Se afișează postările cu eticheta echilibru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta echilibru. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 martie 2024

Păstrează tăcerea

În articolul acesta voi face cumva fix opusul acestei legi. Fiindcă în loc să nu vorbim despre occultism, vom vorbi.

Dincolo de ironia acestei situații, am zis că e cazul să explorăm puțin și ideea acestei legi nescrise în tradițiile mistice din occident (Europa, America de Nord, Australia) unde au apărut și sunt practicate cel mai des.

Să păstrezi liniștea sau tăcerea este una dintre legile cu care ne întâlnim în această practică: "Să știi, să îndrăznești, să vrei, să taci".




Fiecare are câte un rost aparte dar ne vom concentra pe ultima în mod deosebit, fiindcă pare a fi și cea care este cel mai des încălcată de către un aspirant sau cineva ce vrea să pășească pe această cale de dezvoltare spirituală.

Este ușor de înțeles că în trecut, mai ales în perioada în care Europa era foarte religioasă și Biserica Catolică avea putere deosebită, să taci era o necesitate legată de supraviețuire. Chiar dacă în mod ironic, mulți dintre practicanții magiei ceremoniale se întâmplau să fie chiar preoți, călugări, cardinali etc., exista mereu pericolul unei acuzații de vrăjitorie, necromanție, venerare a diavolului, și asta ar fi fost de ajuns să ajungi torturat iar ulterior executat prin ardere în urma unei interogări îngrozitoare din care se poate extrage o mărturie falsă.

Din nefericire, foarte mulți oameni nevinovați au fost acuzați pe nedrept că ar fi practicat vreo știință ocultă și au suferit o astfel de soartă. Multe femei au avut de suferit o asemenea soartă dar și destui bărbați, unii dintre ei fiind foarte faimoși precum Giordano Bruno.

Evident, nu puteai să vorbești despre ce făceai, că aveai o practică magică indiferent că era de natură rozicruciană sau păgână. Situația putea fi de așa natură încât inclusiv oameni ce au încercat să ducă o viață creștină cât mai bună au ajuns victimele acestor acuzații.

Astăzi, binențeles că nu mai avem de-a face cu astfel de indivizi care se folosesc de religie numai ca să-și satisfacă setea de sânge. Acești oameni mai există, și nu cred că vor dispărea vreodată, dar sunt mai puțini, iar instituțiile bisericești au pierdut din putere.

Mai recent, cu venirea fascismului și comunismului astfel de represiuni îngrozitoare mai degrabă veneau din partea statului laic. Se întâmplase tocmai fiindcă devenise mai convenabil pentru oameni cu tendințe sociopate sau psihopate să se faciliteze de puterea fulminantă a statului totalitar.

Dar hai să examinăm și un motiv ce nu are nici o legătură cu pericolul torturii și a unei morți îngrozitoare și să ne concentrăm pe motivația spirituală sau magică pentru care este recomandat să nu vorbești despre ce faci.

Dintr-o perspectivă pur taumaturgică, pur și simplu dacă vorbești despre ce fel de ritual ai de gând să faci, ce obiective ai de îndeplinit, te vei trezi că energia pe care ar fi trebuit să o întrebuințezi în a îndeplini sarcina respectivă îți este risipită. Vorbind despre ce faci sau vrei să faci, în loc să folosești și să aplici voința ta, o împrăștie în urechile și ochii tuturor, și în felul acesta te păcălești singur că deja ai îndeplinit ceva, când de fapt nu ai îndeplinit absolut nimic.

Nu are rost să le spui prietenilor, rudelor sau amicilor de pe Facebook că vei face sau ai făcut nu știu ce ritual ca să îți întâlnești partenerul sau partenera viselor. Ce scop ar îndeplini așa ceva? Absolut nimic.

Încă unul esențial este faptul că în timp ce vorbești, nu asculți. Iar când ești la început sau interacționezi cu cineva care te poate învăța, cel mai bine nu vorbești și accepți ce ți se zice. Asta vine de la sine. Dacă nu înțelegi importanța acestui motiv, nu vei ajunge nicăieri prea curând.

Alt motiv bine întemeiat pentru care să nu palavragești despre practica zilnică de ritualuri sau studiile tale, mai ales unor persoane care nu au habar, este fiindcă aruncând cu tot felul de termeni specifici practicii tale, poți ajunge să te umfli în pene pe baza a ce povestești în loc să îți vezi de muncă zilnică pentru a face progrese adevărate. În plus, oamenii de rând sunt ușor de impresionat, dar scopul nu este să impresionezi pe absolut nimeni, ci să lucrezi pentru propria persoană cu cât mai multă atenție, să îți potolești ego-ul și să înțelegi că ai venit aici să înveți, nu să te prefaci că înveți.

Ultimul motiv pentru care e bine să nu vorbești este că de multe ori vei realiza că nivelul tău de înțelegere va crea o barieră de comunicare cu alții, în mod deosebit pe subiectele spirituale sau ezoterice. Te vei trezi că dacă vorbești, că de fapt vorbești total alta limbă cu interlocutorii tăi, și rezultatul poate fi de 2 feluri. Ori se vor uimi de ce știi și ce spui, ceea ce e un lucru negativ fiindcă așa poți cădea în capcana măririi ego-ului, ori vor crede că ești nebun și dus cu sorcova, fiindcă într-o lume materialistă vei părea ca un nebun din moment ce cauți transformarea de sine și experiența Divinității.


Cu ocazia asta termin și eu de vorbit.

"Să știi, să îndrăznești, să vrei, să taci"


Frater Iustin Levi

sâmbătă, 3 februarie 2024

Jurnalul de Vise

Jurnalul de Vise


Fiecare practicant are nevoie de 3 jurnale. Unul de vise, unul pentru practică și ritualuri, și unul în care să-și scrie întâmplările și observațiile din ziua respectivă.

Începem în acest articol cu jurnalul de vise și rostul acestuia.



Orice persoană care vrea să pășească pe această cale și practică trebuie să-și catalogheze cu atenție acțiunile atât în starea de veghe, cât și în cea de somn. Când dormim, nu doar stăm întinși și visăm, ci trecem prin procese psihice și fiziologice complexe.

În plus, corpul astral poate să părăsească limitele corpului fizic și să călătorească în lumi, timpuri și în preajma unor evenimente ce relevă informație despre unde se află și în viața reală.

De aceea, neofitul trebuie să înceapă să țină un jurnal de vise și să catalogheze aceste experiențe onirice, ca ulterior să deslușească schimbările prin care trece și cum mecanismele și procesele interioare din acesta se schimbă sau poate stagnează.

Pentru a ține un așa-numit jurnal, nu este necesar să fii un expert în psihologie Freudiană sau Jungiană. Este de ajuns doar să notezi în fiecare zi tot ce îți amintești.

Jurnalul poate fi un caiet sau o agendă. Nu este nevoie să fie una scumpă sau costisitoare, fiindcă de-a lungul anilor vei trece prin MULTE agende și caiete. Scopul este să ai pe ce să scrii, incât să poți cataloga toate aceste experiențe.

De preferat în fiecare dimineață, după ce te-ai trezit, notează-ți în caiet data și tot ce îți amintești din vise. Descrie locația, obiectele, ce făceai, cum te simțeai, ce alte persoane sau personaje erau cu tine, ce făceau etc.

Dacă nu îți amintești nimic, și asta se va întâmpla destul de des la început, nu te îngrijora. Pur și simplu scrie data și mențiunea: "Nu îmi amintesc ce am visat în noaptea asta" sau "Fără Vis".

Vei observa că pe parcurs ce te ții de practica ta magică, indiferent de sistem, visele se vor schimba. Este posibil ca anumite simboluri sau teme să devină recurente și să reflecte ce se petrece în viața ta de zi cu zi, cât și în cercul tău sacru în care te ții de practică.

Se spune că înainte ca lumea să învețe să scrie și să citească, era mult mai atentă la vise, și că acestea serveau ca un mecanism prin care strămoșii noștri găseau sens în viețile lor.

Visele pot fi de multe feluri, pot fi plăcute, coșmaruri sau vise profetice ce îți arată lucruri ce au fost, sunt și vor fi.

Nu toți au acest talent nativ, dar dacă te ții de această observație atentă a viselor, vei începe să descoperi sensul sau.

Eu o perioadă de timp nu înțelegeam de ce visele mele aveau o tendință spre violență. În majoritatea viselor fie eram martor la scene de violență sau eu eram cel care lupta sau se bătea. Inițial nu știam de ce, fiindcă în viața de zi cu zi sunt un om foarte pașnic, dar în timp, odată cu practica, am început să îmi dau seama și ce se petrece.

Fiecare dintre voi va avea revelații diferite în sensul acesta.

Voi continua în curând cu rostul jurnalului de ritualuri și cel de zi pentru a completa această serie.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi.

sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Virtutea discriminării

Cuvântul "discriminare" este unul negativ în ziua de azi, dar dacă privim întregul concept dintr-o perspectivă cabalistică putem să deducem că nu este deloc în esență ceva pozitiv sau negativ.

Societatea modernă face progrese în mai multe arii și direcții. În ultimii 100 de ani am văzut cum lumea s-a îndreptat cu pași repezi spre a garanta drepturi egale între sexe, minorități etnice sau rasiale și inclusiv cele sexuale.

În consecință, anumite cuvinte sau idei au fost progresiv duse la marginea lucrurilor pe care noi le putem considera acceptabile.


Un cuvânt care a suferit o astfel de transformare este discriminarea.

Doar menționând cuvântul discriminare ne ducem cu gândul la situații în care cineva este exclus pe motive de gen, etnie, rasă, orientare sexuală sau alte criterii arbitrar.

Chiar dacă nu facem parte dintr-o categorie de persoane care a fost în mod deosebit în poziția de a fi exclus sau pus la marginea societății, fiecare dintre noi am fost în situații în care ne-am simțit cumva pe dinafară. Poate se întâmplă să-ți placă de cineva și acea persoană îți refuză avansurile pe motiv că ai părul blond și ești supus/a stereotipului că persoanele cu această pigmentație a părului au un IQ inferior, mai ales dacă ești femeie.

În fine, acestea sunt doar câteva exemple foarte simple care să ne reamintească de negativitatea cu care discriminarea este văzută. În mod ironic, discriminarea ajunge să fie și ea la rândul ei discriminată.

Dar discriminarea, dacă o privim în esență, nu este nici pozitivă nici negativă. Este pur și simplu felul în care cineva este capabil să perceapă diferențe, inclusiv diferențe fundamentale în care tu poți face constatarea că există un TU și EU și că tu ești separat de alte persoane prin virtutea că ai un corp al tău, ai gândurile tale, visele și emoțiile care iar sunt ale tale și nu ale altcuiva la comun.

Dacă privim lucrurile în felul acesta, înțelegem că discriminarea este esențială pentru supraviețuirea noastră în Assiah sau în sefira 10 a arborelui vieții cabalistice, Makuth.

Discriminarea este abilitatea de a percepe și înțelege diferențe, iar astfel de abilitate poate însemna uneori viață sau moarte, mai ales când facem diferența dintre o plantă care ne poate hrăni și una otrăvitoare. Aceasta merge atât de departe încât ne ajută inclusiv să percepem și să înțelegem limite sau "granițe". Unde începe să fie un obiect și unde se termină? Fără o astfel de virtute a sefirei Malkuth, viața ar fi imposibilă, pentru că merge și mai departe. Vorbesc despre limite ce sunt mai esențiale decât percepția ci felul în care tot universul se manifestă.

Acțiunile pe care le luăm pe baza percepției acestor diferențe pot fi văzute moral pozitiv sau negativ dar în esență această virtute este dincolo de concepte mai înalte care ne-ar ajuta să ne organizăm societățile.

Este evident că în Cabala, Malkuth este cumva oaia neagră a sefirelor din arborele vieții. Dar nu putem visa la supernale precum Chesed sau Kether în călătoriile noastre spirituale dacă nu ne ancorăm bine și în "realitate" încât să ne susțină cercetările.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi 

luni, 20 noiembrie 2023

Jupiter și Mercur în retrograd până pe 1 Ianuarie

 Jupiter și Mercur în retrograd până pe 1 Ianuarie


Avem parte de un final de 2023 destul de dificil când vine vorba de planete în curs retrograd.

De fapt, cam toată a doua jumătate a acestui an a fost plină de "vreme" astrologică cel puțin dubioasă.

Începând din iulie, am avut Venus, Jupiter, Saturn și un Mercur retrograd, iar luna Decembrie pare să fie în continuare dificilă din cauza cuplului Mercur și Jupiter, care vor fi ambele în retrograd până pe data de 1 Ianuarie.




Știu că aveți măcar câteva mici cunoștințe de astrologie încât să înțelegeți că Mercur Retrograd creează tot felul de probleme.

În cazul meu personal, cel din luna Septembrie a fost dificil fiindcă lucram într-un domeniu ce ținea de internet, comunicare, transporturi și menținerea relațiilor de afaceri cu clienții.


Cam toată lumea din ziua de azi, fiind atât de avansată tehnologic, este mercurială. Când deschizi un smartphone un email, când vorbești sau trimiți emailuri sau mesaje, când te urci în mașină să ajungi la muncă sau vinzi, sau cumperi sau încerci să înveți și să memorezi ceva, întreprinzi o activitate mercurială.

De fapt, dacă am consulta Arbatelul Magiei, știm că de fapt acum suntem într-o epocă de dominație a spiritului Mercurial Ophiel.

Mercur la fel guvernează medicina, știința și inclusiv magia. Așa că înțelegeți când facem orice care măcar tangențial depinde de unul din aceste subiecte când Mercur e în retrograd, nu mai vedem aspectul mesagerului de bun augur care ne ghidează și ne ajută, ci cel al scamatorului și al iluzionistului.

În fine, nu vreau ca acest articol să devină un simplu rant, ci mai degrabă să subliniez cât de mercurială este lumea și epoca în care trăim. Toate vin cu beneficii și problemele de rigoare.

Mercur va fi iarasi retrograd începând cu 13 Decembrie până pe 1 Ianuarie 2024, așa recomand ca orice operațiune magică sau judecată ce necesită rațiune și concentrare să fie amânată la anul nou.

Jupiter a intrat în retrograd de pe 4 Septembrie aflându-se în semnul Taurului.

Dacă Mercur este latura noastră rațională și științifică despre care tot am povestit mai devreme, Jupiter este partea ce ține de credință, expansiune, religie și filozofie.

Tocmai de aceea semnele în care Mercur este puternic, Gemeni și Fecioara, sunt semne în care Jupiter are mici probleme.

Planeta credinței nu se descurcă atât de bine în semnul comunicării și nici al analizei.


La fel, Jupiter ține de expansiune și multiplicare. Este marele benefic și pur și simplu ne dă "Mai mult". Mai mulți bani, mai multă bucurie, mai multă plăcere, mai multă bunăstare.

Fiind în retrograd, acesta oprește robinetul expansiunii dându-ne mai puțin, iar așteptările noastre de a capitaliza pe final de an de tot felul de beneficii sunt astfel faultate.

Ba mai mult pe data de 9 decembrie avem un aspect între Jupiter fiind în retrograd în Taur în opoziție cu Venus care este în cădere în semnul Scorpionului.

Este clar o zi în care vom fi împinși spre obiceiuri proaste și relații trecute, poate unele ce ar trebui să rămână în trecut.

Pe 27 decembrie Soarele în Capricorn intră într-un aspect armonios cu Jupiter și aduce ceva energie pozitivă, măcar pentru o zi înainte de final.


Dar în esență, ne vom confrunta cu 2 săptămâni cel puțin în care atât rațiunea, cât și credințele ne vor juca feste. În care nu ne putem baza pe ambele, ceea ce creează un timp cam nebulos.


Știu că mulți dintre voi sunteți interesați de ritualuri de prosperitate și abundență, că de fapt mulți se apucă de magie fix din motivul acesta.

Între 13 Decembrie și 1 Ianuarie vă recomand să nu faceți astfel de operațiuni magice și să așteptați timpul mai favorabil începând cu anul nou.

În cazul acesta, venirea anului nou chiar se va simți că e ceva mai bun!


Multe binecuvântări!

Frater Iustin Levi

marți, 12 septembrie 2023

Problema interpretării viselor.


Problema interpretării viselor.


Este ceva deja comun acceptat că majoritatea grupurilor românești despre spiritualitate abundă de persoane care vor interpretări ale viselor. Este ceva de așteptat, ținând cont că fiecare dintre noi vrem răspunsuri pentru gânduri sau chiar vise pe care nu le putem înțelege sursa și rostul.


De cele mai multe ori, răspunsurile la aceste întrebări vin din cunoștințele celui care comentează sau, mai degrabă, din lipsa lor. Visele fiind experiențe personale în care omul călătorește în universul său interior, nu pot fi mereu ușor interpretate, iar proiecțiile sau pur și simplu opinii ale celor care răspund pot crea mai multă confuzie.

Totuși, în cercetările mele am dat peste un mic detaliu astrologic ce poate oferi mai multă claritate legate de vise. Studiind mai cu atenție în ultimii doi ani astrologia și, mai exact, cea medievală sau tradițională din "Picatrix" și "Astrologia Creștină" a lui William Lilly, am descoperit și un capitol despre vise ce ne poate ajuta să le înțelegem mai ușor.




"Despre vise:


Jupiter sau Venus în casa a 9-a, puternici și neafectați, arată de obicei vise cu efecte corespunzătoare care nu sunt inutile. Planetele malefice plasate aici arată vise murdare și absolut înșelătoare. Dacă planetele benefice sunt în casa a 9-a dar sunt puternic sau grav afectate, arată vise îndoielnice, uneori dovedindu-se adevărate și alteori false, astfel încât nu se poate avea încredere în ele. Dacă nu sunt planete în casa a 9-a, atunci luați în considerare semnul casei și stăpânul acesteia și judecați în funcție de dispunerea sa."


William Lilly - Astrologia Creștină





Autorul continuă elucidând cum fiecare stăpân al casei, în funcție de semn, va arăta vise specifice semnului și planetei. De exemplu, dacă stăpânul casei a 9-a a unui nativ este Jupiter, iar semnul este Săgetător, visele vor fi de cele mai multe ori despre călătorii, culturi și locații exotice, educație și mediul universitar, dezbateri și filozofie și, în general, vor avea un soi de optimism tipic semnului și planetei guvernatoare, Jupiter.


Dar dacă se întâmplă să căutați mai multă înțelegere despre visele voastre, vă recomand mai întâi să vă uitați pe astrograma natală, verificați mai întâi ce planete aveți acolo, felul în care sunt afectate și pe ce semn cade casa a 9-a. În felul acesta, puteți ști dacă merită să luați în seamă visele și să le tratați ca informație folositoare sau ca ceva înșelător ce mai bine să ignorați.


Acum, ceea ce vreau să mai adaug aici este că nu e nimic rău în a cere și părerea altora despre vise. Ce trebuie ținut cont este că părerea unor străini de pe internet poate mai degrabă să vă inducă în eroare mai mult decât să vă ofere răspunsuri. Dacă adăugăm peste asta și filtrul experiențelor personale ale acestor indivizi, se poate crea mai multă confuzie.


E bine să te întorci la ceva neschimbător, ce nu-și schimbă esența, iar verificând astrograma natală începeți să vă înțelegeți mult mai bine decât întrebând în neant pe internet. Dacă visele sunt un subiect ce vă preocupă în general, abordați o atitudine practică, țineți un jurnal de vise și în fiecare zi vă scrieți ce vă amintiți cu cât mai multe detalii reținute. În timp, veți vedea teme și subiecte recurente și felul în care vă comunică. Multe binecuvântări. 

joi, 15 iunie 2023

De pe raft: Pilonul Central - Israel Regardie

 De pe raft: Pilonul Central - Israel Regardie

Această carte este esențială pentru a începe practica magică în sistemul dezvoltat de Ordinul Hermetic Zorilor Aurii (Golden Dawn).

În postări precedente am descris micul ritual al pentagramei și pilonul central ca două tehnici cu care oricine poate începe să practice acest sistem de magie.

Această carte merge mai departe, explicând rostul acestora pe larg. Israel Regardie vorbește despre felul în care au menirea să ne depolarizeze și să ne echilibreze și curățarea spațiului eteric.

Ceea ce e de luat în seamă este atitudinea pe care o are autorul și felul în care prezintă aceste ritualuri într-o manieră cât mai aparent științifică și înrădăcinată în disciplina psihologiei terapeutice. Nu este un lucru de mirare, mai ales ținând cont că meseria principală a lui Israel Regardie era de psiho-terapeut.

Acesta era adeptul acestei noi tradiții ce răsărise la finalul secolului al XIX-lea când psihologia apăruse ca disciplină științifică. Atât el cât și Aleister Crowley, Samuel MacGregor Mathers, Dion Fortune și alți membri ai ordinului Golden Dawn credeau că această nouă știință a "sufletului" sau, mai degrabă, a minții, putea să elucideze multe din misterele magicienilor și misticilor străvechi.



Acest curent a avut o influență atât de puternică încât și acum, o listă lungă de autori în acest domeniu adoptă această abordare ca fundament pentru tehnicile dezvoltate de către ei.

Revenind la carte, aceasta este într-adevăr o lectură foarte ușoară. De fapt, în esență, dacă am citi doar cuvintele lui Regardie, nu ar trebui să fie mai lungă de 150 de pagini. Varianta de care beneficiem acum însă vine cu mai multă informație și capitole în plus, aceasta fiind editată de către doi dintre adepții pregătiți de către acesta, Chic și Sandra Tabatha Cicero, care sunt custodii ai acestei tradiții în Statele Unite ale Americii. În plus, aceștia au oferit și adaptări ale ritualului pentagramei pentru alți adepți ce preferă tradiții șamanistice nativ americane, grecești, galice sau egiptene.

În mod normal, în cadrul inițierii într-un ordin afiliat cu Zorii Aurii, aceste două practici erau date neofitului, gradul de probă, și le era recomandat să le practice în fiecare zi timp de cel puțin 6 luni. Dacă doriți să vă începeți călătoria mistică pe acest sistem, puteți folosi această carte pe post de ghid pentru gradul de probă.

Sunt bucuros că această carte este una dintre puținele traduse și în Limba Română, în plus această traducere este de calitate, fără greșeli de adaptare spre deosebire de alte texte pe care le-am lecturat. Poate fi găsită la editura Nemira la un preț foarte mic, în momentul de față este 10 Lei.

Încă o dată trebuie să subliniez importanța achiziționării cărților traduse în Limba Română astfel încât editurile să vadă că există o piață pentru acestea și să traducă alte texte valoroase în viitor.


Multe binecuvântări.

luni, 1 mai 2023

Exercițiul Pilonului Central

Exercițiul Pilonului Central.

De multe ori acest exercițiu este făcut fix după Ritualul Mic al Pentagramei.

Dacă Ritualul mic al pentagramei era pentru a curăța spațiul eteric și alungarea de gânduri ce ar putea deranja, Pilonul Central este menit să echilibreze cele două energii polar opuse, pozitivă și negativă, activă și pasivă etc.

Pentru a-l face trebuie să stai în picioare orientat spre est, de preferat fix după ce ai făcut Ritualul Mic al Pentagramei.

Deasupra capului vizualizezi o lumină puternică, lumină necreată.

Ridici mâna dreaptă cu degetul arătător și mijlociu întins, inelar și mic retrasi. Aduci mâna în jos până puțin deasupra capului și vibrezi numele sacru: E-HEI-IEH de 4 ori.

Vizualizezi cum deasupra capului se creează o sferă de lumină albă, în timp ce vibrezi numele devenind tot mai mare cu fiecare vibrație.

Dinspre această sferă trasezi imaginar o linie de lumină înspre baza gâtului și vibrezi de 4 ori ca înainte numele: YOD-HEH-VAU-HEH EL-O-HIM.

Vezi o sferă de lumină de culoare albastru deschis ce se formează la baza gâtului, la fel ca cea de deasupra capului.

Trasezi o linie de lumină imaginară cu mâna ca înainte spre plexul solar.

Ținând mâna în zona plexului solar, vibrezi la fel ca înainte de 4 ori numele: YOD-HEH-VAU-HEH EL-O-AH VE-DA-ATH, imaginându-ți cum o sferă de culoare galbenă se formează, devenind tot mai mare cu fiecare vibrație.

Continui să trasezi o linie imaginară de lumină până în zona pelvisului inferior (genitalelor) și vibrezi SHA-DAI EL-CHAI de 4 ori, în timp ce îți imaginezi cum o sferă de culoare violet se formează.

În final, îți îndrepți mâna spre pământ, orientată spre talpi, în timp ce rămâi în picioare și vibrezi A-DO-NAI HA-A-RETZ de 4 ori, în timp ce o sferă verde-oliv se formează în zona talpilor


.


Acum petrece câteva secunde vizualizând cât mai clar posibil cele 5 sfere activate asupra corpului.

Adu-ți mâinile împreună una peste cealaltă deasupra plexului solar.

Vizualizează cum o lumină coboară dinspre sefira capului (Kether) pe partea stângă a corpului până în talpa stângă, ca apoi să urce pe partea dreaptă începând cu talpa, până în centrul de unde pornise.

Repetă această vizualizare de încă 3 ori.

Apoi imaginează-ți cum o lumină coboară din același centru pe spatele tău, începând cu spatele capului până în spatele talpilor, ca apoi să urce iar prin față, ulterior să se întoarcă de unde pornise.

Repetă această vizualizare de încă 3 ori.

Să inspiri între timp ce energia coboară și să expiri în timp ce aceasta urcă. Este recomandat, dar nu și obligatoriu.


Ca ultima fază a exercițiului, vizualizează cum din sefira Malkuth de la talpi urcă o lumină albă de jur împrejurul corpului, începând de la talpi până deasupra capului în sefira Kether. Vizualizează cum aceasta se încoaceste în jurul trupului ca o spirală ascendentă.



Acest articol este doar o scurtă prezentare în linii mari a acestui ritual. Dacă aveți de gând să studiați și să practicați aceste ritualuri și exerciții, recomand să citiți cartea "Pilonul Central, Echilibrul dintre Minte și Magie" de către Israel Regardie. Momentan există tipărită în limba română de către editura Mistica la un preț foarte accesibil.


Multe binecuvântări.