În ultimii 5 ani, de când am început iar marea operă, am ajuns să cunosc personaje foarte interesante și să mă familiarizez tot mai mult cu lumea ocultă, cât și cu persoane ce au o anumită greutate în domeniul ezoteric, atât local, cât și internațional.
Și chiar dacă sunt foarte recunoscător pentru faptul că am avut această onoare de a cunoaște și chiar colabora cu unele dintre aceste vedete din underground-ul ezoteric, recunosc că în continuare sunt tare nemulțumit de felul în care comunitățile ajung să fie fondate și evoluează.
Un lucru ce musai trebuie abordat cu ocazia aceasta este felul de persoane care sunt atrase de domeniul ocult. Aici, din păcate, vei cunoaște mai multe feluri de indivizi, dar vreau de data aceasta să mă concentrez mai mult pe 2 categorii ce la suprafață vor părea arhetipuri prea simple pentru a fi chiar adevărate.
Oricum, scopul acestui articol e să meditez asupra felului în care personalități puternice atrag pe cele slabe, precum flacăra atrage moliile și restul insectelor.
Din cauza aceasta vă ofer aceste două categorii: cei obsedați de putere și control, cu personalități dominante sau așa-zișii „puternici”, și cei ce caută apartenența, fragili sau cei „slabi”.
În România există cel puțin 5 astfel de organizații sau grupuri cu tematică esoterică, fie că vorbim de yoga, reiki, radiestezie și chiar magie, unde astfel de persoane se adună.
De obicei, grupurile și organizațiile sunt fie fondate, fie coordonate de către primii indivizi, care tind să intre în categoria de „puternici”. Pun acest cuvânt în ghilimele fiindcă ei poate sunt oameni foarte slabi în felul lor, dar au o aură de autoritate. Chiar dacă mulți dintre ei poate încep ca fiind bine intenționați, ajung să fie un centru de gravitație ce atrage celelalte personalități.
De exemplu, am observat cum o organizație fără nume, pe care nu doresc să o numesc, e condusă de un lider carismatic. Acesta este respectat în „cerurile” ezoterice românești ca și cum ar avea legitimitate, chiar dacă personal consider scrierile sale foarte leneșe și lipsite de cercetări.
Acesta este activ de câteva decenii și a atras în jurul său mulți discipoli, dar și-a făcut și mulți rivali cu trecerea timpului, din cauza unor activități extracurriculare ale sale ce nu sunt neapărat legale sau morale. Problema e că până acum există doar zvonuri în privința sa, acuzații ce nu sunt făcute oficial prin denunț la autorități, dar e clar că acesta și-a format o imagine în egală măsură pozitivă cât și negativă.
Cei ce îl ascultă și îi sunt elevi îi sunt în totalitate devotați, iar cei care s-au ars în urma experiențelor cu dânsul îl detestă cu multă patimă.
Ce recunosc în cazul elevilor – fiindcă de-a lungul vieții mele am cunoscut câțiva, cu una s-a întâmplat chiar să am o scurtă relație în 2007–2008 – este devotamentul total față de tot ceea ce spune. Am realizat că majoritatea dintre aceștia, în ciuda umflării în pene de care dau dovadă, sunt în mare parte oameni foarte fragili. Persoane ce suferă de anxietate, frici, au răni emoționale adânci ce necesită tratament psihoterapeutic serios.
Unul dintre ei povestea cum acest lider l-a salvat de la suicid și că fără el nu știe unde ar fi fost.
Și chiar dacă nu pot nega că în unele cazuri există și efecte pozitive ale acestuia, nivelul de obsesie și devotament față de ce spune este puțin înfricoșător, ca și cum aceștia ar face parte mai degrabă dintr-un cult și, când vine vorba de lucruri pe care liderul carismatic le spune, sunt incapabili de rațiune.
Unde vreau să ajung cu asta: în timp, am văzut că am început și eu să capăt această autoritate nescrisă în aceste cercuri de natură ezoterică sau magică, dar cu ocazia asta declar ceva să fie clar pentru toată lumea:
Îmi doresc ca fiecare care vine la mine pentru ajutor, îmi citește articolele sau chiar participă la lecțiile private să nu mă vadă ca vreo autoritate supremă.
În esență, chiar dacă practic magie și am adunat multe informații de-a lungul anilor, sunt doar un om, și doar pentru că am aceste cunoștințe nu înseamnă că pot să trag cu fulgere din ochi și nici bășinile nu îmi miros a levănțică.
Nu voi pretinde vreodată că ce spun eu este adevărul absolut. Nu vreau să mă vedeți ca vreun lider carismatic fiindcă, una la mână, îmi displac mult liderii carismatici, și doi, îmi doresc ca fiecare dintre voi să deveniți puternici și autonomi până la punctul în care nu veți avea nevoie de ajutorul meu deloc și ne putem privi ca egali.
Spun asta și fiindcă recunosc că, oricât de moral aș încerca să mă comport, mereu va exista ispita controlului, asta fiindcă slăbiciunile altora pot fi la fel și ale mele.
Nevoia aceasta de a aparține unui grup, unui curent sau a unui lider e pentru cei slabi, iar eu nu îmi doresc ca voi să fiți slabi.
Multe binecuvântări.
Frater Iustin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu