Se afișează postările cu eticheta golden dawn. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta golden dawn. Afișați toate postările

luni, 23 decembrie 2024

Autori esențiali pentru înțelegerea magiei și ocultismului.

Acum vreo lună am scris pe Facebook că în loc să scoți din buzunar 500 de euro pentru un curs de manifestare, magie, astrologie, misticism și ocultism, e mai bine să pui mâna pe o carte și să afli de unul singur. Iar dacă ești genul de om mai îndrăzneț, să mergi încă mai departe și să începi să practici ce ai învățat, fie că e meditație sau ritualuri propriu-zise.

O urmăritoare de-a mea, probabil în necunoștință de cauză, întrebase „care carte?”. Inițial mi-a stârnit râsul, dar iată că eventual am zis să enumăr măcar câțiva autori ce sunt esențiali pentru acest domeniu.

În lista aceasta veți regăsi și câteva nume celebre, dar și altele mai puțin cunoscute. În orice caz, vă încurajez la fiecare să căutați scrierile lor și să le studiați.


  1. Dion Fortune


Începem cu una dintre cele mai importante doamne din domeniul ocult. Dion Fortune era membră a Ordinului Hermetic al Zorilor Aurii, și aceasta a scris probabil cea mai bună introducere pentru Qaballah, ce stă la temelia practicilor magice occidentale și a ordinului său. Mă refer la „Mystical Qaballah”.
Operele ei sunt însă vaste și cuprind mult mai multe teme, idei și practici din acest domeniu. Vă încurajez să o căutați și să citiți cărțile ei cu atenție, fiindcă sunt o adevărată comoară.


  1. Israel Regardie


Regardie este probabil cel mai influent autor ezoteric pentru mine personal, fiindcă fără publicarea ritualurilor ordinului exterior Golden Dawn, astăzi nu am fi cunoscut acest bogat sistem magic și mistic pe care îl urmăresc acum.
Acesta a scris multe cărți și comentarii pe aceste teme, ce-i drept multe dintre acestea fiind privite prin prisma practicii sale personale de psihoterapie. De aceea poate și în ziua de azi, magia este văzută de către mulți ca o formă de psihologie aplicată.


  1. Aleister Crowley



Trecem de la secretarul său (Regardie) la însuși „Bestia”. Crowley a fost și este un personaj controversat, și din păcate sau, din perspectiva altora, din fericire este văzut ca arhetipul magicianului și ocultistului modern.
Sunt multe zvonuri și povești legate de el. Aș putea spune că mitul și legenda țesută în jurul său sunt mai mari și fabuloase decât el ca individ.
Chiar dacă a avut o viață zbuciumată, plină de peripeții și controverse, în esență Crowley a fost un publicist extraordinar în domeniul acesta.
Îmi amintesc că stăteam la masă cu un coleg de breaslă, cum s-ar zice, care îmi spunea că în ciuda faptului că îl considera un magician mediocru, acesta avea totuși o pasiune nemărginită pentru marea operă, cât și pentru transmiterea acestor taine cât mai departe și la cât mai mulți oameni posibil.
Magia nu ar fi la fel fără el, și ce este cel mai uimitor la Crowley nu este neapărat această reputație ce și-a clădit-o de-a lungul vieții sale, ci cât de multe resurse interioare avea pentru a scrie nenumărate cărți pe acest subiect. Într-adevăr un personaj titanic.


  1. Franz Bardon


Se spune că Franz, când devenise adolescent, devenise și maestrul tatălui său. Tatăl său era un hermetist și pasionat de științele oculte. La vârsta cu pricina, personalitatea lui Franz se schimbase și acesta, într-un timp foarte scurt, citise toate cărțile din biblioteca tatălui său.
Viața lui nu a fost una deloc ușoară, având de suferit și într-un lagăr de concentrare nazist, fiind supus la chinuri și tribulații imense.
Totuși, chiar și așa, acesta ne-a binecuvântat cu câteva cărți uimitoare despre magie și hermetism, care sunt populare inclusiv astăzi în România.
Spre deosebire de ceilalți autori menționați mai devreme, Bardon este printre puținii care beneficiază de traduceri cât de cât bune în limba română și sunt accesibile la un preț rezonabil.


  1. Manly P. Hall


Dacă povestea lui Franz sună fantastic, cea a lui Manly P. Hall e și mai ciudată. Nu cred că vom afla adevărul adevărat, dar Manly s-ar fi născut mort sau ar fi murit repede imediat la naștere, pentru câteva minute. În acel răstimp trupul bebelușului neînsuflețit fusese ocupat de către sufletul unui alt spirit, unul atotcunoscător.
Și chiar dacă povestea aceasta ar face mulți să ridice din umeri și să zică că astea sunt bazaconii, toată cariera lui Manly P. Hall arată contrariul.
Pe lângă numărul imens de cărți scrise de către acesta, avem la dispoziție și zeci, poate chiar sute, de lecturi înregistrate de către acesta.
Ce este uimitor la toate operele lui Manly P. Hall este eleganța scrierii sale și cunoștințele uluitoare din TOATE domeniile despre care vorbea, nu doar despre ocultism. Vorbim despre fizică, medicină, anatomie, biologie, istorie, literatură, chimie. Ce îl face pe el să fie cu adevărat credibil este că știa cum să îmbine și cunoștințele moderne științifice cu cele oculte, făcând lecturile și scrierile lui să fie cât mai plauzibile.
Fără îndoială, un gigant intelectual în adevăratul sens al cuvântului.


  1. Eliphas Levi


Alphonse Louis Constant vine dintr-o generație mai veche de ocultiști. Născut în Franța, acesta este responsabil și pentru imaginea infamei figuri a lui Baphomet din cartea sa „Dogma și Ritualul Magiei Înalte”.
Lui Levi îi datorăm și corelațiile dintre Arborele Sefirotic și Tarotul, creând legăturile în mod deosebit între Arcanele Majore, cele 22 litere ale alfabetului ebraic și căile ce leagă sefirele pe Arbore.
Pe lângă asta, a scris și cărți despre Istoria Magiei, în stilul său caracteristic francez, cu fraze pompoase și vocabular elevat.
Nu aș spune că este cel mai ușor de înțeles din această listă, dar oricum un autor esențial.


  1. Arthur Edward Waite



Un alt membru Golden Dawn, britanic născut în Statele Unite.
E.A. Waite este cel mai bine cunoscut pentru setul cel mai întâlnit de tarot. Mă refer aici la setul Waite-Smith făcut în colaborare cu Pamela Coleman Smith.
Acest deck a fost făcut în niște circumstanțe cel puțin interesante. Waite depusese niște jurăminte la intrarea în ordinul magic din care făcea parte, și nu îi era permis să dezvăluie secretele acestuia.
Dar prin setul pe care l-a făcut împreună cu pictorița Pamela Coleman Smith, a reușit să dezvăluie multe secrete. Ce e trist e că atâția folosesc setul său și habar n-au de puterea și semnificațiile sale adânci.
E.A. Waite a scris foarte multe cărți pe subiectul ocult și magic, dar când le veți citi, țineți cont că acesta avea o viziune foarte albă/neagră asupra practicii magice. El considera că orice nu era strict legat de îndeplinirea Marei Opere ca fiind automat magie neagră. Astfel, tonul său poate fi destul de inflexibil dacă îl citim prin prisma gândirii contemporane.

Cam aceștia sunt cei pe care am vrut neapărat să îi menționez. Bineînțeles, sunt și alții, mult mai mulți, pe care vă las să îi descoperiți singuri. Începeți cu ei, citiți-le din opere și în referințele extensive ale acestora veți descoperi și alți autori și alte cărți minunate.

Multe binecuvântări.
Frater Iustin.

sâmbătă, 19 octombrie 2024

Poți practica magie fiind ateu?

Mă aștept ca majoritatea dintre voi nu sunteți atei, și măcar credeți în ceva supranatural, sau chiar în Dumnezeu. Chiar dacă nu este obligatoriu să te racordezi la vreo dogmă anume, vorbim aici despre credința că există și ceva dincolo de lumea materială, sau în forțe nevăzute ce mișcă și influențează lumea materială în care ne desfășurăm majoritatea din activitate.

Întrebarea aceasta a fost pusă de multe persoane ce vor să înțeleagă practica magică. Într-o lume seculară ce e tot mai distantă de ideea de Dumnezeu, oamenilor le este tot mai dificil să accepte că realitatea este mai complexă și mult mai ciudată decât ar crede.

Nu este neapărat vina noastră aici, acest fel de gândire s-a dezvoltat timp de sute de ani, având perioada sa de strălucire în secolul XIX și descoperirea metodei științifice. Toată omenirea a beneficiat enorm după această inovație în gândire, și fără aceasta nu am fi putut să rezolvăm o multitudine din problemele pe care le întâlneau strămoșii noștri.

Raționalismul ne-a adus multe avantaje, dar cum mințile noastre s-au dezvoltat să fie mult mai fixate pe realitatea materială, sau chiar exclusiv pe aceasta, am pierdut foarte mult. Ateismul a existat mereu, chiar și în societățile cele mai religioase ale strămoșilor noștri, erau câțiva filozofi sau chiar oameni mai de rând care se mai îndoiau de existența zeilor, dar nu a cunoscut un impuls la fel de mare ca cel pe care îl cunoaștem acum ce venise împreună cu metoda științifică.



În fine, să revenim la întrebarea din titlu acum. Poți practica magie fiind ateu?

Răspunsul mie mi-a fost oferit citind o carte despre magia Ordinului Hermetic al Zorilor Aurii scrisă de către Chic și Sandra Tabatha Cicero, care la rândul lor au fost inițiați de către faimosul Israel Regardie. 

Autorii explică faptul că un ateu nu prea va avea mare succes cu operațiunile teurgice specifice din acea carte. Zic specific despre teurgie fiindcă magia Golden Dawn era un sistem în primul rând de teurgie și mult mai puțin pe taumaturgie sau obținerea de rezultate materiale. 

Când într-un ritual precum cel al pentagramei sau hexagramei trebuie să vibrezi numele sacre ale lui Dumnezeu, sau faci referință la zeități Egiptene, sau îi chemi pe cei 4 Arhangheli în cele 4 puncte cardinale, orice minte cu gândire ateistă va respinge aceste noțiuni.

E ca și cum te-ai forța să mănânci un anume preparat pe care știi că corpul tău îl refuză. Am cunoscut oameni care de exemplu nu suportă să mănânce ciuperci. Știu că eventual dacă ar încerca diverse soiuri în cantități mici ar ajunge să le și placă sau măcar să le tolereze, dar asta ar necesita timp. 

Deci dacă ești ateu și spui că vrei să încerci să practici și tu magie, îți spun de pe acum că îți cam irosești timpul. Îl irosești până când ajungi în punctul în care depășești această viziune pur materialistă asupra realității și accepți măcar posibilitatea existenței Divinității, a spiritelor și a supranaturalului. 

Eu cel puțin știu că am avut o mare dificultate cu așa ceva. După pățaniile mele cu practica magică în adolescență și puțin până pe la 24 de ani. Am zis că iau o pauză serioasă și încerc să privesc lucrurile cât mai rațional. Motivația venise în urma unor experiențe dubioase cu oameni din comunitatea ocultă din România care mă transformaseră în cel mai mare sceptic. 

Știam că avusesem experiențe imposibil de explicat, și clar supranaturale în felul lor. Dar acestea erau extrem de puține în comparație cu numărul de instanțe în care eram confruntat cu șarlatani, profesori falși, sau șmecheri care voiau să se umfle în pene cu puteri și cunoștințe oculte.

Cel mai des astfel de indivizi o făceau pentru motive pur materialiste, bani, putere și cucerirea sexului opus. 

Astfel începusem să fiu dezgustat și să mă distanțez cât mai mult de această lume dar și de ideea de a crede în ceva în totalitate, ceea ce a fost un impediment când intenționam să mă re-apuc de practica magică ulterior.

Materialismul sau ateismul, dacă preferi să îi spui așa, este condiția fixării asupra sefirei Malkuth de pe arborele sefirotic. Dacă folosim sistemul cabalistic al arborelui, vedem că Malkuth este culminarea tuturor celorlalte 9 sefire.

Aceasta este efectiv lumea fizică în care trăim. Dar este exclusiv partea materială. Deci privind omul, este exclusiv corpul acestuia pe plan fizic.

Un ateu sau materialist crede că asta suntem în totalitate. Și că nu există nimic dincolo de lumea materială, iar conștiința este un fenomen ce nu poate fi încă explicat, care răsare în urma reacțiilor electromagnetice din creier. 

Dar chiar când privim conștiința din această perspectivă, realizăm imediat cât de ridicol este materialismul. Fiindcă aceasta nu are o formă, greutate sau manifestare fizică. E ceva imaterial, asta fiindcă ea corespunde cu sefirele superioare lui Malkuth. Începând cu Yesod, Hod, Netzach și Tiphareth etc. 

Când faci un exercițiu ca Pilonul Central, de exemplu, chemi lumina din emanațiile cele mai superioare din Ain Soph Aur prin Kether, Tiphareth, Yesod și Malkuth, adică prin toate aceste emanații până în sefira regatului, ce corespunde cu tălpile noastre. Dar dacă practicantul nu acceptă nici măcar conceptul unei lumi nevăzute, acesta rămâne doar cu Malkuth fiind ignorant de totalitatea proceselor de emanații ce permit ca lumea să existe.

Deci în concluzie, poți încerca să practici magie fiind ateu. Dar se recomandă să depășești măcar această condiție ca să poți progresa.

Mai există o alternativă când ne uităm la practici precum programarea neuro-lingvistică (NLP), dar MAGIE, cel mai sigur nu.

Multe binecuvântări.  

Frater Iustin


sâmbătă, 13 iulie 2024

Câteva exemple de manuale pentru inițiere în tradițiile mistice occidentale.

Una din dificultățile cele mai mari când vine vorba de practică mistică-magică pe meleagurile românești este lipsa de profesori sau de informație folositoare și validă în domeniul acesta.

Ce-i drept, internetul românesc este plin de astfel de maeștri autointitulați în variate sisteme și școli ezoterice, dar cum e dificil să îi verifici pe fiecare în parte, nu prea ai cum să determini care știe cu adevărat despre ce vorbește și care aruncă cu termeni la întâmplare spre tine ca să vadă ce se lipește.

Eu, unul, cel puțin, am fost mereu reticent când vine vorba de grupuri și organizații. Parte din asta vine din cauza faptului că tind să fiu un om încăpățânat căruia nu îi place să i se zică ce să facă. Alta parte vine din cauza că tind să fiu reticent să îmi pun încrederea în grupuri și maeștri doar pentru că sunt cunoscuți. Și sunt chiar câțiva pe meleagurile noastre ce dispun de această popularitate, dar asta nu mă convinge și nu a reușit să mă convingă nici când m-am apucat de practică serios acum câțiva ani.

Lista aceasta este pentru cei care vor să învețe de unii singuri, cel puțin pentru început până când capătă un bagaj solid de cunoștințe încât să găsească un profesor adevărat ulterior.

Menționez că aceste cărți sau manuale pe care le voi enumera nu sunt în nici un fel perfecte, și conținutul din ele este dezbătut și analizat în continuare de către magicieni și practicanți de mai multe feluri.

În plus, aceste ghiduri nu sunt pentru oricine. Unele pot fi destul de grele de urmat fiindcă necesită multă disciplină. Dacă nu ai sau nu te crezi capabil să te ții de pașii și lectura menționată din ele, mai bine nu începi deloc.

Mai țineți cont și că aceste sugestii sunt date prin prisma înțelegerii mele. Nu pretind să fiu un expert, fiindcă nu sunt. Am ceva cunoștințe în acest domeniu, dar sunt departe de a mă considera un adevărat adept. Așa că luați sfaturile mele cu un dram de sare și mai degrabă citiți și studiați aceste manuale înainte să vă apucați să lucrați din ele.

Fără doar și poate, iată lista.


1. **Self-Initiation Into the Golden Dawn Tradition: A Complete Curriculum of Study for Both the Solitary Magician and the Working Magical Group - Chic & Sandra Tabatha Cicero**



   Acest ghid este unul cu adevărat stufos și unele din ritualuri necesită pregătiri și confecționare de implemente sau obiecte. Este pe tradiția Golden Dawn, pe linia templului lui Chic și soției lui, Sandra Tabatha Cicero. 

Ce mi se pare fain la acest ghid este că, dacă vei urmări altul, această carte este efectiv plină de informații foarte utile pentru orice magician ceremonial, mai ales dacă ești interesat de linia Golden Dawn. Acest ghid vine și cu o listă mare de cărți care trebuie și ele citite și înțelese.


2. **Kabbalah, Magic, and The Great Work of Self Transformation: A Complete Course - Lyam Thomas Christopher**



   Acesta este manualul pe care eu îl urmez de câțiva ani. Chiar dacă e o carte mai scurtă, lista de cărți ce trebuie citite pentru a-l înțelege este și ea foarte mare și necesită și achiziționarea „Complete Golden Dawn” de Israel Regardie, deci tehnic lucrezi din două cărți simultan. 

Rutina de aici este destul de intensă și va solicita atenția, disciplina și energia practicantului. Nu e pentru oricine. Ce apreciez însă la acest ghid este că autorul, Lyam Thomas Christopher, și-a deschis și un canal de YouTube unde oferă mai multe comentarii despre conținutul din carte.


3. **Modern Magick: Twelve Lessons in the High Magickal Arts - Donald Michael Kraig**



   Mulți practicanți moderni au început cu această carte și este o introducere bună în magia ceremonială, făcută pe înțelesul unei persoane care nu știe de unde să înceapă. Nu am prea mult de comentat despre ea, fiindcă am răsfoit-o doar așa, în treacăt, cât timp vizitam o librărie. Totuși, are toți pașii de care ai nevoie ca să începi.


4. **High Magick: A Guide to the Spiritual Practices That Saved My Life on Death Row - Damien Echols**



   Damien Echols este un autor interesant a cărui poveste va inspira pe foarte mulți. Este o introducere în adevăratul sens, fiindcă acesta simplifică practicile cât de mult posibil ca să fie pe înțelesul tuturor. Un alt comentator pe tema asta, pe YouTube, spunea că această carte este ca JuJitsu Brazilian, se păstrează doar ce este esențial pentru eficiență maximă. Partea amuzanta aici este ca momentan Echols e mai mult preocupat de arte martiale decat de magie recent.

Poate stilul mai informal al lui Damien îi va îndepărta pe cititorii mai pretențioși, dar mai ușor de înțeles decât atât nu cred că se poate. E genul de carte de magie înaltă scrisă pentru oameni care nu știu absolut nimic despre magie, dar să înțeleagă bazele înainte să treacă la tehnici mai complicate.


5. **Inițiere în Hermetism - Franz Bardon**



   Dintre toate cărțile menționate mai devreme, din păcate doar aceasta este disponibilă și în limba română momentan. Prin urmare, „Inițiere în Hermetism” de Franz Bardon este și poate cea mai cunoscută din această listă. Franz Bardon era într-adevăr un personaj aparte. 

Trezirea lui spirituală a fost bruscă și l-a surprins până și pe tatăl său, care era un inițiat cu mulți ani de experiență. Când se întâmplase aceasta, realizase că Franz, fiul său, era acum maestrul său, fiindcă cunoștințele lui despre hermetism, magie și misticism erau brusc uriașe. Ghidul acesta nu e deloc simplu sau ușor. 

De fapt, aș spune că e cel mai complicat dintre toate și necesită cel mai mult efort, plus o moralitate solidă din partea practicantului. Ce e de notat aici e și faptul că se văd foarte multe influențe orientale, mai exact din hinduism. Titlul cărții te poate duce astfel puțin în eroare, fiindcă nu înveți doar calea hermetică aici, ci și această fuziune a lui Bardon cu practicile orientale. În orice caz, un ghid foarte bun, asta dacă te poți ține de el.


Sper că lista aceasta vă este de ajutor.


Multe binecuvântări,

Frater Iustin Levi 

sâmbătă, 20 aprilie 2024

Semnificația Crucii Cabalistice

 Semnificația Crucii Cabalistice


Crucea cabalistică este printre primele tehnici pe care le învățăm la începutul drumurilor noastre pe calea mistică occidentală. Înainte să facem ritualul pentagramei, cât și la final folosim această cruce.

Ea este des folosită atât ca deschidere cât și încheiere atât pentru aceste ritualuri fundamentale dar și în ceremonii mult mai complexe.

Totuși hai să ne uităm la această tehnică cu mai multă atenție. Dacă citești acest blog, cel mai probabil ești măcar puțin familiarizat cu semnul sfintei cruci ce este și acesta fundamental pentru practica oricărui creștin. 

Ce este deosebit la felul în care semnul sfintei cruci și crucea cabalistică este că tehnica este identică. Atingem fruntea, apoi pieptul, apoi umărul drept și la final cel stâng. Din cauza aceasta, dacă ești ortodox, îți va fi mult mai ușor să înțelegi cum poți face și varianta cabalistică, spre deosebire de catolici și unii protestanți care mai întâi își ating umărul stâng.

De notat este faptul că vedem o directă corelație între ce cuvinte vibram când facem aceste mișcări și un verset din Evanghelia lui Matei, mai exact 6:13 - "și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’

În acest verset, Hristos le explică ucenicilor cum să se roage în urma ce fu întrebat "cum să ne rugăm?" El le spune Rugăciunea Domnească sau Tatăl Nostru și o încheie cu aceste cuvinte. Bineînțeles, la fel cum Biblia poate fi interpretată în numeroase feluri, o interpretare mistică asupra acesteia se potrivește și cu natura cabalistică a acestei rugăciuni, și în mod deosebit încheierea sa. 



Când atingem fruntea vibram A-TAH, ce înseamnă "a ta".

Când atingem pieptul spunem "MAL-KUTH", ce înseamnă regatul sau împărăția.

Atingând umărul drept rostim "VE-GHE-BU-RAH", adică puterea.

Și la final când atingem umărul stâng vibram "VE-GHE-DU-LAH", ce înseamnă slava/gloria.

Ca sa incheiem, ne aducem palmele impreuna deasupra pieptului si vibram LE-O-LAM A-MEN, adica acum si pururea, Amin!

Când ne uităm la arborele sefirotic proiectat asupra trupului uman vedem a A-TAH corespunde cu sefira coroanei, Kether. Atingând sefira coroanei declarăm că a lui Dumnezeu aparține împărăția, Malkuth împreună cu puterea și slava, adică GHEBURAH și GHEDULAH ce corespund cu sefirele de mijloc celor doi piloni ai severității și milei. 

În plus, în timpul acestei tehnici vizualizăm și cum o rază de lumină trece prin pilonul central proiectat al Arborelui Sefirotic proiectat pe corp din creștet până în talpi, iar apoi unim cele două sefire laterale cu o altă rază de lumină orizontală, formând o cruce de lumină proiectată prin trup și prin arborele imaginat proiectat asupra acestuia.

La fel, făcând acest simplu și scurt ritual afirmăm și noi suntem ființe divine, fiind înzestrate cu suflet nemuritor de către Dumnezeu și că scopul operei este realizarea acestei divinități cu care am fost cu toții binecuvântați. 

Cruc̦ea mai are și rolul creerii a unui scut energetic din aura noastră. Nu degeaba bunicuțele își fac cruce când văd ceva ce ele consideră reprehensibil. Chiar dacă nu cunosc teoria, ele știu că făcând cruc̦ea se apără de o influență negativă.

Chiar vă recomand să analizați cu mai multă atenție Rugăciunea Domnească și să descoperiți alte corelații interesante între aceasta și fundamentul cabalistic al practicii ezoterice.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi

joi, 8 februarie 2024

Jurnalul de Zi

 Aceasta ar trebui să fie ultima intrare despre jurnale, cel puțin pentru ceva timp.

Jurnalul de zi este cel pe care multă lume îl ține. Dintre celelalte două despre care am vorbit acesta este cel mai ușor de înțeles.




De fapt mă și gândeam dacă mai are vreun rost să scriu și acest articol de blog, dar am zis că hai să o facem și pe asta.

Jurnalul de zi, la fel ca celelalte două poate fi un caiet sau o agendă în care îți vei scrie experiențele din ziua respectivă.

De obicei aceste intrări merg făcute seara înainte de culcare pentru a folosi și aceste momente pentru a reflecta la ce ai făcut și prin ce ai trecut de-a lungul zilei.

La fel ca celelalte 2 jurnale, notează data în care faci intrarea împreună cu observațiile tale de-a lungul zilei. Notează evenimentele importante, ce ți-a plăcut și ce te-a deranjat la ziua respectivă.

Notează ce ai făcut și ce ai fi vrut să faci dar nu ai reușit. Poți folosi și această ocazie pentru a seta diverse intenții de care să te ții ziua următoare.

Acesta este și momentul în care poți practica și recunoștința. Recomand să îți notezi 3 lucruri pentru care ești recunoscător ca să poți încheia ziua pe o notă pozitivă.

Jurnalul de zi poate deveni mai complex în funcție de ce grad în evoluția ta spirituală vei atinge. Diverse grade vor necesita intrări de natură diferită pe care le voi dezvălui cu alta ocazie.

Ce este important de reținut este că acest jurnal de zi are de fapt ca scop principal catalogarea schimbărilor din viața ta cauzate de către practica ta magică, meditațiile și exercițiile pe care le vei întreprinde în jurnalul de ritualuri.

Cele 3 jurnale au rol important în felul lor, dar toate sunt de fapt împreună un singur jurnal. Motivul pentru care sugerez să le scrii pe agende sau caiete diferite este să poți răsfoi mai cu ușurință printre ritualuri, vise și activitățile tale zilnice.

Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi

luni, 8 ianuarie 2024

Lucruri neimportante.

Urmărind calea inițiatică de câțiva ani, am trecut prin mai multe transformări și procese. Unele au fost foarte plăcute, altele mai puțin. 

Aici putem vorbi de tot felul de schimbări, prieteni cu care nu mai ești prieten, relații puse sub presiune, schimbări bruște pe plan profesional și nu toate armonioase inițial, și cel mai mult în experiența mea, schimbarea de interese.



Se întâmplă să fiu genul de om care să fie mereu activ pe paginile de social media, dacă nu să îmi fac opinia știută măcar să generez o reacție fie că e pozitivă sau negativă. Se întâmplă și să am niște pasiuni și interese ce mi-au ocupat o bucată MARE din viața mea de adolescent și adult, hobby-uri la care țineam și am investit mult timp, bani și energie.

Acum însă, în mijlocul căii inițiatice pe gradele elementale, deseori când sunt în spațiul de meditație realizez că toate aceste dorințe, ambiții și pofte nu mai înseamnă nimic pentru mine. O mulțime dintre ele realizez că nu au contat niciodată cu adevărat și că poate m-am convins să îmi pese de ele.

Bineînțeles, fiecare om are obsesiile sale, pentru unii sunt relațiile, pentru alții fotbalul și susținerea echipei preferate, uneori până la moarte, pentru alții politica și partizanismul asociat, fie că ai fi de dreapta sau stânga, pentru mine a fost muzica și ceea ce mi-aș fi dorit să fie o carieră artistică. Acum asta nu mai contează. Nu fiindcă am renunțat, aceasta rămâne un hobby în continuare. Pur și simplu, la fel ca alte preocupări, a devenit încă un lucru neimportant. Este o rămășiță a ceva din trecut dar nu și ceva de actualitate.

Citeam înainte să încep pe calea aceasta că urmărind-o și practicând ritualurile și meditațiile zilnice te schimbă, dar nu mă așteptam să înțeleg și cum. Acum încet, încet, adevărul iese la suprafață și ceea ce este neimportant se scufundă în adâncul apelor de își au locul.

Multe binecuvântări. Frater Iustin

marți, 2 ianuarie 2024

DE PE RAFT: Techniques of High Magic - A Manual of Self Initiation - Stephen Skinner & Francis King

Acum câteva zile am avut o conversație cu cineva despre tehnici de proiecție în astral. De fapt, această persoană căuta metode de vedere la distanță sau ceva asemănător, dar dintr-o perspectivă științifico-psihologică. Tot conversând despre asta, am zis să-l trimit la această carte, acest manual doar pentru acea tehnică de proiectare în astral.

Zilele acestea mi-am amintit cât de folositoare mi-a fost această carte în general, de la construcția și consacrarea de obiecte și implemente magice, la tehnici de divinație. Răsfoind iar prin ea, mi-am amintit că de fapt este un text deosebit de dens, chiar dacă nu foarte lung.



Acest manual are cam 254 de pagini, dar este aproape 100% fixat numai pe tehnici și ritualuri pe care le poți face imediat. Există și o scurtă introducere în ce este magia și această linie pe care autorii o păstrează încă din moștenirea Ordinului Hermetic ai Zorilor Aurii, dar dincolo de această introducere, intrăm direct în practică cu ritualul de alegere a numelui magic, despre care am și scris un articol aici, printre multe altele.

Cartea nu este totuși un manual de inițiere în sensul în care te învață o rutină și o serie de ritualuri pe care le practici pentru transformarea de sine. Acesta abordează magia înaltă mai mult din perspectiva obținerii de rezultate, fie că vorbim de informație și cunoaștere prin divinație sau efecte în lumea fizică apelând la spirite prin tehnici de invocare și evocare.

Spre final, regăsim și un capitol despre cele două ritualuri bine cunoscute pe care le avem din această tradiție, Ritualul mic al Pentagramei și cel al Hexagramei.

Recomand mult această carte pentru persoanele care caută un manual de practici eficiente și cu mai puțină teorie. Formatul nu este unul însă simplificat până la absurd precum Gallery of Magick, dar unul care păstrează multe din protocoalele și tradițiile vechi ale acestei științe.




Multe binecuvântări.


Frater Iustin Levi

marți, 14 noiembrie 2023

Despre simbolismul pentagramei

 Despre simbolismul pentagramei


Am mai vorbit în câteva articole precedente despre Micul Ritual al Pentagramei și rostul acestuia, dar nu am apucat încă să abordăm și simbolismul pentagramei. 

Acest semn stă la baza întregii practici din tradiția inițiatică a Ordinului Hermetic al Zorilor Aurii și a multor alte loje și tradiții magice. 

Pentagrama este un simbol foarte vechi. Din primele clipe în care oamenii au învățat să traseze linii și să dezvolte primele teoreme matematice, 

Pentagrama a fost una din formele natural derivate din unirea geometrică a 5 puncte. 

Cât despre geometrie, trebuie să înțelegem că strămoșii noștri care au dezvoltat multe din teoremele matematice și geometrice nu erau doar pur și simplu matematicieni, ci și membrii ai unor școli și tradiții mistice. Un exemplu este cel al lui Pitagora. 

La școală am învățat teorema lui, dar nu am învățat nimic, din păcate, despre școala sa mistică și filozofică, care de fapt era nucleul identității sale în lumea antică.


În fine, hai să revenim la pentagramă. În ziua de azi este un simbol prezent mai peste tot. O simplă stea cu 5 colțuri, unul orientat în sus. 

Cele 5 colțuri reprezintă bineînțeles cele 4 elemente antice și chintesența sau Spiritul. Știm astăzi că acestea nu sunt de fapt elemente pe tabelul periodic, ci stări de agregare, și au în egală măsură legătură cu stările fizice de agregare cât și formele în care spiritul etern se manifestă.




Cele 4 elemente sunt următoarele: 

Focul - Este uscat și cald - Masculin 

Aerul - Este umed și cald - Masculin 

Apa - Este umed și rece - Feminin

Pământul - Este uscat și rece - Feminin


Spiritul care stă deasupra celor 4 elemente este unic. 

Acesta nu posedă niciuna din calitățile celor 4, dar el are și potențialitatea de a fi oricare unul din cele 4, cât și le poate controla. Astfel, pentagrama reprezintă o ordine și armonie cosmică în care aceste 4 elemente care pot fi în opoziție sunt aduse în armonie prin puterea spiritului. 

Din păcate, acest simbol sacru a ajuns în ultimul timp să fie exclusiv asociat numai cu diverse forme de devianță spirituală, inclusiv de natură satanică.

 O mare parte din vină o are și mass-media sau filmele care, căutând senzaționalul, văd orice devianță de la normă fiind automat malefică. 

Dar pentagrama, în esență, nu este deloc așa și nici anti-creștină măcar. În mai multe asocieri, ea reprezintă inclusiv cele 5 sfinte răni ale lui Iisus Hristos pe care le-a suferit când a fost crucificat. Membrii ordinului Golden Dawn or fi fost pasionați de ocultism, dar în număr covârșitor, toți erau și creștini. 

Totuși, trebuie să adresez întrebarea pe care fiecare și-o pune acum. "Care e faza cu pentagrama cu vârful în jos?"



Inversarea pentagramei în care spiritul este orientat spre jos indică inversarea și pervertirea ordinii și armoniei. 

Cele 4 elemente ce simbolizează lumea materială stau deasupra spiritului. 

Spiritul, sufletul, conștiința sunt înăbușite de partea materială. Ai putea spune atunci că prin inversarea ei, negi divinitatea și inclusiv divinitatea din tine.

 Din acest motiv, folosirea pentagramei inversate era un adevărat tabu în lojele inițiatice și deseori interzisă. 

Acum, eu personal am opinii, și sunt sigur că cei care se află pe calea asta întunecată o au și ei pe a lor. Scopul acestui articol este pur informativ, nu să judec în niciun fel. 

Sper că informația aceasta vă este de folos. 


Spor în tot ce faceți.

Frater Iustin.

joi, 9 noiembrie 2023

Meditația Punctului - Meditația Neofitului

Meditația Punctului - Meditația Neofitului


Continuăm cu încă un articol legat de practică. De data aceasta vorbim despre prima tehnică de meditație dezvăluită noului inițiat în gradul de Neofit în sistemul magic al Ordinului Hermetic ai Zorilor Aurii.

Această tehnică de meditație era dată noului inițiat primul grad de pregătire împreună cu Micul Ritual al Pentagramei.

În practica sa zilnică, noul elev trebuia să practice Micul Ritual al Pentagramei cel puțin o dată pe zi împreună cu Meditația asupra punctului.

Toate aceste tehnici sunt dezvăluite și sunt disponibile inclusiv în limba română în cartea "Pilonul Central" scrisă de către Israel Regardie.

Descrierea sa din "The Golden Dawn", care a fost prima dată publicată în 1937 și 1940, este destul de sumară. De fapt, acest volum imens din care multe alte loje și sisteme au ajuns să se inspire erau doar niște note ale autorului legate de experiențele sale în loja în care fusese inițiat.



Revenind înapoi la practică. Această meditație este deosebit de simplă, dar poate fi și ea o provocare pentru cineva care nu este obișnuit să mediteze.


Pentru a face meditația punctului, va trebui să te așezi în scaun sau fotoliu cu spatele sprijinit de spătar într-o poziție confortabilă, dar nu prea relaxată încât să ducă la atipire. Mâinile vor fi puse pe picioare sau aduse împreună în funcție de cum îți este mai confortabil.

Pe peretele din față vei avea nevoie de o hârtie albă cu un simplu punct negru pe ea.

Punctul trebuie să fie totuși destul de mare încât să-l vezi cu ușurință și să nu trebuiască să te străduiești să-l percepi.

Dacă ai pereți albi în casă, cu atât mai bine.


Desenează un punct negru cu un marker, care apoi peste 6 luni, când termini cu această formă de meditație, poate fi șters.


Începe meditația respirând regulat, aducându-te într-o stare de relaxare fizică și mentală.

Dacă ai preocupări sau alte gânduri, recunoaște-le și apoi întoarce-te la respirație la fel cum am explicat aici.


Fixează-ți privirea spre punctul de pe perete și încearcă să-ți menții atenția numai asupra sa.

Nu încerca să-l analizezi, pur și simplu privește fără așteptări sau judecăți timp de cel puțin 10 minute.


Notează ce senzații, emoții sau ce se întâmplă să "vezi" cu ochii minții în timp ce stai cu privirea fixată asupra punctului în jurnalul tău magic.

În cazul meu, se întâmpla să am o senzație de întregime și unitate, sau peste punct să vizualizez pete de culoare verde, roz sau mov.

Acestea sunt experiențe luate din jurnalul meu, dar fiecare dintre voi va avea experiențe diferite.

Poți să mărești timpul de meditație cât vrei, dar 10 minute este minimul necesar pe care îl recomand.

În caz de aveți alte întrebări legate de meditație sau vreți să împărtășiți din experiențele voastre, îmi puteți scrie aici sau pe pagina mea de Facebook.


Gânduri bune!


Frater Iustin

duminică, 5 noiembrie 2023

Cele trei forme ale semnului Scorpion.

 Cele trei forme ale semnului Scorpion.


Fiindcă tot suntem în perioada Scorpionului, putem vorbi puțin despre acest semn astrologic misterios.

Și spun că este unul dintre semnele mai greu de înțeles fiindcă natura sa ține de tot ce este ascuns, misterios, aparent periculos.




Este semnul transformărilor extreme, a morții și renașterii, și a puterii de regenerare.

Dacă Scorpionul are o reputație negativă, este de înțeles din cauza acestor trăsături unice.

Vorbim despre un semn fix de apă dar care este condus de către planeta Marte.

Inițial am spune că să ai un animal ce de obicei trăiește în deșert reprezentând un semn de apă, nu prea are sens.

Dar sensul se regăsește în faptul că Scorpionii stau sub pietre și alte locuri întunecate, unde ultimele urme de umezeală se păstrează.

La fel, natura marțială a semnului combinată cu apa care este un element feminin este dezvăluită prin fierul din sângele menstrual.

Tabu este la ordinea zilei pentru Scorpion.

Totuși, elementul cel mai surprinzător la acest semn este faptul că are 3 forme de evoluție.

Nici un alt semn astrologic are așa ceva, și asta este o dovadă a capacității evolutive a energiei scorpionice, începând de la emoții extreme, sexualitate și latura auto-distructivă a insectei Scorpion, ajungând la stadiul de integrare sănătoasă a acesteia în forma de Șarpe iar ulterior în transcendenta îndeplinită prin semnul Acvilei sau a Păsării Phoenix ce renaște din propria cenușă.


1. Scorpion:

În acest stadiu al animalului care chiar reprezintă semnul în ochii majorității, Scorpionul este în stadiul său cel mai involuat.

Scorpionii, ca animale sunt cunoscute pentru faptul că înțeapă și uneori când sunt în colțiti, se înțeapă până și pe ei când știu că nu au cale de scăpare.

În acest stadiu al evoluției, putem să-l asociem cu parabola Broaștei și Scorpionului.

Scorpionul o roagă pe Broască să-l treacă peste un iaz. Broasca este reticentă fiindcă îi e teamă de Scorpion, fiindcă știe că e imprevizibil și periculos, dar totuși acceptă.

Broasca îl poartă pe spate și înainte de a ajunge la mal, Scorpionul o înțeapă. În timp ce amândoi se scufundă spre fundul lacului, pe cale de a muri, Broasca îl întreabă pe Scorpion:

"De ce m-ai înțepat? Mi-ai promis că nu o vei face"

Scorpionul îi răspunde consternat.

"Sunt un Scorpion, nu mă pot controla, așa sunt eu"


2. Șarpele:

În acest stadiu, energia semnului a trecut printr-un proces de evoluție și latura sa întunecată este integrată într-un mod sănătos.

Șarpele iar reprezintă pericol, instincte primare și sexualitate.

Dar în acest stadiu Șarpele simbolizează și viața și abilitățile de vindecare.

Chiar dacă șerpii sunt de obicei veninoși, din acel venin poate fi sintetizat antidot.

"Ceea ce poate să ucidă poate și salva viața" și aici Scorpionul transcende latura sa egoistă, punându-și abilitățile în slujba comunității, devenind tămăduitorul.

Este bine cunoscut că acest semn are și de a face cu medicina și chirurgia în mod deosebit datorită combinației a puterii lui Marte ce conduce orice lucru cu obiecte ascuțite și abilitățile inumane de concentrare.

O persoană ce se află în stadiul Șarpelui devine acest vindecător. El cunoaște tainele vieții și morții și își pune aceste cunoștințe în slujba celorlalți.


3. Acvila (Phoenix)

Acesta este ultimul stadiu al evoluției, și pasărea Phoenix se potrivește perfect.

Scorpionul este semnul Morții, și ca să ajungă la acest stadiu, acesta moare măcar în sens metafizic și se renaște din propria cenușă.

Dacă în stadiul Șarpelui acesta doar posedă această cunoștință, acum posedă și adevărata experiență a morții, a lumii de dincolo și s-a întors înapoi.

Acesta nu mai este lipit de pământ. Aripile sale îl poartă deasupra tuturor de unde vede și știe tot. Nici un alt semn astrologic are o formă de animal înaripat. Persoana începe în stadiul său evolutiv de Scorpion, lipit de pământ, ba chiar ascunzându-se sub pietre, sub pământ. Iar acum este liber de acesta. Poate zbura și ateriza unde pofteste, și prin transformarea sa constantă a obținut viața veșnică.

Foarte puțini ajung la acest stadiu din cauza dificultăților pe care le întâmpină pe drum.

Persoana trebuie să-și înfrunte temerile inclusiv finalitatea sa în spațiu-timp și să iasă dincolo renăscută.

Acest stadiu poate fi numit și cel al misticului, al omului ce pășește pe calea inițiatică și merge până la capăt, indiferent de provocări.




Ca încheiere, țineți minte că aici nu vorbesc doar despre oamenii cu Soarele în Scorpion, adică cei născuți între 23 Octombrie și 21 Noiembrie.

Poți avea soarele în orice alt semn și tot aveți acces la energiile acestui semn, fiindcă sigur aveți o planetă sau o casă cel puțin plasată pe acest semn, la fel și cu celelalte.

Poți fi născut cu soarele în Gemeni dar dacă ai ascendent în Scorpion sau câteva planete acolo, este posibil ca lumea să creadă că mai degrabă te-ai născut cu soarele în acest semn.


Dacă sunteți interesați de interpretarea astrogramei native, scrieți-mi un mesaj pe Facebook și vă pot ajuta cu acest serviciu.


Multe binecuvântări!

Frater Iustin

vineri, 27 octombrie 2023

Rostul Ritualului Mic al Pentagramei.

Rostul Ritualului Mic al Pentagramei.


Al doilea articol de pe acest blog tratează subiectul Micului Ritual al Pentagramei și cum poate fi făcut pas cu pas.

Atunci, intenția mea era să vorbesc doar despre practica acestui ritual în forma sa de alungare (banishing) și nu am apucat să intru prea mult în originea acestui ritual sau latura teoretică.

Ca să înțelegeți Micul Ritual al Pentagramei, trebuie să înțelegeți mai întâi originea acestuia.

În ziua de azi, acest ritual fundamental a fost adoptat de către zeci de sisteme magice și loje ca fiind fundamental. Din cauza prezenței acestuia mai peste tot în cercurile oculte, multă lume are părerea greșită că acest ritual este unul străvechi, cu rădăcini în practici magice ce datează cel puțin 500 de ani, poate chiar mai mult.

Acest lucru nu este adevărat.




Dar doar fiindcă nu este adevărat, asta nu înseamnă că acesta ar fi un ritual ineficient.

Faptul că a fost adoptat de către atâția magicieni este un testament al funcționalității acestuia.

Probabil printre primele atestări vin din momentul formării Ordinului Hermetic ai Zorilor Aurii (The Hermetic Order of the Golden Dawn), și servea ca ritual ce era dat noilor membrii cu gradul de Neofit.

Ulterior, forme mai diferite ale acestui ritual erau date când inițiatul avansa în alte ranguri din Ordinul Exterior ai Zorilor Aurii precum Zelator, Theoricus, Practicus și Philosophus.

În primele 6 luni, noul inițiat în gradul de Neofit trebuia să facă numai acest ritual și nimic altceva în plus.

Totuși azi, din cauza faptului că Israel Regardie a publicat "The Golden Dawn" între 1937 și 1940 spre groaza foștilor membri, dezvăluind secretele acestei loje prestigioase, Ritualul Mic al Pentagramei a ajuns să fie atât de cunoscut și practicat de cam "toată lumea ocultă".


Acest ritual este alcătuit din următoarele părți pe care le-am descris în acel articol.


1. Crucea cabalistică

2. Trasarea pentagramelor în cele 4 puncte cardinale începând de la EST și continuând spre SUD, VEST terminând în NORD

3. Invocarea celor 4 Arhangheli ai celor 4 puncte cardinale. Raphael în EST, Michael în SUD, Gabriel în VEST și Uriel în NORD.

4. Încheierea cu crucea cabalistică.

5. Ritualul pentagramei are 2 forme.


1. Forma de invocare

2. Forma de alungare.

Ambele forme sunt aproape identice.

Singura diferență este că în forma de invocare se trasează o pentagramă de pământ de invocare începând din punctul de sus înspre cel din stânga jos iar în forma de alungare se începe din punctul din stânga jos înspre cel de sus.

Cu forma de invocare, chemi energiile elementale din Malkuth, ale "Pământului" și ridici energia magică.


Cu forma de alungare le împingi departe de tine și cureți această energie prezentă.

Această formă este menită să curețe câmpul eteric din spațiu înconjurător de orice influență dăunătoare, energie negativă sau paraziți eterici.

Mai are și rolul de curățire a minții practicantului. Efectiv poți să te gândești la ceva ce te deranjează, niște gânduri sâcâitoare și să faci acest ritual ca să-ți iei mintea de la aceste lucruri.

De aceea este recomandată ca neofitul să o facă în fiecare zi măcar o dată.

Efectele sunt multe și variate, iar acestea depind mult și de practicant și cam ce fel de viață a dus până în momentul în care a pășit pe calea magicianului.


În general nu este o problemă dacă faci acest ritual înaintea altei ceremonii sau ritual dar recomand mare atenție când începeți să faceți eforturi conștiente și il faceți în fiecare zi.

Mai exact, toate ritualurile magiei teurgice ale ordinului Zorilor Aurii au acest rol de purificare a practicantului.

Dar dacă practicantul duce deja o viață impură și nu este aliniat cu rostul său pentru care a venit pe această lume, efectele pe termen de câteva luni pot fi dramatice în sens pozitiv și uneori resimțit negativ.


De exemplu:

Dacă te afli într-o relație toxică sau ai mulți prieteni falși, să nu te miri dacă practica va duce la evenimente precum despărțire sau alienarea de acești grupuri de prieteni dăunători.

Efectele resimțite pot părea că sunt negative, dar trebuie să înțelegeți că de fapt pe termen lung espre spre îndreptarea ta.

Văd deseori în grupurile de Facebook cum se vorbește sporadic în meme cum că trezirile spirituale pot fi dramatice. De cele mai multe ori aceste discuții duc la o înșiruire de termeni elevați legați de expansiunea conștiinței sau chestiuni similare.

Efectele acestei forme de magie înaltă doc tot acolo, dar schimbările mai întâi vor avea loc aici și acum inclusiv în activitățile tale de zi cu zi.


Cam atât pentru astăzi legat de Micul Ritual al Pentagramei.

Multe binecuvântări.


Frater 

marți, 24 octombrie 2023

Reconcilierea cu Dumnezeu și Religia

Reconcilierea cu Dumnezeu și Religia.


Urmează să citiți un articol în care vă vorbesc puțin din experiențele mele personale.

Cum poate practica magică să te aducă înapoi la Dumnezeu.

Suna paradoxal, dar în cazul de față, chiar așa s-a întâmplat. Povestindu-vă despre experiența mea, sper să vă dau de înțeles că este posibil ca acest lucru să se întâmple și cu voi.




Mai întâi, vreau să vă spun că Magia nu ține de fapt de nicio religie. Termenul de sine stătător se referă la tehnici prin care creăm schimbări în concordanță cu voința. Dacă o luăm așa, simplul act de a-ți porni automobilul este și el un act magic, dar știm că felul în care aceasta funcționează este indirect și nu implică acțiunea ta fizică asupra realității.

Setăm intenții, ne ducem în spațiul sacru, facem ceremonia în care fie folosim lumânări sau nu, fie conjurăm sau nu spirite, și apoi ieșim cu încrederea că ceea ce ne dorim se va îndeplini.

Apoi, după ceva timp în care poate și uitasem de ritualul nostru, constatăm că a funcționat.

Oricum, revenind la experiențe personale.

Când eram adolescent, la fel ca mulți alții de vârsta mea, aveam o atitudine rebelă.

Voiam să fac numai ce aveam eu chef, și ultimul lucru pe care mi-l doream era să ascult sau să fac ce îmi spun alții.

Voiam să cred în Dumnezeu, dar, pe de altă parte, voiam să nu cred. Nu era totuși ceva ieșit din comun, mulți din anturajul meu aveau aceste idei conflictuale, încercând să afle exact cine sunt.

Totuși, când am început să descopăr această știință și văzând că aceasta chiar FUNCȚIONEAZĂ, faptul de a nu crede în supranatural cel puțin devenise foarte improbabil.

Este adevărat că nu înțelegeam cum funcționează, dar eram conștient de forțe ascunse ce mișcau lucrurile, dincolo de forțele fizicii contemporane.

Chiar dacă eram conștient acum de aceste forțe, atitudinea de rebel rămăsese. Nu eram anti-creștin sau anti-religie, fiindcă ateu nu mă puteam numi.

Totuși, era dificil să accept autoritatea cuiva, chiar dacă vorbim de ființa supremă din care toate lucrurile au pornit.

Menționez aici că părinții mei m-au crescut Creștin Ortodox, dar în general aveau o atitudine relaxată față de religie. După ei, era bine să explorăm și alte posibilități, și nu mi-au îngăduit orizontul în niciun fel aici.


Practica mea magică intrând la facultate însă luase o întorsătură neașteptată. Intrând în anturaje cu oameni care pretindeau că erau zei și zeițe reîncarnate, că aveau superputeri, și profesori spirituali falși, mi-a creat o respulsie față de absolut orice asociat cu Religie, Magie sau altă formă de spiritualitate, până când și credința în Divin începuse să dispară.

Îmi renegasem toate experiențele paranormale. Gândirea mea era că dacă toți oamenii pe care i-am întâlnit erau niște prefăcuți, atunci poate și eu doar mă prefac că fac magie și că tot ce se întâmplă e doar o simplă coincidență.


Dar, pentru că am abordat această perspectivă materialistă, am ajuns într-un loc și mai întunecat.

Trecuseră aproape 8 ani de când renunțasem complet la această practică până când dau peste un film ce mi-a trezit iar brusc interesul "A Dark Song".

Acesta este despre o femeie care vrea să facă operațiunea Abremelim și să-și cheme Sfântul Înger Păzitor.

Filmul nu are nicio legătură cu adevăratul ritual, dar a trezit ceva în mine ce stătea ascuns de mult timp. Curiozitatea.


Începusem să caut tot mai multe informații despre acest ritual și alte practici magice din perioada Renașterii, inclusiv Cheile lui Solomon, Arbatel, Grimoirium Verum etc.

Chiar dacă practica mea până atunci nu era bazată pe grimoire-uri și mai mult asociată cu Magia Haosului a lui Austin Osman Spare, am realizat ceva.

Începusem să fac ritualuri zilnice iar, în mare parte din sistemul Golden Dawn. Cu cât le făceam mai mult, cu atât devenisem mai împăcat și capătasem o uimire față de Divin.

Reconcilierea între știința Magică, Religie și Dumnezeu avusese loc în mintea și inima mea.

Toate aceste cărți sigur erau scrise de oameni ai bisericii și 90% din conjurații și incantații, de fapt, erau forme de rugăciuni.

Se punea accent pe puritate fizică, psihică și spirituală, mărturisirea păcatelor și pietate.

În momentul acela mi s-a aprins "becul" în cap și am realizat că această știință este într-adevăr sacră, și nu ar trebui să existe un conflict între aceasta și credința în Dumnezeu. Ba din contră, credința stă la baza întregii practici magice europene.

Îmi adusesem imediat aminte de cei Trei Magi de la Răsărit care au fost printre primii care au venit să-l vadă pe Hristos.

Dacă acești magicieni și cititori în stele erau integrați în povestea Creștină, atunci puteam și eu să fiu unul ca ei.


Acum, țin să vă amintesc că aceasta este doar experiența mea, iar acest articol nu este menit în niciun fel să prozelitizeze. Puteți avea oricare altă religie.

Ce vreau să vă comunic este că această practică poate să vă pună în legătură cu Divinitatea.


Vor urma în curând și alte articole ce nu vor avea subiect personal :).


O zi bună tuturor! 

joi, 19 octombrie 2023

Consacrarea Cărților de Tarot

Consacrarea cărților de Tarot


Este important ca fiecare implement pe care il folosim în ritualuri să fie consacrat, dedicat practicii noastre ezoterice. Știu că mulți dintre cititorii acestui blog practică și divinație folosind cărțile de Tarot, și vreau ca fiecare dintre voi să maximizați rezultatele acesteia.

Consacrând setul vostru de cărți, transformați aceste pictograme dintr-un simplu vehicul de divinație în obiecte sacre cu care puteți face meditații, ritualuri și vă îmbunătățiți considerabil citirile. Acest ritual vine direct din cartea "Golden Dawn Magic"(pagina 170) scrisă de Chic și Sandra Tabatha Cicero, care în momentul de față sunt custozii tradiției Ordinului Hermetic ai Zorilor Aurii în Statele Unite ale Americii, fiind învățat de către Israel Regardie. Aceasta este metoda lor de consacrare pe care am folosit-o și am văzut cum citirile mele au devenit mult mai precise. Se recomandă să folosiți un set de tarot Golden Dawn sau Waite-Smith, fiindcă au fost concepute de către membrii ai acestui ordin și simbolistica se potrivește cel mai bine cu sistemul lor de magie.


Nu este neapărat obligatoriu să fie unul dintre aceste două seturi, doar că în caz de practicați magia sistemului Golden Dawn, va fi cel mai ușor să le integrați în activitatea voastră. Eu personal, neavând un set Waite-Smith în momentul în care am făcut ceremonia, am folosit setul Thoth, alcătuit de către Aleister Crowley și Freida Harris. Acesta are niște diferențe considerabile față de setul Waite-Smith, dar efectele au fost la fel de benefice. Alt lucru de luat în seamă este faptul că acest ritual necesită și bagheta dublei puteri, dar fiindcă știu că mulți dintre voi nu aveți o astfel de baghetă, vă dau instrucțiunile folosind degetul arătător al mâinii drepte. Eu am folosit o baghetă din lemn care nu avea niciun fel de vopsea pe ea. Am folosit unul din capete ca polul pozitiv și celălalt ca negativ. Să trecem la ritual.


Dacă nu folosești bagheta, spală-te bine pe mâini. Imaginează-ți cum acest simplu act de curățare a mâinilor este unul sacru și nu unul doar de igienă fizică. Te pregătești să practici magie. Dacă vrei, poți să aprinzi un bețișor de tămâie (frankincense) și o lumânare albă, dar nu este obligatoriu. Pune cărțile pe masuța sau altarul tău. Trebuie să stai în fața mesei orientat către EST.


1. Începe practica cu respirația ritmică. Timp de 5 minute faci respirația în 4. 4 secunde inspiri, 4 secunde ții aerul în plămâni, 4 secunde expiri, 4 secunde menții plămânii goi. Repetă această respirație timp de cel puțin 5 minute.

2. Începe cu Ritualul mic de invocare al Pentagramei. Este la fel ca Ritualul Pentagramei de aici, dar singura diferență este că vei trasa pentagrama începând de la vârful de sus înspre cel din stânga jos. Aceasta este pentagrama de invocare.


3. Menține vizualizarea crucii qabaliste trecând prin corpul tău. Cel mai puternic punct din cruce trece prin sefira Tipharet adică puțin sub unde se află inima ta, în plexul Solar. Vizualizează o sferă de lumină galben aurie în acest punct.

4. Pune degetul arătător asupra setului de cărți nedesfăcut. Vizualizează cum vârful degetului are o sferă mică de culoare neagră. Trasează un cerc în jurul cărților în sens trigonometric și o pentagrama începând din colțul din stânga jos înspre vârful de sus. Acesta este procesul în care cureți cărțile de energii mondene și le pregătești de consacrare.

5. Apoi vizualizează cum vârful degetului tău arătător are o mică sferă albă. Menține această vizualizare timp de câteva secunde, simțind lumina cum emana din vârf. Atinge rapid setul de cărți de 3 ori (la fel cum ai atinge ecranul unui smartphone) și vibrează numele sacre de "EHEIEH. YAH YOD-HEH-VAU-HEH ELOHIM" de fiecare dată când atingi cărțile cu degetul. În timp ce vibrezi "EHEIEH", imaginează o sferă de lumină orbitoare deasupra capului tău. Când vibrezi "YAH" vizualizează o sferă de lumină de partea stânga a capului. Când vibrezi "YOD-HEH-VAU-HEH-ELOHIM" vizualizează o sferă de lumină la dreapta capului. Vizualizează această trinitate divină de lumină clar, vezi cum lumina coboară din acești centri în punctul luminos din plexul tău solar, iar de acolo prin mâna ta dreaptă, în deget, intrând în setul tău de cărți. Dacă e prea mult de vizualizat deodată, poți exersa asta înainte să faci ceremonia propriu-zisă.

6. Apoi spune "În numele celui Prea-Inalt, Eu (Spune-ți numele tău magic. Găsești ritualul numelui tău magic aici) consacrez aceste cărți ale Artei, ca ele să devină imagini adevărate reflectate ale splendorii Tale. Nu pentru numele meu, ci pentru al Tău. A Ta fie toată Puterea și Slava".

7. Trasează o cruce cu degetul arătător asupra cărților și spune: "În numele Divin IAO, il Invoc pe marele înger HRU, a cărui artă sunt operațiunile acestei Înțelepciuni Tainice. Pune-ți mana ta invizibilă asupra acestor cărți ale Artei și dă-le viață. Unge-le cu Știința Divină, ca prin ele să obțin adevarata cunoaștere a lucrurilor ascunse, spre slava Numelui inefabil. Amin!"

8. Vizualizează cum mana îngerului puternic este pusă peste setul de cărți care strălucește cu un halo de lumină albă. Petrece câteva minute vizualizând această mana cât mai puternic.

9. Mai atinge cărțile de 3 ori. Deasupra ta, simte lumina albă din Kether-ul infinit al Universului cum trimite Lumina Sfântă în sefira Kether a corpului tău. Umple-te cu puterea divină care este impamantată și echilibrată de către Crucea Qabalista ce trece prin corpul tău. Apoi transmite toată energia direct în setul de cărți folosind semnul de intrare de 3 ori. Apoi încheie cu semnul tăcerii.


10. Dacă ai făcut aceasta tehnica corect, te vei simți puțin obosit. Acordă-ți câteva momente să îți revii. Repetă această proiecție dacă simți că e necesar. De 3 ori ar trebui să fie de ajuns, dar o poți face de mai multe ori dacă vrei.

11. Deschide setul de cărți și scoate-le afară.

12. Imprăștie cărțile în formă de cerc pe altarul tău. Vizualizează iar vârful degetului tău având o sferă de lumină albă orbitoare și trasează o cruce deasupra lor cu această lumină zicând: "Prin Numele și Imaginile Puterilor, trezite și iar trezite". Înfige degetul arătător prin mijlocul crucii de lumină pe care ai trasat-o înainte. Menține vizualizarea crucii clară.

13. Ia cărțile și pune-le într-un săculeț de tarot sau mătase albă.

14. Spune: "Acum eliberez orice ființă care a participat la această ceremonie. Rămâneți în pace și cu binecuvântările lui YOD-HEH-VAU-HEH, și să fiți pregătiți să veniți iarăși când vă voi chema".

15. Fă micul ritual al pentagramei exact ca aici.

16. La sfârșit spune "Ritualul s-a încheiat. Așa să fie"

Aceștia sunt pașii de consacrare. Dacă vi se pare puțin cam complicat, printați textul din acest articol și studiați-l bine înainte. Nu vă grăbiți. 

Dacă aveți mai multe întrebări despre ritual sau vreți consultații prin tarot, geomantie sau ritualuri, vă stau la dispoziție. 

Multe binecuvântări. 

Frater Iustin. 

vineri, 11 august 2023

Micul ritual al hexagramei

Micul ritual al hexagramei.


A venit timpul să discutăm despre micul ritual al hexagramei, despre cum este făcut și rolul acestuia.

La fel ca micul ritual al pentagramei, acesta este unul fundamental asupra căruia practicantul poate clădi ritualuri mai specifice, precum marele ritual al hexagramei, ce ține de invocarea sau alungarea de forțe planetare.

Dacă ritualul pentagramei are rolul lucrării cu microcosmosul, cu sfera practicantului, gândurile și stările acestuia, cel al hexagramei lucrează cu macrocosmosul.



Un lucru care este înțeles adesea greșit este faptul că ambele sunt ritualuri ce țin de cele 4 elemente clasice: foc, apă, aer, pământ. Chiar dacă într-adevăr trasăm diverse simboluri în cele 4 puncte cardinale, care sunt deseori asociate cu cele 4 elemente, aceasta este doar o primă impresie care ne vine în minte când le practicăm.

În manuscrisele ordinului Golden Dawn, acest ritual nu era practicat de către inițiați în gradele elementale, ci era rezervat pentru gradul de Portal sau Adeptus Minor. Însă după 100 de ani, cel puțin diverse ordine magice și școli au introdus acest ritual mai devreme, începând cu gradul elementului de pământ Zelator, continuând cu Theoricus, Practicus și Philosophus.

Scopul fundamental al acestui ritual în aceste grade este scoaterea practicantului de sub influențe planetare, tranzituri astrologice și retrograduri, care pot cauza interferențe în îndeplinirea mărei opere.

În fine, destul cu teoria pentru moment. O rezervăm pentru alte articole în viitor.


Cum faci ritualul Hexagramei?

1. Te orientezi spre est, la fel cum erai înainte când ai făcut ritualul mic al pentagramei.

Dacă ai terminat ritualul pentagramei cu crucea cabalistică, nu e nevoie să o mai faci. Dacă nu, atunci o faci iar. Pentru cum să faci crucea cabalistică, consultă articolul despre ritualul pentagramei.

Roștești: I N R I. Și trasezi în aer cele 4 litere folosind caractere ebraice cu degetul arătător al mâinii drepte în fața ta, la nivelul feței tale, de la dreapta la stânga. În timp ce desenezi în aer cele 4 litere, rostești cu voce tare fiecare literă: YOD, NUN, RESH, YOD.



2. Apoi îți aduci mâinile împreună, ca în poziția de rugăciune, și rostești: "Fecioara Isis, puternică mamă! Scorpion, Apophis, distrugătorule! Sol, Osiris, frânt și înviat! Isis! Apophis! Osiris!"


3. Îți ridici mâinile în sus, deasupra capului. Brațele trebuie întinse, iar palmele să fie orientate una către cealaltă. În timp ce ridici brațele, vibrezi puternic numele sacru "I A O!"


4. Cobori brațele pe plan orizontal, ca și cum ai forma o cruce, și spui: "Semnul lui Osiris, frânt!"


5. Ridici brațul drept în poziție verticală, formând cu brațele tale litera L, în timp ce spui "Semnul lui Isis, jelind!"


6. Miști brațele deasupra capului, la un unghi de 60 de grade oblic, formând litera V din brațele tale și zici "Semnul lui Apophis și Typhon"


7. Aduci brațele încrucișate deasupra pieptului, formând un X din ele peste pieptul tău, zicând "Semnul lui Osiris, înviat!"


8. Repeti gesturile de la punctele 5, 6, 7. La fiecare mișcare, rostești L, V, X!


9. Roștești LVX (LUX, lumină) și aduci brațele la nivel orizontal, iar formând crucea din trupul tău, zicând "Lumina crucii"


10. Rămâi în această poziție timp de 10 secunde.

Rămâi orientat spre est și cu degetul arătător de la mâna dreaptă sau cu bagheta, trasezi în aer hexagrama de foc, în timp ce vibrezi cuvântul sacru: ARARITA.

La ultima silabă, înfigi centrul desenului tău, vizualizând cum hexagrama prinde lumină galben-aurie.

Figura pe care o desenezi este cea din stânga. Continui apoi rotindu-te către sud și trasezi hexagrama de pământ, către vest hexagrama de aer și apoi spre nord, cea de apă.

Cele 4 Hexagrame trebuie trase în felul următor, ca în figura de mai jos, de la stânga la dreapta. Cea din stânga reprezentând cea de foc, apoi pământ, aer și apă.



Le trasezi astfel pentru formă de alungare, după cum vezi în sens trigonometric.

Dacă faci formă de invocare, le vei trasa în forma acelor de ceasornic.


Acum te-ai întors orientat spre EST și repeți prima parte a ritualului. Repeți toți pașii de la 1 până la 10, terminând ritualul în poziția semnului crucii.

Pentru o demonstrație pas cu pas, vă recomand să vizionați clipul acesta de la PsychoPomp Productions:

https://www.youtube.com/watch?v=CsfOmF2pROE

Varianta pe care v-am prezentat-o eu este cu traducere în limba română.

Urmăresc mai multe articole cât de curând.


O zi binecuvântată tuturor.