duminică, 18 ianuarie 2026

Puterea speranței





Recent am avut o conversație cu o clientă ce mi-a cerut ajutorul în legătură cu fiica ei. Păstrez legătura cu dânsa de peste un an și jumătate deja și inițial mi-a povestit cum aceasta trece prin multe suferințe și încercări.
Imediat înainte să ofer o soluție, m-am uitat pe astrograma acesteia și am văzut cum Luna zăcea în casa a 12-a, formând un triplu careu cu Saturn și Marte.

Acest plasament indică o persoană foarte sensibilă emoțional, cu predispoziție spre emoții negative de teamă, cât și furie reprimată.
Mi se părea chiar trist, fiindcă îmi dădeam seama doar din astrogramă că este o fată foarte inteligentă, fiind plecată încă din adolescență la studii la medicină în afara țării și având în școală și liceu mereu 10 pe linie.

Dar, din păcate, emoțional foarte negativistă. Am mai făcut un medalion consacrat cu puterea Lunii, încât să îi reducă din emoțiile negative, și chiar dacă acestea au scăzut și coșmarurile ei au dispărut, după cum am explicat în articolul acesta precedent, în continuare simțea că nu se poate bucura de viață.
Așa că am zis că putem să ducem lucrurile mai departe, să introducem puțină speranță și optimism în viața ei.

Inițial speram să fac o operațiune cu puterea planetară a lui Jupiter, dar cum timpul mă presa, am optat să consacrez o brățară din lapis lazuli, una chiar foarte frumoasă, achiziționată de la magazinul Hathor, cu puterea astrologică a semnului Săgetător.

Săgetătorul posedă multe din calitățile jupiteriene, fiind semnul de domiciliu al celei mai mari planete din sistemul nostru solar. Eu nu sunt nativ Săgetător, neavând nici Soarele, nici Luna și nici Ascendentul în acest semn, dar măcar am o apreciere profundă pentru tot ce este sagitarian.

Simt că oamenii sagitarieni sunt în stare să vadă partea frumoasă și luminoasă a vieții, inclusiv în cele mai întunecate și dificile momente. Și e deplin de înțeles, fiindcă acest semn corespunde cu întunecarea progresivă a zilelor din timpul anului, aceasta culminând în jurul Solstițiului de iarnă, când în emisfera nordică zilele devin cele mai scurte și nopțile cele mai lungi.
Te-ai gândi că în aceste vremuri lumea ar fi creat arhetipuri sau simboluri ce ne-ar împinge spre disperare și lipsă de speranță, dar nu. Iată cum, timp de mii de ani, Săgetătorul ne arată cum să țintim către orizont, crezând — nu știind, ci doar crezând cu inima — că vor veni și vremuri mai bune, zile mai lungi, când omul se va bucura de bună companie, familie și prieteni în jurul focului, spunând povești, mâncând mâncare gătită cu dragoste și râzând la glume și anecdote auzite de la cei dragi.

Fiica cliente i mele a cunoscut această schimbare sagitariană. Mi-a zis că viața nu o mai apasă așa mult, că nu mai simte că totul e greu și întunecat și a făcut un pas uriaș organizând o petrecere la ea acasă cu noul ei iubit, asta pentru prima dată în viața ei.

Chiar sper în continuare ca această contribuție a mea să o fortifice, să vadă că mereu există speranță, lumină și frumusețe în viață, indiferent că ne merge bine sau rău. Un om ce cară acest foc interior este puternic spiritual, fiindcă e animat de căldura pe care o emană în jur și ridică spiritele tuturor din cameră când intră.

Multe binecuvântări tuturor,
Frater Iustin

joi, 15 ianuarie 2026

Ce ne spune astrograma lui Mihai Eminescu despre personalitatea și viața sa.



Astăzi este 15 ianuarie 2026 și îl sărbătorim pe poetul nostru național, Mihai Eminescu. Îmi aduc aminte de Eminescu din școală, de când am făcut cunoștință cu poeziile sale, de pe vremea în care eram mic copil. Învățătoarele și profesoarele mele evidențiau mult talentul său artistic, sensibilitatea sa și profunzimea gândurilor și faptul că a fost și este în continuare cel mai talentat și desăvârșit poet al României.

Ce nu mi s-a spus despre Eminescu este că acesta era mult mai mult decât un poet romantic târziu. Eminescu era și un jurnalist temut, ce își folosea talentul pentru scriere și limbaj, împreună cu o minte cu adevărat sclipitoare, pentru a critica corupția și impostura din politica românească.
Eminescu era la fel un adevărat patriot. A iubit România, poporul român și a fost o voce instrumentală în crearea identității noastre naționale.

Există un motiv pentru care blogul meu este scris în limba română, și nu în engleză. Oricât de mult apreciez limba engleză și văd folosul acesteia, acest colț al internetului este pentru vorbitorii și cititorii de limbă română. Ai putea spune că Mihai Eminescu m-a inspirat din tărâmuri îndepărtate să scriu în română, inclusiv să fac traducerea în română pentru Arbatel, De Magia Veterum.
În fine, astrologia ne poate dezvălui multe despre marile personalități istorice. Eu am analizat atent astrograma lui Napoleon Bonaparte și am fost uimit de sincronicitățile perfecte din ce vedeam în astrogramă; astăzi însă îl analizăm pe Mihai Eminescu.




Data de naștere:

Data de naștere a fost un subiect de discuție printre eminescologi. E adevărat că îl sărbătorim pe 15 ianuarie. Dar adevărata dată sa de naștere este de fapt 20 decembrie 1949, la ora 4 și 15 minute dimineața, în Ipotești.

Știm asta din cauza jurnalului tatălui lui Mihai, care a notat atent momentul acesta important în care fiul său a venit pe lume și a luat prima gură de aer rece dintr-o zi friguroasă de decembrie.

Sunt chiar foarte încântat că avem consemnarea aceasta exactă. În ziua de azi suntem mulți ce nu avem acest lux de a ne cunoaște precis data de naștere. Iar dacă mamele noastre ne-ar fi spus, din cauza experienței nașterii, ce poate fi foarte intensă și copleșitoare, sunt șanse mari de eroare.

Aspectele principale ale astrogramei sale sunt că Soarele se află în semnul Săgetătorului la 27 de grade. Luna în Capricorn la 1 grad, astfel plasamentul lunar indică o Lună Nouă și ocultată de către Soare, iar Ascendentul se află în Scorpion la 12 grade, ce indică faptul că conducătorul astrogramei este Marte, ce se află în Fecioară după astrologia veche ce folosește doar 7 planete, sau Pluto, ce se află în Leu.

Voi folosi sistemul astrologic Placidus pentru această astrogramă, după cum puteți vedea și în imagine.
Acum, de avem în față astrograma, haideți să explorăm puțin.

Soare în Săgetător – suflet de explorator și rătăcitor, căutător al adevărurilor profunde. Cred că plasamentul acesta se potrivește chiar mai bine lui Eminescu decât cel de Capricorn, ce ar fi indicat nașterea la data de 15 ianuarie 1850. Ce-i drept, plasamentul acesta la 27 de grade îl pune aproape de semnul Capricornului și trăsături ale zodiei de pământ se pot întrepătrunde cu cele ale Săgetătorului. Dar, în mare parte, Soarele e bine aici. Pasiunea sa pentru religie, filozofie și credințe sau ideologii, inclusiv cea de naționalism, merge mână în mână cu Săgetătorul.

Luna în Capricorn și în conjuncție cu Soarele – această conjuncție sau Lună Nouă indică faptul că lumile interioare sunt aliniate cu starea sa de conștiință. Emoțiile sunt exprimate sincer, dar asta nu presupune și faptul că restul lumii va aprecia această onestitate emoțională. Pentru mulți din împrejurimi, nativul poate fi prea onest și transparent în trăirile sale. Eminescu a avut o relație dificilă cu tatăl său, ce nu aprecia explorările sale artistice sau pasiunea sa pentru teatru, acesta fiind un părinte destul de dur și sever, trebuind să sufere corecțiile sale din când în când, uneori cu mare dificultate.
Luna se află și aceasta în casa a 2-a, indicând variații pe plan financiar. Eminescu a cunoscut și sărăcia și opulența de-a lungul vieții, dar nu a fost niciodată stabil când era vorba de finanțe și de bunuri materiale. Se vede însă și atașamentul emoțional față de puținele sale posesiuni materiale, apreciindu-le valoarea și atribuind valori sentimentale.

Ascendentul cade pe Scorpion. Acest plasament îl face să pară foarte scorpionic la prima vedere. Eminescu era cunoscut pentru aura de intensitate din jurul său. Ascendentul în Scorpion îi oferă profunzime. Viața nu era tratată deloc cu superficialitate și exista un sens de gravitate în tot ceea ce face și cine este. Conducătorul Ascendentului este Pluto. Iar acesta este plasat în semnul Leului. Este o planetă generațională, dar mai interesantă este plasarea acestuia în casa a 9-a. Este atras de lumea credințelor, dar și a politicii, descoperind și dezvăluind tainele sale. Scopul său era să găsească ceva autentic și se vede cum reușea cu ușurință prin cercetările sale în sisteme filozofice, cât și critica asupra regimului politic contemporan lui. Aceste subiecte erau tratate cu maximă seriozitate și e și un motiv pentru care îl apreciem și în ziua de astăzi ca unul dintre marii patrioți ai României. Nu lăsa nimic să îi scape din vizor și dezvăluia orice taină descoperită publicului.

Venus și Jupiter în casa a 3-a, în semnul Vărsătorului.
Aici se vede cu adevărat geniul pentru scriere și limbă al lui Eminescu. Cele două planete sunt și în conjuncție, cei doi benefici ai planetelor făcând o combinație puternică în casa a 3-a a comunicării, a scrierii, a limbii, a învățării și a informației.
Venus indică dragostea lui Eminescu pentru aceste discipline, inclusiv talentul său caligrafic. Avea un scris frumos și elegant, acesta punând valoare inclusiv pe aspectul scrierilor sale din punct de vedere estetic. Aici se vede și frumusețea versului și a poeziei. Poeziile sale au o eleganță și grație, cuvintele parcă plutind și inspirând trăiri emoționale puternice și sentimente profunde.

Jupiter îi oferă o perspectivă vastă asupra învățării și comunicării. Marele benefic arată că a beneficiat de o educație bună și a primit și binecuvântările mentoratului din partea unor profesori sau alte persoane din domeniul academic ce l-au descoperit și l-au propulsat în cariera sa de poet, scriitor și ulterior jurnalist.

Aceste două planete se află și în semnul Vărsătorului. Vărsătorul este semnul asociat deseori cu geniul, inspirația neașteptată și, în adevăratul sens al cuvântului, această combinație între Vărsător, casa a 3-a și Jupiter în conjuncție cu Venus aici indică o minte ageră și frumoasă, profundă și cuprinzătoare, capabilă să producă opere literare valoroase.
Jupiter aduce și bucurie și vedem clar cum bucuria sa venea din a citi, a studia și a scrie.

Trecem mai departe la plasamentul marțial. Marte este o planetă malefică. Aceasta indică voința, motivația, dar și unde este canalizată agresivitatea nativului.
Eminescu are Marte în Fecioară la 27 de grade, în casa a 10-a. Plasamentul acesta îi dă un discernământ ieșit din comun. Eminescu avea un instinct de îmbunătățire, spirit al preciziei și o dragoste pentru armonie. Problema cu acest plasament e că poate crea perfecționism, o nevoie de a obține ceva ce nu poate fi îndeplinit. Și știm că poetul nostru era în posesia ideii de ideal, în dragoste cât și în scriere. Plasamentul acesta îl poate face și foarte neliniștit, mereu găsind imperfecțiuni și dorind să le vadă desăvârșite cumva. Marte este și în careu cu atât Soarele, cât și Luna. Aici vedem cum voința și faptele sale deseori nu se aliniază cu sinele și emoțiile sale. Vedem foarte multă tensiune emoțională. Careul lui Marte cu Soarele aduce mult curaj, intensitate și îndrăzneală.

Eminescu nu era deloc înfricoșat de amenințări la adresa sa. În cariera sa fulminantă ca jurnalist la ziarul Timpul, acesta îi critica pe toți politicienii și oamenii de stat corupți. Era atât de înverșunat și pătimaș în criticile și rapoartele sale încât a dus la eventuala sa moarte, fiind forțat într-un ospiciu și otrăvit cu mercur până la moartea sa, fiindcă nu putea altfel fi potolit.

Marte este în casa a 10-a, ce indică foarte multă energie spre îndeplinirea sa pe plan profesional sau, dacă nu, pe plan public. Eminescu, oricât de retras era în viața sa privată, a ajuns inevitabil în „lumina reflectoarelor”, atât din cauza talentului său literar, dar și a celui de jurnalist.

Saturn în Fecioară, în casa a 10-a.

Marea sa lecție din partea Marelui Malefic sau Învățător este să aprecieze ce este important și ce este de prisos. Această lecție vine prin situații ce îl pun în ascetism extrem uneori. Nu e un plasament ușor și se reflectă în dificultățile întâlnite.

În casa a 10-a, Saturn i-a dat diligența și răbdarea să lucreze la munca sa literară chiar și în condițiile cele mai dificile, îndurând foamea, frigul și înstrăinarea. Eminescu a împins mereu înainte cu pasiunea sa, nu a cedat. Era neobosit și de neoprit în sensul acesta.

Cam asta ar fi o foarte scurtă prezentare generală a astrogramei lui Mihai Eminescu. Un personaj istoric fascinant care ne inspiră chiar și astăzi, la 176 de ani de la nașterea sa, și va fi un simbol național generații la rând.

Vă las cu Ion și Doina Aldea Teodorovici – Eminescu.

„La zidirea soarelui se știe
Cerul a muncit o veșnicie
Noi muncim întocmai ne-am ales cu
Ne-am ales cu domnul Eminescu
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul cel de nemurire-a noastră
Eminescu

Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice
De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece”

Multe binecuvântări,
Frater Iustin

joi, 8 ianuarie 2026

Trei pași pentru citiri mai clare cu Tarot

Primesc în mod regulat solicitări din partea câtorva persoane să le citesc în tarot și fac asta cu mare plăcere. Divinația este printre cele mai importante abilități pe care ți le poți dezvolta ca magician.

Este important să știm ce a fost, unde suntem, ce se va întâmpla. Dar, mai mult, divinația este felul în care putem mai ușor să ne înțelegem propriile trăiri, emoții, motivații și gânduri.
De multe ori contează mai mult să înțelegem de ce se întâmplă ceva sau, chiar mai mult, de ce ne dorim ceva.

Dificultatea este limbajul pe care îl folosim. Atât în divinație, cât și în comunicarea cu duhuri sau spirite, ne folosim de filtrul propriei noastre imaginații și de bogăția propriului vocabular, de înțelegerea simbolismului și a semioticii.

Cu ocazia asta vă dezvălui un truc sau, mai degrabă, o abilitate și cunoștință pe care o puteți dezvolta singuri, încât să faceți citiri mai precise. Acestea sunt valabile pentru astrologie, tarot, geomantie sau alte forme de divinație pe care le practicați. Acestea sunt cele pe care eu le cunosc cel mai bine.

Dar haideți să luăm în primul rând tarotul. Acest set de 78 de cărți cu pictograme reprezintă 78 de secrete sau taine: arcane minore, ce sunt tainele mici ale vieții, și arcanele majore, ce sunt tainele mari.



În realizarea seturilor de tarot s-au implicat personaje istorice din domeniul ocult, ce posedau o imensă cunoaștere a simbolismului ocult și o înțelegere profundă atât a lucrurilor ascunse, dar și a tainelor minore legate de viața de zi cu zi. Atitudinea ta, dacă vrei să înțelegi mai ușor secretele acestor pictograme, este să cauți sensul și înțelesul în toate experiențele prin care treci și să îți îmbunătățești mereu vocabularul.

Cum poți face asta?

1. Studiezi religiile și mitologiile mai multor popoare și culturi.

Facem asta fiindcă, înțelegând simbolismul religios, mitologic și cultural, cu toate cutumele aferente, avem mai mult spațiu sau context unde putem plasa poveștile scrise în fața noastră de către aceste cărți de tarot. Aranjamentul, etalările și cărțile extrase îți vor spune o poveste. Ce puteți observa este cum multe dintre aceste cărți își vor dezvălui tainele față de voi cu cât studiați mai multă religie și mitologie.

Să ne uităm, de exemplu, la cartea Magicianul. Acesta, la prima vedere, apare ca un bărbat tânăr ce are cele patru arme elementale la îndemână. Dar, privind cu atenție, vedem niște detalii importante ce fac referire la simbolismul mitologic al zeului Hermes/Mercur și la corelația astrologică cu acesta. Puteți descoperi mai multe detalii uimitoare în acele momente când, pe lângă citirile pe care le faceți, explorați povești și mituri, cât și referințele biblice ce au dus la confecționarea acelor cărți.

2. Citești literatura clasică.

Punctul 2 este strâns legat de primul, fiindcă toate sunt interconectate, chiar dacă la prima impresie am zice că nu. În cazul literaturii, haideți să luăm exemplul celebrului dramaturg William Shakespeare. Piesele acestuia sunt pline de simbolism istoric, mitologic, biblic sau chiar ocult.

Un exemplu pe care vi-l dau ar fi vrăjitorul Prospero și spiritul cosmic Ariel, pe care acesta îl conjură pentru a declanșa furtuna.
Ideea cu care îmi doresc să rămâneți aici este să înțelegeți că toți acești autori, dincolo de abilitățile lor fantastice de scriere, posedau și cunoștințe oculte sau o simplă înțelegere profundă a sufletului uman și a lumilor interioare.

Când folosiți tarotul, în felul acesta puteți intra mai ușor în drama ce se desfășoară în fața ochilor voștri prin înșiruirea cărților.

3. Studiază-ți experiențele personale și găsește conexiunile.

Ultimul pas pe care îl recomand aici, dar și unul extrem de important, este privirea în interior. Când practici aceste arte sacre, dincolo de predicții, este esențial să știi să privești în interior, să îți pui întrebările serioase și să răspunzi mereu sincer.

Inițial poate fi dificil, dar aici aveți o unealtă fantastică la îndemână: jurnalul.

Ținând un jurnal, poți să faci o cronică a evenimentelor din viața ta, să le compari cu alte predicții, dar și cu sincronicitățile pe care le descoperi odată cu dezvoltarea limbajului tău simbolic.

Onestitatea contează. Fiindcă, înainte să punem întrebări la care să ne dorim răspunsuri, trebuie să fim sinceri cu noi înșine, chiar dacă gândurile și faptele noastre ne vor împinge de multe ori spre a ne ascunde inclusiv de sinele nostru.

Într-un final, îmi doresc ca orice persoană care mă urmărește să își dezvolte această abilitate de „self inquiry” și, cu ocazia asta, să reușească ușor să își facă citiri fără ajutorul meu.
În caz că aveți nevoie de ajutor sau de perspectiva mea, puteți apela cu încredere și vă voi consilia cu sau fără citiri, în funcție de preferințele voastre.

O zi sau seară bună,
Frater Iustin