unghiuri, ne pune într-o poziție de autoritate și putere. Fiind în mijlocul acestuia, ne identificăm inclusiv cu Dumnezeu și devenim co-creatori împreună cu El.

Pe lângă asta, avem și valoarea protecției pe care acesta ni-l oferă, acționând ca o barieră între lumea din interior, care este sacră și protejată, și cea exterioară, pe care o considerăm profană și mundană.
Scopul aici este și de separare: în interiorul cercului, în mintea și în imaginația magicianului, orice este posibil. Rezultatul pentru care acesta face ceremonia nu doar că se va îndeplini, ci deja s-a îndeplinit, iar el trece prin această transformare a emoțiilor — din cea de dorință și anticipare în cea de împlinire și satisfacție.



Dar indiferent că te-ai afla în cerc, sau afară pe drum, sau într-un alt spațiu, există importanța acestei realități a certitudinii și a încrederii.
Hristos a spus apostolilor că ei eșuează fiindcă nu au credință și că, dacă ar fi avut credință cât un bob de muștar, ar fi putut cere unui munte să se ridice, și așa ar fi fost.

„Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință în voi cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință.”
Matei 17:20

Hristos aici ne spune mai mult decât despre credința în El și în Dumnezeu, ci și despre această încredere că, prin puterea acestuia, orice este posibil. Putem schimba realitatea, putem exorciza demoni, putem face miracole la fel cum a făcut și El — și acest lucru musai trebuie conștientizat și interiorizat când facem un ritual.

În cercul sacru, în care ne aflăm când desfășurăm un ritual, nu mai există îndoială, nu există remușcări sau ezitare, ci există credință, încredere totală că ceea ce ți-ai dorit s-a și îndeplinit.
În mod normal, nu am avea această credință fiindcă ne aflăm în medii mundane, profane, iar mintea și sufletul nostru, fiind obișnuite cu banalitatea vieților noastre — făcând lucruri obișnuite precum mersul la piață, la job, uitatul la televizor, ieșitul la bere cu prietenii — nu au susținerea sau uneltele ajutătoare pentru a transforma mintea noastră și a accepta că totul este posibil.

De aceea, în cerc, nu suntem doar protejați, ci și împuterniciți.
Dificultatea în a atinge această încredere și credință este că necesită timp. Nu este așa de simplu să intri în cerc, să faci un ritual și gata, să simți că totul este deja îndeplinit. Această încredere se poate dezvolta prin practică zilnică de ritualuri și meditații, dar și prin înregistrarea sau notarea reușitelor în jurnal.
Când scriem sau înregistrăm impresiile și rezultatele noastre și ne bucurăm de cele pozitive, creăm un efect de feedback care se susține singur:

Știu că va funcționa, fiindcă a funcționat de atâtea ori în trecut. Știu că va funcționa, fiindcă dacă urmez pașii la fel cum am mai făcut-o și a mers, atunci așa va fi. Știu că petiția mi se va îndeplini fiindcă am chiar Divinitatea de partea mea.

Această încredere mai poate fi întărită și prin repetarea de mantre sau formule de intenție zilnice, sau chiar prin rugăciune. Știm că, prin puterea divină, toate sunt posibile, fiindcă aceasta a creat tot și susține tot, iar noi, când ne aliniem la aceasta, totul devine posibil și nu există limite.

Să aveți succes în toate!

Frater Iustin