duminică, 29 martie 2026

Legea respingerii.

Una dintre legile popularizate de către cartea Secretul este legea atracției. Un bestseller care simplifică destul de mult principiul mentalismului. Când a apărut cartea și documentarul, imediat mi s-a părut o porcărie ordinară menită doar să agațe cât mai mulți bani de la persoane ce nu aveau habar despre aceste principii hermetice.

Autoarea a mai scris și alte cărți, dar aceasta, „Secretul”, a prins cel mai bine la masele de oameni din cauza simplității acesteia. Era îndeajuns doar să te gândești la ce îți doreai obsesiv și universul îți va da. Simplu și eficient, nu? Ei, de fapt, realitatea nu e deloc atât de simplă. Pot să mă gândesc cât de mult că poate vreau să primesc de la univers un avion personal, dar dacă nu îmi setez obiective spre a-l obține pas cu pas, îndeplinirea acestei dorințe doar așa, din neant, e mai mult decât dificilă.




În orice caz, trebuie să laud măcar un lucru: cartea avea ca scop măcar să te ajute să te concentrezi la obiectivele și țelurile pe care îți dorești să ți le îndeplinești. Unde se duce atenția, la fel și energia; la fel, ce este în minte, în interior, se reflectă în exterior și invers.
Dar la foarte mulți dintre noi, și uneori chiar și în cazul meu, apar blocaje serioase. De exemplu, să zicem că vrei să ai bani sau măcar să nu fii sărac, dar ai credințe nesănătoase legate de bani. Probabil ai auzit vorba că „banul e ochiul dracului” sau „banul este rădăcina tuturor relelor”.

Într-adevăr, aceste vorbe „înțelepte” au și un rost, iar acela este să înțelegem că obsesia pentru bani, pentru ceva material, poate duce la lucruri destul de îngrozitoare. E de ajuns să ne uităm la traficul de droguri sau, mai rău, de persoane, ca să vedem cum obsesia traficanților pentru bani încalcă orice urmă de bun-simț și drepturi fundamentale ale oamenilor.

Dar dilema nu e obsesia, ci confruntarea unor credințe limitative. Dacă, în mod conștient, cât și subconștient, interiorizezi că banii sunt o sursă de rău, îți va fi extrem de dificil să faci ritualuri de abundență cu succes.
Văd acest lucru evident inclusiv când vine vorba de credințele noastre despre dragoste sau sexul opus. Un bărbat care își dorește o relație cu o femeie, dar care are și opinii negative, în general, despre femei, nu prea va avea la fel de mare succes ca unul care nu are astfel de credințe. La fel și pentru doamne.

Subconștientul tău, credințele tale, în aceste instanțe te blochează, chiar dacă, în mod conștient, îți dorești ceva, îți setezi obiective sau poate chiar și practici magie pentru așa ceva.
Chiar dacă, prin absurd, ai câștiga la loterie, aceste credințe te vor aduce la linia la care subconștientul tău se simte confortabil. Iar dacă acesta consideră normal să te chinui de la salariu la salariu, poți fi sigur că acele câștiguri vor fi cheltuite extrem de rapid și irosite într-un timp extrem de scurt, încât să te întorci la acea linie de bază.

Legea respingerii, cum o numesc eu, poate fi aplicată pentru orice. Am folosit banii și dragostea fiindcă acestea tind să fie motivele principale pentru care multă lume se apucă de magie. Mai sunt și limite legate, de exemplu, de succes profesional, și aici sunt multe. Dacă vrei să devii șef, dar nu îți place să iei decizii importante pentru afacerea ta, chiar dacă îți înființezi o firmă, te poți trezi că o vei închide din motive aparent neprevăzute și inexplicabile, la scurt timp.

Scopul final e să trăiești asumat, să înțelegi că aceste lucruri au o valoare neutră, iar noi, ca ființe umane, atribuim trăsături pozitive sau negative în funcție de programarea la care am fost expuși sau la care ne expunem în mod regulat.
Odată ce te deprogramezi și înveți să adaugi credințe ajutătoare în viața ta, vei descoperi că, cu adevărat, Universul sau Dumnezeu îți va da din belșugul său mai mult decât ți-ai fi și putut imagina.

O zi bună,
Frater Iustin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu