Revenim la tarot după mult timp, de data aceasta nu cu sfaturi de divinație, ci cu câteva cuvinte despre această arcană majoră foarte interesantă: Nebunul.
În multe citiri făcute de către tarotiști, Nebunul apare ca o forță sau un arhetip irațional care ne împinge și ne îndeamnă să trăim în moment, să uităm de prudență, să ne aruncăm în aventură și să acceptăm consecințele care vor fi, fie că sunt bune sau rele.
În altele, această arcană apare ca un mare avertisment: că suntem aerieni și ne pierdem conexiunea cu realitatea, că efectiv suntem predispuși riscului de a înnebuni, de a ne pierde mințile.
Nebunul, inițial, în primele seturi de tarot de când apăruseră aceste cărți, era o variațiune a unui vagabond sau a unui clovn. Interpretarea din vremurile când tarotul era doar un simplu joc de cărți era fix aceasta. Nebunul era un om imprevizibil, probabil bolnav mental și incapabil să trăiască în societate.
În alte instanțe, era comediantul regelui sau al lordului, unicul căruia i se permitea să spună adevărul folosind umor monarhului. Acesta, în astfel de cazuri, era ridicat de la un simplu vagabond, boschetar și indezirabil la un membru indispensabil al curții regale.
De când avem tarotul lui Arthur Edward Waite și Pamela Colman Smith însă, Nebunul a căpătat puternice referințe oculte, cabalistice și magice și a devenit arcana ce pornește întreaga poveste a inițierii.
Dar de ce tocmai Nebunul? De ce nu Marele Preot (Hierofantul), Steaua, Marea Preoteasă sau Magicianul? Care ar fi mesajul pe care Nebunul vrea să ni-l transmită?
În prima instanță, am putea spune că nu prea are nimic folositor de zis. Se vede că este un rătăcitor, cu toate posesiile sale într-o traistă pe un băț. E clar un bărbat tânăr, fără mare experiență, ce savurează momentul prin felul în care ține floarea în mână. Acesta literalmente se oprește în drum să miroasă florile. Poate fi o aluzie la savurarea momentului sau la tratarea cuceririlor sale erotice (florile) ca fiind ceva de simțit și trăit în prezent, ca apoi să meargă mai departe.
Câinele aleargă după el, parcă să îl însoțească sau parcă să îl muște, dar nu îi oferă atenție.
Are privirea ridicată către cer, către nori. Este literalmente cu capul în nori și nu pare deloc atent pe unde pășește.
Acesta pășește pe marginea unei prăpăstii și mai are doar un pas înainte să cadă sau să sară de pe ea.
Nebunie pură, nu-i așa?
Privindu-l, vedem că este irațional, nesăbuit, aerian, indiferent de pericolele vieții, dezinteresat de siguranța materială, în timp ce tratează fiecare zi ca pe o aventură.
Dar hai să trecem la latura sa înțeleaptă. Este o înțelepciune ce nu și-o exprimă prin texte sau prin adoptarea unei busole morale stabile. Nebunul, în nebunia sa, înțelege că nu are rost să ne preocupăm prea mult cu lucruri temporare, precum banii și avuția. Acesta nu este atașat de un anume loc unde să prindă rădăcini. Lumea este gata pentru el să o exploreze și să o trăiască prin experiențe, nu prin cărți, filme sau poveștile altcuiva.
Nebunul nu își face strategii sau planuri; el pășește liber și cu încredere în necunoscut, inclusiv în primejdie, făcând un adevărat salt de credință, crezând că soarta sau Dumnezeu îl va păzi.
Este, într-adevăr, un mod nesigur de a trăi, dar măcar este unul autentic. Nu îi pasă de titluri și onoruri, proprietăți și apartenențe sociale sau politice. Într-un fel, chiar dacă e sărac și un simplu vagabond, el este un om liber.
Dar cea mai semnificativă parte a simbolismului Nebunului este acest salt de credință pe care e dispus să îl facă. Și acesta este 100% relevant în vremurile în care trăim. Nebunul nu raționalizează, el crede că totul va fi bine. Și în această credință, își afirmă inclusiv încrederea în Dumnezeu, în divin.
Pentru o societate rațională, materialistă, seculară sau chiar anti-teistă, Nebunul – din cauza acestei credințe pe care nu și-o poate explica în cuvinte – este considerat un nebun.
Orice mistic, magician sau persoană pe această cale inițiatică va fi mereu considerat de către societatea largă ca un simplu nebun.
În cazul meu, îndoiala de sine la începutul acestei călătorii magice mi-a tot ridicat întrebarea: „Oare nu cumva sunt un simplu nebun?” Iar scepticismul celor din jur, al familiei sau al societății mi-a arătat aceeași întrebare: „Nu cumva ești puțin cam nebun? Ia bagă-ți mințile-n cap!”
Dar iată și lucrul pozitiv, inclusiv în această îndoială temporară: dacă ai măcar această doză de scepticism, poți integra simbolismul și arhetipul Nebunului cât mai sănătos.
Da, poate sunt puțin nebun, dar măcar aleg să interacționez cu acest arhetip sau spirit al Nebunului în mod conștient. Și când e vorba să fac lucruri lumești, să lucrez, să duc gunoiul, să gătesc, ies din acest curent și mă împământez. Dar cât timp mă rog, fac ritualuri, meditez, sunt împăcat cu ideea că pentru societatea largă sunt un nebun. Și nu mă deranjează.
Multe binecuvântări.
Frater Iustin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu