sâmbătă, 27 iulie 2024

Trăim în lumea reală.

Știu că poate conceptul de ''real'' e ceva ce poate fi dezbătut în ziua de azi, mai ales cu avansurile făcute în IT ce pot crea lumi ce par aproape ca fiind reale folosind headset-uri VR. Totuși, am zis să deschid puțin subiectul realității, având în vedere că asta e o problemă cu care multe persoane ce intră în contact cu lumea ocultă se confruntă.

Eu personal recunosc că am avut de mic copil o fascinație pentru ''ce ar fi dincolo'' de aparențe. Aveam o curiozitate pentru a înțelege secretele realității ce merg în afara legilor fizicii cum le cunoaștem. După cum vă puteți imagina, eram deschis la un univers al posibilităților, decât unul care era deja stabilit de cosmologi, teologi sau mai recent oameni de știință ce par să vrea să fie autoritatea pentru ce e real și ce nu.




Această curiozitate mergea mai departe și în domeniul credințelor, fiindcă nu voiam să mă conformez unor seturi de credințe sau norme doar pentru că așa mi s-a spus, ci pentru că singur am cercetat, am analizat, am testat și am ajuns la această concluzie. Poate în unele instanțe mi-aș fi dorit să fiu mai conformist, fiindcă așa m-aș fi scutit de o sumedenie de bătăi de cap și nopți nedormite contemplând natura realității și implicit a existenței mele.

Dar lucrurile despre care vorbesc acum nu se rezumă doar la persoana mea. Ce-i drept, nu cred că sunt deloc special, și dacă se întâmplă să citiți acest blog, mă aștept să fiți bântuiți de aceeași curiozitate ca a mea, deci nu pot pretinde că sunt în niciun fel special. Oameni ca noi au existat mereu.

Problema stă în nevoia noastră de adevăr și de a face distincția între falsitate și adevăr, fiindcă din moment ce interacționezi cu astfel de forțe spirituale ca cele pe care le discutăm, constați că există unele vulnerabilități sau pericole de a cădea în capcana iluziilor și a falsității.

Eu poate am avut norocul să mă trezesc la ''realitate'' cum s-ar zice imediat după adolescență, când am realizat că anturajul meu pasionat de ocultism era plin de oameni care întrețineau minciuni și fantezii dintr-o nevoie de a fi speciali. Unele grupuri cu care interacționau erau oameni ce pretindeau că luptau bătălii astrale cu forțe precum ''masonii'' sau entități demonice când, de fapt, nu treceau prin nimic de felul acesta.

Realizasem cu dezamăgire că, în ciuda nevoii acestor indivizi de a cunoaște ''adevărul'', erau mințiți sau se mințeau singuri. Nu neg că mulți dintre ei ar fi avut și experiențe spirituale autentice. Dar amestecătura acestora cu speranțe ce voiau să devină realitate, superstiții împreună cu halucinații arătau o lipsă totală de discernământ.

Ce mă îngrijorase și mai mult aici, era faptul că simțeam că și eu la rândul meu pierdeam contactul cu realitatea și cu adevărul în această aventură către el. Realizasem că mă mințeam pe mine despre cunoștințele și experiențele mele, și că majoritatea erau doar ceva ce mi-aș fi dorit să se fi întâmplat. Progresiv, limita dintre fantezie și realitate începuse să fie tot mai difuză, și am constatat că singura soluție este să mă îndepărtez de această lume ocultă cât mai rapid și cât mai radical posibil.

Am avut aici noroc din cauza partenerei mele, care eventual a devenit soție, care are o minte mult mai rațională decât a mea și m-a ajutat să mă centrez și să revin cu picioarele pe pământ.

Acum, dacă ați avut răbdare să citiți până aici, ce am vrut să subliniez prin această scurtă poveste este că, indiferent că suntem interesați de magie, ocultism, misticism, trebuie să posedăm și o doză zdravănă de scepticism și gândire critică, cum am mai spus și în articolul acesta.

Spun asta în mod deosebit când vorbesc despre persoane care poate posedă câteva cunoștințe din acest domeniu și vor să îi și învețe sau să îi ''inițieze'' pe alții. Responsabilitatea este mărită tot mai mult și e bine să fii de zeci de ori mai atent cu gândurile și experiențele tale, fiindcă ești și pe cale să îi influențezi pe alții, poate chiar pentru întreaga lor viață.

Așa că practică împământarea, oricât de mult ai medita sau ai face ritualuri, constată că ești aici și acum și nu altundeva sau altcândva, fiindcă nu vrei să pici în capcana fanteziei și iluziilor, ci să mergi pe poteca adevărului adevărat.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu