marți, 29 aprilie 2025

De pe raft: Pur Uman – Gregg Braden

De pe raft: Pur Uman – Gregg Braden

În mod normal nu aș include cărți din curentul gândirii noi sau New Age, dar pentru Pur Uman și Gregg Braden am făcut o excepție, din moment ce această carte venise la recomandarea unui astrolog pe care îl urmăresc de cam un an și mereu am fost impresionat de cunoștințele sale.




Recomandarea venise pentru Pur Uman în lumina noilor progrese tehnologice prin care civilizația noastră trece; mă refer aici la avansarea inteligenței artificiale (IA), decodificarea genomului uman și anumite tratamente impuse cu forța împotriva Covid-19.

Această carte e chiar surprinzător de ușor de citit, în ciuda subiectelor care sunt destul de complicate și pot fi abordate din mai multe puncte de vedere.

Punctul de vedere al autorului Gregg Braden este unul ce vine direct inspirat și dintr-o carte mai veche pe care a scris-o, legată de codul genetic al Omului, numită Codul lui Dumnezeu.

Mai pe scurt, Braden ne face un rezumat legat de minunea care este genomul nostru și vine cu niște corespondențe surprinzătoare legate de evoluția noastră, aproape neașteptată, din alte specii de hominizi în ceea ce suntem noi acum – Homo sapiens.

El insistă că acum 200.000 de ani ceva surprinzător s-a întâmplat: apariția speciei noastre, ce este fără doar și poate unică pe planetă și, în lipsa cunoașterii altor civilizații extraterestre, poate chiar și unică în univers.

Chiar dacă multe dintre ideile expuse de Braden duc mai mult la niște coincidențe aparent năstrușnice, știu că – și prin lecturarea unei alte cărți fantastice despre anatomie, Man, The Grand Symbol of Mysteries, scrisă de Manly P. Hall – într-adevăr suntem chiar uimitori.

Corespondențele cabalistice, astrologice și astronomice, cât și abilitățile surprinzătoare ale corpurilor noastre de a se adapta, nu sunt explorate chiar așa de mult în detaliu în Pur Uman sau Man, The Grand Symbol of Mysteries. Asta fiindcă Braden e mai mult interesat aici să ne dea argumente pentru care ultimele avansuri tehnologice, în care ne avântăm, pot fi periculoase.

Vorbim despre, mai întâi, modificarea genomului prin clonare, ingineria genetică prin care ne putem alege trăsăturile copiilor sau ale altor generații ce vor veni. Cum această tehnologie sigur va fi exploatată pentru a programa și comportamentul oamenilor încă de dinainte de naștere. Iar când vorbim despre naștere, lucrurile merg într-o direcție tot mai distopică, odată cu adoptarea acestei tehnologii a uterului artificial, unde noii „oameni” vor fi crescuți sau incubați separat de pântecele și intimitatea creșterii în pântecul unei femei care decide să fie mamă.

Vă puteți imagina cum aceste schimbări vor avea efecte uriașe la nivel fiziologic, psihologic și social. Dar problema este accentuată de un alt detaliu esențial pe care Braden și alți cercetători și mistici l-au descoperit.

Acesta este că Omul este chiar creat de către o inteligență superioară, sau cumva modificat. În genomul nostru regăsindu-se inclusiv numele lui Dumnezeu – YHVH și YHVG (însemnând „Dumnezeu în interior, în corp”).

Mai departe ajungem și la proasta folosire a inteligenței artificiale, integrarea noastră cu ea prin folosirea Neuralink, dezvoltat de către Elon Musk.

E chiar ceva strigător la cer când ne gândim că întregul progres tehnologic adus de descoperirea metodei științifice duce la o groază de moarte, până la punctul în care transumaniștii se îmbată cu apă rece, crezând cumva că ne putem integra tot mai mult cu tehnologia, până când nu vom mai avea nevoie de trup și vom deveni cyborgi.

Fals, spune Braden. Și chiar vine cu dovezi, explicând cum legăturile neuronale sunt net superioare oricărei tehnologii informatice digitale. Și chiar dacă inteligența artificială poate face multe lucruri, singular, mai eficient decât noi individual, tot se află în urmă și va rămâne așa, din cauza limitării cauzate de către fizică. Mai pe scurt, trebuie să fim nebuni să vrem să ne înlocuim corpurile date de către Divinitate pentru a le schimba pe cipuri, procesoare și drive-uri.

Și chiar dacă, prin absurd, am fi capabili să facem un astfel de transfer de informație, conștiința tot nu rămâne. O copie a amintirilor noastre nu este un transfer.

Este o ultimă strigare a unei societăți înrădăcinate în noul val de ateism, sperând că există viață dincolo de moarte, dar care se încăpățânează să accepte că știința în care ei cred nu este totalitatea și adevărul.

Aș putea să vorbesc mult în continuare despre această cărticică fascinantă. Chiar dacă Braden face parte din acest curent de New Age cu care nu prea rezonez, cred că aceasta este o lucrare bună care caută să ne eleve spiritele, cât și corpurile.

Avertismentul este clar: cu aceste schimbări – mai ales prin forțarea de seruri ce pot influența codul genetic, sau prin ingineria genetică și integrarea și dependența de tehnologie IT și AI – vom ajunge să ne alterăm genomul aproape ireversibil.

Suntem în pericol să fim ultima generație pur umană.

Conștientizăm că progresăm – în mai multe feluri tot avansăm: tehnologic, social, și așa mai departe. Dar spre ce progresăm? Fiindcă semnele arată mai mult degenerare și degradare, sau chiar delapidarea templului sacru al trupului dat de către însuși Cel Atotputernic.


Să aveți spor în toate.
Frater Iustin


sâmbătă, 26 aprilie 2025

Actualizari produse pe Gumroad

 Dupa cum unii dintre voi stiu, am si un cont pe site-ul Gumroad.

Acolo gasiti traduceri si ritualuri care pot fi achizitionate pentru o mica contributie.

Momentan gasiti traduceri pentru Arbatel, Heptameron, manuale precum Manualul de Magie cu Lumanari si ritualuri precum Invocarea stelei Sirius si Ritualul de Angajare cu Sitael.

In timp voi adauga si alte ritualuri si ghiduri pe acest cont. In paralel voi publica si ghiduri gratuite pe blog, dar rezerv cele mai puternice pentru Gumroad.

Acestea necesita si ceva mai multa pregatire dar vin si cu mai multa forta pentru a indeplini cererile.

Aveti acces la pagina aici.




vineri, 25 aprilie 2025

El/ea nu te va împlini.


În mod normal nu aș face asta, dar trebuie să declam aceste obsesii pe care mulți le au. 

Aici mă refer la această idee eronată în care credem că o persoană ne va face fericiți și ne va împlini în totalitate.
De asta suntem toți vinovați, dar vina nu este doar a noastră. Cred că întreaga cultură în care am fost crescuți ne-a îmbătat cu apă rece și romantismul acesta hollywoodian că suntem cumva meniți să împlinim pe cineva și să fim împliniți de dragostea unei femei sau a unui bărbat.


Nu, acest lucru nu este adevărat. Oricât de mult ne dorim să credem că acest lucru e adevărat, în esență nu este decât o mare și gogonată minciună. Nu putem împlini pe nimeni și nimeni nu poate să ne umple golul din inimă și din suflet, fiindcă, chiar și cu toate eforturile și resursele de care ne putem folosi, îndemânările noastre și aspirațiile nu pot umple acest vid cu care atâția trăiesc.



Cred că fiecare dintre noi putem vorbi despre momente în viață în care am crezut că persoana iubită ne va face fericiți, că ne va împlini, că ne va da întregul sens vieților noastre scurte și lipsite de noimă.
Și chiar dacă acest lucru este posibil, ajungem să recunoaștem cu multă durere de inimă că este doar o chestiune temporară, că în totalitatea existenței, vidul ajunge să ne consume. 

Ce este dezamăgitor, de multe ori nici nu are de-a face cu intențiile persoanei iubite, ci de simplele limitări ale lor ca oameni.
Iubim pe cineva, și acel cineva poate fi perfect, face tot ce vrem și ne umple sufletul cu bucurie, dar într-un final realizăm că acesta este limitat și oricât și-ar dori, nu poate mai mult.

Suntem supuși uzurii timpului, îmbătrânim, ne îmbolnăvim și ajungem să părăsim această existență. Atunci rămâne doar durerea și chinul pierderii imense. Aceste pierderi au fost imortalizate de sute de ori în artă, film, muzică, chiar și în media modernă, precum jocuri pe calculator.
Îmi aduc aminte aici de o poveste sfâșietoare a unui muzician pe care îl apreciez foarte mult și de iubita lui. Vorbesc despre Ruha Raivio, chitarist și compozitor principal în trupa Swallow the Sun și proiectul pe care l-a împărțit cu iubita lui ce a fost răpusă de cancer la vârsta de doar 39 de ani, Aleah Starbridge.

Chinul luptei sale cu cancerul și moartea iminentă a inspirat-o pe ea și pe iubitul său, Ruha, să compună unul dintre albumele mele favorite de muzică rock, ca un fel de requiem înregistrat înaintea finalității fizice a acestei femei și publicat postum.
Oricum, acesta a fost un caz cumva „fericit”. Spun fericit fiindcă, măcar din ce am înțeles, iubirea lor a fost sinceră și pură pe cât putea fi. Dacă nu ar fi fost boala, poate ar fi putut trăi împreună până la adânci bătrâneți. Asta în caz că drama vieții nu i-ar fi îndepărtat în alte feluri mai puțin tragice.

Dar cazurile cu care eu sunt confruntat în privința clienților sunt mult mai perverse. Vorbesc despre iubiți sau iubite care mint, înșeală, sunt violenți și comit tot felul de lucruri dezgustătoare unul față de celălalt. Și îi văd pe toți cum se agață cu toată speranța și își pun nădejdea în persoana pe care și-au ales-o, sau, când se despart, imediat își caută alinarea în brațele altcuiva. În brațele altui om care, pe cât de bun ar fi temporar, este tot limitat și neputincios.

Dar neputința de a iubi și de a fi împlinit nu vine doar din exterior, ci de multe ori din noi înșine. Dacă citești aceste rânduri, îți spun că nu ești nici primul, nici ultimul om care și-a pierdut iubirea față de partener, soț sau soție și a ajuns să comită greșeli. Suntem schimbători, nestatornici și din moment ce ne îndeplinim o dorință arzătoare, imediat ne dorim altceva, și suntem gata să alergăm până și după vânt numai să știm că ne va da un sens.

Partea bună este că există o soluție acestor chinuri și frământări. Acum, nu vă îndemn să nu mai iubiți, ci să continuați să iubiți, să trăiți viața, doar să înțelegeți natura schimbătoare și finită a omului și, în schimb, să evitați să vă mai puneți nădejdea și speranțele în oameni.
Pentru că, oameni fiind, suntem așa de neputincioși și fragili, continuăm să iubim și să fim mai iertători cu cei iubiți din viețile noastre, dar nădejdea și încrederea să ne-o punem în ceva etern, ceva ce nu se schimbă.

Soluția ar trebui să fie cumva evidentă dacă aveți credință. Eu vă spun dintr-o perspectivă creștină, fiindcă în asta am fost crescut. Voi puteți să v-o puneți într-un alt context, dar nădejdea merge cel mai bine pusă în Divinitate. Pentru că, odată ce te aliniezi la ce este divin și etern, atotputernic, poți îndura toate greutățile vieții, iar iubirile tale vor fi mai puțin pătimașe.


Când ne schimbăm astfel perspectiva, putem să iertăm mai ușor, să oferim iubire fără să mai așteptăm altceva în schimb și să devenim oameni mai buni în general.

Sper că v-a ajutat.
Frater Iustin.



vineri, 18 aprilie 2025

De Pe Raft - Encyclopedia of Natural Magic - John Michael Greer

Am mai avut plăcerea să vă prezint și o altă carte scrisă de către acest custode al tradiției ezoterice occidentale, anume "Monsters" în 2024. De data asta revin cu un manual excepțional de magie naturală, "Encyclopedia of Natural Magic".

După cum sunteți familiarizați, acest blog este în mare parte dedicat tradiției ezoterice europene. Aici includem Astrologie, Tarot, Geomanție și Magie în contextul dezvoltat în spațiul acesta geografic. Pe lângă asta, tratăm și subiectul magiei ceremoniale, lăsând cel al magiei naturale să fie discutat doar așa, ocazional.

De data aceasta lăsăm deoparte incantațiile, mantrele și intonarea de nume sacre pentru ceva ce poate pare mai simplu, dar care ascunde foarte multă complexitate – anume, Magia Naturală și această enciclopedie.




De multe ori, chiar și în folclorul și cutumele tradiționale românești, ne întâlnim cu Magia Naturală, dar nu avem neapărat o definiție pentru aceasta. Cel mai des, mai degrabă o asociem cu știința sau cunoașterea plantelor, pietrelor și produselor animale pe care le folosim zi de zi în contextul vieții la țară, departe de acces la tehnologie, mai ales tehnologie medicală.

Dar adevărul este că majoritatea progreselor pe care le-am făcut ca specie și civilizație în materie de farmaceutică și medicină vin din cunoașterea acestor proprietăți „magice” ale lumii naturale în care trăim.

Departe de viziunea contemporană cu care suntem obișnuiți, în mintea strămoșilor noștri, până înainte de revoluția metodei științifice, tot cosmosul era viu. Și această viață a sa nu se rezuma doar la forme de viață, ci inclusiv obiectele lipsite de viață ar fi avut un spirit, o energie și o frecvență anume.

Cunoscând corespondențele și proprietățile acestor obiecte din lumea naturală, atât magicienii cât și oamenii de rând știau cum să trateze boli, să se apere de duhuri rele sau să își îndeplinească diferite dorințe.

În timp ce magicianul ceremonial, care de fapt e un specialist în ritual – la fel ca un preot sau o preoteasă, sau șaman – intră în contact cu lumea spiritelor pentru a le direcționa și a crea schimbări în lumea materială în care trăim, practica magiei naturale vine invers.

Cunoaștem deja că anumite plante au un efect asupra corpului dacă bem o infuzie, și cum am menționat și cu altă ocazie, ceea ce te afectează la nivel fizic ajunge să te afecteze și la nivel spiritual și invers.

Ok, am povestit puțin despre magia naturală, hai să trecem la carte.

Această carte este efectiv o enciclopedie. Pe lângă capitolele de introducere de la început, în care John Michael Greer ne explică ce este magia naturală, cum funcționează, și capitolele de încheiere despre cum să practicăm într-o manieră cât mai pragmatică, miezul mare al acestei cărți este o listă lungă de pietre, ingrediente, plante și animale cu proprietățile lor magice.

Citind această carte, ajungi să realizezi cât de interconectată este lumea noastră. Fiecare formă de viață, fiecare piatră, până și vântul ce bate dintr-o anumită direcție are o încărcătură magică și mistică pe care, dacă o înțelegem, o și putem direcționa.

Ce este foarte încântător aici este că, înțelegând acest model integrat al universului, realizăm că nu avem nevoie neapărat de implemente sofisticate, memorarea de rugăciuni și incantații pentru a fi magicieni eficienți, ci doar să știm să ne folosim de ce avem la îndemână.

Prin aplicarea acestor simple cunoștințe și corespondențe, învățăm cum să facem ceaiuri, tincturi, săpun. Cum să ne purificăm spațiul, să procesăm rășini pentru a obține diverse tipuri de tămâie, sau doar utilizarea acestora într-un mod pragmatic pentru a obține rezultatele dorite.

Fiecare ingredient magic din această listă vine cu ilustrație, denumirea științifică, corespondențele elementale, cât și astrologice, și metodele de întrebuințare. Astfel, cu această carte, chiar dacă nu știi absolut nimic despre magie, îți poți începe călătoria de cunoaștere într-un mod sigur și holistic.

Recomand cu multă încredere, la fel ca toate cărțile acestui autor respectat.

Multe binecuvântări,
Frater Iustin


joi, 17 aprilie 2025

Venus - Slabă până pe 6 Iunie

După cum am mai menționat într-un articol precedent, trecem printr-o perioadă dificilă pentru dragoste și relații. Venus, planeta iubirii și frumuseții, numai ce a ieșit dintr-un retrograd crunt în detriment, în semnul Berbecului.  




În Berbec, această planetă e cel puțin dizgrațioasă și nu poate să strălucească cum ar trebui, iar retrogradul nu făcea decât să pună gaz pe foc, escaladând dificultățile din relațiile multor persoane.  

În momentul acesta a intrat într-un final în curs direct și se află în Pești, unde este exaltată, dar tot se află în umbra retrogradului și urmează să tranziteze cu chiu cu vai semnul Berbecului până va intra în căminul ei, al Taurului.  

După cum știm deja, Venus este planeta iubirii și a frumuseții, a prieteniei și a relațiilor, cât și a valorilor – inclusiv valorile materiale.  

Putem vedea cum, în aceste circumstanțe astrologice, vom fi mai impulsivi în dragoste. Pentru cei singuri, acest lucru poate constitui și un mic avantaj, fiindcă vor fi mai îndrăzneți și impulsivi în cuceririle romantice, dar în egală măsură nesăbuiți și incapabili să gândească înainte să acționeze.  

Totuși, Berbecul este mezinul zodiacului și, chiar dacă este apreciat pentru curaj și asertivitate, îl știm că mai întâi acționează și apoi gândește. Atenție să nu ajungeți în conjuncturi cu cineva – sau chiar în pat – ca apoi, ulterior, să regretați.  

În cuplu, plasarea aceasta creează disatisfacție și certuri. Partenerii vor fi axați pe nevoile personale și mai puțin pe dialog. După cum am zis și cu altă ocazie, în articolul precedent, se pune accent pe persoana întâi.  

Asta poate duce la conflicte, dar și împăcări cu intimitate pasională. Problema e că aceste dispute nu vor fi rezolvate de sexul de împăcare, după cum știm – ele vor rămâne acolo, fiindcă nu sunt adresate serios.  

Pe partea magică, nu prea se recomandă ritualuri cu Venus, fiindcă energiile acestei planete sunt slabe, deci orice operațiune ce include tema iubirii, dragostei, prieteniei sau a valorilor va fi faultată de acest plasament.  

Nu spun că rezultatele vor fi imposibile, doar că vor fi mult mai slabe decât așteptate.  

Dacă vreți să faceți orice formă de magie de iubire, recomand maxim să așteptați până ce iese din detriment și intră în Taur pe 6 iunie.


**Să aveți spor în toate.**

Frater Iustin

sâmbătă, 12 aprilie 2025

De ce mândria ne pune în pericol

Dintre cele 7 păcate capitale menționate în Biblie știm că Mândria este cel mai periculos și cel mai mare. Dacă le aliniem totuși, se pare că aceasta nu ar fi chiar cea mai serioasă.  

Cele 7 păcate sunt: lăcomia, desfrânarea, avariția, invidia, furia, lenea, vanitatea și mândria.  

Uitându-ne la ele, se pare că desfrânarea, furia, lăcomia, avariția să fie mai serioase, iar mândria este una ce nu excelează în gravitate, dar această percepție este o iluzie sau cel mai bine spus o minciună.  




Ținând cont că în practica teurgică sau taumaturgică apelăm la forțe spirituale, este crucial să avem conștiința limpede și să ne cercetăm inclusiv păcatele sau chiar să ni le mărturisim. Asta poate fi făcut prin spovedanie sau printr-o confesiune lungă și serioasă, ca de exemplu cea din Cheia lui Solomon, Regele, în care magicianul își mărturisește toate păcatele făcute sau închipuite.  

Motivul practic pentru care facem aceste confesiuni este pentru a ne elibera conștiința, a pune toate faptele, gândurile, închipuirile și imboldirile noastre în fața lui Dumnezeu, la „picioarele” Sale și să ne descărcăm de toate bolile sufletești înainte de a începe o operațiune magică.  

Acest pas contează extrem de mult fiindcă spiritele cu care lucrăm, mai ales dacă acestea pot fi catalogate ca daemoni sau demoni, vor profita de aceste păcate nemărturisite și vor încerca să ne ispitească și să ne mintă tot mai mult. Sau în alte cazuri vor menționa în ceremonie că nu avem nicio autoritate asupra lor fiindcă suntem mincinoși, mândri, desfrânați, invidioși, furioși și am comis știe Dumnezeu ce răutăți și nelegiuiri. Astfel nu merităm să fim ascultați și în niciun caz nu am avea nici cea mai mică autoritate nici asupra celui mai umil și insignifiant spirit.  

De aceea confesiunea are o importanță atât de mare din punct de vedere practic.  

Dar adevărul este că, Mândria constituie o primejdie imensă nu doar din cauza pericolelor la care ne putem expune în momentul în care chemăm un spirit sau invocăm forțe pentru a lucra să ne îndeplinească voința.  

Există și motive mai subtile pe care nu le putem vedea la o primă observație, dar pe care voi încerca să le explic pe cât pot de bine.


**1. Ușurința cu care prinde rădăcini în inimile noastre.**  

Mândria ne intră cel mai rapid și cel mai ușor în inimă și în minte. Este primul păcat comis de către însuși Lucifer. Acesta, fiind un înger de cea mai mare splendoare, o ființă pură din lumină, creată pentru a fi perfectă, ajunge să cadă tocmai din cauza mândriei. Dar putem vedea cum intră în inimile noastre chiar și când intențiile noastre ar fi cele mai bune.  

Să luăm cazul multor revoluționari și idealiști care văd cum lumea este stricată și că există atâtea probleme în societate ce trebuie rezolvate.  

Chiar dacă ar avea cele mai pure intenții de a îmbunătăți viețile semenilor, cei mai mulți ajung să creadă că este unica LOR misiune și că numai ei au viziunea sau bunele intenții să o ducă până la capăt.  

Aici vorbesc despre acele cazuri în care persoana începe cu această dorință de a face bine, capătă puțină putere și devine obsedată de control, de forțarea viziunii personale asupra realității și semenilor.  

Alteori mândria intră în sufletul omului când realizează un lucru măreț, poate deveni un campion sportiv, un muzician de renume sau un pilon al comunității sale. Lumea îl adulează, îl complimentează și îi aduce laude. Acesta începe să accepte tot mai mult că este excepțional și că judecata lui este cea mai bună.  

Se poate întâmpla foarte ușor inclusiv părinților spirituali și altor învățători de acest fel. Un duhovnic care ajunge să ajute sute, poate mii de oameni, poate fi corupt de mândrie când începe treptat să creadă că numai el are toate răspunsurile și toate soluțiile pentru toată lumea. În mândria sa, el crede că salvează lumea, când prin smintelile sale ajunge să îi îndemne pe enoriașii săi la rătăcire sau pierzanie.


**2. Orbire**  

Al doilea motiv pentru care aceasta constituie un imens pericol este că ne orbește. Un om care crede în sine și este ferm convins că doar căile sau soluțiile sale sunt corecte este literalmente orb. Nu este orbit fizic vorbind, dar devine incapabil să vadă adevărul.  

Aici pot menționa exemple istorice precum Napoleon Bonaparte și campaniile lui militare.  

Pentru bine sau rău, Napoleon era totuși un geniu militar. Bătăliile sale sunt studiate și astăzi, la sute de ani după ce a decedat singur în exil pe Insula Sfânta Elena. Dacă ați studiat puțină istorie militară sau viața acestui personaj istoric, observați cum Napoleon începe să comită greșeli strategice sau tactice din ce în ce mai mari cu cât nu se mai consultă cu generalii săi.  

El este ferm convins că vede cursul luptei și că nu mai are nevoie de sfaturile fix a celor care i-au ajutat ascensiunea. La fel, acesta comite greșeli strategice pe scară largă imense. El refuză să vadă adevărul campaniei împotriva Rusiei, faptul că Țarul Alexandru nu va capitula indiferent că Moscova este capturată sau nu, ducând la retragerea dezastruoasă din Rusia ce a dus la anihilarea unei armate de aproape 500.000 de soldați.  

Mai vedem cazul orbirii în exemplul lui Lucifer. Acesta este orbit de propria mândrie, ajunge să creadă că este egal lui Dumnezeu. În acel moment, chiar dacă era un înger al luminii, acesta deja se afla în străfundurile întunericului.


**3. O minte închisă – inabilitatea de a învăța**  

Un om mândru, un om care crede în sine, este incapabil să învețe. Credința că el singur știe deja tot ce este de știut creează rezistență și limitare în planul acesta. Mai pe scurt, un „știe-tot” nu crede că mai e ceva de învățat, fiindcă el știe că nu mai este nimic de descoperit, nimic de înțeles, nimic de aprofundat.  

Vedem acest tip de mândrie în mod deosebit la oameni de știință contemporani. Am observat cum, odată cu lansarea telescopului spațial James Webb, toată comunitatea științifică de astrofizicieni și-au pus mâinile în cap.  

Toate modelele lor despre apariția Universului erau incorecte, calculele și estimările legate de forțe, vechimea cosmosului și viitorul acestora au fost distruse cu aceste noi descoperiri de galaxii atât de îndepărtate și vechi, care au arătat că pe cât de siguri erau de modelele lor cosmologice până atunci, s-au înșelat.  

În fine, aceasta nu ar fi nici prima și nici ultima dată când comunitatea științifică e zguduită din temelii. Aceste lucruri s-au întâmplat cu redescoperirea modelului sistemului solar heliocentric și persecutarea lui Giordano Bruno. Atunci Biserica Catolică a comis aceste atrocități asupra unor oameni nevinovați fiindcă era prea mândră să accepte că Dumnezeu are mai multe mistere de dezvăluit umanității, iar aceștia nu erau deloc custozii adevărului cosmologic.  

Dar hai să luăm un exemplu mai comun. Să spunem că ești pe cale să dai un examen de șoferie. Ești un om inteligent, te duce mintea, știi acest lucru și ai 100% încrederea că vei lua sala fără niciun stres. Tratezi învățatul cu superficialitate fiindcă zici că deja știi tot ce e de știut despre regulile de circulație. Orele zilnice alocate pentru studiu se transformă rapid în doar reprize scurte de 10 minute și sari peste capitole, optând mai degrabă să te preocupi cu alte distracții.  

Ajungi să dai examenul la sală și îți pică fix câteva întrebări pe care le-ai fi răspuns corect dacă nu ai fi tratat studiul cu atâta superficialitate. O minte închisă cauzată de către mândrie ți-a sortit eșecul.  

Exemple de acestea sunt milioane sau miliarde. E îndeajuns să vă uitați și la viețile voastre personale și să observați când ați comis o greșeală fiindcă credeați că știați voi mai bine.


**4. Infectare**  

Mândria este o boală care ne cauzează toate celelalte maladii sufletești, maladii care duc ulterior inclusiv la afecțiuni ce se simt la nivel fizic. Dar mai mult decât atât, Mândria este unica sursă a tuturor celorlalte păcate și celorlalte probleme cu care ne vom confrunta.  

Când ne mândrim și ne încredem în noi, ajungem să credem că merităm tot ce, de fapt, cel mai sigur nu ni se cuvine.  

De exemplu, hai să examinăm cum mândria duce la furie și inclusiv la crimă.  

Să zicem că mergi pe stradă și un om din senin începe să te înjure și să îți aducă injurii așa din oficiu. E ceva ce știm că se întâmplă în fiecare zi undeva în lume și felul în care am trata o astfel de situație poate avea repercusiuni majore.  

Deci mergi pe stradă, ești un om în formă, practici sport, inclusiv cele de contact. Nu ai comis nicio crimă, ai un cazier curat, ai un job bun, poate o soție și un copil mic. Vine acest alt individ către tine și te înjură și te atacă verbal, începe să zică lucruri despre cum arăți, ce haine porți, și crede că te poate abuza ușor fiindcă la exterior pari o țintă ușoară.  

Inițial nu știi cum să reacționezi, dar auzind atâtea injurii despre tine, în mândria ta, știind că ești un om bun al societății, îi răspunzi la fel, începi să îl ataci verbal și tu. Acesta e uimit că ai tupeul să îi răspunzi și vine spre tine și te îmbrâncește. Inițial nu răspunzi fizic, te întorci și pleci crezând că nu se merită, dar acesta îți mai adresează încă o insultă care pentru tine personal este deosebit de usturătoare.  

Crezi că ești 100% îndreptățit, te înfurii îngrozitor și crezi că este misiunea ta să îi dai o lecție. Te întorci și îl îmbrâncești înapoi mai tare decât el. Acesta dă să te lovească cu pumnul în față, dar eschivezi ușor și îl pui la pământ cu un croșeu și acesta cade. Cade și se lovește cu tâmpla de bordură și nu se mai ridică.  

Aici recunosc că și mie mi-ar fi incredibil de greu să răspund altfel decât tine. Dar datorită antrenamentului tău aplici mai multă forță decât acesta poate încasa și intră într-o comă, iar la câteva ore după moare în patul de spital.  

Poți înțelege cum viața ta se năruie, automat ești numit ucigaș, ai procese, trebuie să angajezi avocați, pierzi bani, pierzi timp, îți pierzi sănătatea între timp din cauza nopților nedormite.  

Rezultatul poate varia în funcție de cum va înclina legea. Dar poți înțelege cum toată drama aceasta putea fi evitată dacă ți-ai fi înăbușit mândria în acel moment și ai fi mers mai departe.  

În cazul acesta am văzut cum mândria a dus la furie, la moartea unui om și la distrugerea vieții tale în proces.  

Sunt multe alte exemple, vă îndemn să meditați și să vedeți cum ați fi putut evita multe din problemele personale dacă mândria nu v-ar fi infectat gândirea și reacțiile.


**Cam asta am de zis despre mândrie momentan.**  

Sper că vă va ajuta și poate astfel puteți evita multe din piedicile din viață.


**Multe binecuvântări.**  

**Frater Iustin**


luni, 7 aprilie 2025

Tot înainte.

Cel mai des, când cineva se apucă să practice magie, primul gând îi stă la rezultate. Cred că am mai vorbit despre asta în trecut, dar am zis că e ceva ce trebuie subliniat.

Circulă destul de mulți indivizi pe internet care îți vor promite rezultate instant: că iubitul tău se va întoarce la tine în maximum 48 de ore, că vei câștiga la loterie, că banii de care ai nevoie îți vor veni ca din cer.
Dar, oricât de mult ar promite cineva că rezultatele vin atât de ușor, realitatea este una destul de diferită.
Vei observa cum majoritatea vrăjitoarelor și magicienilor nu au vieți chiar atât de extravagante. Lumea, în primul rând, se uită la bani și la resursele financiare pe care cineva le posedă ca dovadă a succesului lor personal.
Aceasta este unul din tipurile de succes de care poți avea parte, dar banii, după cum știți, nu sunt totalitatea existenței noastre. Mulți dintre noi ajungem să renunțăm la mai multe beneficii financiare pentru lucruri pe care le considerăm mai importante.




Totuși, cam la ce rezultate ne putem aștepta de la magie?
Asta depinde mult de câțiva factori. Înainte să faci un ritual, când ai multe dificultăți prin care treci, un singur ritual sau o singură rugăciune nu va fi de ajuns; mai degrabă va fi nevoie de efort consistent pentru a crea o schimbare.
Până la urmă, magia este arta și știința de a crea schimbare în conștiință și în concordanță cu voința, așa cum spunea și faimoasa ezoteristă Dion Fortune. Dar, dacă eforturile noastre se rezumă doar la un singur ritual, cel mai sigur schimbarea va veni mai greu sau poate chiar deloc.
De aceea, când sfătuiesc pe cineva legat de o schimbare, spun că este nevoie mereu de mai mult decât de contribuția mea și că schimbarea va veni tot cel mai ușor dacă persoana în cauză își aplică voința în a obține această schimbare.

Mai recent, am discutat cu o clientă care vrea să se oprească din fumat. Viciul acesta consumă banii și sănătatea a milioane de români, și din păcate prea puțini vor să se oprească și, încă și mai puțini, găsesc voința să ia această decizie definitivă.
În cazul acesta, când vine vorba de a combate un obicei distructiv, acesta trebuie înlocuit cu altul constructiv și cu practică constantă. Această practică poate fi de mai multe feluri, în funcție de religia și sistemul cu care sunteți inițiați.
Poate consta în meditație, în practică de magie ceremonială precum Micul Ritual al Pentagramei, sau pur și simplu a rugăciunilor.

Ce e important de înțeles este că acestea e necesar să fie constante, în fiecare zi, și indiferent de piedici, bariere sau eșecuri, să continui. Dacă ai căzut de 1000 de ori, te ridici de 1001 ori și așa mai departe – și rezultatele vor veni.
Tehnicile și abordarea sunt și ele importante. Multe eșecuri vin din neatenție, superficialitate sau lipsă de cunoștințe. Se întâmplă de multe ori să aplici soluția greșită pentru problema dată, așa că și rezultatele vin mai greu.

În cazul meu, am avut lista mea de eșecuri și sunt sigur că vor mai fi, dar eșecul nu ar trebui să ne descurajeze deloc, ba dimpotrivă – ar trebui să ne ajute să ne re-evaluăm pașii, să vedem unde am fi comis o eroare și să ne regrupăm cu forțe proaspete.

Să aveți succes și rezultate în toate.

Frater Iustin 

joi, 3 aprilie 2025

Roata Norocului - Câteva detalii surprinzătoare


Când Arcana Majoră X, Roata Norocului, apare într-o etalare sau citire de Tarot, suntem imediat induși în eroare că acest lucru înseamnă automat un mare noroc, dar există și câteva detalii importante ce relevă complexitatea acestei arcane.
Știu că mulți care mă urmăresc sunt interesați de Tarot, așa că am zis că e cazul să ne întoarcem și la subiectul acesta după o pauză semnificativă.

Subiectul este Roata Norocului, o arcană majoră ce pare a fi destul de ușor de interpretat, cuvântul Noroc se află în numele acesteia, deci majoritatea o interpretăm ca un mare noroc. Acesta poate să vină în mai multe forme și, în funcție de interogarea pusă, înseamnă noroc în dragoste, financiar, scăparea de o boală și sănătate robustă, câștigarea în competiții sportive etc.




Dar e cazul să privim originea acestei cărți cu mai multă atenție și să înțelegem că Roata Norocului nu este numai despre „noroc”.

Când vorbim de noroc, aici ne referim la o situație în care primim un ajutor neașteptat, ca și cum Dumnezeu ne pune în brațe un imens beneficiu. Chiar dacă acest lucru este în mare parte adevărat, vă rog să vă uitați mai atent la roată și la ideea unei roți care se învârtește.

Pentru că tarotul Waite-Smith este cel mai comun folosit, din păcate pierdem multe din originile acestei arcane.
Pe aceasta vedem un sfinx cu o sabie sus pe roată și ceea ce pare a fi un fel de diavol sau ființă malefică jos, indicând regalitatea deasupra lumii divine și forțele joase ce guvernează jos.

Dar, chiar dacă Arthur Edgar Waite a venit cu interpretarea sa bazată pe învățăturile din ordinul ezoteric din care făcea parte, Roata Norocului arată, de fapt, personaje diferite și indică mai mult cum soarta ne pune în poziții de tip Prinț sau Cerșetor o dată cu învârtirea roții.



În seturi de Tarot mai vechi, înainte de reinterpretarea lui Waite, vedem de obicei personaje umane care indică diverse clase sociale.
În cazul setului Visconti-Sforza, vedem patru personaje cărora le deducem statutul social stând deasupra, alături și sub roată. Sus vedem un prinț sau un rege, în dreapta vedem cum cineva cade din poziția precedentă de regalitate îndreptându-se cu fața în jos, jos de tot un bătrân cerșetor care merge în patru labe, ca și cum a fost redus la stadiul unui animal, iar în stânga, în partea ascendentă, vedem cum cineva urcă odată cu întoarcerea roții, de la o poziție comună la cea de regalitate.

În centru avem o reprezentare a zeiței romane Fortuna, care stă în centrul roții, legată la ochi și, fără să privească, decide soarta celor patru personaje.

Studiind această variantă a roții și în funcție de întrebarea pusă pentru etalare, înțelegem că Roata Norocului nu înseamnă doar noroc chior, în care primim un mare beneficiu. Poate să însemne și o schimbare a sorții neașteptată, care cel mai des ajunge să fie dincolo de controlul persoanei care întreabă.

Înțelegem aici cum Fortuna, sau norocul, ne poate duce pe căi nebănuite, în care creștem sau scădem în putere, influență sau bogăție. Dar, de obicei, indică această natură ciclică din viețile noastre. În experiențele noastre vom începe undeva pe roată – fie sus, jos, sau lateral, stânga sau dreapta – și urmează să trecem prin tranziții.

Găsim această învățătură cumva și în religia creștină. De exemplu, în Evanghelia lui Matei 23:12 citim:
„Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat.”

Chiar dacă în cazul biblic vorbim despre valoarea smereniei în practica religioasă, înțelegem aici și că, dacă ne ridicăm pe culmile succesului, trebuie să ne păstrăm modestia și smerenia, fiindcă succesul nostru nu este datorat pur și simplu abilităților noastre, ci există forțe ascunse care ne împing sus sau ne trag jos, iar datoria noastră este să arătăm reverență față de acestea.

Dar revenind la Tarot. În funcție de întrebarea la care căutați răspunsuri, când vă pică Roata Norocului și în funcție de poziția sa, înțelegeți că această arcană vine cu mai multă complexitate ascunsă decât vedem la prima vedere.

Sper că vă va fi de ajutor. Dacă aveți nevoie de consultanță sau servicii de divinație prin cartomanție, îmi puteți scrie oricând.

Să aveți spor în toate!
Frater Iustin