sâmbătă, 19 octombrie 2024

Poți practica magie fiind ateu?

Mă aștept ca majoritatea dintre voi nu sunteți atei, și măcar credeți în ceva supranatural, sau chiar în Dumnezeu. Chiar dacă nu este obligatoriu să te racordezi la vreo dogmă anume, vorbim aici despre credința că există și ceva dincolo de lumea materială, sau în forțe nevăzute ce mișcă și influențează lumea materială în care ne desfășurăm majoritatea din activitate.

Întrebarea aceasta a fost pusă de multe persoane ce vor să înțeleagă practica magică. Într-o lume seculară ce e tot mai distantă de ideea de Dumnezeu, oamenilor le este tot mai dificil să accepte că realitatea este mai complexă și mult mai ciudată decât ar crede.

Nu este neapărat vina noastră aici, acest fel de gândire s-a dezvoltat timp de sute de ani, având perioada sa de strălucire în secolul XIX și descoperirea metodei științifice. Toată omenirea a beneficiat enorm după această inovație în gândire, și fără aceasta nu am fi putut să rezolvăm o multitudine din problemele pe care le întâlneau strămoșii noștri.

Raționalismul ne-a adus multe avantaje, dar cum mințile noastre s-au dezvoltat să fie mult mai fixate pe realitatea materială, sau chiar exclusiv pe aceasta, am pierdut foarte mult. Ateismul a existat mereu, chiar și în societățile cele mai religioase ale strămoșilor noștri, erau câțiva filozofi sau chiar oameni mai de rând care se mai îndoiau de existența zeilor, dar nu a cunoscut un impuls la fel de mare ca cel pe care îl cunoaștem acum ce venise împreună cu metoda științifică.



În fine, să revenim la întrebarea din titlu acum. Poți practica magie fiind ateu?

Răspunsul mie mi-a fost oferit citind o carte despre magia Ordinului Hermetic al Zorilor Aurii scrisă de către Chic și Sandra Tabatha Cicero, care la rândul lor au fost inițiați de către faimosul Israel Regardie. 

Autorii explică faptul că un ateu nu prea va avea mare succes cu operațiunile teurgice specifice din acea carte. Zic specific despre teurgie fiindcă magia Golden Dawn era un sistem în primul rând de teurgie și mult mai puțin pe taumaturgie sau obținerea de rezultate materiale. 

Când într-un ritual precum cel al pentagramei sau hexagramei trebuie să vibrezi numele sacre ale lui Dumnezeu, sau faci referință la zeități Egiptene, sau îi chemi pe cei 4 Arhangheli în cele 4 puncte cardinale, orice minte cu gândire ateistă va respinge aceste noțiuni.

E ca și cum te-ai forța să mănânci un anume preparat pe care știi că corpul tău îl refuză. Am cunoscut oameni care de exemplu nu suportă să mănânce ciuperci. Știu că eventual dacă ar încerca diverse soiuri în cantități mici ar ajunge să le și placă sau măcar să le tolereze, dar asta ar necesita timp. 

Deci dacă ești ateu și spui că vrei să încerci să practici și tu magie, îți spun de pe acum că îți cam irosești timpul. Îl irosești până când ajungi în punctul în care depășești această viziune pur materialistă asupra realității și accepți măcar posibilitatea existenței Divinității, a spiritelor și a supranaturalului. 

Eu cel puțin știu că am avut o mare dificultate cu așa ceva. După pățaniile mele cu practica magică în adolescență și puțin până pe la 24 de ani. Am zis că iau o pauză serioasă și încerc să privesc lucrurile cât mai rațional. Motivația venise în urma unor experiențe dubioase cu oameni din comunitatea ocultă din România care mă transformaseră în cel mai mare sceptic. 

Știam că avusesem experiențe imposibil de explicat, și clar supranaturale în felul lor. Dar acestea erau extrem de puține în comparație cu numărul de instanțe în care eram confruntat cu șarlatani, profesori falși, sau șmecheri care voiau să se umfle în pene cu puteri și cunoștințe oculte.

Cel mai des astfel de indivizi o făceau pentru motive pur materialiste, bani, putere și cucerirea sexului opus. 

Astfel începusem să fiu dezgustat și să mă distanțez cât mai mult de această lume dar și de ideea de a crede în ceva în totalitate, ceea ce a fost un impediment când intenționam să mă re-apuc de practica magică ulterior.

Materialismul sau ateismul, dacă preferi să îi spui așa, este condiția fixării asupra sefirei Malkuth de pe arborele sefirotic. Dacă folosim sistemul cabalistic al arborelui, vedem că Malkuth este culminarea tuturor celorlalte 9 sefire.

Aceasta este efectiv lumea fizică în care trăim. Dar este exclusiv partea materială. Deci privind omul, este exclusiv corpul acestuia pe plan fizic.

Un ateu sau materialist crede că asta suntem în totalitate. Și că nu există nimic dincolo de lumea materială, iar conștiința este un fenomen ce nu poate fi încă explicat, care răsare în urma reacțiilor electromagnetice din creier. 

Dar chiar când privim conștiința din această perspectivă, realizăm imediat cât de ridicol este materialismul. Fiindcă aceasta nu are o formă, greutate sau manifestare fizică. E ceva imaterial, asta fiindcă ea corespunde cu sefirele superioare lui Malkuth. Începând cu Yesod, Hod, Netzach și Tiphareth etc. 

Când faci un exercițiu ca Pilonul Central, de exemplu, chemi lumina din emanațiile cele mai superioare din Ain Soph Aur prin Kether, Tiphareth, Yesod și Malkuth, adică prin toate aceste emanații până în sefira regatului, ce corespunde cu tălpile noastre. Dar dacă practicantul nu acceptă nici măcar conceptul unei lumi nevăzute, acesta rămâne doar cu Malkuth fiind ignorant de totalitatea proceselor de emanații ce permit ca lumea să existe.

Deci în concluzie, poți încerca să practici magie fiind ateu. Dar se recomandă să depășești măcar această condiție ca să poți progresa.

Mai există o alternativă când ne uităm la practici precum programarea neuro-lingvistică (NLP), dar MAGIE, cel mai sigur nu.

Multe binecuvântări.  

Frater Iustin


2 comentarii:

  1. Si totusi ateii pot s-o arda la modu "it's all parts of your mind" si se descurca, cel putin la inceput. Lucrurile se complica pe parcurs cand ajung sa-si dea seama ca mintea lor "se scindeaza" dar defapt e doar o alaturare temporara intre constiinta practicantului si cea a unei entitati independente de el/ea. De acolo... Dumnezeu cu mila... ori accepta ca exista planuri existentiale pe care nu le inteleg, ori o iau razna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pot descurca pana la un anume punct. Dar e foarte dificil cand te bazezi doar pe ce avem aici in Malkuth.
      Culegi fructele dar nu vezi pomul.
      Cam asa vine.

      Ștergere