miercuri, 19 februarie 2025

De pe raft: Picatrix

Până acum, cărțile despre care am vorbit și le-am recomandat au fost așa, mai pentru începători. Lectura recomandată este introductivă, fiindcă cel mai des se întâmplă să interacționezi cu persoane care nu prea știu mare lucru despre calea mistică vest-europeană, cea pe care o urmez, sau despre magie.  

Dar de data aceasta vă prezint un manual cu adevărat avansat, unul cu niște ritualuri de magie Planetară și Astrologică atât de avansată, încât pot avea efecte atât miraculoase, cât și devastatoare.  

Vorbesc despre acest tom impresionant, numit original în arabă: *Ghayat Al-Hakim* (*Țelul* sau *Viața înțeleptului*), sau, în varianta tradusă în latină, *Picatrix*.  



*Picatrix*, spre deosebire de celelalte grimoire de magie medievale sau renascentiste – fie că vorbim despre *Cheile lui Solomon*, *Heptameron*, *Arbatel* sau *Dragonul Roșu* –, este considerat inclusiv de către contemporanii acelor vremuri ca fiind o carte antică. Acesta culege înțelepciunea poporului caldeean, păstrată de către popoarele ce au controlat Orientul Mijlociu, precum babilonienii, asirienii, egiptenii și, bineînțeles, părinții civilizației occidentale, grecii.  

Cărțile care compun acest volum, pe care îl numim *Ghayat Al-Hakim* sau *Picatrix*, au fost compilate și adunate împreună prima dată, cel mai probabil, în nordul Africii, de către un autor încă necunoscut. Totuși, Ibn Khaldoun, în opera sa impresionantă de istorie, *Muqaddimah*, ar fi sugerat că autorul era un faimos matematician, Maslama al-Majriti. Dar, uitându-ne la conținutul acestui volum, putem deduce că mult din textul acestuia provine din surse chiar mai vechi.  

Se speculează că, de fapt, ritualurile și instrucțiunile de confecționare a talismanelor astrologice sunt simple reinterpretări, mai puțin eretice, ale unor practici păgâne ale magilor caldeeni, împreună cu ceva influență din cosmologia lui Ptolemeu și filosofia neoplatoniciană.  

Inițial, textul era scris în limba arabă și, în ciuda restricțiilor asupra practicii magice din lumea islamică, a circulat din mână în mână pe la curțile prinților, regilor și sultanilor lumii islamice, până a ajuns în regatele creștine ale Spaniei. A fost tradus din arabă în spaniola veche, iar ulterior în latină, făcând textul accesibil prin această *lingua franca* întregului continent european și înțelepților din creștinătate.  

Abia acum aproape 10 ani, textul din latină a fost tradus și într-o limbă de circulație contemporană, și anume în limba engleză. Varianta pe care am avut plăcerea să o citesc cu fascinație este tradusă de către Christopher Warnock, de la *Renaissance Astrology*, și John Michael Greer, căruia i-am mai făcut o recenzie de carte tot aici pe blog, pentru *Monsters*.  

Sincer, când am deschis prima dată *Picatrix*, am fost puțin șocat de conținutul și instrucțiunile acesteia. Pașii de urmat pentru a crea talismane necesită cunoștințe ridicate de astrologie și înțelegerea subtilităților aspectelor formate între planete.  

Problema mare în urmărirea oricăror pași de aici este și faptul că textul este uneori intenționat eronat, astfel încât doar adevăratul înțelept îl poate decodifica și accesa puterile sale.  

Găsiți pași pentru talismane de toate felurile: de la iubire, putere, răzbunare, înțelepciune, agricultură, imobiliare, război, cât și cauzarea de molime și distrugere în masă (a orașelor). Unele sunt chiar uimitor de pragmatice în abordare sau chiar amorale în natură.  

Începutul acestei variante vine și cu o introducere stufoasă de la traducători, în care cititorul este avertizat că unele practici necesită inclusiv sacrificarea de animale și activități care, de altfel, în majoritatea țărilor sunt considerate ilegale.  

Cât despre tradiția magică din care face parte, *Picatrix* diferă mult de cărțile mai recente de magie, unde se pune mult accent pe voința magicianului, vizualizare și concentrarea intenției.  

*Picatrix* este produsul unei gândiri mai vechi, în care totul era vorba de respectarea unui protocol, iar imaginația magicianului nu prea conta.  

Mai mult, printre aceste pagini găsiți inclusiv formule alchimice pentru tincturi și poțiuni, dar cu avertismentul că multe din aceste licori sunt, de fapt, otrăvuri mortale.  

Chiar și cu factorul de șoc, recunosc că sunt în continuare uimit de acest tom. O carte antică de magie, căutată de mii de înțelepți și vrăjitori la curțile regale, astăzi în mâinile mele, la doar 100 de dolari.  

În orice caz, chiar dacă nu veți practica nimic din *Picatrix*, o consider o lectură importantă, deoarece o mare parte din textele magice scrise ulterior în Europa renascentistă, mai ales *Cărțile Filozofiei Oculte* ale lui Agrippa, sunt clar inspirate, în mare parte, din *Picatrix*.  

La fel, orice persoană interesată de practicarea magiei planetare și zodiacale sau care vrea să ducă astrologia într-o direcție mult mai practică, *Picatrix* e o lectură esențială.  


Să aveți spor în toate!  

Frater Iustin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu