Egregorul grupului

Din când în când mai aleg să sparg gheața și să vorbesc și despre lucruri mai personale legate de practica mea. Sunt pe drumul acesta probabil din 2003 sau 2004, dar activitatea mea ocultă a fost întreruptă după niște evenimente ce m-au cam dezgustat de tot mediul acesta ezoteric, în mod deosebit cel românesc.

Un lucru constant însă a fost reticența mea față de a intra în grupuri, organizații, coven-uri, inclusiv în masonerie, după ce primisem o invitație de la un prieten, asta prin 2012. Am mai tot cercetat motivele pentru care mă simt așa de sceptic când vine vorba de grupuri și, pe lângă argumentele logice, am descoperit că am și Saturn în casa a 11-a. Ceea ce înseamnă că pentru mine prieteniile trebuie să aibă o anume greutate și că influența Marelui Învățător mă face să învăț lucruri importante din experiențele în grupuri, dar niciodată să nu fac parte din ele cu adevărat.

Poate asta mă face să fiu așa mai singuratic de fel, dar vine și cu beneficiile aferente. Iar aceste beneficii vin în mod deosebit când vorbim de protecția mea față de egregorii acestor grupuri din care am făcut parte sau din care aș fi făcut parte.

Probabil cea mai ciudată și bizară experiență a fost, cred, prin 2007–2008. În orașul meu natal, Tulcea, mă abordează un tip care îmi zice că a văzut că am potențial pentru ocultism și magie și mi-a zis că el a descoperit un fel de linie șamanică celtică din care el ar face parte. Tudor (nu e numele său adevărat) era chipeș, ceea ce îl făcea atractiv față de femei, foarte elocvent și aborda viața cât și ocultismul cu aparent mult entuziasm.

Carisma sa a prezentat totuși o problemă pentru câțiva dintre adolescenții care se hotărâseră să îl urmeze și să îl asculte. Acesta a umplut mințile mai multora dintre noi cu povești fantastice ale unei lumi paralele. Fiecăruia dintre noi ni se asignaseră anumite puteri elementale și am fi avut conexiuni cu spirite elementale din această presupusă linie magică celtică despre care Tudor vorbea.

În perioada aceea eram pasionat de magia haosului, dar mai cochetam și cu magia ceremonială în paralel. Dar, cum nu aveam vreo pregătire formală și cum cititul și studiatul pentru mine erau cam plictisitoare, am zis să intru în grupul lui Tudor și să văd ce e cu el și cu magia elementală celtică despre care vorbea.

Aș putea să înșir zeci de pagini despre întâmplările dubioase cu Tudor, dar nu acesta este scopul articolului. Ideea era că Tudor, cel mai sigur, ne vindea gogoși. Îi plăcea atenția, îi plăcea să fie băgat în seamă și să fie considerat important. Și cumva îl și înțeleg: fiind dintr-un orășel mic ca cel din care vine, nu se întâmpla mai nimic interesant și bănuiesc că acesta ne invitase în fanteziile sale de aventură și magie să participăm colectiv.

Problema mea era că începusem devreme să nu îl cred, dar curiozitatea mă tot făcea să mă întâlnesc cu grupulețul său și să alergăm după amenințări imaginare și să ne folosim puterile magice, chipurile. Știam că acest tip mințea, dar încă nu înțelegeam puterea egregorului de grup pe acele vremuri. Chiar dacă fantezia în care Tudor ne invitase nu avea nicio treabă cu magia adevărată și era un fel de LARPING (nici nu știam ce înseamnă asta atunci), simțeam cum TREBUIA să particip la poveștile închipuite de către acesta și alți membri ai grupului la fel.

Un alt amic de-al meu, care nu era din Tulcea și venea din Sulina, despre care știam că era și el pasionat de magie, mi-a zis pur și simplu că Tudor ne manipula pe toți, ne mințea, dar mai mult, începusem și să credem că minciunile sale sunt reale. Închipuiri ce sunt puternice, construcții imaginare sau structuri mentale de grup ce ne acaparaseră pe toți. El, fiind din afară, avea această luciditate.

Oricum, partea bună la această întâmplare e că nu făceam nimic periculos sau ilegal. E de constatat cum egregorul grupului acestuia, de cam 8 persoane în total, avea atâta putere asupra noastră și cum, pentru vreo 4 luni, nu ne lăsa să ne vedem de viețile noastre. Între timp, Tudor a trebuit să plece din țară, probabil pentru oportunități de muncă, și tot grupul se prăbușise, iar fiecare am mers pe căile noastre.

Tudor nu cred că era neapărat rău intenționat, dar cred că era un individ extrem de plictisit și, nefiind nici affluent financiar, își folosea imaginația ca să își facă viața mai interesantă. Da, cred că e un mitoman compulsiv, dar acțiunile sale nu au dus la ceva literalmente rău sau periculos.

Acesta nu e același lucru pe care îl pot spune despre alte grupuri pe lângă care am stat când am decis să vin în București pentru facultate. Am fost racolat imediat în tot felul de anturaje dubioase: de la reik-iști, radiesteziști, „necromanți” (zic în ghilimele, fiindcă numai necromanție nu era, alte închipuiri), sau pur și simplu oameni pasionați de muzică ce voiau doar să meargă la concerte de metal.

Implicările mele în aceste grupuri nu au fost dăunătoare neapărat, dar asta fiindcă am norocul să posed un mare discernământ și să plec imediat ce simt că ceva miroase urât. Dar m-au făcut conștient de puterea conștiinței colective a grupului, a egregorului.

În trecut am mai vorbit despre cartea Egregores, scrisă de către Mark Stavish, despre cum, când cel puțin două persoane se întâlnesc și comunică și fac ceva în comun, se formează începutul unui egregor. Un egregor este format din energia colectivă a membrilor grupului. De exemplu, România și identitatea românească este un egregor de zeci de milioane de indivizi. La fel cum acesta nu pare neapărat malefic, sunt și egregori ce pot fi foarte și chiar periculoși, și vedem acest lucru în cazul sectelor religioase fanatice, în mai multe religii. Mulți membri ai Bisericii Mormone ce aleg să plece din sânul acestei religii raportează cât de greu le este să se adapteze la societatea din afara bisericii lor. Alte forme de egregori, chiar și mai malefice, sunt cele ale organizațiilor criminale precum Mafia, Cosa Nostra, sau gang-uri precum The Crips, MS-13, Hells Angels.

În cazul părăsirii grupului și a organizației, membrii pot fi pedepsiți foarte dur, uneori cu moartea. Acum, dacă ați citit până acum, latura voastră mai rațională ar spune că ce zic aici sunt porcării, că nu un spirit, un egregor acționează direct asupra ta când te pedepsește dacă alegi să pleci sau să nu mai participi; până la urmă, tot oameni, tot indivizi sunt.

Și aici, da, aveți dreptate: sunt indivizi care acționează, dar sub voința colectivă a grupului, a minții grupului, a egregorului. Vedem acest efect imediat în cazul nostru, cu egregorul României. Eu nici nu mă gândesc, ci devin plin de furie când văd cum cineva, oricine, arde, urinează sau scuipă pe steagul țării noastre, asta fiindcă egregorul României are un efect destul de puternic asupra mea. Mai pe scurt, se întâmplă să fiu foarte patriot.

Dar ca individ, eu nu sunt abuzat în astfel de instanțe; este doar o bucată de pânză vopsită în albastru, galben și roșu, tricolorul românesc. Dar când văd cum cineva abuzează de acest simbol, imediat simt furie, ca și cum eu personal am fost abuzat.

Egregorul României lucrează prin mine și mă împinge să „fac ceva” sau să mă răzbun. Totuși, sunt lucid și știu că aceste gânduri și impulsuri emoționale nu sunt neapărat ale mele. Nu acționez violent, dar pot spune măcar ceva, pot ridiculiza pe cei care au făcut astfel de gesturi, fiindcă văd simbolurile României ca extensie a propriei persoane, nu pe plan fizic, dar aparținând acestui egregor, pe plan psihic și astral.

Ideea cu care îmi doresc să plecați, terminând de citit acest articol, este de a deveni conștienți de egregorii din viețile voastre, să vă dezvoltați acest discernământ și să analizați: „oare apartenența la acest grup îmi aduce și mie vreun beneficiu, sau sunt aici doar să slujesc sub amenințarea fricii, terorii sau rușinii?”

Sper să mai vorbim despre acest subiect și pe viitor.
Până atunci, vă urez La mulți ani! și să ne vedem și auzim sănătoși în 2026.

Frater Iustin