duminică, 30 noiembrie 2025

Red Flags în mediile oculte și spirituale

Am mai vorbit cu altă ocazie despre prădătorii din mediile oculte. Aici mă refer în egală măsură la cei care există doar online, cât și la cei care organizează workshop-uri, terapii, cursuri sau evenimente menite să își învețe elevii.

Țin să menționez că simplul fapt că voi înșirui aici o serie de semnale de alarmă nu înseamnă automat că un coach spiritual care prezintă unul sau două dintre ele este, în mod necesar, rău intenționat. Sunt de părere că mulți care pășesc pe această cale – fie că vorbim despre magie, terapie energetică, reiki sau radiestezie – încep cu intenții bune. Poate spun asta și fiindcă personal cred în bunătatea oamenilor și în faptul că, în esență, majoritatea dintre noi ne naștem cu dorința de a face bine.

Cu toate acestea, nu pot să neg că există și un număr restrâns de indivizi care nu au nicio intenție pozitivă, iar „ajutorul” oferit elevilor sau enoriașilor este conceput doar pentru a le crește lor puterea și influența.
Lista de „steaguri roșii” pe care o prezint mai jos se aplică în egală măsură și liderilor religioși tradiționali. Chiar dacă publicul meu nu este neapărat interesat de religie organizată, sunt sigur că veți recunoaște aceste tipare imediat și în cazul lor.



1. Încep prin a-ți spune că TU ai o problemă.

Problema poate fi descrisă în multe feluri: entități atașate, dezechilibre energetice, blocaje, „daune karmice”, sau „nevoia urgentă” de metoda lor de vindecare.
Unii dintre acești șarlatani ajung chiar să îți trimită mesaje pe social media de tipul:

„M-am uitat la fotografiile tale și, prin abilitățile mele intuitive, am văzut că ai un potențial imens, dar ești blocat de x, y, z. Te pot ajuta.”

Evident, ajutorul este ulterior oferit… contra cost.
Iar dacă nu e vorba de un cost imediat, te invită la o „ședință gratuită” menită doar să te atragă mai adânc în lumea lor.

2. Nu admite niciodată că există lucruri pe care nu le știe.

Vezi fenomenul acesta foarte des la „înțelepți” autodeclarați, obsedați de imaginea lor de oameni care dețin adevărul. Realitatea este că suntem ființe limitate, iar ignoranța nu este o problemă — atâta timp cât o recunoști.
Nu există nimic rău în a spune „nu știu”.
Poți continua cu „dar mă voi documenta și îți voi spune”.

În schimb, acești indivizi preferă să mintă sau să ofere informații inventate, doar pentru a nu-și zdruncina imaginea de atotștiutori. Pentru ei, recunoașterea necunoașterii ar distruge iluzia omului iluminat — și evită asta cu orice preț.

Recunosc deschis: în ciuda studiilor mele vaste în domeniul ezoteric, sunt încă multe pe care nu le cunosc. Nu știu aproape nimic despre radiestezie, iar despre practici șamanice autentice am aflat abia recent, discutând cu oameni care provin din culturi ce încă le practică.


3. Justifică acte imorale folosind jargon spiritual.

Acesta este unul dintre cele mai periculoase semne.

Am văzut acum câțiva ani un personaj destul de cunoscut în România afirmând că o țară vecină „merită” să fie invadată pentru că „și-o cere karma”. A sugerat chiar că războiul ar fi legat de niște presupuse artefacte oculte.

Chiar dacă partea cu artefactele ar fi reală, este imposibil de conceput cum cineva care pretinde că este evoluat spiritual poate justifica un asemenea act de cruzime.
Dacă un astfel de om poate găsi scuze pentru violență, îți poți imagina ce ar fi dispus să facă personal.

4. Îți dă un nume nou

Această tehnică este extrem de comună în culte și comunități pseudo-spirituale. Scopul este dizolvarea identității tale și crearea uneia noi, controlabile, centrate în jurul liderului.

Nu e nimic rău în a adopta un nume ritualic ca simbol al drumului tău interior — dar devine o problemă atunci când liderul insistă să folosești doar acel nume.
Numele pe care îl purtăm ne ancorează în identitate; când permiți altcuiva să ți-l schimbe forțat, îi cedezi o parte din puterea ta.
Cei care folosesc această tactică știu foarte bine acest lucru.

5. Pretinde că este reîncarnarea cuiva important.

Aici intrăm într-un teritoriu grav.

Din păcate, astfel de cazuri sunt mult mai comune decât ai crede. Lideri spirituali cu grandomanie nu pot accepta ideea că sunt oameni obișnuiți. Au nevoie să fie „aleși”, „trimiși”, „profetici”.

Unii pretind că sunt reîncarnarea unui profet sau a unui personaj istoric. Alții se pretind manifestarea fizică a unei zeități sau a unui arhanghel.
Samael Aun Weor, de pildă, susținea că este Arhanghelul Samael întrupat.

Cele mai periculoase cazuri sunt, de obicei, cele în care liderul pretinde că este însuși Hristos reîncarnat.
Nu spun asta imediat; așteaptă să aibă suficienți adepți, apoi „dezvăluie” adevărul.

6. Se înconjoară de oameni cu caracter slab.

Am observat acest fenomen atât online, cât și în viața reală. De obicei, liderul spiritual este carismatic, un bun vorbitor, magnetic.
Dar în jurul său adună oameni extrem de vulnerabili: persoane cu identitatea slab conturată, cu vieți grele, traume, lipsă de direcție, sau trecut marcat de abuz ori greșeli pe care le regretă.

Acești oameni sunt mai ușor de manipulat, iar liderul știe asta.
Înlocuirea unui anturaj toxic cu o figură carismatică care pretinde că e salvator nu este o soluție — este doar începutul unei alte forme de dependență.

Ar mai fi multe alte semnale de alarmă, dar consider că acestea sunt printre cele mai ușor de recunoscut și vă pot ajuta să vă protejați de prădătorii spirituali.

Să aveți spor în tot ceea ce faceți.
Frater Iustin

luni, 24 noiembrie 2025

Tarotul ca Hartă a Corespondențelor Magice

A venit vremea să deschidem iar subiectul tarotului.

A trecut ceva timp de când am mai abordat ceva despre aceste cărți și cum pot fi de un imens ajutor în călătoria noastră magică. Recunosc însă că am niște reticențe să vorbesc uneori despre tarot fiindcă, din nefericire, acesta a fost redus la doar un instrument de ghicit în ultimii ani.
Nu este vina nimănui aici, ci doar constat cum atâta lume folosește tarotul pentru cartomanție, pentru ghicit, pentru a „da în cărți”, cum s-ar zice, dar eșuează în a înțelege complexitatea și profunzimea arcanelor majore și minore.




Cu ocazia aceasta vreau să vă spun că Tarotul are și alte aplicabilități, de la chei pentru viziuni (scrying), la implemente de ritual ce ancorează în fizic simbolismul cu care lucrăm, dar în cazul de față vreau să mă concentrez pe faptul că este un instrument fantastic pentru a învăța și memora seturi de corespondențe magice și oculte.
Ca parte din inițierea mea, a trebuit să folosesc tarotul. Inițial pentru simple meditații în care doar stăteam timp de cam 5 sau 10 minute și priveam o singură carte fără să încerc să o analizez, și doar îmi lăsam subconștientul să perceapă și să înțeleagă însemnătatea acestor arcane.

Dar hai să ne oprim puțin și asupra acestui termen. Arcana.
Arcan înseamnă ceva misterios, înțeles de către puțini, secret sau, mai pe românește, taină. Fiecare carte ascunde mai multe taine. Și, dincolo de faptul că aceste pictograme ne pot ajuta să construim un fel de poveste în care citim viitorul, trecutul sau divinăm mai multe detalii despre o întrebare sau situație, e clar că sunt mai multe taine dincolo de asta.

Am mai vorbit în mai multe articole despre misterele câtorva dintre cărți, în mare parte arcane majore, precum „Înțelepciunea ascunsă a Nebunului”, și simbolismul ascuns al cărților precum „Puterea”, „Roata Norocului” sau „Cumpătarea” (echilibrul). Acolo am referențiat acele corespondențe astrologice, elementale, cât și cabalistice. Nu am apucat să intru în pâine cu adevărat, dar vreau să mă folosesc de această oportunitate să vă încurajez chiar pe voi să meditați cu aceste cărți și să vă uitați cu atenție la pictograme și să deslușiți singuri ce ar însemna fiecare carte.

Pe internet există deja multe site-uri, cât și cărți ce pot fi achiziționate, care explică aceste seturi de corespondențe. Dar înainte să treceți la acel pas, ajută mult să vă folosiți perspicacitatea și intuiția.

Dar, dacă doriți un exemplu de set de tarot ce are toate corespondențele scrise deja pe cărți, încât să le memorați mai ușor, recomand The Hermetic Tarot. Acesta e unul dintre cele mai de folos în materie de memorare de corespondențe. Chiar dacă e un set monocrom, doar alb-negru, veți găsi pe aceste cărți simbolismul astrologic, cabalistic și inclusiv numele îngerilor și arhanghelilor corespondenți. E cu adevărat un set excelent pentru orice persoană ce se află pe acest drum de descoperire și înțelegere și nu îl pot recomanda mai mult.

Multe binecuvântări.
Frater Iustin


vineri, 21 noiembrie 2025

Boala șamanică și societatea modernă.

De vreo două săptămâni citesc cartea „Șamanism, tehnicile arhaice ale extazului”, scrisă de către nimeni altul decât faimosul și respectatul istoric al religiilor, Mircea Eliade.

Am revenit la scrierile acestuia după o pauză de mai mulți ani. Am fost sincer uluit de „Istoria Religiilor”, din care am citit patru volume, și de „Tratatul de istorie a Religiilor”, care a servit și ca o revivificare a curentului magic din viața mea.




Citisem aceste cărți într-o perioadă în care cercetam adevăruri dincolo de empiricismul cu care m-am înarmat și înzestrat de câțiva ani buni. Am dus ateismul meu până la extrem, iar concluzia a fost una foarte întunecată: o degradare permanentă, viețile noastre, lumea și tot universul erau lipsite de însemnătate și de spirit, și eram toți colectiv, împreună cu atomii și galaxiile, meniți să ne evaporăm în întuneric conform celei de-a doua legi a termodinamicii.

Ai putea spune că, în acea perioadă, încercam să îmi formez o altă formă de spiritualitate ateistă, din cauza obsesiei mele cu rațiunea și materialismul. Dar materialismul la care îmi racordasem întreaga viziune asupra cosmosului simțeam cum mă macină și mă putrezește din interior, până când am ajuns la o criză profundă, în care visam că eram deja mort.
Este un lucru cu adevărat îngrozitor, dar aceste coșmaruri, mai degrabă, au fost o revenire a unei chemări spirituale care se trezise în mine destul de devreme. Aveam astfel de vise în care pluteam prin cosmos sau în care eram transformat într-o rază de lumină, străbătând infinitul dintre sisteme solare și galaxii. Dar atunci eram prea mic și nici nu știam ce erau aceste experiențe onirice.

În plus, aveam și un obicei neobișnuit pentru un copil: vorbeam despre experiențe pe care le avusesem „când eram mare”. Nu îmi dau seama cum îmi veneau aceste vorbe, fiindcă, amintindu-mi acum, realizez că eul meu, care s-a format în timp, era mai mult un pasager, iar multe dintre acțiunile mele până la vârsta de șase ani ar fi fost ghidate de altceva sau altcineva — și spun asta dincolo de instinctele tipice unui copil preșcolar, care sunt, altfel, foarte firești.

Dar chemarea mea spre calea magică și spiritualitatea a venit cu adevărat puternic începând cu vârsta de 13–14 ani, când am început să am iar vise, dar de data aceasta erau coșmaruri îngrozitoare, cu tot felul de ființe ce trăgeau de mine în toate direcțiile, de multe ori cu intenții mai puțin ortodoxe.
Ajunsesem la un punct în care halucinațiile mele nocturne treceau ușor-ușor în starea de veghe, iar eu eram cel mai mult îngrozit să adorm, fiindcă nu știam ce umbre, figuri demonice sau prezențe ar fi stat la marginea patului meu, sau — de multe ori — chiar în patul meu, supunându-mă la chinuri emoționale și unele ce ajungeau chiar la nivel fizic sau tactil.

Acum, privind în trecut și cunoscând realitatea lumii spirituale și a duhurilor, știu că, în ciuda faptului că la nivel fizic nu pățeam mai nimic și stăteam întins în pat, corpul meu astral sau chiar și cel eteric era supus acestor chinuri.
De ce oare vă povestesc acest lucru și ce relevanță are cu cartea lui Eliade despre care v-am spus la început? Ei bine — ieri am avut o epifanie.
Abia am ajuns la jumătatea acestei lucrări academice titanice din partea lui Eliade, așa cum sunt deja bine obișnuit, și realizez că experiențele mele din copilărie, adolescență și ulterior în viața de adult erau literalmente chemări către această cale magică sau chiar șamanică modernă pe care o urmez.

Este clar că această carte studiază ceremoniile, obiceiurile și cutumele spirituale ale unor popoare care nu au fost atât de puternic afectate de revoluția agrară și mai ales cea industrială.
Fără doar și poate, aceste schimbări au ajuns și în teritoriile lor. Fie că vorbim despre Buriati, Iakuți, Tungusi (de unde provine și numele de șaman pentru acest rol), sau alte triburi africane, australiene sau americane.
Odată cu revoluția agrară, am ajuns — ca specie — la un stil de viață foarte diferit de cel nomadic sau seminomadic de vânători-culegători. Și, odată cu sedentarismul, a apărut și religia de stat, sau structura politică stabilă.
Acești șamani au fost în timp înlocuiți de o nouă castă de lideri sau slujitori spirituali, spun asta fiindcă — în ciuda puterilor pe care șamanii și vrăjitorii le au sau le-ar fi avut — rolul lor era să slujească tribul sau comunitatea.

Ei erau vindecătorii, liderii de ceremonii, ritualiștii și clarvăzătorii care sfătuiau obștea în legătură cu lucruri esențiale: când să meargă la război, dacă să se mute dintr-un loc în altul, când să facă pace, când să ofere sacrificii. La fel, aceștia aveau și rolul de a consilia membrii societății din care făceau parte în orice problemă de natură spirituală.

Dar ce este de remarcat mai ales este că aceste experiențe sunt comune aproape tuturor societăților care încă mai practică șamanismul autentic.
Chemarea de a deveni șaman — acest specialist în ritual și viziuni — nu era la întâmplare.
Cel mai des, copilul, fie fată, fie băiat, avea experiențe nu foarte diferite de ale mele. Acesta era torturat de duhuri prin boli, febre, crize epileptice, leșinuri și vise sau coșmaruri.
Ce m-a impresionat este cum Eliade a găsit această paralelă la atâtea popoare; dar pentru mine descoperirea a fost strâns legată nu doar de experiențele mele personale, ci și de ale altor magicieni cu care păstrez legătura și în care am încredere că nu îmi vând gogoși sau povești fantasmagorice.

Atât eu, cât și aceștia, am suferit de aceeași problemă ca mine: experiențe terifiante cu duhuri, vise și coșmaruri.
În cazul nostru, trei persoane în cauză, a trebuit să ne aducem experiențele onirice sub control cumva, iar în lipsa unor soluții convențional acceptate — precum terapia psihologică, la care am apelat și eu — am fost nevoiți să găsim soluții de natură spirituală.
Acestea au venit prin practică de ritual, rugăciune și dezvoltarea unei voințe prin care să devenim stăpâni peste aceste experiențe, nu ele având putere asupra noastră.

M-am gândit că, dacă m-aș fi născut într-unul din aceste triburi sau într-o altă perioadă istorică, în loc să mă chinui și să bâjbâi pe întuneric, căutând soluții oriunde apucam, tribul sau satul ar fi recunoscut că am această boală „șamanică” și m-ar fi dus la un astfel de expert care m-ar fi învățat de mic ce să fac, ce să nu fac și cum să transform aceste tulburări în atuuri.

Mie și altora care ne aflăm pe acest drum ne-a luat mult mai mult timp, din cauza faptului că societatea modernă pare să fie total separată — de curând — de spiritualitatea autentică.
Aceasta fiind înlocuită ori de dogmatismul religios, ori de metoda științifică atât de puternic ancorată în materialism, care refuză din prima ideea că am fi ființe spirituale și că această lume este vie și animată de duhuri.

Eu, în mod sigur, nu mă consider șaman. Calea mea este cea de magician ceremonial și merg pe ea cu încredere, simțind că sunt pe drumul cel bun — clar mai bun decât să o refuz pentru o viață mundană.
Dar șamanismul este prima formă în care omenirea a încercat să facă sens dintr-un univers ce pare haotic și greu de descifrat.
Acești „ciudați” ai societăților din care făceau parte erau atât respectați, cât și temuți, și din motive bine întemeiate.

Oricum, ca încheiere, chiar dacă sunteți la început de drum, nu pot decât să vă recomand cărțile lui Eliade.
Chiar dacă stilul său este clar unul academic, folosind neologisme complicate, puteți descoperi adevărate comori în materie de informație despre domeniul ezoteric.
Aceste comori nu le puteți descoperi din meme sau din citate ale unor maeștri falși care își vând cursurile la suprapreț doar pentru a-și etala importanța de sine.

Să aveți spor în toate.
Frater Iustin

sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Vreme pentru a astepta.

Săptămânile următoare vom trece printr-o perioadă deosebit de dificilă din punct de vedere astrologic. Cu cinci planete în retrograd, suntem forțați să așteptăm, să ne temperăm impulsurile și să ne conservăm resursele pentru vremuri mai blânde.

De astăzi avem efectiv patru planete în retrograd: Uranus, Neptun, dar mai ales Jupiter și Mercur. Mercur este dublu debilitat — retrograd și aflat în Săgetător, un semn în care funcționează deosebit de slab.




Această combinație, o adevărată furtună de retrograde, complică inclusiv practica magică. Orice operațiune, cel puțin la nivel planetar, trebuie să treacă mai întâi prin poarta Lunii și a sefirei Yesod, apoi prin sfera lui Mercur, care corespunde cabalistic sefirei splendorii, Hod.
Iar această sferă mercurială este esențială pentru tot ceea ce presupune magie: comunicare, inteligență, schimb, vindecare, tranzacții, înțelegere subtilă.

Dacă ar fi fost vorba doar de un retrograd într-un semn neutru, precum Balanța sau Scorpionul, nu am fi discutat despre o presiune atât de mare.
Însă Săgetătorul este o poziție foarte inconfortabilă pentru Mercur — el caută detaliul, tehnica și precizia, în timp ce Săgetătorul urmărește adevăruri mari, filozofie, religie și sens.

Privind mai departe de natura mercurială a perioadei, îl avem și pe Jupiter, care, deși puternic prin exaltarea sa în Rac, se află totuși în retrograd.
Împreună, Mercur și Jupiter formează axa Rațiunii și a Credinței. Când amândouă retrogradează simultan, mintea și credințele noastre sunt zguduite.
Astfel, ne trezim mai puțin capabili să gândim limpede, să acționăm cu discernământ sau să ne sprijinim pe convingerile noastre profunde. Iar acest lucru face dificilă luarea unor decizii înțelepte, fie ele mărunte sau de anvergură.

Din acest motiv, nu recomand ritualuri magice majore în această perioadă și nici hotărâri importante sau conversații sensibile, care s-ar putea transforma ulterior în regrete.
Atât comunicarea, cât și interpretarea sensurilor profunde sunt diminuate.

Cel mai potrivit lucru acum este a aștepta.
Este benefic să notăm în jurnal ceea ce trăim, dar fără a judeca; doar să păstrăm observațiile pentru timpuri în care nu vom mai fi atât de afectați de mișcările celeste.
Și, dacă plănuiți să vă faceți citiri sau să cereți sfaturi importante pentru ritualuri, vă recomand din nou să mai amânați puțin.

Să aveți spor în toate.
Frater Iustin

vineri, 7 noiembrie 2025

Despre un ritual pentru carieră.

Acum probabil o lună sunt contactat de un client ce vine cu o cerere foarte specifică.

De obicei sunt confruntat cu tot felul de solicitări mundane, în care cineva vrea ceva sau pe cineva anume. De multe ori ajung în poziția în care trebuie să îi sfătuiesc că ce poftesc nu e neapărat și ce le trebuie și ce le va face bine.

Totuși, de data aceasta, solicitarea a fost una mai pe placul meu, și parțial și pe placul spiritelor cu care aleg să lucrez.

Probabil deja știți — mulți dintre voi — că tind să evit să lucrez cu entități demonice sau chtonice, și asta din motive bine întemeiate.

Ce forță invoc sau evoc, chiar dacă o fac de dragul unui client, prieten sau rude, eventual va avea și efecte asupra vieții mele personale. Și cum nu îmi place să am de-a face cu cele întunecate, pe cât de rapid ar lucra în această dimensiune în care există, mai degrabă aleg schimbări ce vin mai blând, decât metoda „ciocanul” cu care acestea operează.

Cererea acestui client mi-a plăcut fiindcă, în primul rând, avea deja o formulă de intenție cât de cât bine definită. Știa ce își dorea. Și anume, să prindă un loc sau o poziție profesională într-o instituție de stat — în cazul său, mai degrabă într-una religioasă. Foarte bine până aici. Dar îmi dădusem seama că e genul de persoană care oricum gravitează spre astfel de poziții sociale, cât și profesionale, unde ar avea susținerea unei instituții.

Am mai făcut ritualuri de angajare, atât pentru mine cât și pentru alții, cu rate bune de succes, cu un înger Shem.



De data aceasta am vrut ca abordarea să fie ceva mai diferită. Din cauza faptului că Jupiter este puternic în această perioadă, fiind exaltat în semnul Racului, și fiindcă sfera jupiteriană corespunde și cu instituții de stat sau religioase, am zis să profit la maxim de acest lucru.

Operațiunea a fost făcută, bineînțeles, într-o zi de joi, în ora planetară a lui Jupiter. Am apelat la spiritul Olimpic Bethor din *Arbatel*. Inițial mă gândeam să vin cu toată ierarhia planetară și să încep cu Arhanghelul Sachiel.

Dar am zis să schimb abordarea din două motive. Primul e legat de faptul că întreaga ierarhie, dacă e chemată, durează destul de mult. E un proces laborios în sine și, în ziua respectivă, aveam niveluri scăzute de energie.

Al doilea motiv e mai mult legat de această noțiune sau program mental pe care mi-l creasem, că dacă am conjurații mai lungi și mai complicate, automat și efectul trebuie să fie mai bun.

Nu neapărat. *Arbatel* are o abordare foarte simplă și holistică, în care avem de-a face doar cu o rugăciune la ora potrivită, împreună cu sigiliul corespunzător și repetarea numelui spiritului.

Parcă e prea simplu să fie așa de bun, nu?

Incorect. Clientul era interesat de rezultate și intervale de timp imediate. L-am asigurat că vor veni, doar să se relaxeze și să nu se agite. Pofta de rezultate ajunge să întârzie efectul acestora.

La două săptămâni după, mă contactează și îmi zice că, de fapt, ritualul a avut un efect masiv și neașteptat după o zi sau două. Acesta primește un apel telefonic de la o cunoștință legat de o oportunitate de carieră foarte lucrativă într-o altă instituție de stat, nu religioasă.

Partea faină e că, dacă își va alege această cale de carieră, nu îl blochează chiar deloc să continue și pe calea instituției religioase, ci, din contră, va avea timp amplu și pentru această cale.

E ca și cum a prins doi iepuri cu același foc.

Nu am decât să îl felicit pentru că a păstrat atitudinea corectă și să mulțumesc lui Bethor că, în spiritul generos al sferei jupiteriene, a dăruit mai mult decât mi-aș fi putut imagina.


Fiți binecuvântați.

**Frater Iustin**.

 

luni, 3 noiembrie 2025

Efectul e acum!

Am mai tot discutat cu mai multi practicanti ai magiei de alungul anilor si cu unii ce fac asta de mult timp.

Am realizat ca exista doua modele destul de distincte prin care privim universul sau aceasta lume in care operam.

Prima este de natura psihologica, in care credem ca tot ceea ce exista si ce se intampla are loc in mintile noastre. Se potriveste cat de cat si cu conceptul mentalismului din hermetism in care totul este minte, si mintea este Dumnezeu dar poate nu in totalitate.

Oricum ideea e ca tot ce gandim, ajunge sa se manifeste in lumea reala si ca cum avem o putere in care suntem co-creatori cu Dumnezeu in desfasurarile universului. E un gand incurajator, ce ne ofera aceasta sansa sa trasncedem limitarile cu care credem ca traim.

Alt model este cel spiritual, ce am ajuns sa il adopt recent. In acesta, acceptam ca universul este plin de spirite, de inteligente fara trup ce modeleaza existenta sau chiar destinele noastre.

Nu am stat prea mult sa abordez aceasta tema dintr-o perspectiva intelectuala, dar macar am vazut felul in care pot afecta perceptiile noastre in si in afara ritualului.



Ce e demn de inteles e ca acest al 2-lea model e ceva mai deterministic si ne separa de o putere ce am avea-o daca am fi noi in totalitate in control.

Chiar si asa , vreau sa ma axez cu aceasta ocazie pe motivul esential pentru care scriu acest articol, iar acela este constientizarea efectului.

Cand ne dorim un anume efect, o schimbare in vietile noastre, este foarte important sa ne imaginam si sa simtim acele schimbari ca si cum sunt reale, si nu doar in viitor ci in prezent.

Am mai vorbit cu alte ocazii despre fraze de intentie. Dar aici tin sa amintesce ca viitorul efectiv pentru mintile noastre nu exista.

In lipsa acestui fals viitor, ne ramane doar abilitatea de a fauri si de a manipula prezentull. Astfel, cererea de intentie pe care o scriem trebuie sa fie exprimata in prezent.

In loc sa spun '' voi fi iubit'', mai degraba spun '' sunt iubit'' . Aceasta expresie e menita sa exprime realitatea acestei experiente acum, in prezent in momentul de fata nu in viitor.

Aici poate imi permit si sa fac un mic comentariu despre un client sau prieten pe care il am ce isi inchipuie mereu viitorul, dar nu cauta sa il traiasca acum.

Daca vrem realitatea pe care ne-o imaginam, are perfect sens sa o traim in momentul de fata.

Nu are deloc rost sa asteptam momentul perfect, fiindca acesta nu va veni nicioadata.