Se afișează postările cu eticheta planete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta planete. Afișați toate postările

luni, 3 noiembrie 2025

Efectul e acum!

Am mai tot discutat cu mai multi practicanti ai magiei de alungul anilor si cu unii ce fac asta de mult timp.

Am realizat ca exista doua modele destul de distincte prin care privim universul sau aceasta lume in care operam.

Prima este de natura psihologica, in care credem ca tot ceea ce exista si ce se intampla are loc in mintile noastre. Se potriveste cat de cat si cu conceptul mentalismului din hermetism in care totul este minte, si mintea este Dumnezeu dar poate nu in totalitate.

Oricum ideea e ca tot ce gandim, ajunge sa se manifeste in lumea reala si ca cum avem o putere in care suntem co-creatori cu Dumnezeu in desfasurarile universului. E un gand incurajator, ce ne ofera aceasta sansa sa trasncedem limitarile cu care credem ca traim.

Alt model este cel spiritual, ce am ajuns sa il adopt recent. In acesta, acceptam ca universul este plin de spirite, de inteligente fara trup ce modeleaza existenta sau chiar destinele noastre.

Nu am stat prea mult sa abordez aceasta tema dintr-o perspectiva intelectuala, dar macar am vazut felul in care pot afecta perceptiile noastre in si in afara ritualului.



Ce e demn de inteles e ca acest al 2-lea model e ceva mai deterministic si ne separa de o putere ce am avea-o daca am fi noi in totalitate in control.

Chiar si asa , vreau sa ma axez cu aceasta ocazie pe motivul esential pentru care scriu acest articol, iar acela este constientizarea efectului.

Cand ne dorim un anume efect, o schimbare in vietile noastre, este foarte important sa ne imaginam si sa simtim acele schimbari ca si cum sunt reale, si nu doar in viitor ci in prezent.

Am mai vorbit cu alte ocazii despre fraze de intentie. Dar aici tin sa amintesce ca viitorul efectiv pentru mintile noastre nu exista.

In lipsa acestui fals viitor, ne ramane doar abilitatea de a fauri si de a manipula prezentull. Astfel, cererea de intentie pe care o scriem trebuie sa fie exprimata in prezent.

In loc sa spun '' voi fi iubit'', mai degraba spun '' sunt iubit'' . Aceasta expresie e menita sa exprime realitatea acestei experiente acum, in prezent in momentul de fata nu in viitor.

Aici poate imi permit si sa fac un mic comentariu despre un client sau prieten pe care il am ce isi inchipuie mereu viitorul, dar nu cauta sa il traiasca acum.

Daca vrem realitatea pe care ne-o imaginam, are perfect sens sa o traim in momentul de fata.

Nu are deloc rost sa asteptam momentul perfect, fiindca acesta nu va veni nicioadata.


duminică, 24 august 2025

Serviciile si conditiile mele - Actualizate

Acest ghid prezintă serviciile disponibile pentru cei care caută sprijin spiritual, claritate și instrumente practice pentru depășirea dificultăților. Fiecare colaborare se face cu responsabilitate, sinceritate și integritate.




Servicii

Consultanță 1 la 1
Discuție individuală despre situația prezentată. Nu implică divinație, doar puțină astrologie pentru a înțelege cauzele de rădăcină.
100 lei / oră

Divinație (Tarot, Geomanție)
Citire pe bază de întrebare.
50 lei / întrebare. De la 3 întrebări în sus: 40 lei / întrebare

Ritual simplu cu lumânare
150 lei

Ritual complex cu spirite
300 lei

Consacrare obiecte sau talismane
350 lei. Dacă obiectul trebuie cumpărat de mine, prețul va crește corespunzător.
De preferat clientul își alege obiectul personal.

Format de ritual pentru client
Ritual personalizat pe care clientul îl poate face singur.
130 lei
Ritualurile deja publicate pe blog sunt gratuite. Customizarea se taxează.

Interpretare Astrogramă Natală
130 lei / persoană

Interpretare Astrogramă Relațională
Analiză compatibilitate pe baza celor două astrograme.
150 lei
Dacă se dorește doar interpretarea de compatibilitate, prețul rămâne același.


⚠️ Condiții & Refuzul serviciului

Serviciul poate fi refuzat în următoarele cazuri:

  • Clientul minte sau ascunde intențiile reale.

  • Cererea este imorală ori periculoasă pentru client sau pentru alte persoane.

  • Clientul aduce insulte sau amenințări dacă un ritual nu dă rezultate. Rezultatele nu pot fi garantate instantaneu.

  • Ghizii mei spirituali indică în mod clar să nu intervin.


Notă importantă

Nu toate problemele cer o soluție magică.
De cele mai multe ori este recomandat să fie încercate mai întâi soluțiile mundane.
Dacă identific că operațiunea magică nu este necesară, voi comunica acest lucru direct.

Doar pentru că ai un ciocan, nu înseamnă că orice problemă e un cui.


sâmbătă, 12 iulie 2025

Asemănări între Magie și Arte Marțiale.

În urmă cu câteva luni am început să practic iar arte marțiale după o pauză lungă de 18 ani. Această nevoie de mișcare și antrenament a venit și ca parte din rezultatele progresului pe care l-am făcut pe calea de inițiere.

Mai exact începând de anul trecut din toamnă am început să fac și invocații regulate a forței planetare lui Marte în fiecare Marți, iar efectul a fost acumularea de această energie marțială până la un punct în care am zis că este neapărat nevoie de o schimbare.

Se întâmpla să mă uit la un serial pe televizor și devenisem brusc foarte frustrat că timpul liber este petrecut doar așa stând pe canapea și o nevoie greu de explicat de mișcare mă acaparase.
Fără să stau prea mult pe gânduri am căutat pe Google Maps cel mai apropiat Dojo și m-am înscris. Se întâmpla să fie chiar un dojo de Karate, artele marțiale pe care le practicasem și când eram adolescent, doar că e un stil ceva mai diferit. Asta însemna că o luam efectiv de la zero.

Participând la mai multe lecții și luându-mi și primul grad am realizat că există chiar foarte multe asemănări între practica de magie înaltă zilnică și de arte marțiale. Nu pot comenta mult despre alte stiluri ce sunt mai mult orientate doar pe luptă dar în cadrul Karate vorbim atât despre condiționarea fizică, repetarea de tehnici, forme (kata) cât și sparring sau kumite.
Voi lua aceste asemănări una câte una și vă ofer o listă.



1. Spațiul Sacru.
Atât în Arte Marțiale cât și în Magia Înaltă spațiul în care ne desfășurăm activitatea este considerat sacru. În dojo se intră cu respect și demnitate și se salută, în unele cluburi de arte marțiale se face și o scurtă meditație de cam un minut înainte în care participanții își lasă deoparte orice altă grijă lumească și se concentrează exclusiv pe a învăța și a se antrena.
La fel și în caz de urmezi o cale inițiatică ca a mea, când intri în acea cameră sau în acea parte din cameră care o dedici practicii o faci cu reverență și seriozitate.
Din acel moment orice altă preocupare este lăsată deoparte și ne concentrăm doar pe rutina zilnică fie că ar fi respirație, meditație sau ritualuri precum cel al Pentagramei, Hexagramei etc.


2. Respirația este foarte importantă.
Dacă ați mai practicat Arte Marțiale în trecut sau exersat tehnici de luptă știți că la fiecare mișcare se respiră conștient. Inspirăm conștient pentru a trage energie și expirăm la fiecare lovitură de pumn, picior sau alte tehnici care necesită exercitarea acestei forțe. La fel și în cazul luptei de antrenare sau într-o situație în care trebuie să te aperi de un atacator, cel care rămâne fără respirație e primul care să cadă. Nu neapărat fiind lovit sau pus la pământ ci prin epuizare.
În Magie fiecare respirație este conștientă. Din moment ce facem respirația ritmică în 4 sau cea în care tragem lumină infinită în trup și în spațiul de ritual pentru a o proiecta ulterior în funcție de ce forme trasăm. Aerul știm că nu este doar „aer” ci are și o putere spirituală pe care o manevrăm în timpul practicii noastre.


3. Concentrare.
Când ne antrenăm în Dojo sau chiar și acasă de unii singuri trebuie să fim concentrați și conștienți de ce facem. Mintea nu trebuie să se vânture după alte distracții. Dacă exersezi o lovitură de picior, atenția ta trebuie să fie în totalitate la ceea ce faci, de la postură, gardă, unde și la ce nivel lovești și toate mișcările necesare prin care îți atingi ținta. La fel și în exersarea de Kata sau în luptă, mintea trebuie să fie concentrată exclusiv numai la ce faci. În cazul unei lupte în care ești nevoit să te aperi, pierderea atenției duce și la pierderea acestei lupte și uneori poate fi fatală.
În Magie este la fel. Intenția trebuie să fie clară, aceea de a face tehnica cu atenție și prezență, nu fiind împrăștiat și cu mintea în aer. Dacă ai de făcut un ritual de protecție această minte trebuie să fie concentrată și ascuțită precum o spadă. O mare parte din Magie știm că ține mult de psihicul practicantului, pentru că prin procesele noastre mentale și emoționale facem această alchimie internă prin care schimbăm și rezultatele din exterior.


4. Ritualuri și Kata.
Aici intrăm în practica regulată de zi cu zi a Magiei. Avem de învățat ritualuri de mai multe feluri menite a creeze transformări interioare cât și pe plan exterior. Acestea trebuie memorate cu atenție și executate nu doar ca pe o poezie ci și cu această intenție clară despre care am vorbit mai devreme.
În cazul Karate, se practică aceste forme sau Kata, în care mai multe tehnici și mișcări sunt înlănțuite ca și cum ai duce o luptă cu mai mulți adversari folosind o varietate de metode de apărare cât și de atac. La fel ca ritualurile zilnice acestea le repetăm până la perfecțiune. Dar scopul acestor Kata cât și acestor Ritualuri nu este doar repetiția de dragul său ci pregătirea de a acționa în orice moment.
Un artist marțial este gata de a se apăra și a-i apăra pe cei apropiați în orice moment iar un magician desăvârșit trebuie să ajungă la un stadiu în care poate face magie absolut oricând, fără „arme” precum baghete, globuri de cristal, lumânări etc.
Vor fi momente în care vei fi efectiv pe stradă și vrei să creezi schimbare în macrocosmos poate din cauza unei situații critice. Dacă e nevoie să faci o invocare în mers în mijlocul unei mulțimi, să fii capabil să o faci cu eficacitate maximă.


5. Modestia.
Ultimul aspect crucial despre care vreau să vă amintesc este cât de importantă este modestia. În arte marțiale poate mulți începători au impresia că obținerea centurii negre sau câștigarea unei competiții este de-ajuns. Acest lucru e o minciună, învățarea și perfecționarea nu se termină niciodată.
În cazul centurii negre, aceasta este abia începutul. Dacă am face o paralelă și cu învățarea unei limbi străine, obținerea acestui grad este doar învățarea vocabularului acestei limbi. Cu aceasta poți începe să porți o conversație de bază, dar după cum știți, vocabularul e doar vârful icebergului.
La fel și în Magie, vei ajunge la un moment dat la un nivel în care cel mai sigur ți se va activa mândria și vei avea impresia că le știi deja pe toate. De acest moment să te temi și să îți amintești mereu că ești în continuare doar un simplu elev. Poate ai ajuns de exemplu la un grad de Adept și ești capabil să faci mai multe ritualuri și ai căpătat ceva cunoștințe oculte, dar acela este iarăși doar începutul, și fix momentul în care crezi că deja ești șmecher și te poți umfla în pene, atunci să îți amintești că ai în continuare extrem de multe de învățat.


În caz de practicați magie chiar vă recomand să nu ignorați și aspectul mișcării trupului și condiționarea acestuia printr-o practică ca aceasta.
În final, toți suntem aici să învățăm și nu ar trebui să ne ferim de noi oportunități de a ne extinde cunoștințele sau abilitățile, chiar dacă acestea vin pe plan fizic.

Multe binecuvântări.
Frater Iustin

joi, 10 iulie 2025

Când singura constantă este schimbarea.



Recent am fost rugat să analizez puțin astrograma unui bărbat și sesizasem ceva destul de interesant despre care îmi doresc să vă povestesc.

În citirile mele de obicei analizez trăsăturile de personalitate generale, aici mă refer la plasamentul solar, lunar, mercurian, venusian și marțial. Acestea în mare parte reprezintă felul în care un individ funcționează în viața de zi cu zi. Cum se identifică, cum se simte, cum gândește și la ce se gândește, ce iubește și ce țeluri are și într-un final cum acționează în viață pentru a-și îndeplini acest țel.

Dar pe lângă planetele interioare includ și cele exterioare precum Jupiter și Saturn iar cele Transaturniene sunt folosite mai mult pentru plasamentele în case.

Pe lângă asta în fiecare astrogramă pe care o realizez includ și plasamentul nodului Lunar Nordic și Sudic.

Acest aspect contează foarte mult fiindcă unde avem Nodul Lunar Sudic va determina cam ce fel de vieți anterioare am trăit și ce ne-a marcat existențele în trecut iar cel Nordic indică care este marea lecție pe care o avem de învățat în această viață.

Problema cu Nodul Lunar Nordic e că această ''misiune'' este în adevăratul sens al cuvântului dificilă, pentru că reprezintă fix opusul a ceea ce suntem obișnuiți. De exemplu să zicem dacă un individ are nodul lunar Nordic în Berbec asta înseamnă că cel sudic este în Balanță.

Balanța este semnul parteneriatului, al cooperării, al cuplului, dialogului etc. Asta indică că în vieți anterioare această persoană a depins mult de parteneri și s-a bazat pe ei, nu prea a luat decizii de unul singur.

Mai indică și că a dus o viață pașnică în care mereu a căutat dialogul și a păstrat această pace chiar dacă era în detrimentul acesteia.

E genul de existență în care avem pace dar cu absolut orice preț. Astfel de sacrificii inevitabil duc la frustrări și împing sufletul omului spre polul opus al Berbecului ce ține mai mult de individualism, luptă și lipsă de compromisuri.

Dar revenind la acest client de-al meu. Acesta are Nodul Lunar Nordic în Scorpion și cel Sudic evident în semnul Taurului.

The Taurus and Scorpio Polarity ; Honoring our Full Moon – Ritual Shoppe

Aceste două semne sunt efectiv în opoziție pe bolta cerească și sunt printre cele mai importante dintre semne pentru că sunt 2 dintre cele 4 semne fixe ale zodiacului. Taurul este semnul fix de pământ iar Scorpionul semnul fix de apă.

La fel, ambele sunt semne de natură feminină fiindcă aceste două elemente, pământul și apa sunt asociate mai mult cu natura receptivă a principiului de gen feminin exprimat în univers și în viețile noastre.

Până acum am spune că sunt foarte multe asemănări între cele două. Da, într-adevăr aceste două semne seamănă și totuși sunt în opoziție, la fel ca celelalte 2 semne fixe, Leul și Vărsătorul.

Taurul e un semn în general mai ușor de dibuit fiindcă natura sa terestră ne permite să îl înțelegem mai bine prin prisma experiențelor noastre de zi cu zi. Taurul fiind un semn fix de pământ este cel mai lent, inert și cel mai solid dintre toate semnele.

Este cunoscut pentru constanță, certitudine, soliditate și materialitate. Este și semnul valorilor și bunurilor. Spun bunuri fiindcă acesta are trăsăturile de a aduce valori și bunuri imateriale în formă materială.

De aceea persoanele cu multă energie de Taur sunt cei mai pricepuți artiști. Sunt capabili să ia o idee abstractă și să facă o operă de artă, fie că aceasta e de natură muzicală, plastică sau chiar culinară.

În plus, Taurul este semnul cel mai des asociat cu casa a 2-a. Casa bunurilor și valorilor, cât și a banilor, a tuturor lucrurilor bune și frumoase pe care noi le agonisim în viața noastră pământeană.

Dar cum rămâne cu Scorpionul atunci? Ei bine, dacă Taurul e semnul lucrurilor bune și frumoase, Scorpionul are o reputație întunecată. Asta fiindcă acesta este semnul morții, sexualității și al transformărilor profunde.

Am spune că moartea și sexualitatea nu au multe lucruri în comun fiindcă în mare parte asociem sexul cu experiențe plăcute. Dar în experiența orgasmului când cei doi iubiți își pierd conștiința în act, aceștia au experiența morții mici, fiindcă doar prin moarte se poate genera o viață nouă.

Problema clientului meu însă e că acesta este deja un om cu înclinații puternic artistice dar suferă și de o mică sau mare obsesie legată de casa a 2-a. Mai exact are atât pe Pluto cât și pe Marte acolo cauzând fluctuații mari în bunurile sale materiale. Dispune de multă putere și energie în această zonă a vieții dar și de multe momente de impas, fix ca un rollercoaster.

Colac peste pupăză, Nodul lunar Sudic în Taur îl face foarte inert și incapabil să schimbe direcția sau perspectiva. Vrea ca lucrurile să fie într-un anume fel și devine foarte frustrat când e nevoit să se schimbe. Asta indică o personalitate foarte inflexibilă.

Dar totuși Nodul Lunar Nordic este în Scorpion și beleaua aceasta e că singurul lucru FIX la acest semn FIX de Apă este opusul. Singurul lucru constant este schimbarea, transformarea, dizolvarea și ulterior transmutarea în ceva nou sau metamorfoză.

În plus, cu Nodul Lunar Nordic acesta trebuie să accepte schimbarea și transformarea cea mai mare din viața fiecărui om, faptul că va muri. Din păcate moartea trupului nostru este un lucru pe care nu îl putem preveni la nesfârșit. Oricât de mult acces la tehnologie medicală am avea, oricât de sănătos am trăi, eventual tot ajungem la acel punct fără de întoarcere în care corpul cedează.

O dată cu corpul și separarea de trup toată existența noastră materială se separă de ce urmă de conștiință mai avem în acele momente. Orice am agonisit – bani, putere, bunuri, case, mașini, colecții – rămân veșnic dincolo de noi.

''Memento Mori'' este o vorbă ce nu ar trebui totuși să ne întristeze sau să ne îngrozească precum pe acest bărbat, ci să ne facă să punem lucrurile în perspectivă.

Acceptând și conștientizând realitatea morții putem să sortăm și să vedem exact ce este valoros în viețile noastre.

Surprinzător, cu cât medităm la moarte, realizăm că lucrurile materiale pe care le adunăm încep să își piardă din valoare din moment ce nu putem lua nimic din acestea cu noi când ne stingem din această existență.

Dar poate merg prea departe contemplând finalitatea. Cu Nodul Nordic în Scorpion suntem chemați să nu mai fim rigizi, să ne transformăm și să evoluăm chiar dacă aceste schimbări vin cu dureri de creștere.

Dacă se întâmplă să aveți acest plasament probabil vă e greu să acceptați faptul că totul în viață se schimbă și că nu putem păstra nimic la nesfârșit, dar o dată ce îmbrățișați această realitate fiecare din voi veți deveni mai liberi și mai împăcați.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin

vineri, 20 iunie 2025

Răzbunarea lui Anael

Voiam sa scriu un articol despre Muze dar mai bine scriu povestea aceasta inainte sa o uit. 

Acum probabil 10 luni am fost contactat de către o persoană care se afla într-o situație delicată când vine vorba de iubire și relații. Iubirea este oricum unul dintre motivele pentru care majoritatea lumii se apucă să practice magie.

În mod obișnuit sunt confruntat cu întrebări legate de cum să facă pe x sau y să se îndrăgostească sau vrăji de seducție.

Acum câteva săptămâni am și pus un astfel de ritual pe care îl puteți încerca cu îngerul Lelahel, doar că acela abordează tema iubirii dintr-o perspectivă mult mai blândă și spirituală.

Până la urmă avem nevoie de o persoană iubită nu doar pentru a satisface niște nevoi fizice sau companie, ci să avem și cu cine putem crește spiritual și să ne într-ajutorăm spre desăvârșirea noastră spirituală.

Această noțiune a dispărut din păcate aproape în totalitate din viața modernă, dar nu este rolul meu să judec aici. La fel, nu a fost treaba mea nici să o judec pe această clientă care avea o vendetă cu un fost iubit care a profitat de ea într-o perioadă de vulnerabilitate emoțională maximă.

Vreau să vă spun că nu fac astfel de operațiuni decât dacă sunt sută la sută convins că avem de-a face cu o cauză justă, și în cazul acesta am fost convins.

Spre beneficiul meu și al clientei mele, aceasta a ascultat sfatul meu și nu s-a mai interesat deloc de acest fost iubit care a trădat-o și a tratat-o cu lipsă totală de respect.

A ars orice punte cu el astfel încât să se concentreze pe cum poate să își facă viața mai bună în general, și pe lângă progresele imense pe care le-a făcut, a ajuns și să capete cunoștințe bune în domeniul ocult și magie încât pot să o numesc un adevărat magician.


Dar iată cum, când și eu uitasem în totalitate de acest individ cu care a avut probleme, primesc brusc vestea de la ea că acesta primise o pedeapsă usturătoare. Aceasta venise în forma relației cu actuala parteneră care s-a năruit, cât și prin pierderea locului de muncă și neputința sa de a găsi unul nou de 3 luni de zile deja.

Rezultatul venise în urma unei operațiuni Venusiene cu Arhanghelul planetei Venus, Anael sau Haniel. Mergând pe blestemul faimos din cultura românească „Cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă”, am lăsat sentința să fie decisă în totalitate de către acest arhanghel și nu de către mine.

Delegând decizia în mâinile acestei ființe celeste și spirituale, efectiv am lăsat-o în voia lui Dumnezeu, fiindcă toți îngerii sunt creații ale lui Dumnezeu și nu pot acționa decât cu autoritatea supremă a acestuia.

Un lucru ce e bine de învățat este că nu trebuie să încercăm să controlăm absolut toate variabilele unui ritual. Într-adevăr, mereu limităm acțiunile nedorite precum nevatămarea nimănui, fiindcă astfel magia poate veni cu efecte secundare neplăcute, dar în cazul acesta, în afară de păzirea clientei mele de efecte adverse, nu am pus nicio limită asupra efectului.

Reflectând asupra acestei povești, contează să conștientizăm mereu niște adevăruri dure legate de dragoste și iubire. Se pare că ajung să vorbesc tot mai des despre iubire anul acesta, și chiar dacă poate aș suna ca o placă stricată, vreau să vă amintesc de ce floarea cel mai des asociată cu iubirea și Venus este tocmai trandafirul.

Trandafirul are printre cele mai seducătoare parfumuri, ce atrage atât albinele și restul insectelor polenizatoare cât și pe noi. Când ne îndrăgostim e ca și cum am înnebunit sau suntem îmbătați și intoxicați de persoana pe care o adorăm. Dar dragostea, la fel ca și trandafirul, are și spini.

Am mai spus că prețul iubirii este durerea și că e bine să nu îți bagi mâna în tufa cu trandafiri dacă îți e teamă să fii înțepat.

Făcând un astfel de ritual, intrăm în aspectul vindicativ al iubirii și mai puțin în cel blând. Chiar și când ne uităm la zeițele iubirii din antichitate, vedem că, în ciuda frumuseții acestora, există și acest aspect vindicativ și sângeros legat de ele. Afrodita, în mitologia Greciei antice, este cunoscută atât pentru felul în care îi binecuvântează pe toți cu darurile acestor trăiri, dar și pentru faptul că poate fi deosebit de capricioasă și nerușinată în cuceririle sale romantice – de exemplu, cazul în care cu nerușinare îl seduce pe muritorul Adonis și numeroasele ei escapade romantice cu alți zei precum Ares sau Apollo, spre frustrarea soțului ei, Hefaistos.

La fel, uitându-ne și la varianta sa din Orientul Mijlociu, vedem cum Astarte și Ishtar sau Inanna sunt toate zeițe ale frumuseții, iubirii, sexualității, dar și ale războiului. Nu e de mirare că strămoșii noștri credeau că îndrăgostiții de fapt sufereau de o formă de nebunie, nu de altceva.

Revenind la Anael. În viziunea mea, când o conjurasem, apăruse cu trăsăturile tipice venusiene. Un înger de gen feminin, de o frumusețe molipsitoare. Chiar dacă nu pot să îmi amintesc o imagine clară, țin minte că eram convins că ea era arhetipul iubitei sau al iubitului pe care artiștii îl adorau și îl imortalizau în artă și muzică – mai ales muzică. Pot da exemplul aici melodia Angel de la Aerosmith, o formație de rock care avea tematică lirică aproape exclusiv despre dragoste și senzualitate.

Iubirea e capricioasă, și chiar dacă Venus este o putere planetară de la care cel mai des căutăm binecuvântări și alinare, țineți minte că există și acest aspect vindicativ, care poate fi mai înfiorător chiar decât al altor forțe chtonice.

„Hell hath no fury like a woman scorned.”


Multă lumină și iubire vouă,

Frater Iustin. 

sâmbătă, 7 iunie 2025

Dragostea înflorește pe pământ stabil.

În sfârșit am trecut de această perioadă cruntă pentru Venus, fiind crunt debilitată în Berbec și ajungând și în retrograd, ce au afectat relațiile serios, cât și orice operațiune magică legată de această planetă.

În alt articol am mai vorbit puțin despre Venus în astrologie și despre semnele în care aceasta se află în Domiciliu, Detriment și Exaltare.
De data aceasta ne vom concentra mai mult pe poziția acesteia în semnul Taur, fiindcă este semnul în care consider că este cea mai puternică. Venus excelează și în Balanță, cât și în exaltarea sa în Pești, dar Taur pare să aibă ceva special care o ajută să înflorească în dragoste, cât și în frumusețe.

De fapt, semnul Taur posedă multe asemănări cu planeta de care este condusă. La fel cum celelalte planete par să confere semnelor proprietățile specifice pe care le cunoaștem. Dar Taur are și ceva în plus în cazul acesta și nu este de mirare că e un semn atât de benefic pentru ambele planete tipic feminine de pe bolta cerească, Venus cât și Luna.


Dar hai să ne uităm puțin la Taur și la simbolismul acestuia mai atent. În primul rând sesizăm că simbolismul acestuia este a unei bovine de sex masculin, ceva ce poate e atipic, dar eu prefer să privesc întregul simbolism al acestui semn uitându-mă la bovine în general.
Un lucru pe care îl sesizăm este că Vaca, cât și Taurul, este un animal puternic, dar nu neapărat agresiv. De fapt, vacile tind să fie printre cele mai blânde animale domestice, fiind bine cunoscute pentru felul în care pasc în liniște, în timp ce le sună tălăngile. Și totuși, sunt animale puternice și nobile. Vacile, cât și Taurii, cât și alte bovine sălbatice, își vor apăra membrii cirezii dacă sunt amenințați. Știm că Taurii sunt deosebit de protectivi și, chiar dacă nu sunt ușor de provocat, vor răspunde cu forță letală la amenințări.
În plus, vedem și legătura foarte strânsă cu elementul pământului. Vorbim totuși de animale terestre care au ceva în plus, fiindcă bovinele sunt adevărate mașinării ce fac conversia din plantele pe care le consumă – pe care noi, ca oameni, nu le putem mânca – și le convertesc în laptele care este crucial pentru susținerea civilizației sau a unor triburi până și în ziua de astăzi. 

Dacă ne uităm la triburile est-africane, precum Maasai, aceștia depind în totalitate de cirezile lor de vaci, atât pentru lapte cât și pentru carnea acestora.

Carnea de vită mai este cunoscută ca fiind printre cele mai hrănitoare și bogate în macronutrienți, cât și micronutrienți esențiali. Mai recent s-au făcut multe cercetări din alimentație și s-a adeverit că poți trăi în totalitate din consumul de produse lactate și carne de la vaci.
Mai pe scurt, Vacile și Taurii sunt într-adevăr animale speciale, chiar dacă în viața de zi cu zi noi le considerăm a fi ordinare sau chiar plictisitoare, neavând nimic interesant de arătat.
Hai să ne întoarcem acum la astrologie și să privim și zodia aceasta mai atent.

Taurul este o zodie de pământ, și o zodie de pământ fixă, făcând-o cea mai stabilă zodie din tot zodiacul. Taurul este cunoscut pentru faptul că e constant, ținându-se până și de cea mai plicticoasă rutină, fiindcă înțelege că munca și perseverența sunt cele ce aduc rezultate.
Fiind un semn venusian, acesta este foarte lent la mânie și, în general, pașnic. Acesta are și o înclinație pentru domeniul artistic, lucrurile bune și frumoase, cât și talent pentru gastronomie.
Vedem în combinație cu Venus cum toate lucrurile bune și frumoase înfloresc și cresc cel mai bine în semnul acesta.

Dragostea are nevoie de un mediu stabil și fertil în care să crească. Dragostea este cea mai bună când este stabilă și constantă și de neclintit în fața obstacolelor. Un Taur mai e cunoscut și pentru puterea sa. Acesta poate să calce în picioare pe oricine și orice. La fel și iubirea, care este atribuită lui Venus, poate să înfrângă orice piedică și orice obstacol când e susținută de Taur.

Dar alt aspect care e interesant la Taur și Venus împreună este felul în care ne arătăm iubirea față de cineva. Taurul este semnul frumuseții și al senzualității. Nu neapărat al sexualității, dar tot ce ține de latura fizică: atingeri, mângâieri, îmbrățișări, răsfăț cu haine confortabile, bijuterii și mai ales MÂNCARE.
Cine spunea că dragostea trece prin stomac avea dreptate.
Taurul este semnul cel mai priceput la arta gastronomică. Te-ai întreba, oare, de ce? Poate Fecioara ar fi mai potrivită, fiindcă este semnul care știe să măsoare cantitățile de ingrediente și mirodenii, încât să îți obțină gustul perfect.

Probabil, dar Fecioara are, în mare parte, aceste trăsături mercuriene, și când ar găti, ar face-o ca un proiect. Taurul pune ceva de care toți avem nevoie în alimentația noastră: pasiune și iubire.

Poate, uneori, te întrebi: „Oare de ce mâncarea gătită de mama ta este cea mai gustoasă?” Asta pentru că mama îți gătește nu doar ca să te hrănească, ci ca să își manifeste și dragostea față de tine.
Dacă mama nu te-ar fi iubit deloc, nu te-ar fi hrănit deloc la sân. Laptele este cel mai hrănitor aliment pentru un nou-născut. Orice alt aliment este slab în comparație cu complexul de nutrienți din acesta.
Actul de a hrăni un bebeluș este unul foarte personal și intim și fizic, implicând trupurile mamei și ale copilului – mama dând în continuare din trupul ei pentru a-l hrăni și crește.

La fel și iubirea dintre un bărbat și o femeie trebuie să fie trainică, constantă și trainică. Stabilă, precum semnul Taurului, să ofere fizicalitate și senzualitate și acel devotament în care ne dăruim unul pe altul în totalitate, atât fizic, cât și prin gesturi ca prepararea mâncărurilor gustoase.

Iubirea, la fel, a inspirat generații și generații de artiști să și-o exprime în formă artistică prin sculptură, pictură, muzică etc. Dacă dorim ca arta să înflorească într-o societate, aceasta trebuie să aibă destulă stabilitate și abundență materială încât să îi permită, altfel, dacă regresăm într-un stadiu în care trebuie să luptăm și doar să supraviețuim, la fel și arta va fi tot mai puțin prezentă în viețile noastre.

Zilele acestea suntem binecuvântați cu Venus în Taur. Aveți oportunitatea să plantați sămânța unei iubiri sau a unei activități artistice. Acum e momentul să dăruim, să arătăm blândețe și să împărtășim iubirea și să uităm doar de ce vrem doar pentru propriile persoane.

Fiți binecuvântați.

Frater Iustin 

joi, 17 aprilie 2025

Venus - Slabă până pe 6 Iunie

După cum am mai menționat într-un articol precedent, trecem printr-o perioadă dificilă pentru dragoste și relații. Venus, planeta iubirii și frumuseții, numai ce a ieșit dintr-un retrograd crunt în detriment, în semnul Berbecului.  




În Berbec, această planetă e cel puțin dizgrațioasă și nu poate să strălucească cum ar trebui, iar retrogradul nu făcea decât să pună gaz pe foc, escaladând dificultățile din relațiile multor persoane.  

În momentul acesta a intrat într-un final în curs direct și se află în Pești, unde este exaltată, dar tot se află în umbra retrogradului și urmează să tranziteze cu chiu cu vai semnul Berbecului până va intra în căminul ei, al Taurului.  

După cum știm deja, Venus este planeta iubirii și a frumuseții, a prieteniei și a relațiilor, cât și a valorilor – inclusiv valorile materiale.  

Putem vedea cum, în aceste circumstanțe astrologice, vom fi mai impulsivi în dragoste. Pentru cei singuri, acest lucru poate constitui și un mic avantaj, fiindcă vor fi mai îndrăzneți și impulsivi în cuceririle romantice, dar în egală măsură nesăbuiți și incapabili să gândească înainte să acționeze.  

Totuși, Berbecul este mezinul zodiacului și, chiar dacă este apreciat pentru curaj și asertivitate, îl știm că mai întâi acționează și apoi gândește. Atenție să nu ajungeți în conjuncturi cu cineva – sau chiar în pat – ca apoi, ulterior, să regretați.  

În cuplu, plasarea aceasta creează disatisfacție și certuri. Partenerii vor fi axați pe nevoile personale și mai puțin pe dialog. După cum am zis și cu altă ocazie, în articolul precedent, se pune accent pe persoana întâi.  

Asta poate duce la conflicte, dar și împăcări cu intimitate pasională. Problema e că aceste dispute nu vor fi rezolvate de sexul de împăcare, după cum știm – ele vor rămâne acolo, fiindcă nu sunt adresate serios.  

Pe partea magică, nu prea se recomandă ritualuri cu Venus, fiindcă energiile acestei planete sunt slabe, deci orice operațiune ce include tema iubirii, dragostei, prieteniei sau a valorilor va fi faultată de acest plasament.  

Nu spun că rezultatele vor fi imposibile, doar că vor fi mult mai slabe decât așteptate.  

Dacă vreți să faceți orice formă de magie de iubire, recomand maxim să așteptați până ce iese din detriment și intră în Taur pe 6 iunie.


**Să aveți spor în toate.**

Frater Iustin

miercuri, 12 martie 2025

Venus retrograd în Berbec - Provocari pentru relatii

De pe 1 martie până pe 12 Aprilie, Venus se află în retrograd în semnul Berbecului, terminându-și întoarcerea în semnul Pești.  

Perioada aceasta este marcată și de un Mercur în Retrograd, care de obicei aduce destul de multă confuzie și neînțelegere în comunicare.  

Totuși, de data aceasta, cu retrogradul venusian și această combinație de semne, avem motive în plus să tratăm relațiile noastre cu mult mai multă atenție și răbdare.  

În primul rând, să începem cu Venus. Venus în astrologie este planeta dragostei, iubirii, frumuseții, prieteniei, artei, muzicii etc. Știm că tot ceea ce noi considerăm a fi valoros și prețios este guvernat de către Venus. Venus ține mult și de atracție și uniune, ca și cum ar avea acel efect gravitațional dintre persoane, ce îi face să se apropie și să se îndrăgostească.  

Venus este exaltată în semnul Pești. Asta fiindcă Pești este și semnul spiritualității și al iubirii pure. Există ceva transcendent, atât în ceea ce privește ideea de identitate, cât și de transcendență a iubirii, ce trece dincolo de orice barieră și permează tot spațiul nostru.  

Pești fiind un semn ce ține mult de imaginație și lumile nevăzute, e un mediu perfect pentru Venus. Inspirațiile artistice sau muzicale răsar din această combinație armonioasă.  

Oceanul de emoții și trăiri alimentează înclinațiile artistice tipice lui Venus.  

Dar hai să trecem mai departe și să vedem imediat detrimentul acestei planete. De la exaltare, Venus trece imediat în detriment sau în exil în semnul Berbec.  




Berbecul este condus de către Marte și împarte multe asemănări cu planeta războiului. Știm că Berbecii, cel puțin arhetipal, sunt luptători, războinici, pionieri, oameni neînfricați care mai întâi se aruncă înainte și apoi gândesc. Există multă impulsivitate aici, dar știm că impulsivitatea în relațiile de iubire sau prietenie rareori duce la ceva bun pe termen lung.  

Dacă Pești este un semn al acestui ocean colectiv de informație și emoții, Berbecul este un individ 100%. Acesta, și poate și Leul, sunt printre cele mai individualiste dintre semne.  

Se axează pe persoana întâi și numai pe nevoile sale.  

Venus aici nu se simte prea bine. Iubirea înflorește împărțind, împărtășind și dând, sau chiar prin sacrificiul de sine tipic semnului precedent de apă.  

Când avem combinația dintre Berbec și Venus, iubirea este în mare parte de sine sau de satisfacerea impulsurilor de moment, care nu țin cont prea bine de rezultatele pe termen lung.  

Aici mai intervine, colac peste pupăză, cum s-ar zice, și retrogradul. Retrogradul lui Venus aduce reexaminarea lucrurilor sau a persoanelor care sunt prețioase din viețile noastre. Ceea ce înseamnă că relațiile noastre de iubire sau prietenie sunt puse sub microscop și tindem să observăm și lucrurile care ne displac la partener(ă), mai mult decât în curs normal.  

Ne putem aștepta în egală măsură, dacă suntem singuri, să vedem cum o fostă iubire își face apariția iar în viețile noastre. În cazul cuplurilor, aici intervin și ispitele.  

Beleaua vine că, reexaminând relațiile, fără să gândim în această perioadă, ne vom întreba „Ok, dar ce face această persoană pentru MINE?! Cum rămâne cu sentimentele MELE și cu ce vreau EU?”. Cred că puteți intui de pe acum că dialogul va fi exact despre cum fiecare individ este servit în relație și ce câștiguri personale are.  

Dragostea nu mai e despre a împărți o viață împreună, ci despre satisfacția sinelui. O combinație urâtă pentru Venus.  

Mai sunt și alte mici sau mari probleme. Luna Februarie și Martie corespund și cu mai multe sărbători legate de iubire sau fertilitate. Avem atât Sfântul Valentin, Dragobetele, cât și săptămâna de 1-8 Martie.  

De obicei, aceste zile sunt asociate cu o celebrare a iubirii, dar când celebrăm ceva, automat ajungem și să conștientizăm lucruri din relațiile noastre, poate și lucruri care nu ne convin.  

De aceea, în această perioadă a iubirii, au loc mult mai multe despărțiri. Cu Venus în retrograd, vedem discuții noi și certuri ce pot apărea din faptul dacă ai primit sau ai luat flori, mărțișor. Dacă ai răsfățat pe cine trebuia când trebuia sau dacă ai primit tu ceva satisfăcător înapoi. Puteți realiza cum lucrurile devin complicate și neplăcute imediat. Deodată, aceste conversații degenerează în acuzații, iar în combinație și cu Mercur retrograd, găsim mult mai multă confuzie în comunicare.  

Sfatul meu este să fiți mai degrabă pasivi la aceste impulsuri în această perioadă. Nu luați prea în serios certurile și așteptați ca vremurile acestea să treacă ca apoi să puteți reevalua relațiile în luciditate sau să vă bucurați de ele.  


Să aveți spor în toate.  

Frater Iustin

joi, 27 februarie 2025

Ce sunt talismanele




Se întâmplă ca uneori să îți dorești să îți pui magia pe pilot automat. Sunt situații și circumstanțe în care nu vrei să repeți un ritual iar și iar și ai nevoie de o influență sau o putere care să fie alături de tine constant sau în mod regulat, fără să trebuiască să o chemi mereu.  

Tocmai din acest motiv am propus mai multora dintre voi, cei care ați apelat la serviciile mele, să vă fac obiecte consacrate sau talismane care vor rezona cu puterea specifică de care aveți nevoie pentru a face schimbări în concordanță cu voința voastră.  

Un talisman este un obiect ce poartă aceste puteri, energii și intenții manifestate în formă fizică. Acestea sunt printre cele mai comune forme de magie, practicate în toate culturile, timpurile și spațiile religioase.  

Chiar dacă Biserica creștină își exprimă vehement opoziția față de folosirea acestor obiecte, putem considera inclusiv obiectele sfințite drept talismane. Adesea, achiziționăm o cruce sfințită cu scopul de a ne apăra de duhuri rele sau pentru a ne călăuzi pe calea cea dreaptă.  

Funcțiile acestora sunt foarte variate, deoarece orice intenție poate fi fixată asupra acestor obiecte. În funcție de intenția pentru care facem talismane, este necesar să trecem acel obiect printr-o formă de ritual.  

Aceste ritualuri variază destul de mult, de la o simplă intonare a unei rugăciuni, o incantație sau un gest ce schimbă acel obiect și îl diferențiază de celelalte, conferindu-i proprietăți unice.  

Un exemplu de talisman foarte comun este moneda norocoasă din filmul *No Country for Old Men*. Într-o scenă, personajul negativ intenționează să ucidă un umil vânzător de benzinărie, deoarece aflase că, în loc să își deschidă propria afacere, acesta moștenise benzinăria de la socrul său. Îi oferă șansa să rămână în viață, fără ca acesta să își dea seama, dacă ghicește cum va pica moneda: cap sau pajură. Vânzătorul ghicește corect, iar Chigurh îl cruță. Apoi, îi dă moneda și îi spune să nu o pună în buzunar, deoarece este moneda lui norocoasă, cea care i-a salvat viața, și să o trateze special, fără să o amestece cu celelalte monede.  

Acesta poate fi un exemplu morbid, dar în acel moment din film, Chigurh cumva a consacrat moneda cu ajutorul potențialei sale victime.  

În practica magică propriu-zisă, un talisman este consacrat printr-o ceremonie mai complexă decât o simplă aruncare a monedei, ca în cazul acelui film. Mă refer la identificarea unui moment, unei zile, unei ore în care anumite energii planetare și zodiacale sunt puternice și, folosindu-se de acestea, încărcarea obiectului cu respectivele puteri.  

Talismanele sunt extrem de variate atât în compoziție, cât și în aspect. Acestea pot fi orice: de la hârtie cu desene pe ea, la bucăți de metal, bijuterii, părți de animale, pietre semiprețioase.  

Ce este important este ca magicianul să cunoască corespondențele obiectului cu forțele și energiile ce urmează să fie chemate pentru a manifesta schimbările dorite.  

De exemplu, dacă vreau să fac un talisman de protecție cu puterile astrologice ale lui Marte, știu că obiectul trebuie realizat dintr-un metal sau o piatră corespunzătoare acestui semn, precum oțelul sau cuarțul roșu etc.  

Fiecare planetă, semn zodiacal sau element are aceste corespondențe, iar acestea trebuie să se potrivească. În lipsa materialelor corespunzătoare, se poate folosi și hârtie colorată în nuanța specifică. De exemplu, pentru Marte, aceasta este roșu.  

Pentru a spori potența talismanului, în unele cazuri, aceste obiecte sunt marcate cu litere, sigilii sau simboluri corespunzătoare.  

Toate aceste corespondențe pot fi găsite în tabele online, cel mai des inspirate din cărți precum *Cartea Filosofiei Oculte* a lui Agrippa. Există însă multe alte cărți și tabele de corespondențe, una foarte utilă fiind *The Complete Magician's Tables* de Stephen Skinner.  

Dacă sunteți interesați de talismane și aveți nevoie de unul, îmi puteți scrie și putem discuta despre acest subiect pentru a vedea ce soluții vi se potrivesc.  


Multe binecuvântări,  

Frater Iustin  


miercuri, 8 ianuarie 2025

Cum să îți confecționezi propriile lumânări planetare

Lumânările consacrate adaugă un boost zdravăn de energie și forță la un ritual.

Pot fi folosite ca ofrandă către spiritul planetar cu care lucrezi sau ca să seteze atmosfera, la fel cum ai folosi tămâia și rășina specifică.

Metoda pe care o folosesc este chiar foarte simplă și necesită doar atenția la zilele și orele planetare. Ideea este de a fi conștient când aceste energii specifice celor 7 planete sunt cel mai puternice.




Felul în care alegi să torni sau să confecționezi lumânările rămâne la discreția ta.Eu folosesc două oale: una în care încălzesc apa și cealaltă în care topesc ceara și adaug colorantul.

Nu folosesc uleiuri esențiale pentru arome, fiindcă în cadrul ritualului pot folosi tămâie sau uleiuri esențiale. În plus, culoarea lumânării poate să nu corespundă cu aroma și puterea planetară folosită.

Pentru a confecționa o lumânare specifică, ai nevoie de următoarele lucruri:

1. Ora și ziua potrivită în care le vei confecționa

2. De exemplu, dacă vrei o lumânare Solară, o vei face duminica, în ora planetară a Soarelui. Pentru cea Lunară, luni, în ora Lunii. Pentru cea Marțială, marți, în ora lui Marte și așa mai departe.

3. Ceară, oale și forma în care vei turna lumânările

4. Fitile

5. Colorant

6. Imnurile Orfice specifice


Culoarea lumânărilor planetare

Pentru colorant, recomand culorile specifice acestor planete. Cabalistic vorbim despre Scara Reginei (Queen Scale) din Golden Dawn.

Acestea sunt următoarele:

Saturn - Negru

Jupiter - Albastru

Marte - Roșu

Soare - Galben sau Auriu

Venus - Verde

Mercur - Portocaliu

Luna - Violet

Pași pentru confecționarea lumânărilor

Sincronizarea cu ora planetarăÎnainte să încălzești ceara, asigură-te că ești deja în ora planetară corespunzătoare cu planeta pentru care confecționezi lumânarea.

Rugăciunea inițialăÎncepe cu o rugăciune către Sursa, Dumnezeu, Monada etc. Ideea este să primești binecuvântarea divinului înainte să începi altfel de operațiune magică sau de confecționare.E bine mereu să ai Divinitatea de partea ta înainte de orice.

Topirea cerii și adăugarea colorantului

Încălzește recipientul de topit și pune ceara la topit.

În timp ce ceara se topește, citește imnul orfic. Citește-l din nou imediat după ce ceara s-a topit și ai adăugat și amestecat colorantul.

Turnarea cerii în forme

După ce ai turnat lumânările în forme, recită încă o dată imnul orfic.

Resurse utile:

Pentru imnurile orfice traduse în română, recomand cartea Inițierile Mistice, publicată de Editura Herald.

Merg folosite și cele traduse în limba engleză (de fapt, traducerea în engleză e chiar mai bună), sau, dacă vrei să le încerci direct în greacă, merge și mai bine.

Să aveți spor în toate!


miercuri, 4 decembrie 2024

Consecințe prietenoase

În practica mea solitară, începând cu anul 2021, am început să lucrez și cu forțe planetare tot mai intens.

Mă refer aici în mod deosebit la Venus, fiindcă practica include și invocarea de forțe legate de Marte. Totuși, în cazul lui Venus am observat și niște efecte cumva neașteptate în împrejurimile mele. Această practică a început mai mult în jumătatea a doua a anului 2024, când, pe lângă ritualurile mele regulate, începusem și să invoc aceste forțe planetare.

Acum, ca să scot partea negativă din drum înainte să vorbesc despre ce vreau cu adevărat, trebuie să spun că, invocând Marte în fiecare zi de marți, începusem să devin tot mai combativ și agresiv în conversații, să caut confruntarea și conflictul și, dacă aveam ocazia, să critic ceea ce nu mi se părea corect sau just.

Nu mă miră asta deloc, pentru că am un caracter care este, într-o oarecare măsură, marțial. M-am născut cu Soarele în Scorpion, semn condus de Marte în astrologia veche, și care este exaltat în semnul ascendentului meu, Capricorn.

În fine, scriu asta mai întâi fiindcă vreau să elimin consecințele marțiale cât pot mai repede ca să trec la ce contează mai mult în acest caz. Eu știu că Marte, ca principiu și forță, este legat de proiecte, impulsul și voința noastră de a explora, de a lupta, de a cuceri și se manifestă cel mai bine în afara căminului nostru. Fix acolo unde este necesar să fim adevărați luptători și să ne străduim pentru binele nostru, chiar dacă, făcând asta, trebuie să trecem peste niște obstacole sau chiar persoane ce ne-ar sta în cale.

Totuși, titlul acestui articol este „Consecințe Prietenoase”, așa că vă puteți da seama ușor că nu Marte este subiectul principal, ci opusul acestuia, Venus.


Atât în mitologia greacă, cât și în cea romană, vedem această dihotomie fascinantă dintre Marte și Venus, Ares și Afrodita, ura și iubirea — două extreme ale aceleiași direcții. Până și pe hexagrama din tradiția magică occidentală vedem că Marte și Venus sunt într-o opoziție: Marte ocupând poziția de stânga sus, iar Venus, de dreapta jos.

Venus corespunde și cu chakra mundană a sefirei Netzach, adică a Victoriei, care zace pe pilonul milei în Arborele Sefirotic.

Totuși, ca să revin la anecdota mea personală: eu, oricât de multă magie aș practica, am un defect — sau poate o calitate — care fie mă ajută, fie mă îngreunează. Aceea este că, oricât de mult aș practica, am o doză sănătoasă de scepticism.

Așa că nu sunt impresionat prea ușor, dar, de când am început să invoc Venus ca parte din rutina mea săptămânală, am observat niște schimbări foarte plăcute.

Recunosc că ador sfera venusiană, și asta din cauza faptului că un ritual cu Venus a fost printre primele pe care le-am făcut — prin 2006, când începusem întreaga aventură magică. Iar beneficiile s-au făcut simțite imediat.

Totuși, în cazul de față, din cauza faptului că invoc Venus fără să-i solicit anumite lucruri, observasem o schimbare foarte pozitivă în vecinii mei.

Mai întâi, trebuie să înțelegeți că nu sunt un om foarte sociabil. În plus, mă consider cumva antisocial, oricât de sociabil aș încerca să fiu, și asta din cauza înfățișării mele. Totuși, după vreo două săptămâni de invocări ale lui Venus în fiecare vineri, observ că lumea din blocul meu devine cumva mult mai prietenoasă.

Eu stau la parter, așa că mă pot bucura de observațiile atente ale tuturor membrilor acestei mici comunități care atât intră, cât și iese din el. Și văd cum tot mai mulți oameni mă întâmpină cu un zâmbet și cu o urare de „o zi bună” sau „o seară frumoasă”.

Dar schimbarea nu este doar percepută în comportamentul vecinilor. Inclusiv eu încep să devin mai sociabil și să le spun TUTUROR vecinilor — fără să mă gândesc — „Bună ziua”.

Nu fac discriminări: fie că e bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, sau chiar copil, am mereu o urare bună pe buze, iar ei îmi răspund la fel.

Ba mai mult, toți vecinii devin foarte amabili (cel puțin cu mine) și fac tot ce pot să îmi țină ușa deschisă la bloc, inclusiv fetișcane de 15 ani de la care m-aș fi așteptat să fie preocupate mai degrabă de smartphone-ul lor decât de un străin.

Oricum, este ceva interesant, dar foarte plăcut și, în egală măsură, dubios — și îmi place.

Simt că și eu devin mai prietenos, mai binevoitor și dispus să îmi ajut aproapele. Iar eu spun asta considerând că nu sunt un om chiar atât de sociabil. Am momentele mele în care cel mai mult îmi doresc să fiu lăsat în pace și lumea să nu vorbească cu mine.

Contează foarte mult atmosfera sau vibe-ul pe care îl creăm în jurul nostru, mai ales unde locuim, fiindcă vrem să avem relații prietenoase cu vecinii. Pot apărea situații neprevăzute în care ai nevoie de ajutor: un loc de parcare, cineva să îți primească un colet în locul tău când ești plecat, etc.

Eu vorbesc cu multe persoane care îmi spun că experiențele lor de zi cu zi variază foarte mult. Unii dintre ei, din păcate, au vecini neprietenoși cu care intră mereu în conflicte.

În cazul meu, văd cum lucrurile se schimbă, cum lumea devine mai amabilă și că nu strică niciodată să ai parte de vecini care, chiar dacă nu îți sar în ajutor, măcar să îți ureze o zi bună și să te binecuvânteze cu politețea cuvenită.


Multe binecuvântări,

Frater Iustin

sâmbătă, 28 septembrie 2024

Ce sunt Orele Planetare

O dată ce reîncepusem practica magică mai serios, m-am confruntat cu orele planetare. Le văzusem în multe cărți, inclusiv "Cheia lui Solomon, Regele", referințe în "Arbatel - De Magia Veterum", plus câțiva youtuberi precum Frater Xavier.  

De fapt, chiar achiziționasem cursul său "The Seven Planetary Powers", pe care îl recomand și vouă dacă sunteți interesați de magie planetară. Am beneficiat de o explicație amănunțită despre orele planetare și funcțiile acestora.  

Dacă vorbim despre ore planetare, trebuie să înțelegem și originea acestora. Mai întâi, divizarea săptămânii în 7 zile. Această numerotare de câte 7 zile dintr-un ciclu întreg apăruse prima dată în Mesopotamia, pe vremea civilizației sumeriene; ulterior a fost adaptată și preluată de către babilonieni și akkadieni, ajungând la poporul evreu și cel grec. În cazul evreilor, știm că au adoptat această numărare ciclică în urma exilului în Babilon, după cucerirea regatului Iudeea de către acest imperiu. 



 

Încă nu este clar dacă sumerienii și babilonienii dădeau și nume acestor 7 zile, la fel cum facem astăzi, dar e clar că numărul 7 are o valoare mistică și magică puternică. Are și această legătură ce o vedem inclusiv în Biblie. Dumnezeu creează lumea și omul în 6 zile, iar în a 7-a se odihnește, de aceea, pentru religiile avraamice, a 7-a zi este considerată sacră.  

În fine, motivul pentru împărțirea zilelor în cicluri de câte 7, anume săptămâni, era unul de ordin practic: o dată cu revoluția agrară, era esențial ca liderii tribali sau statali să știe cum să măsoare trecerea timpului. Cel mai evident motiv este fix cel legat de agricultură. Știm că unele plante cresc doar într-o anumită perioadă a anului, cu Luna în poziție prielnică și în creștere la semănat. La fel, oamenii observaseră și această ciclicitate a naturii, legată de Lună și Soare, amândouă purtând o semnificație puternică, legată de agricultură, dar și de migrația și comportamentul animalelor sălbatice pentru vânat, cât și cele domestice.  

Am fi putut, ca specie, să dezvoltăm poate și alte metode de a măsura timpul, însă, sincer, ar fi fost absurd să ignorăm faptul că, din perspectiva noastră pe Pământ, trăim într-un ceas cosmic, iar rotațiile și revoluțiile astrelor pe cortina celestă a nopții (sau zilei) sunt modul cel mai precis și constant de măsurare.  

Astfel, cerul a fost inspirația pentru conceptele și ideile dezvoltate despre timp și felul în care ni-l măsurăm din acel moment până în zilele de astăzi.  

E amuzant aici cum, într-o societate atât de seculară ca cea în care trăim, în continuare folosim numele planetelor sau ale zeilor străvechi pentru a măsura timpul. Duminică (ziua Domnului, Sol), Luni (Luna), Marți (Marte), Miercuri (Mercur), Joi (Jupiter/Jove), Vineri (Venus), Sâmbătă (Saturn).  

O dată ce am reușit să definim aceste cicluri de câte 7, a urmat împărțirea acestei perioade, de la răsăritul primei zile, noapte, până la răsăritul următoarei zile, în 24 de ore.  




Dar când vorbim de ore planetare, nu mă refer la orele de 60 de minute. Acestea sunt o standardizare a orelor de care beneficiem o dată cu metoda științifică, dezvoltată acum aproape 3 secole, pentru o măsurare mai uniformă.  

Orele planetare, de fapt, sunt metoda veche în care măsurăm timpul. Astfel, chiar dacă avem 24 de ore, este important de ținut minte că ziua era măsurată de la răsăritul soarelui până la răsăritul soarelui. Adică o zi nu se termina la ora 12 noaptea, ci abia înainte să răsară soarele ziua următoare.  

Pe lângă asta, trebuie ținut cont că, din cauza variației de-a lungul anului a luminii soarelui, orele de zi și orele de noapte vor avea lungimi diferite, cu excepția a două zile pe an, la echinocțiul de primăvară și toamnă, când lungimea zilei și nopții este identică. Abia atunci putem vorbi de ore planetare de fix 60 de minute.  

În restul anului, orele de zi vor fi mai lungi pe timp de vară, iar nopțile mai scurte, iar iarna, orele de zi vor fi mai scurte și cele de noapte mai lungi.  

Mai devreme am menționat și succesiunea acestor zile și planetele corespondente. Dar aici apare și întrebarea: de ce au fix această ordine? Duminică, Luni, Marți, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să ne uităm și la ordinea planetară chaldeeană pe care succesiunea de ore este bazată.  

Ordinea planetară chaldeeană stă la baza practicii magiei planetare și astrologiei și aranjează cele 7 planete în ordinea următoare, de la cele care se mișcă cel mai lent pe bolta cerească spre cele care parcurg eliptica cel mai rapid: Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur și Luna.  

Astfel, orele, indiferent de zi, mereu vor avea această succesiune. Într-o zi de sâmbătă, prima oră la răsărit de soare va fi cea în care Saturn este puterea planetară dominantă. Deci avem Saturn, care conduce în prima oră de sâmbătă, care este și ziua în care puterile acestuia sunt sporite. Apoi urmează, conform acestei succesiuni de ore, Jupiter, care este a doua cea mai lentă dintre planete, și continuă cu Marte, Soare, Venus, Mercur, Luna. Dacă suprapunem acest ciclu peste 24 de ore, sesizăm următorul lucru: ora care urmează în ziua următoare va fi mereu a 3-a din ordinea chaldeeană pe care am menționat-o. Deci ultima oră din zi (de fapt, noaptea) de sâmbătă va fi Soare, ceea ce înseamnă că prima oră din ziua următoare va aparține Soarelui, care conduce ziua de duminică.  

Dacă ați citit până aici și sunteți nedumeriți cum să le calculați, mai ales ținând cont de variația luminii soarelui și lungimii acestor ore, și vă îngrijorați că matematica e poate prea complexă, chiar dacă nu e, cel mai bine apelați la un site ca planetaryhours.net sau o aplicație pe smartphone.  

În caz că practicați sau vreți să practicați vreo formă de magie planetară, cel mai bine faceți ritualurile specifice acelei planete în ziua și ora planetară care corespunde acesteia. De exemplu, să spunem că aveți o competiție sportivă pe care vreți să o câștigați. Mai întâi apelăm la astrologie și vedem care planetă corespunde cu competițiile și întrecerile, iar dintre toate știm că Marte are acest domeniu, mai ales competițiile care includ și puțină fizicalitate sau luptă, fie că e fotbal, rugby, baschet, handbal sau sporturi de contact și arte marțiale.  

Pentru a obține rezultatul dorit, vei face ritualul în ora planetară a lui Marte într-o zi de marți. Dacă nu vreți să faceți calcule sau chiar să descărcați aplicația de ore planetare pe care am sugerat-o mai devreme, faceți ritualul cel mai bine imediat după ce răsare soarele. De fapt, acest lucru se sugerează și într-un grimoar mai simplificat precum "Arbatel - De Magia Veterum".  

Aceasta a fost scurta și deloc complicata introducere despre ce sunt orele planetare, de unde vin și cum pot fi folosite.  

Voi reveni în viitor și cu alte articole despre orele planetare și cum pot fi integrate în practica magică.  

Până atunci, vă doresc să aveți parte numai de lucruri bune.


Multe binecuvântări.  

Frater Iustin

duminică, 18 august 2024

Soarele e cel mai bun dezinfectant.

Ne întoarcem la simbolismul Soarelui și proprietățile acestuia. Vreau să notăm de data aceasta abilitatea Soarelui de a curăța și dezinfecta, la fel cum am menționat și în titlu.

Există o vorbă care e tot folosită în lumea anglofonă, dar care are mult adevăr și în spațiul nostru geografic și lingvistic. Aceasta este „Sunlight is the best disinfectant”, tradus în limba română ar fi „Lumina Soarelui este cel mai bun dezinfectant” și deseori este folosit în contextul socio-politic.

Prima dată când am auzit-o, era legat de tema cenzurii. Anumite teme sau idei devin social inacceptabile să vorbim despre ele. Acestea pot varia mult, de la sexualitate, politică, probleme de natură socială, economie etc.



În tentativa stabilimentelor de a controla discursul din media și pe aplicațiile de socializare, în unele țări precum Canada sau UK s-au impus niște măsuri serioase de cenzură. Unele din aceste măsuri par să aibă sens, legate de oprirea limbajului urii, dar unele sunt mai vagi și greu de înțeles cum pot fi aplicate.

În fine, nu sunt aici să comentez despre subiectele discutate, fiindcă vorbim mai degrabă despre Soare și proprietățile sale mistice și magice. Dar vorba „Sunlight is the best disinfectant” în acel context era ca o replică anti-cenzură. Dacă grupurile de indivizi care au idei radicale sau social inacceptabile nu sunt lăsați să și le exprime în piața liberă a ideilor și sunt pedepsiți pentru a îndrăzni să facă așa ceva, asta nu înseamnă că aceste idei dispar. Ba dimpotrivă, ele rămân, acești oameni devin și mai radicali și formează camere de ecou unde numai acestea se propagă, fără oportunitatea de discurs și dezbatere.

Nefiind nici acești indivizi confruntați cu idei contradictorii sau de către lumina ochilor lumii, aceștia se înmulțesc asemănător unei ciuperci, răspândindu-se în locurile din umbră ale spațiului virtual. În esență, reprimarea creează o problemă mai mare decât cea pe care ar fi intenționat să o rezolve.

Soarele, în acest context, reprezintă abilitatea de a fi văzut, observat, în conștientul societății, dar simbolismul acestuia merge mai departe de atât.

Soarele este corelat cu starea de veghe, conștiință, gândire, în timp ce Luna este legată de subconștient, emoții și ce avem ascuns sub masca cotidiană pe care o purtăm. Problema e că în subconștient se adună și multă „mizerie”, adică frici, obsesii, patimi, la fel ca în beciul sau în pivnița întunecată în care cumva știm că nu e bine să intrăm din cauza întunericului și aerului umed. Dar, odată expus la lumina puternică a Soarelui și a fluxului de aer, automat nu ne mai temem, fiindcă știm cum Soarele a curățat acel spațiu. Poate e puțin dificil să curățăm o pivniță cu lumina acestuia, dar hai să zicem atunci o cameră normală.

La fel, în multe culturi și civilizații din toată lumea, Soarele este cel care alungă întunericul și, odată cu acesta, și toate lucrurile din întuneric care ne îngrozesc. De aceea mereu asociem noaptea cu acea vreme din zi în care descoperim mai multă activitate spirituală neprietenoasă. Vampiri, demoni, fantome și alte creaturi fantastice tind să își facă apariția în mințile noastre cu mai multă ușurință când se face întuneric.

Dar, odată cu răsăritul Soarelui, revine și speranța și disiparea acestor energii negative.

De aceea e ușor de înțeles de ce zeitățile solare mereu au avut o legătură puternică cu practica exorcismului, a regenerării și vindecării, fiindcă acestea abjură negativitatea și conferă nouă vitalitate. Vitalitatea este conferită direct plantelor, fiindcă fără lumină nu există fotosinteză, iar noi avem nevoie direct de lumina solară pentru a sintetiza vitamina D.

Pentru mai multe detalii despre puterile și proprietățile solare, vă recomand să citiți și articolul „Soarele în Astrologie”.

Multe binecuvântări.

Frater Iustin


vineri, 19 iulie 2024

Muzica sferelor.

Este ceva într-adevăr magic când vine vorba de muzică. Poate pentru mulți aceasta este doar o formă de divertisment, ceva ce ascultăm pentru a dansa în club sau la petreceri, dar muzica este mai mult decât atât.

De mai mult de 4 ani am început să practic magia planetară și, prin cărțile și materialele pe care le-am studiat, se recomandă și folosirea muzicii pentru a te conecta la puterile și energiile planetelor.

Vom vorbi în primul rând aici de cele 7 planete clasice: Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur și Lună, după perspectiva antică și medievală a universului bazat pe modelul lui Ptolemeu. Știm că de fapt Soarele este o stea și Luna e satelitul natural al Pământului, dar din perspectiva pământeană tot aștrii care "umbla" pe bolta cerească sunt.

La fel, puteți să vă folosiți de aceste sugestii de muzică pentru a le integra și cu practica magiei planetare cu spiritele olimpice din Arbatel. Puteți găsi traducerea în limba română aici.

Mă voi referi aici în primul rând la muzica clasică, asta fiindcă nu recomand să folosiți o muzică cu versuri care pot da o altă semnificație pieselor. O piesă ce poate fi destul de saturniană liric, poate să aibă un sunet foarte jovial pe partea instrumentală. Așa că aceste recomandări vin doar pe partea instrumentală și de la compozitori clasici. Titlurile acestor piese clasice vor fi listate în engleză fiindcă

 cel mai sigur așa le veți găsi online.





**Saturn**


Pentru marele învățător avem nevoie de o muzică transformativă, mistică, obscură și ceva întunecată precum:

* Finlandia (Sibelius)

* Pavane for a Dead Infanta (Ravel)

* Saturn (Gustav Holst)

* Symphony No. 8 in D Minor (Ralph Vaughan Williams)


**Jupiter**


Aici avem nevoie de genul de muzică maiestoasă, jovială și pozitivă care ne poate genera o bună dispoziție precum:

* Air on a G String (Bach)

* Symphonic Variations Op. 78 (Dvorak)

* The Moldau (Vitava, Smetana)

* Fingal's Cave (Mendelssohn)


**Marte**


Muzica trebuie să fie puternică, încurajatoare, războinică și dominantă precum:

* Ride of the Valkyrie (Wagner)

* Mars (Gustav Holst)

* Sword Dance (Khachaturian)

* Sousa Marches


**Soare**


Piesele trebuie să inspire noblețe, generozitate, vitalitate și spiritualitate:

* Emperor Concerto (Beethoven)

* The Ninth (Beethoven)

* Magic Fire Music (Wagner)

* Concierto de Aranjuez (Rodrigo)


**Venus**


Piesele să aibă calitățile de senzualitate, pasiune și să trezească sentimente de iubire romantică precum:

* Venusberg Theme (Venus and Tannhäuser, Wagner)

* Barcarolle (Offenbach)

* O Fortuna (Carmina Burana, Orff)

* Concerto a Due Chori (Vivaldi)

* Allegro Moderato (Violin Concerto in D Major, Tchaikovsky)


**Mercur**


Muzica bine ordonată, grațioasă, intelectuală:

* Canon in D Major (Pachelbel)

* Bolero (Ravel)

* Brandenburg Concerto No. 6 (Bach)

* Eine Kleine Nachtmusik (Mozart)


**Luna**


Muzică misterioasă, poate puțin tulburătoare, care conferă starea de vis:

* Clair de Lune (Debussy)

* La Valse (Ravel)

* Symphonie Pathétique (Tchaikovsky)

* Adagio in E Major (Piano Concerto No. 1, Op. 11, Chopin)


Acestea sunt doar câteva exemple. O dată ce vă familiarizați cu aceste calități ale acestora, puteți să descoperiți și să alegeți propria muzică de ritual, dar cam acestea sunt cele cu care nu dați greș.


Multe binecuvântări.  

Frater Iustin Levi.