sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Blesteme sau tranzite dureroase


Ultimii 3 ani au fost caracterizați de un studiu tot mai atent al astrologiei și felul în care o putem folosi pentru predicții pentru viitor, cât și pentru înțelegerea trecutului.
Mă aflu de multe ori în poziția în care vorbesc cu cineva despre problemele cu care se confruntă. Și acestea sunt de toate felurile: în dragoste, lipsa banilor, sănătate fizică sau mentală șubredă, certuri în familie și așa mai departe.

Cred că România e o societate foarte superstițioasă, sau cel puțin cei care mă caută petrec destul de mult timp pe internet discutând și consumând conținut ce îi face să creadă în magie și farmece.
Și chiar dacă știu că magia și farmecele sunt adevărate, există un punct în care astfel de credințe duc spre paranoia. La fel ca în secolul 17, în Europa de Vest, când Inchiziția vedea vrăjitoare și vrăjitori peste tot, individul ajunge să creadă că toată lumea face farmece și are ca singur scop anihilarea sa sau îngreunarea vieții sale prin toate căile posibile.



Astfel de credințe sunt toxice, fiindcă e chiar ceva îngrozitor să crezi că trăiești într-o societate în care ești mereu înconjurat de dușmani, și chiar dacă nu te vatamează fizic, aceștia folosesc mijloacele oculte să îți facă rău.

Dar, revenind la tranzite. Cel mai des, când cineva crede că e blestemat sau sub efectul farmecelor, nu este cazul. Eu spun asta și din cauza faptului că majoritatea vrăjitoarelor sau cucoanelor de pe internet care spun că fac și desfac nu știu mai nimic, și e doar un spectacol menit exclusiv pentru extragerea de resurse financiare din partea clienților. Asta și din cauza faptului că „vrăjitoria” este singura lor sursă de venit.

Alteori, persoana în cauză știe că e un membru al familiei, o mătușă, un unchi, o bunică care le face rău, experiențele lor personale colorând și această imagine întunecată asupra lor. Dar chiar dacă aceștia ar fi rău intenționați, să faci un blestem să fie eficient necesită niște eforturi, cunoștințe și pregătiri serioase, asta dacă vrei să funcționeze și nu să fie doar o experiență cathartică pentru practicant.

Tranzitele grele ar putea să coincidă în unele instanțe și cu „blesteme”, dar cel mai des nu.
Cineva mă contactase acum 8 luni spunându-mi că bănuiește că cineva îi face rău și îi atacă sănătatea, doar să aflu că Saturn îi tranzitase casa 6 și îi șubrezise sănătatea. Acesta se îmbolnăvise și avea o tumoră ce îl speriase de moarte. Dar imediat după ce Marele Malefic a terminat tranzitul său în casa 6, intrase în convalescență, tratamentul funcționase și tumora dispăruse. Frica acestuia însă nu, tot credea că era asaltat de forțe malefice din direcția cuiva. I-am explicat că nu e neapărat cazul și că problemele sale de sănătate s-au oprit temporar.

În alt caz mai recent, o femeie îmi spunea cum lucrurile i se stricau prin casă. Electrocasnice nu mai funcționau, trebuiau reparate sau schimbate, scăpa obiecte casnice și le spărgea sau deteriora de la căzături, foarte nasol. La fel, credea că e sub efectul unor blesteme, dar nu era cazul, era Marte tranzitând casa 4 și era ceva de așteptat.
Mai mult, spunea cum era izolată pe plan social și prietenii și rudele nu mai aveau timp de ea, o ignorau sau ziceau că au altceva de făcut decât măcar să schimbe o vorbă. Aici văzusem cum Chiron trecea prin casa 11, creând probleme cu viața socială.

În mare parte aici vorbim despre tranzite grele, mă refer la planetele exterioare ce vin cu GREUTATE în viețile noastre, fiindcă efectul lor este de lungă durată, dat fiind că se mișcă atât de lent pe bolta cerească.
Ce sper să înțelegeți e că toți trecem prin cicluri de creștere și descreștere, bucurie și suferință în viață, lumină și întuneric. Putem folosi magie să mai îmblânzim aceste efecte, dar nu să le disipăm în totalitate, fiindcă avem de-a face cu forțe cosmice.

Dar, revenind la blesteme, doar fiindcă treci printr-o perioadă mai grea, nu înseamnă musai că vecinul sau vecina, sau știu ce rudă de-a șaptea spiță îți face ție farmece.
Cel mai des sunt provocări și lecții grele cu care trebuie să ne confruntăm tocmai ca să creștem și să devenim mai buni.

Să aveți spor în toate.
Frater Iustin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu