Vin cu această intrare în urma unei foarte scurte conversații cu o persoană ce este pe o cale spirituală și mistică, dar mai degrabă de altă natură decât a mea. Am realizat că, în ciuda primelor mele impresii, acest individ a atins un nivel impresionant de disciplină și stăpânire de sine încât să îmi capete respectul, chiar dacă am niște dubii în privința profesorilor săi.
În fine, nu vreau să fac aici o analiză a cuiva, fiindcă nu acesta este rostul a ceea ce vreau să spun aici.
Discuția sumară cu acesta a dus inevitabil și spre subiectul practicii magice și al tarotului sau al altor metode mai pragmatice de abordare a spiritualității și am observat la el, cât și la mulți ce poate urmează căi similare cu ale sale și ale mele, o frică cam irațională față de practică.
Aici îmi amintesc și de un alt prieten bun de-al meu care este implicat în masonerie. Îmi povestește cum merge la întâlniri, este activ pe grupuri de WhatsApp de discuții și cum fiecare membru are niște comentarii valoroase legate de texte biblice, ezoterice și simbolism. Ceva chiar valoros. Dar, în egală măsură, au o aversiune și poate chiar groază când li se sugerează cât de puțin practica magică — și aici nu vorbesc despre aceea ce ar avea rostul de manifestare a unui rezultat în lumea reală, ci la teurgie, ceea ce ne elevă spiritul.
Bineînțeles, aceste două cazuri sunt despre persoane care posedă ceva cunoaștere și experiență ezoterică, în niciun caz amatori sau curioși de ocazie pe care îi găsești tot mai des pe internet din cauza creatorilor de conținut ocult sau ezoteric.
Frica a fost mereu un prag dificil de depășit pentru majoritatea căutătorilor și cercetătorilor spirituali. La un moment dat ești confruntat cu dilema următoare: fie alegi exclusiv să lecturezi, să filozofezi, să devii un ocultist de fotoliu, cum se zice, sau să îndrăznești să treci de acest prag, să confrunți frica și să începi să practici activ.
Dar nu îmi doresc să denigrez o doză sănătoasă de teamă în acest caz, fiindcă, în ciuda comentariilor mele aparent derogatorii (ceea ce de fapt nu sunt) la adresa acestor indivizi, consider că în continuare o doză sănătoasă de teamă este necesară. Până la urmă, teama este cea care ne previne să facem lucruri stupide. De aceea nu mergem în natură și punem mâna pe șerpi și pe tarantule, fiindcă inclusiv la un nivel genetic știm că aceste animale sunt periculoase și că veninul lor ne poate răni sau chiar ucide. Din același motiv, avem o frică de înălțimi: dacă suntem pe acoperișul unei clădiri înalte, începe să ne bată inima mai rapid când ne apropiem de margine, fiindcă instinctiv știm că e nevoie de o simplă alunecare sau o rafală mai puternică de vânt să ne trimită peste balustradă spre pierzanie.
La fel și în domeniul ocult, teama este ceva necesar. Ea ne păzește de a face lucruri necugetate și, din păcate, sunt foarte mulți ce fac gesturi necugetate aici, foarte mulți.
Dar iată că eventual ajungem și la punctul în care frica nu mai are rol doar de protecție, ci și de blocaj serios. Una din legile sfinxului este și „a îndrăzni”, nu „a sta nemișcat”. Doar înfruntându-ne fricile putem să evoluăm și să devenim oameni mai buni, mai integrați, mai înțelepți. Cunoaștem acest lucru și din psihoterapie, când un pacient suferă de arahnofobie până la punctul în care îi e teamă și să doarmă, fiindcă nu știe când și cum un mic păianjen ar putea să apară și să se urce pe el.
Ideea este să recunoști frica, să recunoști primejdiile și pericolele, să păstrezi discernământul și luciditatea, dar să mergi înainte. La fel ca un alpinist ce este 100% conștient că escaladarea unui munte este o activitate dificilă, anevoioasă și periculoasă. Din acel motiv, un alpinist priceput își ia toate măsurile de precauție, are reguli și, dacă pericolul este prea mare pentru a avansa, știe când să se oprească, să se odihnească și să se recupereze.
Urcarea până în vârf poate, la prima vedere, să pară irațională, fiindcă dacă am maximiza pentru siguranță și confort, alpinismul este o activitate aparent stupidă. Dar scopul final nu este siguranța, ci schimbarea de perspectivă — și spun acest lucru literalmente. Numai când ai terminat de urcat până în vârful muntelui ajungi să ai priveliștea și perspectiva largă, de ansamblu, chiar dacă aceasta ar dura doar câteva minute.
La fel și în domeniul ocult și ezoteric, indiferent că practici magie, yoga, lucrul cu energia, divinație cu tarot sau alte metode, doar când ajungi la un anume prag sau vârf de realizare capeți ceva extrem de valoros: perspectivă.
Perspectiva îți permite să vezi lumea într-un fel diferit, dar mai important decât orice, în căile acestea spirituale îți permite să te vezi pe tine diferit. Nu cum ai fost programat de către societate, moravuri, familie, religie sau alte sisteme de control ce te-ar forma într-un șablon, ci natura ta adevărată.
Iar odată ce capeți perspectivă, înfruntând primejdiile și lucrând cu tine, nu o mai poți pierde. De multe ori, o singură experiență poate fi de ajuns să te schimbe și să te facă un om mai complet și mai bine integrat.
Multe binecuvântări,
Frater Iustin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu