Se afișează postările cu eticheta Wicca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Wicca. Afișați toate postările

luni, 5 februarie 2024

Jurnalul de Practica si Ritualuri

 

Se pare că sunt sub vreo influență Mercurială, fiindcă ultimele 3 articole au fost toate legate de subiectul scrisului. Vorbesc aici despre frazele de intenție, Mercur în Astrologie și Jurnalul de Vise.

Trecem mai departe azi cu Jurnalul de Practică și Ritualuri. Acest jurnal este cel mai des întâlnit. În multe tradiții occidentale este văzut ca acea carte în care îți notezi toate ritualurile, ce ai vrut, ce și cum ai făcut să se îndeplinească.




Eu vă ofer o altfel de perspectivă ce nu ține doar de îndeplinirea unor dorințe prin practică magică, ci un jurnal de practică spirituală ce mai mult are rostul de a cataloga ritualurile, exercițiile și meditațiile pe care le parcurgeți zilnic în calea inițiatică.

În cazul meu, mă folosesc de un astfel de caiet sau agendă pentru a-mi scrie atât aceste practici zilnice de teurgie, cât și taumaturgie.

Jurnalul de Practică și Ritualuri este al 2-lea din cele 3 de care vei avea nevoie ca să îți cataloghezi progresul și practica, și din punctul meu de vedere are rolul central, fiindcă este cel prin care acționezi "magie" asupra realității tale în spațiul sacru.

Cel de vise are rostul de a observa și analiza felul în care te transformi în interior, în partea ta subconștientă în timp ce călătorești în alte lumi în timpul somnului, iar jurnalul tău de zi îți este de folos pentru a urmări acțiunile și evenimentele tale din viața ta cotidiană în afara spațiului sacru.

Dar revenind la cel de practică și ritualuri, acesta este central, fiindcă aici notăm cum punem schimbări în mișcare în minte și în lumele nevăzute pentru ca ulterior să se reflecte în noi și în lumea ce ne înconjoară.

Acest jurnal poate fi ori un caiet ori o agendă. Aspectul nu este musai să fie pretențios dar las asta la preferințele estetice a fiecăruia.

După ce faci ritualurile, meditațiile și exercițiile tale zilnice, notează ziua, ora și minutul împreună cu ce ritualuri ai făcut.

În acest jurnal vei nota atât practica ta zilnică, precum Ritualul Mic al Pentagramei și Pilonul central și altele în funcție de unde te afli pe calea ta de inițiere, cât și ritualurile mai specifice, precum unul în care manifești ceva cu o lumânare, sigiliu sau apelând la un spirit sau pur și simplu rugându-te.

Notează observațiile tale. Cum te simți și ce senzații ai avut înainte, în timp și după ritual. Ce gânduri ți-au venit, dacă ai avut vreo experiență paranormală. Descrie cât timp ai petrecut făcând aceste tehnici și când ai terminat.

Pentru ritualurile specifice, asigură-te că ai notat toate obiectele pe care le-ai folosit. Dacă ai folosit lumânări, ce fel de lumânări și de ce culoare. Dacă ai folosit rășini, de ce arome. Pietre semiprețioase sau cărți de tarot. Notează și faza lunii și semnul în care se află împreună cu alte planete, dacă realizezi vreo operațiune planetară.

Trebuie să scrii cât mai multe detalii, ca apoi să le poți revizui mai târziu când efectul s-a manifestat. Iar dacă nu s-a manifestat, vezi ce ar fi cauzat această problemă.

Ideea este să tratezi un ritual magic de așa natură ca un experiment științific.

Eventual, când vei ajunge la Jurnalul de Zi și vei observa cum intențiile tale s-au îndeplinit, vei putea să verifici când ai făcut ritualul în ce circumstanțe și să știi cum să-l reproducă ușor pe viitor. Acest lucru se poate aplica și dacă ai făcut unul prin care vrei să afli informație prin vise, comparând jurnalul de vise.

Cam atât despre acest jurnal.

Cel mai sigur voi încheia această serie cu jurnalul de zi în câteva zile.


Multe binecuvântări tuturor.

Frater Iustin Levi

sâmbătă, 11 noiembrie 2023

De pe Raft: Green Wiccan Herbal

De pe Raft: Green Wiccan Herbal

A venit și vremea să fac prima cronică de carte și în format video pe noul meu canal de YouTube.

Multe din cărțile despre care vorbesc pe acest blog se întâmplă să aibă și tot felul de ilustrații, sigilii și alte simboluri ce merg mai degrabă prezentate în fața camerei.

Bineînțeles, orice cronică va fi însoțită și de o postare pe blog, iar acestea vor fi disponibile în limba Română cât și în limba Engleză.

Începem cu "Green Wiccan Herbal" scrisă de către o autoare care folosește numele de scriitor Silja.




Nu cunosc mai nimic despre ea, iar această carte a fost inițial cumpărată de către soția mea, dar ulterior am ajuns să o folosesc și eu tot mai des din cauza informației valoroase despre plante și folosirea lor în ritualuri magice.



Apreciez în mod deosebit calitatea hârtiei și a imprimării.

Este genul de carte pe care o vei tot răsfoi de-a lungul anilor și această calitate contează enorm de mult în astfel de cazuri.

Ce îmi mai place mult este că nu există nicio pagină fără ilustrații, iar acestea sunt chiar impresionante. Asta ajută și la recunoașterea plantelor despre care autoarea vorbește. Dacă descrierile plantelor nu ar fi fost însoțite de ilustrații, cartea ar fi fost mult mai puțin de folos.

Răsfoind paginile veți găsi capitole despre teoria magică pe înțelegerea unui începător, despre plante și cum merg crescute, sau dacă nu, măcar culese și cumpărate.

Este clar că aici vorbim de o tradiție wiccană, dar aplicabilitatea acestui text merge departe și mult dincolo de această tradiție magică.

În cazul meu, eu nu sunt wiccan și asta nu a fost nicio problemă în a înțelege felul în care plantele merg integrate în ritualuri.

Ba mai mult, unele din ritualuri au fost fix inspirația pentru câteva pe care le-am și împărtășit aici pe blog.

Recomand acest tom cu multă încredere, indiferent de ce tradiție magică urmezi, este o adiție valoroasă în biblioteca magică.


Cronicile video pot fi vizionate aici:






Multe Binecuvântări!

Frater Iustin.