vineri, 30 ianuarie 2026

Magie vs Scepticism.

 Recent m-a contactat un domn care mi-a povestit cum i se făcuseră farmece „la cap de mort”.

De obicei nu prea bag în seamă lumea când îmi spune că ar suferi sub efectele nefaste ale blestemelor sau farmecelor, fiindcă știu că cel mai des e vorba despre un stil de viață dezordonat.
Asta poate să implice alcool, somn insuficient, burnout sau alte decizii proaste ce au dus eventual la degradarea fizică, mentală, emoțională și spirituală a persoanei în cauză.




Scepticismul meu mai este evidențiat și de cunoștințele mele de astrologie. Știu că inevitabil, fiecare dintre noi va trece prin perioade din an sau la câțiva ani în care trebuie să înfruntăm niște greutăți. De obicei acestea sunt legate de tranzite dificile, în care planetele malefice precum Marte sau Mercur trec prin anumite case ale noastre și creează aspecte dure cu planetele din astrogramă. E nasol, dar nu avem mult de făcut aici decât să ne înarmăm cu răbdare și să așteptăm ca vremurile rele „să treacă”.

Alteori sunt sceptic de mult din aceste vrăji din popor sau chiar magie țigănească, fiindcă astfel de scamatori sunt cunoscuți pentru tot felul de poante menite să sperie muștarul din clienții lor.

Scopul lor nu e să ajute sau să vatăme, ci doar să găsească metoda prin care să extragă bani de la clienți — bani cât mai mulți — fiindcă am rămas uimit la cât de mulți bani pot cere unii pentru rezultate ce sunt cel mult îndoielnice sau inexistente.

Mai pe scurt, cred că e multă neînțelegere și pură incompetență din cauza vrăjitoarelor, descântătorilor sau terapeuților energetici și de alte feluri din România.

Dar iată că în cazul acesta zic că am avut de-a face cu ceva autentic.

Povestea e clasică și bine cunoscută. Cineva se îndrăgostește de altcineva, lucrurile merg bine până află părinții unuia dintre parteneri și se amestecă. Ei — aparent — acești părinți anume chiar se ocupă cu vrăjitorie. Confirmarea a venit punând întrebările de descoperire acestuia, cât și citiri folosind tarotul, în care mi s-a confirmat atât mie, cât și altor persoane la care a mai apelat.

Ce m-a fascinat este însă abordarea magică a acestora. Aparent, dacă informația este corectă, această familie se ocupă cu o formă de magie sau practică ce implică strămoșii acestora. Practica e veche de când există civilizația noastră: specialistul în ritual „conversează” cu morții familiei sale, spirite ancestrale, și îi roagă să facă lucruri.

În cazul de față, scopul era să îl slăbească pe client, să îl vlăguiască atacându-i somnul și chinuindu-l cu coșmaruri ce ulterior s-au reflectat și în deteriorarea stării sale de sănătate. Efectiv crearea unui mediu ostil în care nu mai exista energie sau interes pentru a menține o relație, ce știm bine că necesită resurse mentale și emoționale.

Clientul meu ajunsese să sufere de terori nocturne în fiecare noapte. I-a afectat sănătatea până la punctul în care slăbise fără să vrea 15 kilograme. Și acesta e sportiv, merge la sală, se îngrijește de corpul său, iar la față îmbătrânise parcă 10 ani în doar 12 luni. Chiar ceva îngrozitor.

Noroc însă că a fost sincer cu mine și și-a notat tot ce văzuse suspect de la această familie, încât să pot descoperi că natura blestemului era făcută cu duhurile celor morți.

Aici intervine un mare avantaj de partea sa și a mea.

Un lucru pe care mulți vrăjitori din popor poate nu îl cunosc este această ierarhie cosmică a duhurilor. Mai pe scurt, fiecare duh răspunde în ierarhie altuia superior. În cazul celor morți, am apelat la Barachiel, Arhanghelul Scorpionului, ce corespunde și cu moartea și toți cei plecați din lumea aceasta.

Odată ce a primit obiectul consacrat de la mine, coșmarurile s-au oprit imediat. Obiectul în sine, marcându-l ca fiind sub protecția directă a Arhanghelului, iar morții neavând drept să îl vatăme, s-au oprit.

Bineînțeles că sănătatea acestuia va necesita timp să se vindece și îi recomand să apeleze la medic, să se odihnească și să își acorde timp, dar e un pas mare înainte.

Va trebui să mai explorez și importanța ierarhiei, dar voi face asta cu altă ocazie.

O zi sau seară bună,
Frater Iustin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu