Lucrul pe căi

Pot spune că în ultimele 6 luni am făcut ceva ce în engleză se numește „pathworking”. În limba română nu avem o traducere exactă pentru acest termen. Ca definiție, ar fi ceva cam așa: „Pathworking este o formă de explorare ghidată a unei căi interioare, folosind imaginația activă și simboluri pentru a obține insight și transformare.”

Neavând o traducere exactă, optez pentru ceva cât de cât satisfăcător, și anume: „Lucru pe cale”. Poate nu sună la fel de bine în limba noastră, dar mă gândesc că, odată cu utilizarea acestui termen, se va ajunge la o obișnuință și implicit la acceptarea faptului că acesta chiar „sună bine”.

Lucrul pe cale este o tehnică de meditație ghidată menită să îi ofere participantului o experiență mistică. Omul învață cel mai eficient prin experiență, dar, fiindcă trăim vieți mundane în care timpul nostru este dominat de școală, job, responsabilități casnice și ocazională distracție, nu prea avem parte de experiențe semnificative și puternice care să ne învețe cu adevărat ceva.

În trecut, astfel de probleme erau rezolvate prin ritualuri de inițiere pe care fiecare bărbat sau femeie le parcurgea. Aceste rituri țineau mult de vârstă, sex și rolul asignat în societatea tribală sau chiar în civilizația preindustrială.

Dar majoritatea acestor rituri s-au pierdut, iar atunci când sunt implementate azi, vedem, spre dezamăgirea noastră, că mulți dintre semenii noștri nici nu mai știu de ce obiceiul este așa sau altfel. De exemplu, în cadrul unei nunți, fiecare regiune sau chiar fiecare familie poate avea anumite tradiții, superstiții și rituri specifice, menite să îi inițieze pe miri în tainele căsătoriei și întemeierii unei familii.

Sunt sigur însă că sunteți aici nu pentru a vorbi despre nunți și botezuri, așa că hai să revenim la pathworking sau lucratul pe căi.

Ca să înțelegem această tehnică, este esențial să înțelegem scheletul practicilor mistice și magice ale sistemului Zorilor Aurii. Acești ocultiști, în mare parte britanici, au adunat o mare parte din cunoștințele oculte și magice într-un sistem integrat, iar la baza acestuia stătea Qaballah Hermetică și Arborele Sefirotic.

Această diagramă, această reprezentare a Arborelui Sefirotic, poate vă este deja cunoscută. Dacă nu, cel mai bine ar fi să puneți mâna pe o carte despre Qaballah, măcar pentru a vă familiariza cu el. Arborele Sefirotic este format din 10 sefirot, 10 emanații ale Divinității, începând de la Coroană – Kether, până la sefira 10, Împărăția sau Malkuth.

Dacă privim cu atenție acest arbore, vedem că toate sefirotele sunt legate între ele prin 22 de linii, fiecare corespunzând câte unei litere din alfabetul ebraic, care este compus tot din 22 de litere.

Fiecare dintre aceste căi unesc una sau mai multe sefirot și sunt încărcate de simbolism ezoteric, având corespondențe elementare, astrologice, dar și legături cu gematria și numerologia specifică literelor din alfabetul ebraic.

Mai mult decât atât, fiecare dintre aceste litere are o corespondență cu cele 22 de Arcane Majore ale tarotului, în special ale tarotului Waite-Smith, conceput de Arthur Edgar Waite și Pamela Coleman Smith, ambii membri ai acestui ordin magic.

Dar cum lucrează inițiatul efectiv pe aceste căi? Mai devreme vorbeam despre experiențe care creează schimbări în noi, experiențe sau ritualuri inițiatice. La fiecare avansare în grad, inițiatul este condus într-o ceremonie în care se familiarizează cu aceste simboluri, nu doar prin recunoaștere, ci printr-o experiență directă ce reflectă simbolismul fiecărei arcane.

Am putea spune că, într-un templu, inițiatul participă la o veritabilă piesă de teatru, în care este implicat activ. Acest lucru se întâmplă în timpul inițierilor sale, pe măsură ce avansează pe Arborele Sefirotic în dezvoltarea sa magică și mistică.

Dincolo de aceste experiențe, mai există și Lucrul pe Cale prin forme de meditație ghidată. Persoana ascultă un alt inițiat care narează și ghidează experiența, conducând-o prin lumi și întâmplări în imaginația sa.

Chiar dacă stă relaxată pe o canapea, în imaginația sa trece prin diverse călătorii și peripeții, fiind ghidată adesea de îngeri, zei, zeițe sau alte ființe și personaje mitologice.

Este destul de dificil să pun toate acestea în cuvinte într-un articol, așa că, în loc să pretind că le știu pe toate, prefer să vă trimit către o sursă. Aceasta este cartea „Grădina cu Rodii” de Israel Regardie.

Edițiile mai noi conțin și capitole ample scrise de Chic și Sandra Tabatha Cicero, în care sunt descrise experiențele prin care inițiatul trece lucrând pe fiecare cale în parte.

Știu că aceste informații pot părea greu de înțeles dintr-o dată, cu atât mai mult dintr-un articol, așa că recomand celor interesați să nu ignore lectura.

Voi reveni cu noi articole mai des și vă mulțumesc pentru răbdare în urma pauzelor mele mai lungi.

Multe binecuvântări,
Frater Iustin

Afrodita Areia

Acum câteva zile am văzut o postare din partea unei prietene cu un videoclip despre Venus/Afrodita și felul de a fi al acestei zeițe. A fost un videoclip cu adevărat interesant care expunea câteva lucruri de care se întâmplă să fiu complet conștient, dar despre care nu prea am vorbit aici.

Cel mai des, în astrologie cât și în practica magiei planetare, asociem planeta și puterea lui Venus cu iubire, frumusețe, artă, muzică, bunuri, totuși aceasta este numită Micul Benefic al zodiacului din cauza că dispune de astfel de calități ce pur și simplu sunt plăcute pentru experiența umană.

Dar există și o latură mai puțin cunoscută a lui Venus și a zeițelor de natură venusiană, și aici vreau să mă opresc în mod deosebit la cultul Afroditei din Grecia Antică, fiindcă se întâmplă să fie cel mai bine cunoscut nouă. Bineînțeles, sunt și alte exemple la care ne putem uita precum Inanna, Astarte, Ishtar, Isis etc., dar cum nu am de gând să intru într-o analiză a cultelor religioase la un loc, vom rămâne la Venus/Afrodita, corespondența sa astrologică și trăsăturile mai puțin pașnice.

Eu se întâmplă să am o relație foarte strânsă cu sfera venusiană. Primul ritual mai serios pe care l-am făcut când eram adolescent a fost dedicat zeiței romane Venus, într-o perioadă în care simțeam că vreau mai multă iubire și prietenie și distracție în viața mea. Ce să zic, eram tânăr, cu o poftă imensă de viață, dar îmi lipseau conexiunile sociale, neavând prea mulți prieteni, și inclusiv cele romantice. Pot spune că rezultatele au fost impresionante și m-au purtat până în viața de adult, iar cumva simt că exercită o influență inclusiv în ziua de azi.

Scopul meu era cel de a aduce mai multă iubire și frumusețe în viață, dar în timp am descoperit că există și o componentă mai puțin plăcută legată de zeița iubirii. Am mai vorbit în alt articol că prețul iubirii este durerea, și când te implici, iubești, simți, te setezi pentru suferință ulterioară. Această suferință poate fi și frumoasă într-un sens, fiindcă îți arată și cât de mult ți-a păsat și cât de pasional ai iubit acea persoană.

Dar revenind la Afrodita în cazul acesta, în Grecia antică Afrodita, pe cât de adorată era, avea și o origine străină. Se presupune că această zeiță ar fi venit dinafara panteonului olimpic, de fapt aceasta nu era înrudită direct cu Zeus și restul olimpicilor. Mitul spune că în vremuri străvechi zeul cerului Uranus fusese castrat de către fiul său Cronos (Saturn). Acesta se afla într-o copulație continuă cu zeița pământului Geea sau Gaia, iar „dragostea” pe care o făceau ei rezulta în tot felul de creaturi mitologice, unele chiar monstruoase.

Cronos, unul dintre copiii acestora, oprește acest proces de procreare și, cu securea sa, îi taie părțile intime ale tatălui său, penisul și testiculele acestuia căzând în mare, întrerupând copulația cosmică dintre Cer și Pământ. Părțile sale intime fac o spumă în mare, iar din spuma mării Afrodita se naște pe malurile insulei Cipru.

Cipru nu face parte din teritoriul Greciei antice și, de-a lungul istoriei, a fost locuit de mai multe popoare încă din timpuri străvechi, inclusiv pentru poporul grec. Faptul că Afrodita nu e fiica directă a lui Cronos sau chiar a lui Zeus indică că originea sa este mai veche decât a panteonului olimpic condus de către Zeus.

Afrodita astfel probabil e venerată de mult mai mult timp, iar cultul său a pătruns în Grecia sau poate chiar era prezent înainte de dezvoltarea Greciei Antice clasice. Oricum, Afrodita în acele vremuri era o zeiță ce nu era doar chemată și căreia i se aduceau ofrande pentru iubire, frumusețe, atracție și toate lucrurile bune și frumoase. Exista inclusiv un titlu al Afroditei precum Afrodita Areia. Vedem aici un titlu ce, tradus în limba română, înseamnă: Afrodita lui Ares (zeul războiului) sau Afrodita războinică. Legătura poate veni ori din cauza mitului în care Afrodita are aventuri erotice și romantice cu Ares, zeul războiului, spre ciuda soțului ei Hefaistos, sau o conștientizare a grecilor antici că iubirea și frumusețea au și un caracter cuceritor și războinic.

Pentru a înțelege această nuanță mai bine, e îndeajuns să privim sincer și fără perdea iubirea. Când vorbim despre relații romantice sau erotice, ajungem inevitabil și la actul de a „cuceri” pe cineva. Ca și cum mintea și inima persoanei iubite și adorate trebuie cucerite, aproape printr-un act de forță. În plus, Venus/Afrodita simbolizează și ce dorim, ce râvnim, ce simțim că ne completează viața și fără care credem că nu putem trăi.

Actul de a merge la luptă, la război, trebuie motivat de către ceva. Ura și furia pot fi un motivant foarte puternic, au determinat de-a lungul mileniilor ca popoare să meargă la război pentru a-și nimici adversarii din ură și dispreț, dar mulți strategi realizează că iubirea este un motivant mult mai puternic. Un bărbat este dispus să comită acte de violență extremă din iubire pentru femeia sa, copiii săi, neamul sau țara sa. Patriotismul este totuși o formă de iubire față de țară și de neam, ce poate motiva omul să acționeze inclusiv violent, mergând la război pentru a proteja și ajuta obiectul adorației sale.

Inclusiv în legendele și epopeele grecești vedem cum iubirea este un disruptor cuceritor asupra minții unei persoane și, da, poate cauza războaie. În Iliada, Menelau, regele Spartei, merge la război împreună cu restul liderilor greci împotriva Troiei după ce soția sa, Elena, cea mai frumoasă femeie din Grecia, este răpită de către fiul regelui troian, Paris.

Poate istoric, distrugerea cetății troiene nu era neapărat motivată de iubirea lui Menelau pentru soția sa, dar a servit ca un casus belli aparent nobil. Acești greci nu mergeau la război pentru pământ de fapt, vorba venea că ei o făceau dintr-o promisiune pe care toți liderii greci o făcuseră către bărbatul pe care Elena l-ar fi ales ca soț, pentru a o proteja împreună cu uniunea cu soțul său, Menelau.

La fel, iubirea poate să îți dea și curaj. Motivarea de a acționa poate veni și din frică, și multe regimuri și state totalitare o folosesc, dar dragostea este mereu motivantul mult mai puternic.

Cât despre componenta astrologică a acestui articol, știm că Venus (Afrodita), în astrograma unei persoane, reprezintă ce iubim, ce prețuim, ce fel de persoane vrem ca parteneră în viețile noastre, în timp ce Marte (Ares) ne indică felul în care acționăm. Venus ne arată obiectivul, țelul nostru, unde vrem să ajungem. Fără obiective clare, în război, conflictul degenerează în lupte inutile ce duc la pierderi omenești fără rost. Venus indică scopul, dorința arzătoare pe care o avem, pentru care suntem dispuși să facem absolut orice, inclusiv să ne nimicim adversarii.

Vedem astfel cum Venus este o sferă mult mai complexă. De fapt, fiecare dintre cele 7 planete clasice din astrologie sunt mult mai complexe și interesante decât ar părea la prima vedere. Venus este astfel o forță atât a iubirii, cât și a luptei și războiului, iar înțelegând-o mai bine și mai pe deplin, ajungem astfel să ne înțelegem mai bine inclusiv pe noi.

Multe binecuvântări,
Frater Iustin