sâmbătă, 30 martie 2024

Păstrează tăcerea

În articolul acesta voi face cumva fix opusul acestei legi. Fiindcă în loc să nu vorbim despre occultism, vom vorbi.

Dincolo de ironia acestei situații, am zis că e cazul să explorăm puțin și ideea acestei legi nescrise în tradițiile mistice din occident (Europa, America de Nord, Australia) unde au apărut și sunt practicate cel mai des.

Să păstrezi liniștea sau tăcerea este una dintre legile cu care ne întâlnim în această practică: "Să știi, să îndrăznești, să vrei, să taci".




Fiecare are câte un rost aparte dar ne vom concentra pe ultima în mod deosebit, fiindcă pare a fi și cea care este cel mai des încălcată de către un aspirant sau cineva ce vrea să pășească pe această cale de dezvoltare spirituală.

Este ușor de înțeles că în trecut, mai ales în perioada în care Europa era foarte religioasă și Biserica Catolică avea putere deosebită, să taci era o necesitate legată de supraviețuire. Chiar dacă în mod ironic, mulți dintre practicanții magiei ceremoniale se întâmplau să fie chiar preoți, călugări, cardinali etc., exista mereu pericolul unei acuzații de vrăjitorie, necromanție, venerare a diavolului, și asta ar fi fost de ajuns să ajungi torturat iar ulterior executat prin ardere în urma unei interogări îngrozitoare din care se poate extrage o mărturie falsă.

Din nefericire, foarte mulți oameni nevinovați au fost acuzați pe nedrept că ar fi practicat vreo știință ocultă și au suferit o astfel de soartă. Multe femei au avut de suferit o asemenea soartă dar și destui bărbați, unii dintre ei fiind foarte faimoși precum Giordano Bruno.

Evident, nu puteai să vorbești despre ce făceai, că aveai o practică magică indiferent că era de natură rozicruciană sau păgână. Situația putea fi de așa natură încât inclusiv oameni ce au încercat să ducă o viață creștină cât mai bună au ajuns victimele acestor acuzații.

Astăzi, binențeles că nu mai avem de-a face cu astfel de indivizi care se folosesc de religie numai ca să-și satisfacă setea de sânge. Acești oameni mai există, și nu cred că vor dispărea vreodată, dar sunt mai puțini, iar instituțiile bisericești au pierdut din putere.

Mai recent, cu venirea fascismului și comunismului astfel de represiuni îngrozitoare mai degrabă veneau din partea statului laic. Se întâmplase tocmai fiindcă devenise mai convenabil pentru oameni cu tendințe sociopate sau psihopate să se faciliteze de puterea fulminantă a statului totalitar.

Dar hai să examinăm și un motiv ce nu are nici o legătură cu pericolul torturii și a unei morți îngrozitoare și să ne concentrăm pe motivația spirituală sau magică pentru care este recomandat să nu vorbești despre ce faci.

Dintr-o perspectivă pur taumaturgică, pur și simplu dacă vorbești despre ce fel de ritual ai de gând să faci, ce obiective ai de îndeplinit, te vei trezi că energia pe care ar fi trebuit să o întrebuințezi în a îndeplini sarcina respectivă îți este risipită. Vorbind despre ce faci sau vrei să faci, în loc să folosești și să aplici voința ta, o împrăștie în urechile și ochii tuturor, și în felul acesta te păcălești singur că deja ai îndeplinit ceva, când de fapt nu ai îndeplinit absolut nimic.

Nu are rost să le spui prietenilor, rudelor sau amicilor de pe Facebook că vei face sau ai făcut nu știu ce ritual ca să îți întâlnești partenerul sau partenera viselor. Ce scop ar îndeplini așa ceva? Absolut nimic.

Încă unul esențial este faptul că în timp ce vorbești, nu asculți. Iar când ești la început sau interacționezi cu cineva care te poate învăța, cel mai bine nu vorbești și accepți ce ți se zice. Asta vine de la sine. Dacă nu înțelegi importanța acestui motiv, nu vei ajunge nicăieri prea curând.

Alt motiv bine întemeiat pentru care să nu palavragești despre practica zilnică de ritualuri sau studiile tale, mai ales unor persoane care nu au habar, este fiindcă aruncând cu tot felul de termeni specifici practicii tale, poți ajunge să te umfli în pene pe baza a ce povestești în loc să îți vezi de muncă zilnică pentru a face progrese adevărate. În plus, oamenii de rând sunt ușor de impresionat, dar scopul nu este să impresionezi pe absolut nimeni, ci să lucrezi pentru propria persoană cu cât mai multă atenție, să îți potolești ego-ul și să înțelegi că ai venit aici să înveți, nu să te prefaci că înveți.

Ultimul motiv pentru care e bine să nu vorbești este că de multe ori vei realiza că nivelul tău de înțelegere va crea o barieră de comunicare cu alții, în mod deosebit pe subiectele spirituale sau ezoterice. Te vei trezi că dacă vorbești, că de fapt vorbești total alta limbă cu interlocutorii tăi, și rezultatul poate fi de 2 feluri. Ori se vor uimi de ce știi și ce spui, ceea ce e un lucru negativ fiindcă așa poți cădea în capcana măririi ego-ului, ori vor crede că ești nebun și dus cu sorcova, fiindcă într-o lume materialistă vei părea ca un nebun din moment ce cauți transformarea de sine și experiența Divinității.


Cu ocazia asta termin și eu de vorbit.

"Să știi, să îndrăznești, să vrei, să taci"


Frater Iustin Levi

marți, 26 martie 2024

Sfaturi pentru divinații cu Tarot mai eficiente.

Pe lângă faptul că ar trebui să ai un set de cărți consacrate, și să tratezi aceste cărți ca niște veritabile obiecte sacre, mai sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru a face citiri mai precise.

Înainte să începi, asigură-te că ai un set de tarot care chiar este folositor. Dacă folosești seturi cu tot felul simbolism din desene animate, filme, sau orice altceva ce nu este legat de tarotul adevărat, te cam vei auto-sabota.

Sfatul meu este să folosești unele din seturile următoare: Waite-Smith, Marseilles, Golden Dawn, Thoth Tarot sau orice variație apropiată ale acestora. Recomand în mod deosebit totuși Waite-Smith fiindcă este cel mai bine cunoscut și simbolismul acestui set este foarte adânc dar și ușor de înțeles dacă ești atent. Există și re-interpretări artistice ale acestui set, dar nu aș devia prea mult de la culorile și personajele arătate din original.



1. Formulează o întrebare clară.

Acest pas este deosebit de important fiindcă după cum am mai spus și alte dată, "calitatea întrebării va determina și calitatea răspunsului". Când formulăm o întrebare pentru care să extragem cărți și să le etalăm este important să considerăm situația cu care ne confruntăm, sau persoana pentru care facem o citire. După înțelegerea circumstanțelor în care te afli, formulează o întrebare. Dar ai grijă să nu faci într-o formulare care oferă loc multe de interpretare. De exemplu dacă întrebi "Care are o să-mi fie viitorul?", indiferent ce cărți vei extrage, aceste răspunsuri și interpretări vor avea semnificație generală și este dificil să afli exact ce se va întâmpla pe baza lor. Să zicem că vrei să știi viitorul tău pe plan financiar pe timp de 3 luni. Atunci ar fi bine să formulezi întrebarea așa "Ce se va întâmpla în viitoarele 3 luni pe planul meu financiar?

Astfel răspunsul va fi pe o anumită durată de timp și va viza exclusiv finanțele tale. Așa în funcție de cărțile care vor cădea, vei vedea dacă vei descoperi oportunitate favorabilă pentru o investiție, ce cheltuieli vei avea, sau dacă vei primi bani din surse neașteptate.


2. Alege o etalare potrivită întrebării tale.

Ideal este să îți faci tu propria etalare, alocând semnificație fiecărei cărți extrase sau poziții unde se va afla când le întinzi pe masă sau altar. Dar merge și să alegi o etalare de pe internet sau dintr-o carte sau manual de tarot. Pur și simplu scrie întrebarea pe Google, intră pe imagini și vezi care crezi că ți se potrivește ție cel mai bine. În timp totuși, vei înțelege că etalările pe care le folosești tu sau pe care le inventezi vor fi cele mai eficiente fiindcă vor fi personalizate tie.


3. Amesteca cărțile.

Cât timp te gândești la întrebarea ta, amesteca cărțile. Fă acest lucru pentru un minut, 2, maxim 5. În orice caz ideea este că în acest răstimp intenția ta să se seteze și să uiți de orice alte preocupări care îți pot distrage atenția.


4. Rugăciunea preliminară extragerii cărților.

Înainte să extragi cărțile, pune setul de cărți proaspăt amestecat pe masă și ține mâna stângă peste ele în timp ce spui o rugăciune către Divinitate să îți dezvăluie adevărul. Eu personal o folosesc pe aceasta : "Te invoc pe tine IAO, ca să il trimiți pe îngerul tău HRU care prezidă asupra acestei arte sacre. Să își pună mâna invizibilă peste aceste cărți consacrate, și fie ca adevărul să fie dezvăluit, spre slava și mărirea ta și a numelui tău mare. AMIN"


6. Extrage cărțile cu mâna stângă.

Mereu să extragi cărțile cu mâna stângă. Vei face asta fiindcă mâna stângă reprezintă latura ta receptivă. Când faci o operațiune de divinație, tu efectiv primești această informație sau înțelepciune de la Dumnezeu, nu o dibuiești prin mintea ta. Ea îți este dată. Tocmai de aceea vei folosi mâna stângă, primind grațios răspunsurile pe care le soliciți.

Mai întâi extrage cărțile cu imaginile în jos, încât să nu vezi imediat răspunsurile. După ce le-ai extras pe toate, abia apoi întoarce-le să vezi ce arcane au ieșit din extragere în ordinea pe care le-ai tras din set.


7. Nu citi descrierea fiecărei cărți din manual când faci interpretarea!

Dacă faci acest lucru, nu faci divinație, ci doar citești descrierea cărților. Pentru început dacă nu stăpânești aceste cunoștințe, îți va fi mai greu, dar momentul în care faci divinație cu tarot, nu este momentul în care înveți semnificațiile cărților. Nu, acum este timpul să interpretezi mesajele așa cum sunt. Dacă vrei să aprofundezi simbolismul fiecărei arcane, poți face asta înainte sau după. Momentan, tu ai primit răspunsul pe baza înțelegerii a simbolismului pe care îl ai în acel moment.


8. Păstrează atitudinea corectă.

Înțelege că răspunsul primit este cel pe care l-ai cerut. Dacă combinația de cărți este nesatisfăcătoare, nu fii îndărătnic ci mai degrabă așteaptă, eventual privește combinația de cărți din etalare mai multe minute până începe să aibă un sens. Dacă nu înțelegi încă semnificația, fă o fotografie și salveaz-o cu dată și întrebarea pe care ai pus-o, ca ulterior să compari evenimentele prin care ai trecut cu mesajele primite.


Cam acestea sunt sfaturile mele generale pentru operațiuni de divinație folosind tarot. Ține cont că doar fiindcă ai avut câteva etalări corecte, nu înseamnă că trebuie să te culci pe o ureche și să rămâi cu impresia că știi deja totul. Tarotul este un subiect foarte bogat și dens ce necesită mult studiu. Recomand să citești cărți despre el și vei descoperi numeroase serii de corespondențe ce îți vor oferi o înțelegere mai profundă a arcanelor, și cum pot fi folosite dincolo de divinație.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi


duminică, 24 martie 2024

Ganduri despre rupere de blesteme si ingerul Sehaliah

De ceva timp am început să explorez metode de rupere de blesteme și farmece. Am întrebat pe mai mulți practicanți cu experiență, citit câteva cărți, cercetat descântece și alte cai prin care se pot opri vrăji malițioase.

Fac asta fiindcă se întâmplă des să fiu abordat și rugat să rup blesteme, și chiar dacă vreau să fac asta cu mare plăcere, uneori întâmpin frustrări în privința asta.

În primul rând, e dificil să determin dacă persoană chiar este într-adevăr blestemată sau îi s-au făcut farmece. În proporție covârșitoare aș spune că nu, că de cele mai multe ori oamenii suferă consecințele acțiunilor pe care le-au comis în trecut sau într-o viață anterioară.

E ușor pentru un om să dea vina pe blesteme, diavol, dușmani etc sau inclusiv Dumnezeu pentru viețile lor haotice, dar nu să își și asume responsabilitatea pentru ce se întâmplă.


Uneori uit că foarte mulți sunt separați de acest concept de a fi responsabili și să caute cum să se îndrepte, în schimb căutând țapi ispășitori peste tot.

Chiar și așa, nu vreau să fac aici pe deșteptul și să le spun tuturor "frate nu ai blesteme, mergi și roagă-te la Dumnezeu" pentru că nici metodele mele de divinație nu pot spune că funcționează 100%. Mai am și eu zile dificile, poate nu sunt într-o dispoziție bună, poate sunt prea obosit după lucru etc.

Tocmai de asta, chiar dacă nu am această certitudine sunt dispus să fac ritualuri de dezlegare. Am găsit un anume înger din numele extins al lui Dumnezeu care se ocupa fix cu asta. Neștiind detaliile unui potențial blestem asupra cuiva, prefer să apelez la un spirit ce are această specialitate, să îl chem, să îi înaintez petiția și să îl las pe el să rezolve situația după bună judecată a sa.

Acest înger are numele Sealiah sau Sehaliah. Este din decanul Solar al semnului Scorpionului și pe lângă talentul său de a te face un bun agricultor sau crescător de plante și flori, acesta oprește și blesteme cu eficacitate.

Până acum, ceremoniile cu el au fost deosebit de interesante.

O dată mi-a spus că persoana care a cerut dezlegare nu are blesteme. Iar altă dată că nenorocirile asupra ecestei cliente surveniseră în urma unor nedreptăți comise de către ea ce o făcuseră vulnerabilă.

Cel mai interesant aspect este că inițial refuzase să primească o băutură alcoolică că ofrandă, cerând să primească apa.

În fine, acest subiect va fi deschis mai des pe blog, fiindcă farmecele și blestemele par a fi ceva ce îi preocupa pe foarte mulți, la fel și cum pe mine m-a interesat recent.

Cum aflu alte metode interesante de dezlegare vă voi ține la curent ca să știți și voi cum să vă păziți.

Între timp, recomand să integrați rugăciunea în viața voastră de zi cu zi, să spuneți adevărul și să încercați să fiți smeriți pe cât puteți.

Adoptând atitudinea corectă, așa vă veți feri de cele mai multe dintre blesteme sau relele intenții ale oamenilor cu care interacționați.


Multe Binecuvântări.

Frater Iustin Levi


joi, 21 martie 2024

Pericolul materialismului spiritual.

Mă uitasem acum o săptămână la un clip de pe canalul de Youtube Magick.me al lui Jason Louv, iar acesta vorbea despre potențialele pericole la care te poți expune când intri în lumea magiei și occultismului. Jason are un mod foarte fain de a prezenta, și acesta a enumerat bine mai multe primejdii care îl pasc pe aspirant, de la mărirea ego-ului, la practici prea complicate de care nu ești pregătit la culte, pericolul drogurilor etc.

Unul despre care mi-aș fi dorit să-l fi explorat mai mult este în continuare mărirea ego-ului despre care am mai vorbit într-un alt articol pe acest blog, iar adiacent cu acesta era acest materialism spiritual.



În contextul acesta nu mă refer deloc la folosirea magiei pentru a obține bunuri materiale, fiindcă nu am o opinie negativă despre acestea, au și ele la rândul lor un rol important în această existență pământeană în care trebuie să ne îngrijim atât de bunăstarea noastră personală cât și a aproapelui nostru.

Mă refer la acei indivizi care în loc să se preocupe cu învățarea și dezvoltarea de sine, caută mai degrabă să obțină cât mai multe titluri, ranguri și grade în diverse discipline sau căutări ezoterice.

Ii pot asemăna pe acești indivizi cu acei artiști marțiali care în loc să fie umili și să înțeleagă că oricât de bine pregătiți ar fi în anumite sau mai multe stiluri de luptă, aceștia țin musai să-și etaleze priceperile sau mai degrabă lipsa lor pe internet sau în declarații că ei sunt capabili de tot felul de acte incredibile, inclusiv să îi facă knocked out pe adversari fără să îi atingă (da, există și astfel de oameni).

De mai mulți ani de când mă țin de practica asta am observat cum există o asemănare între acești falsi artiști marțiali și falsi profeți sau mistici ce se pricep cel mai bine la a declara că ei sunt maestrii x sau y în z sisteme și că sunt mai sfinti decât Hristos sau mai smecheri decât era Alexandru cel Mare.

Dar pericolul nu stă în existența lor, nu. Genul acesta de oameni au fost mereu și vor fi în continuare.

Pericolul este ca tu să devii ca ei. În fiecare zi înveți câte ceva nou, dar importanța modestiei nu poate fi subestimată aici.

Din moment ce simți că ego-ul îți spune că e cazul să te umfli în pene și să le povestești tuturor necunoscutilor că ai făcut, rezolvat și că ești inițiat în n număr de sisteme magice, atunci conștientizează că poate ai o problemă serioasă.

Multe binecuvântări tuturor și să fiți înțelepți.

Frater Iustin Levi

sâmbătă, 16 martie 2024

Soarele în astrologie

Soarele are probabil cel mai important rol în astrologie din punctul de vedere al oamenilor de rând. Spun asta fiindcă cineva este întrebat ce zodie este, persoana răspunde cu semnul solar.

De exemplu când spunem că cineva este "Berbec" o facem fiindcă știm că s-a născut în acea perioadă din an în care soarele tranzitează semnul Berbecului pe eliptică.

Totuși știm și că semnul solar nu este totalitatea matricei astrologice cu care ne naștem, dar din păcate acest tip de astrologie strict bazată pe semnul solar a fost monetizată de către ziarele și jurnaliștii timp de un secol, încât să reducă astrologia la doar o curiozitate pe care oamenii o citeau în ziar în fiecare zi sau vizionau diminețile înainte să meargă la muncă.

Mă uit la tine, Neti Sandu.



Oricum, nu vreau să desconsider importanța acestui astru în astrograma de nici un fel, fiindcă în ciuda devalorizării cauzate de către jurnaliști oportuniști ce erau mai degrabă interesați să facă un ban, în loc să explice ce este astrologia, Soarele contează!

Și spun acest lucru fiindcă Soarele ține de identitate, de ego, de sine, de cine credem că suntem. Binenteles în existența noastră pământeană nu suntem literalmente Soarele nostru, dar o parte MARE din această identitate este conferită de poziția Soarelui.

De obicei unde se află soarele va indica trăsăturile principale ale personalității, arii ale vieții și lumii cu care se va identifica, sau activități care vor fi atât de importante încât fac parte din ceea ce acel om se consideră că îl face să fie unic.

Religios, Soarele este asociat cu multe zeități binecunoscute, precum Osiris, Helios, Apollo, Sol Invictus, Shamash, Huītzilōpōchtli și inclusiv Iisus Hristos.


În continuare vom vorbi și despre cele 4 mari demnități ale acestui astru.


Domiciliu în Leu.

Soarele își găsește căminul în semnul Leului. Este un semn fix de foc, deci cel mai cald dintre toate semnele, și este poziția perfectă pentru acesta. Leul și Soarele au multe trăsături comune. Împreună simbolizează, lumină, căldură, bucurie, vitalitate, regalitate și nobilime. La fel Leul este semnul care adoră să fie în centrul atenției și o poate face cel mai bine dintre toate celelalte semne. Este și un semn al mândriei și al ego-ului, iar Soarele reprezintă ego-ul nostru. Astfel înțelegem de ce Soarele se simte cel mai bine în semnul Leului. Perioada anului a semnului Leu este asociată și cu timpul în care ne distrăm, mergem în vacanță, ne bucurăm de viață în lumina Soarelui.


Exaltat în Berbec

Acesta este exaltat în acest semn cardinal de foc. Vom observa că Soarele are o afinitate generală cu semnele de foc fiindcă este cea mai înflăcărată dintre "planete". De fapt știm că nu este o planetă, ci o stea, și sursa luminii și căldurii pentru tot sistemul solar cât și a vieții pe pământ. Berbecul este semnul perfect al începuturilor, a noilor proiecte dar și a începutului vieții. Chiar dacă Berbecul este condus de către planeta Marte, Soarele dătător de viață susține această regenerare și renaștere a vieții după frigul și întunericul iernii. În Berbec Soarele reînvie din morți și binecuvântează toată lumea cu căldura și vitalitatea sa. Semnul Berbecului coincide și cu perioada Echinoctiului de Primăvară în care zilele devin mai lungi iar nopțile mai scurte, simbolizând triumful luminii solare asupra întunericului.


Cădere în Balanță.

Dacă ai citit frazele despre Berbec, poate intuiești de ce Balanța simbolizează căderea Soarelui. O dată fiindcă coincide cu echinoctiul de toamnă, timp în care nopțile devin mai lungi decât zilele. Emisfera nordică primește din ce în ce mai puțină lumină și simbolic zicem că Soarele "moare". Este toamna de mijloc în care vegetația ce era susținută de lumină Soarelui se vestejește și moare. La fel dacă ne referim la ego, Berbecul este semnul ce corespunde și cu casa I , casa sinelui, iar Balanța cu casa 7, casa opusă a parteneriatelor. Balanța este opusă în sensul acesta și ne îndeamnă să renunțăm la ego, să gândim în ideea de parteneriat. Nu mai e vorba de "tine" ci de "noi". Automat când intrăm în parteneriate sau când ne căsătorim, sacrificăm din dorințele noastre personale pentru a face ca această colaborare să meargă.


Exil în Vărsător.

Aici Soarele se simte cel mai prost dintre toate semnele. Vărsătorul este un semn fix de aer, este de asemenea și cel mai rece dintre semne. Este semnul societății și grupurilor de prieteni. Vedem că spre deosebire de Leu, Berbec sau chiar Balanța, nu mai este vorba de tine mai deloc, de fapt nici nu mai e vorba de cupluri ci despre grupuri de prieteni și societatea în larg. Vărsătorul este semnul altruismului, în care suntem îndemnați să fim modesti și oferim fără a aștepta absolut nimic înapoi. Ne abandonăm dorințele și impulsurile nu doar pentru persoana cu care am făcut casă sau familie ci pentru grupuri de oameni sau chiar și străini. Simbolic e și ceva deosebit aici fiindcă vorbim despre un Om în opoziție cu o fiară nobilă reprezentată de Leu. Și mai mult, un om ce cară și aduce apă altora.


Puterile planetare ale Soarelui: Ambiții și dorințe lumesti, noi proiecte sau joburi, pace, pentru a obține bani și favoruri din partea oamenilor aflați în putere, recapatarea vitalității, recapatarea obiectelor sau proprietăților pierdute, noroc, noi proiecte, prietenie, sănătate fizică și mentală, aducerea bucuriei în viața de zi cu zi, promovări, nobilitate, avansări în carieră, onoare, lumină, îndeplinire personală, promovare, încredere de sine, vitalitate, legea, bănci, masculinitate și paternitate, copii mici și tineri.


Culoarea corespondentă: Galben Auriu

Cartea de Tarot: Soarele

Sefira: Hod


Sper că informațiile prezentate mai devreme vă vor fi de folos atât în înțelegerea Soarelui în astrologie cât și cum puteți folosi puterile sale în magie.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi

duminică, 10 martie 2024

Dune, culte si pericolul liderilor carismatici.

 

Săptămâna trecută am fost la cinema și am vizionat DUNE partea II, regizat de către Denis Villeneuve și mi-am adus aminte de un comentariu al autorului celebrei serii de cărți de SF, Frank Herbert despre Paul Atreides și adevăratul mesaj în legătură cu acesta.

Pe blogul acesta discutăm în mare parte ocultismul, magia și misticismul. Chiar dacă subiectul cărților și al ecranizărilor recente nu au o legătură directă cu lucrurile despre care vă povestesc, consider că filmul acesta este o oportunitate bună de învățare pentru noi toți.

Când zic noi toți, mă refer și la mine aici, fiindcă lecția pe care Frank Herbert ne-o transmite prin povestea casei Atreides din universul său fictiv nu este una eroică cum multă lume ar înțelege. Este adevărat că Paul Atreides este eroul propriei sale povești, răzbunându-și tatăl răpus de către inamicii casei sale, Harkonenii și Împăratul.


Paul este ceva mai mult decât om. El este rezultatul unei serii lungi de selecție genetică ce a durat mii de ani pentru a produce pe Kwisatz Haderach, un bărbat ce poate să își acceseze toate amintirile genetice atât pe linie paternă cât și maternă. E demn de înțeles că cineva ce are acces la toate amintirile a milioane de strămoși este un om într-adevăr de temut și capabil de fapte mărețe hrănindu-se din experiențele acestor oameni demult dispăruți dar care trăiesc în genele protagonistului.

Acesta este și antrenat în disciplinele aparent magice ale mamei sale, Jessica ce vine dintr-un ordin clandestin de femei, printre abilitățile lor sunt controlul biochimiei interne, o formă de arte marțiale, limbaj secret al semnelor și inclusiv "Glasul" prin care poate porunci oricui să îi se supună fără ca aceștia să reziste.

În plus, Paul este antrenat și în școlile de mentati. Făcându-l un supercalculator uman, capabil să creeze strategii și statistici matematice cu numere uriașe doar în mintea sa, fără să recurgă la nici o altă formă de tehnologie. Și mai mult decât atât, el este antrenat în arte marțiale și tehnici de luptă și de printre cei mai buni luptători din universul imaginat de Herbert, vorbim aici despre Gurney Halleck și Duncan Idaho.

Dacă ai citit până aici, chiar dacă nu ai văzut filmele sau ai citit cărțile probabil înțelegi că Paul Atreides este supra-uman. În lumea imaginată de către Herbert, nu există magie, acesta prezentând un viitor îndepărtat în care religia are doar rolul de a controla și subverti folosind mituri și povești să pregătească venirea unui Mesia, mai ales prin rândul poporului Fremen de pe Arrakis.

Într-adevăr, Paul este un individ extraordinar, este de departe mult mai inteligent și puternic decât majoritatea oamenilor din întreg universul Dune. Paul ajunge să se folosească totuși de aceste mituri religioase sadite de către ordinul mamei sale, Bene Gesserit. În felul acesta el, un om, devine un fel de Zeu printre Fremeni, și jihadul dezlănțuit de către acesta asupra universului duce la moartea a peste 60 de miliarde de oameni pentru a-și asigura controlul asupra imperiului.

Dar chiar și cu toată puterea și abilitățile sale aparent supranaturale, Paul este tot un om. Acesta face greșeli, are remușcări, și inclusiv abilitatea de a vedea viitorul nu îl poate face să oprească urgia pe care el a dezlănțuit-o. Spre finalul cărții 2, Mantuitorul Dunei, acesta alege exilul în desert, realizând că nu poate ghida omenirea pe calea ce va duce la supraviețuirea ei, abandonând această imensă responsabilitate în mâinile fiului său, Leto.

Totuși, ce treabă are povestea asta cu interesul nostru pentru magie și ocultism?! De ce a trebuit să scriu toate cele mai de sus? Pentru că drumul pe această cale magică și mistică este plin de primejdii. Iar unul dintre cele mai mari din pericole este acela al cultelor și liderilor carismatici.

Astfel de personaje aparent supranaturale și carismatice vei întâlni foarte des în această lume a credințelor și practicilor alternative, dar ei vor fi prezenți oricum și în cadrul formelor de religie mai comune acceptate. Vorbesc despre indivizi care par să fie mai mult decât oameni, oameni înțelepți, puternici, care dau iubire și înțelepciune oriunde merg sau apar pe internet.

Și tocmai fiindcă astfel de indivizi sunt atât de magnetici, trebuie să fii mult mai atent la ei și vigilent la ce îți spun și cum te vor ghida.

O mare problemă a ocultismului și a cultelor religioase este că persoane mai rău intenționate vor gravita în jurul acestor subiecte cu mult interes, și chiar dacă vor începe cu intenții bune, odată ce capătă destulă putere, destul capital social printre oameni, pot apărea și problemele:

Minciuni, manipulare, abuzuri, cerințe exorbitante de bani, privare de libertate, sex, poate chiar și viața celor implicați.

Vă recomand maxim să vizionați ambele ecranizări făcute de către Denis Villeneuve pentru Dune și să citiți măcar primele 3 cărți. Deslușiți aceste mesaje ascunse de către autor și orice faceți în călătoria voastră spirituală, să nu abandonați sub nici o circumstanță și rațiunea sau gândirea critică.

Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi.

vineri, 8 martie 2024

Astrologie - Casa V - despre Copii

Unele din întrebările care îmi sunt adresate când interpretez astrograme este dacă Nativul va avea copii. 

Partea grozavă la astrologie este că există răspunsuri pentru tot felul de întrebări, unele foarte specifice, inclusiv aceasta. 

Restul articolului este de fapt un citat scris de către William Lilly, din cartea Astrologia Creștină Volumul III - Judecăți Asupra Nativităților. Menționez că William Lilly a scris această carte într-o perioadă istorică în care planetele dincolo de orbita lui Saturn încă nu fuseseră descoperite, și că eu îmi bazez judecățile astrologice în mare parte pe acest tip de astrologie tradițională, la fel ca mult respectatul cărturar și astrolog britanic.



"Despre CASA a 5-a, și Judecățile corespunzătoare ei. Adică, despre Copii.

Trebuie să luați în considerare Casa a 5-a, apoi Casele a 11-a și 1, și dacă în aceste Case se află Planete fertile în Semne prolifice, sigur vor urma Copii; Dacă Semnele sterile stăpânesc cuspidele acestor case, și dacă planetele sterile sunt situate în aceste Case, arată că nu vor avea Copii: Când nicio Planetă nu se află în aceste Case, vedeți stăpânul Casei a 5-a, sau indicii de sterilitate sau fertilitate adunați, și judecați în funcție de indicii majori.

Planetele care semnifică acest subiect sunt Jupiter, Venus, Lună, precum și Nodul Nordic și Nodul Sudic. Planetele sterile, Saturn, Marte, Soare, la care, ca semnificație, li se adaugă Nodul Sudic. Mercur fiind atât de schimbător ca natură, și atât de neutru întotdeauna este judecat în funcție de Planeta a cărei natură el o preia, fie prin conjuncție fie prin aspect, sau în funcție de Planeta în a cărei demnitate esențială el este situat, așa cum am prezentat în judecata referitoare la Casa a 3-a.

Dacă o Planetă care prevestește Copii se află în Casa a 5-a, și dacă o Planetă cu semnificație contrară se află în Casa a 11-a, dați întâietate Planetei din Casa a 5-a înaintea celei din Casa 11-a, și spuneți că Nativul va avea copii; din contră, dacă Planeta sterilă se află în Casa a 5-a și o Planetă fertilă în Casa a 11-a, această semnificație mai degrabă arată sterilitate sau lipsa copiilor.

Dacă nu sunt Planete în aceste Case atunci luați în considerare Stăpânul Casei a 5-a, dacă el este o Planetă fertilă, Nativul va avea copii; Dacă este o Planetă sterila, Nativul nu va avea copii, sau va avea puțini sau ei nu vor trăi. Luați în considerare natura Semnelor în care se află Planetele, care arată fertilitate sau sterilitate; dacă ele sunt sterile sau fertile, sau mediocre ca semnificație, calitatea acestor Semne va fi mixtă și în acord cu natura Planetelor; căci, dacă o Planetă fecundă se află într-un Semn fertil, mai ales în casa a 5-a este o semnificație evidentă pentru Copii: Judecați contrariul dacă o Planetă sterila se află într-un Semn steril.

O Planetă fertilă într-un Semn steril, arată mediocritate în acest caz, trebuie să folosiți ceilalți Semnificatori; Planeta sterilă ca natură, într-un Semn fertil, nu contează mult în acest mod de a judeca: trebuie să pronunțați judecata în legătură cu Copiii, în funcție de numărul cel mai mare de dovezi."


Multe binecuvântări. 

Frater Iustin Levi


joi, 7 martie 2024

Respirația în 4 timpi.

Am vorbit cu alte ocazii despre Ritualul Mic Al Pentagramei, Pilonul Central și Ritualul Hexagramei.

Când începusem activitatea cu acest blog am zis să încep direct cu practica. Aceste articole erau deja scrise pentru un grup de Facebook ca răspuns pentru persoane ce voiau să înțeleagă cum să facă aceste ritualuri.

Dar un aspect ignorat de către mulți care încep să practice aceste ritualuri este importanță tehnicii de respirație înainte să începem să trasăm simbolurile și să vibrăm numele sacre.




Originea tehnicilor de respirație inițial nu ar fi făcut parte din această tradiție magică occidentală și mai degrabă este ceva adoptat din pranayama și yoga ce fuse descoperită de către Europeni o dată cu contactul cu școlile mistice din India.

Indiferent de origini, respirația este una din procesele cele mai importante ale corpuilui. E ușor de înțeles, nu respiri, nu trăiești. Dar respirația este mai mult decât inhalarea de aer din exterior, folosirea oxigenului și apoi exhalarea în dioxid de carbon. Că fiecare alt proces, acesta are legături și cu lumile nevăzute în care existăm, și trebuie să îi acordăm la fel de multă atenție că trasarea pentagramelor, hexagramelor sau a altor simboluri, vizualizarea și vocalizarea de fraze magice sau nume de putere.

Prima tehnica de respirație pe care o învățăm este respirația în 4 timpi.

Este recomandat să o faci timp de cel puțin 5 minute înainte să faci unul din cele 3 ritualuri ce le-am mai menționat sau dacă le facei pe toate una după alta.

Ideea e că prin aceste forme de respirație să capeți această stare de spirit specifică ce te pregătește de ritual.

Ca să o faci, poți sta în picioare sau șezând sau în poziție de jumătate de lotus pe canapea.


1. Inspiră timp de 4 secunde pe nas. În timpul acesta vizualizează cum pielea ta este poroasă și "aerul" intră prin tot corpul tău adunându-se în corp.

2. Tine aerul în piept timp de 4 secunde.

3. Expiră timp de 4 secunde golind bine plămânii.

4. Menține-ți respirația timp de încă 4 minute.

Repetă cei 4 pași de înainte.


Simbolistica acestor 4 pași de respirație e legată și de cele 4 elemente și 4 anotimpuri.

Inspirația corespunde cu aerul și cu primăvara.

Ținerea aerului în plămâni corespunde cu focul și vara.

Expirația cu apă și toamna.

Iar ultimul pas în care menții plămânii goi corespunde cu pământul și iarna.


Vei realiza că după 5 minute de respirație așa te vei simți puțin mai neobișnuit. Respirația îți va schimba starea de conștiința încât să intri mai ușor în acea stare de ritual înainte să te apuci.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi

vineri, 1 martie 2024

Mărirea ego-ului

Mărirea ego-ului


Sa urmaresti o cale spirituala inseamna sa pasesti in necunoscut, sa infrunti temerile si demonii personal pentru a deveni ceva mai mult decat un simplu om.

Chiar daca nu practici tipul de magie menit pentru dezvoltare personala si o faci doar pentru a obtine rezultate materiale, trebuie sa fii mereu constient si atent la acest aspect.

Vor aparea ispite si tentatii la fiecare pasul si toate vor incepe cu marirea ego-ului.



In caile spirituale occidentale cat si cele orientale se vorbeste mult despre ego si felul in care aceasta identitate falsa ne impiedica sa ajungem la adevar si sa dobandim dreptul nostru divin.

Este un motiv foarte intemeiat pentru care inclusiv in traditiile religioase precum cea Crestin Ortodoxa Isihasta se pune atat de mult accent pe "frangerea inimii" si dobandirea smereniei.

Dobandirea acestei calitati, acestei modestii este cruciala in apararea ta cand mergi pe un asemenea drum lung si deseori primejdios.

Dificultatea totusi vine din cauza faptului ca din moment ce practici magie, ajungi sa descoperi niste lucruri uimitoare despre cum universul functioneaza. Ajungi sa vezi si sa intelegi secrete pe care majoritatea oamenilor nici nu le pot banui.

Asta este intr-adevar un lucru grozav, dar imediat dupa aceste realizari suntem tentati sa ne credem superiori celorlalti oameni din cauza cunostiintelor pe care le-am dobandit si poate micile succese pe care le-am avut in urma ritualurilor.

Si de aici vine pericolul, fiindca crezandu-ne mai smecheri decat suntem, ajungem sa facem mai multe "pacate" sau mai degraba spus greseli.

Ajungem sa judecam pe altii, sa ne incredem poate prea mult in propriile abilitati si incapatanati cand cineva ne sfatuieste la bine.

Tocmai din acest motiv, trebuie sa ne straduim sa fim cat mai modesti si sa nu ne umflam in pene, fiindca mandria duce la mai multe greseli, iar unele dintre ele pot avea efecte devastatoare.

Am zis sa scriu acest articol cumva si ca o forma de a reflecta asupra actiunilor mele. De mic copil am realizat ca am momentele de slabiciune in care am un ego umflat si fragil la cel mai mic comentariu negativ, incercand sa mi-l apar de parca as fi eu cu adevarat.

Mergand pe acest drum al magiei a trebuit sa constientizez acest adevar cat mai mult, si sa iau masuri sa il pun la locul sau. Totusi, chiar si cei mai priceputi maestrii pot cadea prada acestei capcane.


Multe binecuvantari tuturor!


Frater Iustin Levi

Ritual pentru angajare.

Acest ritual este special conceput pentru a te face mai apreciat în procesul de angajare. Te ajută să faci o impresie bună și să emani încredere și carismă în așa fel încât oamenii cu care vei interacționa te vor plăcea mai mult și vor fi mult mai atenți la ce le spui. Este de imens folos și în alte situații în care trebuie să te promovezi pe tine, inclusiv pentru actori, artiști și alte cariere în care trebuie să ajungi în centrul atenției.



Pasul 1: De ce vei avea nevoie:


⦁ O lumânare cilindrică aurie sau galbenă. Este ideal să fie aurie în totalitate, nu numai la exterior. Ai grijă când alegi lumânarea potrivită. În plus, aceasta trebuie să ardă cel puțin 6 ore, așa că asigură-te că nu este prea mică.

⦁ Tămâie Frankincense

⦁ Ulei esențial de scorțișoară

⦁ O farfurie sau bol în care vei ține lumânarea să ardă și ca ceara să nu se împrăștie pe masă.

⦁ O măsuță. Poate fi de cafea sau o masă normală. Important este să fie curată și să nu aibă alte obiecte pe ea când faci ritualul decât cele pe care le vei folosi.

⦁ Ghidul ritualului și fraza de intenție printate


Pasul 2: Ziua si Ora:


Duminica, când luna se afla în creștere dar să nu fie aproape încă de lună plină. Asta fiindcă vrei ca sfera lunară prin care trimiți intenția să fie stabilă. Ritualul trebuie făcut în ora planetară a soarelui. Dacă nu știi cum să calculezi orele planetare, descarcă aplicația "Planetary Hours" pe telefon sau caută Planetary Hours pe Google și ziua în care planuesti ritualul.

Dacă nu vrei să folosești aplicații sau calculatoare, fă ritualul fix după ce răsare soarele, Duminica. La fel, trebuie să te asiguri că Luna nu se afla în vid de curs. Pentru a afla când luna este în acest vid de curs, descarcă aplicația iLuna pe iPhone sau Android și observă în ce zile și între ce ore luna apare ca "Void of course".

ATENȚIE: Acest aspect este extrem de important. Orice ritual făcut în vid de curs nu va avea niciun efect. E că și cum nu ai fi făcut nimic.


Pasul 3: Pregătirea lumânării:


Lumânarea pe care o vei aprinde trebuie să fie tratată ca un obiect sacru, la fel ca celelalte obiecte pe care le vei folosi.

Poți face această pregătire noaptea înainte sau cu mai multe zile. Mai întâi consacrezi lumânarea: Meditează cu lumânarea în față timp de cam 3 minute și vizualizează cum o lumină albă coboară din cer asupra ei, scăldând-o în lumină.

Ridică mâna dreaptă și ține-o deasupra ei și spune: "Din acest moment această lumânare este un obiect sacru, și singura sa menire este să mă ajute să îmi împlinesc voința. În numele celui Atotputernic Tetragrammaton, Amin".

Acum că lumânarea este consacrată, trebuie să o încarci cu energie și intenție. Petrece 10 minute meditând cu ea și ținând-o în ambele mâini. La fiecare inspirație vizualizează cum inspiri lumina prin toți porii corpului, adunându-se în inima ta unde vizualizezi un soare. Când expiri, vizualizează cum lumina adunată este transferată prin brațele tale, în mâini și în lumânare, încărcând-o cu această lumină galben aurie. Această lumină reprezintă intenția ta de a găsi un job nou care să îți placă și la care să te pricepi bine și pentru care toți colegii te vor aprecia. Poți sta mai mult decât 10 minute, dar acesta e minimul. După ce ai încărcat-o, urmează să o ungi cu ulei esențial. Picură 6 picături deasupra ei și apoi unge lumânarea de sus în jos în sensul acelor de ceasornic. Acum lumânarea este pregătită.


Pasul 4: Ritualul, pas cu pas:


La începutul orei planetare a Soarelui în ziua de Duminica începi: Trasează un cerc în jurul tău și a măsuței folosind mâna dreaptă în sensul acelor de ceasornic. Vizualizează cum din mâna ta dreaptă iese o rază de lumină albă cu care trasezi cercul pe podea în timp ce spui: "Trasez acest cerc sacru ca barieră între lumea exterioară și cea magică, unde totul este posibil în concordanță cu voința mea. În numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Amin". Mai trasează încă de 3 ori cercul folosind lumina din mâna ta dreaptă, în felul acesta terminând construcția cercului sacru.


Aprinde bețigașul de tămâie.

Rostește rugăciunea preliminară: "O, Tată atotputernic, făcătorul cerului și pământului, a tuturor celor văzute și nevăzute! O Fiule care din Tată purcede, prin care toate s-au făcut! O Duh Sfânt, Stăpân și dătător de viață care susține întreaga creație! Ajută-mă în acest ritual pe care îl voi face. Slavă! Slavă! Slava fie a voastră, acum și pururea! Amin." Încheie cu semnul crucii.


Aprinde lumânarea.

Rostește fraza de intenție: "Este voința mea să îmi găsesc un job în intervalul de .....(timpul în care vrei să îl găsești), să fie o poziție la care să excelizez și să fiu apreciat, și să primesc salariul pe care mi-l doresc (poți specifica suma). Fie ca nimeni să fie vătămat în îndeplinirea acestei dorințe și ca toți cei implicați să fie și ei binecuvântați. Amin!

Petrece încă 15 minute în fața lumânării. Privește în flacără și vezi cum dorința îți este deja îndeplinită.

Încheie ritualul cu semnul crucii.


Deschide cercul. De data aceasta, vizualizează cum dispare când îți treci mâna deasupra sa, rotindu-te în sens trigonometric.

Lasă lumânarea să ardă complet, apoi adună resturile de ceară și aruncă-le într-o apă curgătoare.


Atenție:

Să nu lași lumânarea nesupravegheată. Asuma-ți toate măsurile de siguranță pentru prevenirea incendiilor. Dacă pleci din casă sau cameră, stinge-o fără să o sufli și apoi re-aprinde-o. La fel și când trebuie să dormi. În funcție de cât de mare este lumânarea, aceasta poate arde o zi sau 2, 3.


Spor și multe binecuvântări!

Frater Iustin