vineri, 13 decembrie 2024

Unde e atenția, acolo se îndreaptă și energia.

Cel mai sigur ați auzit acest citat pe undeva. Este destul de des întâlnit, mai ales dacă în general vă îndreptați atenția spre subiecte ezoterice.  

Pare a fi destul de evident, totuși hai să explorăm puțin sensul acesteia, ca să o putem înțelege mai bine.  




Dacă am adopta paradigma energetică asupra universului și a vieților noastre, am înțelege că totul este energie, și la nivel fizic, chiar acesta este adevărul. Einstein a demonstrat-o prin formula lui \( E = mc^2 \), care dovedește că masa și energia sunt unul și același lucru. Ca de fapt orice obiect ce știm că este în formă solidă, lichidă, gazoasă, de fapt este o formă concentrată de energie.  

Aceasta a fost și formula care a revoluționat felul în care privim lumea materială, și a dus la imense alte descoperiri științifice, unele însă care l-au și decepționat pe celebrul om de știință, văzând cum au fost folosite pentru arme de distrugere în masă.  

Totuși, atenția noastră nu este chiar ușor de măsurat și nu avem încă o metodă științifică prin care să cuantificăm câtă energie se transmite unui obiect sau lucru atâta timp cât ne orientăm atenția asupra sa. Ce-i drept, astfel de instrumente nu există, și poate nici nu vor exista vreodată, fiindcă vorbim în cazul acesta cel puțin despre forțe invizibile sau imperceptibile.  

Este important să înțelegem acest lucru și din cauza faptului că în ultimii 30 de ani trăim într-o epocă în care atenția noastră este acaparată de tot felul de distracții.  

De exemplu, odată cu invenția smartphone-ului, nu doar că ajungem să fim captivați de orice lucru îl descoperim pe internet, dar devine uneori și imposibil să vizionezi sau să asculți ce vrei din cauza distracțiilor constante din partea reclamelor.  

Și când mergem pe stradă, suntem confruntați cu panouri publicitare, unele chiar digitale. Muzica, în loc să fie ceva la care participăm sau ascultăm în tihna noastră, este peste tot și ne asaltează din toate direcțiile în spații comerciale, în domeniul public, mergând pe stradă și trecând pe lângă cafenele și magazine.  

În cazul reclamelor, marketerii cunosc acest principiu și se bazează pe el ca tu să fii distras de la ce vrei cu adevărat să faci, de la obiectivele tale, fie că e vorba de un job, hobby, responsabilitățile tale de familie, prieteni etc., și să vezi și să fii atent la o reclamă timp de câteva secunde, atâta timp cât tu să consumi energia necesară de a apăsa pe ea pentru a afla mai multe.  

Unde este atenția, acolo se îndreaptă și energia. Și dacă se întâmplă să găsești un produs sau serviciu pe care îl dorești, ipotetic vorbind, ai consuma chiar mai multă energie prin procesul de a-l cumpăra și a plăti și banii necesari pentru a-l achiziționa.  

Banii, la fel ca materia, sunt o formă de energie concentrată. Ba chiar mai mult, fiindcă reprezintă și energia muncii și efortului depus de către alte persoane ce îi conferă valoare. Vedem iar principiul aici și din cauza faptului că o mare parte a vieților noastre suntem preocupați și ne gândim la bani.  

Înțelegerea acestui principiu este crucială în cazul practicilor magice sau mistice, fiindcă în timpul unui ritual sau a unei simple meditații, vrei ca atenția ta să fie concentrată pe ceea ce faci în acel moment, nu la altceva. Dacă atenția ta este împrăștiată și refractată către diverse distracții, nu vei face progrese, sau dacă le vei face, acestea vor veni greoi și pot duce la frustrare.  

Ca încheiere, vă spun o mică poveste și câteva lucruri despre o lectură recentă.  

Când aveam vreo 14 ani, m-am înscris la un dojo de arte marțiale de Karate. O mare dificultate a mea încă de când eram copil era că aveam tendința să visez cu ochii deschiși și să fiu "aerian" (așa îmi spunea profesoara de matematică). În fine, nu mă înscrisesem la acel dojo ca să învăț matematică, după cum vă puteți da seama, dar instructorul vedea asta la mine, vedea asta la foarte mulți dintre elevii de acolo.  

Cel care ne preda lecțiile în ziua respectivă nu era sensei, dar avea destulă experiență în practica artelor marțiale încât să se ocupe de *kihon* cu noi, și la un moment dat, într-o clipă de frustrare, acesta ne oprește și ne spune că nu vom învăța nimic dacă nu ne concentrăm și nu suntem atenți la ce facem în acel moment:  

„Dacă ești cu mintea în altă parte, nu vei învăța nimic!! Maaama, ce ciudat a fost filmul ăla de ieri seară. Oare prietena mai vrea să fie cu mine? Tata mi-a zis că mergem la pescuit în weekend, dar serios că nu am chef, vreau la meciul de fotbal. Ce ar merge niște mici acum!  

Ai de făcut o simplă mișcare, gândește-te numai la ea. Dacă nu te gândești la luptă în timpul luptei, rămâi fără dinți pe stradă!”  

Ce-i drept, instructorul nu era cel mai răbdător dintre toți și își exprima frustrarea legată de noi destul de des, dar înțelesesem ce voia să zică.  

La fel am înțeles și acest principiu în alt exemplu legat de lupta pe viață și pe moarte citind *Cartea celor 5 cercuri* de Miyamoto Musashi. Acesta spune de mai multe ori că esența strategiei pe care el o exprimă este că în luptă nu trebuie să te gândești decât la cum să îți înfrângi dușmanul, absolut nimic altceva, și că dacă nu poți face măcar acest lucru, ești sortit pieirii.  

Fac această paralelă cu artele marțiale din cauza că practica artei magice este ca o artă marțială. De fapt, unele mișcări pe care le faci, precum în ritualul mic al pentagramei, seamănă puțin cu *Kata*.  

Dar și în viața de zi cu zi, nu e nevoie să practici magie sau meditație, ci să zicem că pur și simplu vrei să îndeplinești un obiectiv important. Poate vrei să slăbești sau să pui masă musculară la sala de fitness, sau vrei să scrii o carte, sau să îți organizezi afacerea.  

Toate aceste obiective necesită concentrarea atenției pe termen LUNG. Rezultatele nu vor veni instant, și sigur vor fi dificultăți pe drum.  

Însă atâta timp cât atenția ta este concentrată pe ceea ce este important și nu este distrasă, energia ta va curge spre acel țel, și succesul tău este deja pe jumătate garantat.  


Multe binecuvântări.  

Frater Iustin  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu