Se afișează postările cu eticheta elementali. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta elementali. Afișați toate postările

miercuri, 5 februarie 2025

Spiritele elementale

În câteva articole precedente, am vorbit despre cele patru elemente: foc, apă, aer și pământ. În acestea, am luat în seamă simbolismul elementelor, rolul acestora și, spre final, am ajuns și la o scurtă listă de spirite elementale cu care putem interacționa. Mai exact, în ordinea ierarhică, am început cu Arhanghelii, Îngerii, cât și Regii Elementali, urmați de elementalii propriu-ziși, cu care interacționăm poate fără să știm, zi de zi.

De data aceasta, vom trece peste natura celor 4 tipuri de elementali și cam la ce ne putem aștepta de la ei. Dacă vreți mai multe informații despre cele 4 elemente, vă recomand să citiți articolele precedente de pe blog ce tratează acest subiect.




Revenind la aceste clase de spirite, și anume elementalii:

Spre deosebire de Arhangheli, Îngeri, Spirite Planetare, Inteligențe sau chiar Demoni, Elementalii sunt cumva aparte. Ce este foarte interesant despre aceste spirite e că ele, cumva, sunt aici, în planul nostru de existență și, cumva, activitatea lor și prezența se întretaie încă și cu lucruri mundane.

De exemplu, dacă vorbim de realitatea unui lac sau a unui fluviu, știm că avem de-a face cu Ondine, în cazul focului dintr-o brichetă cu Salamandre, în bătaia vântului cu Silfide, iar în soliditatea pământului și a rocilor, cu Gnomi.

Acestea sunt numele date acestor spirite în contextul practicii magice europene. Observați cum trei dintre ele au, la prima vedere, gen feminin și unul masculin, dar, în adevăratul sens, acestea nu posedă neapărat gen sau sex, așa cum l-am înțelege noi.

La fel și când ne referim la cei 4 regi elementali, natura lor nu ține neapărat de regalitatea și monarhia reprezentată printr-un zeu de gen masculin. Aceștia sunt termeni pe care îi folosim în lipsa altora mai preciși, fiind limitați de natura mai restrictivă a limbajului verbal.


Luându-i în ordine, hai să vorbim despre fiecare elemental în parte.


1. Foc – Salamandre

Aceștia sunt de departe cei mai imprevizibili și periculoși dintre elementali. Asta și din cauza faptului că focul poate fi extrem de distructiv dacă nu este controlat. Pe lângă funcția de căldură, energie și, literalmente, FOC, Salamandrele pot fi chemate în orice operațiune magică legată de acest element, la fel cum am explicat în articolul despre Elementul Foc.

Salamandrele pot fi invocate pentru tot ce este legat de voință, un bonus rapid de energie, pasiune, motivație, luptă și combativitate, speranță și optimism sau chiar chestiuni legate de reputație ori onoare.


Ce e crucial de ținut minte este că, o dată ce le chemați, este OBLIGATORIU ca aceste spirite să fie îndemnate să părăsească pașnic spațiul tău de ritual.

Dacă nu faci acest lucru, există inclusiv riscul de incendiu.

Tratați-le cu maximă seriozitate.


2. Apă – Ondine

Ondinele sunt elementalii de apă și, în mod natural, acestea se ocupă de orice legat de puterile apei. Calitatea reflecției, emoții și reglarea acestora, sentimente și iubire, dar și emoții negative precum tristețea (mai puțin furia sau ura, care sunt legate de foc). Ondinele țin mult și de subconștient, lumea astrală sau cea nevăzută, ori pur și simplu chemarea ploilor, împreună cu Silfidele Aerului.

Mai sunt folositoare în vindecare, mai ales când avem de-a face cu probleme endocrinologice.


Chiar dacă nu sunt la fel de imprevizibile ca Salamandrele, Ondinele trebuie și ele tratate cu multă atenție și îndemnate să părăsească spațiul de ritual, altfel pot apărea tot felul de probleme, inclusiv cele de inundație.


3. Aer – Silfide

Silfidele sunt elementalii de Aer. La fel ca Aerul și simbolismul asociat, acestea pot fi chemate pentru orice operațiune legată de gândire, memorie, intelect, sistemul nervos, învățat și dezvățat de obiceiuri, comunicare atât vorbită, cât și în scris.

Acestea mai pot fi invocate pentru vindecare, asta fiindcă Arhanghelul care guvernează orice legat de Aer este Rafael, ce este și cel mai bun vindecător din rândul său.


Mergând mai departe, Silfidele te pot ajuta și în mediul tehnologic: vorbim despre circuite electrice, internet și diverse gadgeturi IT.


4. Pământ – Gnomi

Gnomii pot fi invocați pentru cele mai mundane dintre operațiuni. Cred că, dintre toți cei 4 elementali, Gnomii sunt poate cei mai folosiți de către magicieni, fiindcă puterile lor includ manifestarea de obiecte, bunuri, bani etc.

Pământul este și elementul ce corespunde cel mai bine cu lumea materială în care trăim. Astfel, Elementalii de Pământ sunt de departe cei mai pricepuți în a-ți aduce lucruri de care ai nevoie.

La fel, pot fi chemați pentru operațiuni ce țin de imobiliare, agricultură, animale domestice, fitness și culturism, inclusiv dezvoltarea de forță fizică prin efort sau sport și alimentație. Aceștia pot fi invocați inclusiv pentru operațiuni de divinație, precum Tarot, dar, în mod deosebit, Geomanție.

Chiar dacă Gnomii nu prezintă risc la fel de mare ca elementalii de Aer, Apă și mai ales Foc, e bine să le dai de înțeles când e cazul să plece. Problemele pe care le cauzează în casa ta nu vor fi la fel de grave, dar te poți trezi cum casa ți se umple, o dată cu timpul, de tot felul de obiecte și vechituri sau chiar gunoaie.


Cam asta e natura lor: să adune și să manifeste cam orice apucă.

Fiecare dintre acești 4 elementali este condus ierarhic direct de către regii elementali. Aceștia sunt Djinn, Nikssa, Paralda și Ghob.

Găsiți sigiliile lor aici:



Să aveți spor în tot ce faceți.


Frater Iustin

sâmbătă, 5 octombrie 2024

Cele 4 Elemente - Foc

Încheiem seria aceasta de scurte articole cu focul, cel mai misterios dintre cele 4 elemente.  

Focul este cel mai elusiv dintre cele 4 elemente, fiindcă dintre toate stările de agregare pe care le asociem cu elementele magice, acesta nu este o stare, ci un proces transformativ.  

Ce cunoaștem noi ca fiind foc este o serie de reacții chimice ce produc lumină și căldură. Focul nu poate exista fără combustibil, oxigen și scânteia necesară pentru a-l declanșa. Ce mai este interesant este că reacția chimică a focului, de exemplu când arde lemn (un obiect solid), produce dioxid de carbon, care este un gaz și îl găsim în aer, dar și vapori de apă.  

Deci, inclusiv privind fenomenul focului în lumea materială, vedem că are calități transformative profunde.  




La fel, în prezența focului sau a căldurii produse de către acesta putem atât topi gheață sau alte metale pentru a fi prelucrate, dar putem și întări și solidifica lucruri, precum lutul în cazul olăritului sau obținerea sărurilor, ceva solid (pământ).  

La fel cum trupurile noastre sunt compuse din pământ, apă și aer, fiecare dintre noi posedăm și focul interior. Extragem nutrienți din mâncare, care de obicei este solidă; aceasta este folosită pentru a construi noi celule, fiind cărate de către sânge în locurile cu pricina. La fel, carbohidrații sau cetonii pe care îi avem în corp sunt folosiți împreună cu oxigenul pe care îl extragem din aer pentru a produce foc, reacțiile chimice din mitocondrii ce ne dau energie să ne mișcăm și pentru a trăi.  

Dar focul pe plan fiziologic merge mai departe, fiindcă în cazul nostru, ca ființe umane, 10% din oxigenul pe care îl consumăm, sau în unele instanțe chiar mai mult, e folosit în reacțiile chimice din creier și sistemul nervos, formând gânduri și inclusiv experiențele noastre, atât în stare de veghe, cât și în somn.  

Deci, înțelegem că focul are profunde puteri transformative la nivel fizic și implicit la nivel spiritual.  

Mai știm despre foc că este și imprevizibil și foarte periculos dacă nu este controlat. De aceea exersăm precauție de fiecare dată când facem un ritual care implică lumânări sau când gătim etc.  

Focul, fiind atât de puternic în a transforma și schimba lucruri, trebuie să fie invocat cu maximă atenție, și de aceea este ultimul dintre cele 4 elemente în care discipolul este inițiat în cadrul școlilor de mistere vestice sau europene.  

Cabalaistic, acesta este asociat cu lumea cea mai abstractă, și anume Aziluth, ce corespunde, în funcție de modelul cabalistic dat, ori doar cu sefira Kether, ori cu triada înaltă formată din Kether, Chokmah și Binah.  

În plus, litera ebraică asociată cu acesta este Shin, care mai înseamnă și dinte. Iar dacă o privim, ne putem ușor imagina o flacără împărțită în 3. Este și primul element care a fost creat, urmând apoi în ordinea creației lor cu apa, aerul și pământul, iar ca gen este asociat cu masculinitatea.  




Focul este mereu dinamic, mereu în mișcare, fie că ar sta pe loc într-un șemineu sau într-o formă de ardere necontrolată, și dacă este necontrolat, poate fi deosebit de distructiv.  

De aceea, când trecem printr-o experiență tulburătoare sau dureroasă ce s-a întâmplat brusc, spunem că "ne-am ars".  

În sistemul oriental de Chakre, acesta este asociat cu Chakra nr. 3, Manipura, ce este localizată în plexul solar. Este interesant că tot aceasta e poziționată aproximativ în aceeași locație ca sefira Tiphereth, a frumuseții, care este planetar corelată cu soarele.  

În tarot, acesta corespunde cu baghetele, reprezentând torțe sau sursa focului.

Iar trăsăturile sale sunt uscăciune și căldură.

În continuare voi lista și celelalte corespondențe ale acestui element:


- Arhanghelul: Michael  

- Îngerul: Aral  

- Regele elemental: Djin  

- Elementali: Salamandre  

- Punct cardinal: Sud  

- Culori: Roșu  

- Zodiile asociate: Berbec, Leu, Săgetător


Multe Binecuvântări,  

Frater Iustin

duminică, 29 septembrie 2024

Cele 4 Elemente - Apa

Trecem la următorul element din seria aceasta și anume Apa.  

Încă o dată, la fel cum am menționat și la celelalte două articole precedente despre pământ și aer, când mă refer la apă, nu discut neapărat despre formula chimică pentru apă H₂O, ci starea de agregare lichidă. Noi îi spunem apă fiindcă aceasta este lichidul cu care interacționăm cel mai mult și îl cunoaștem cel mai bine.  

Apa este menționată în geneză, cât și în texte mai vechi referitoare la creație. În acestea, Dumnezeu separă apele de sus de cele de jos, făcând bolta cerească care ține apele de sus și pământul care împinge apele de dedesubt.  

În mai multe mituri ale creației, apa este asociată și cu haosul sau forțe de nestăvilit. În cazul civilizațiilor din Mesopotamia, zeități străvechi și malefice sunt acvatice, precum Tiamat, Kingu și Absu.  

E necesar ca un zeu benevolent să lupte contra forțelor haosului, anume Marduk, și să înfrângă zeii monștruoși, încât să creeze lumea și omenirea din carcasa zeiței Tiamat și sângele soțului ei Kingu.  




Apa, împreună cu pământul, sunt elementele tipic asociate cu latura feminină a creației și divinității, având calitatea de a fi receptivă. Apa este corelată cel mai des cu emoțiile și fluxurile, schimbările de dispoziție, fiind strâns asociată și cu ciclurile lunare ce corespund cu mareele și ciclul menstrual. Asociem apa cu emoțiile la nivel fiziologic fiindcă acestea sunt guvernate de către hormoni în corp, ce generează aceste stări fie că vorbim de adrenalină, cortizol, serotonină și hormonii sexuali precum testosteron, progesteron și estrogen. Aici vedem legătura directă la un nivel fizic între „apă” și emoții.  

Mai știm și că apa are calitatea de a absorbi calitățile altor substanțe și plante; cafeaua, ceaiul, alcoolul etc. au abilitatea de a schimba emoțiile și stările consumatorului.  

Pe lângă asta, chiar dacă natura pare a fi haotică, știm că apa se poate adapta la mediul său, capătă forma vasului în care este ținută și este maleabilă.  

Dintre Chakrele din sistemul Oriental, apa corespunde cel mai puternic cu Swadhisthana, chakra 2, ce este localizată în zona organelor sexuale. Vedem iar corelația între apă și hormoni.  

Cabalistic, aceasta corespunde cu lumea a 2-a, Briah. Acest domeniu cabalistic este condus de către arhangheli, câte unul pentru fiecare sefira; în plus, din numele sacru al lui Dumnezeu, YHVH, apa corespunde primului Heh, iar litera ebraică asociată cu aceasta este Mem.  

Cartea de tarot asociată cu aceasta este Spânzuratul și întreaga suită de cărți de cupe. Revenind tot la Cabala, calea Maim leagă două sefire de pe pilonul severității, Geburah (Puterea) de Hod (Splendoarea).  


În continuare voi lista și celelalte corespondențe ale acestui element:  


- Arhanghelul: Gabriel  

- Îngerul: Taliahad  

- Regele elemental: Nikssa  

- Elementali: Ondine  

- Punctul Cardinal: Vest  

- Culori: Albastru, Acvamarin  

- Zodiile asociate: Rac, Scorpion, Pești  


Multe Binecuvântări,  

Frater Iustin

sâmbătă, 21 septembrie 2024

Cele 4 Elemente - Aer

Continuăm seria despre elemente cu elementul Aer.  

La fel cum am menționat și în cel despre pământ, când ne referim la Aer în contextul magic și mistic occidental nu vorbim despre un element anume, la fel cum la Apă nu ne referim la formula H₂O, ci la această stare de agregare gazoasă.  

Aerul reprezintă această stare de agregare amorfă ce nu poate fi conținută în comparație cu apa sau pământul. Este al 2-lea element în care inițiatul trebuie să parcurgă drumul său al cunoașterii și înțelegerii celor 4 elemente.  

Acesta este asociat cel mai des cu gândurile, latura intelectuală și mentală, de aceea în magia elementală este deseori invocat pentru a rezolva astfel de probleme ce țin de gânduri. Poate vrei să lucrezi cu Aer când cauți soluții noi la probleme cu care te confrunți și simți că nu ai prea multe idei. La fel, este elementul ce ține de comunicare, asta fiindcă sunetul se transmite cel mai ușor prin aer.  

Sunetul se poate propaga și prin apă, și prin pământ sau alte forme de agregare lichidă sau solidă, dar mai dificil. În absența aerului, noi nu suntem capabili să comunicăm folosindu-ne vocea. La fel, dacă asociem Aerul cu sistemul oriental de Chakre, acesta corespunde în primul rând cu Chakra inimii, Anahata, și, bineînțeles, cea a gâtului Vishuda, unde sunetele sunt formate, cele pe care le folosim pentru comunicare.  

Fiindcă vorbitul este forma de comunicare cea mai folosită, Aerul a ajuns să fie asociat cu comunicarea în general, deci aici ne referim atât la scris, limbaj al trupului, mimică, expresiile faciale, limbajul prin semne.  

Pe partea de intelect, Aerul este elementul la care vei apela cel mai des când vrei să îți pui mintea la contribuție și să înveți ceva nou. Deprinderile și cunoștințele cele mai favorabile vin din zona teoretică sau științifică.  

Cabalistic, Aerul este a 3-a lume, Yetzirah, deasupra celei de pământ, Assiah, și sub Briah (apa) și Aziluth (foc). Domeniul spiritual asociat cu această lume este cel al corurilor îngerești ce corespund cu fiecare sefira de pe arborele sefirotic.  

Fiind al 3-lea element pare uneori puțin neobișnuit, dar există și o logică în spatele acestei poziționări, chiar dacă logic ai spune că apa ar trebui să fie al 3-lea, din moment ce este al 3-lea coborând de la cel mai imaterial spre cel mai solid. Dar Aerul este format mai degrabă din cele 2 forțe primordiale elementale ce formează creația. Mai întâi avem focul, care este uscat și fierbinte, iar apoi apa, care este umedă și rece. Aceste elemente reprezintă și divizarea Divinității în cele 2 forțe și genuri: focul fiind masculin, iar apa purtând trăsăturile feminine. Combinând apa cu focul obținem un element hibrid, aerul, care este cald ca focul, dar umed ca apa.  

Litera ebraică corespunzătoare acestuia este chiar prima din Alefbet, și anume Alef, fiind asociată în Tarot cu arcana majoră Nebunul. Această literă corespunde, la rândul ei, cu calea ce leagă sefira Kether cu Chokmah, coroana cu înțelepciunea.  

Tot în Tarot, elementul Aer este asociat cu Spadele. Mai jos voi lista și celelalte corespondențe ale acestui element:


- **Arhanghelul**: Rafael  

- **Îngerul**: Chassan  

- **Regele elemental**: Paralda  

- **Elementali**: Silfide  

- **Punctul cardinal**: Est  

- **Culori**: Galben  

- **Zodiile asociate**: Gemeni, Balanță, Vărsător.


Multe binecuvântări,  

**Frater Iustin**