În sfârșit ajung să vorbesc despre Muze, artă, muzică și inspirația artiștilor
Acest articol nu este o explorare a mitologiei antice grecești neapărat, fiindcă, în primul rând, nu sunt un istoric al religiilor încât să vă ofer o perspectivă pertinentă asupra acestor ființe divine misterioase pe care strămoșii noștri le invocau pentru a primi inspirație artistică.
Muzele ne-au fascinat de mii de ani. Spun că ne-au fascinat fiindcă prima mea iubire este de fapt muzica – asta înainte să descopăr magia și domeniul ocult. Mai întâi am explorat posibilitățile de a deveni muzician.
Muzica este și motivul pentru care am scris articolul despre Magia Muzicii, publicat în The Hermetic Tablet 2024, unde am avut marele noroc să apar în aceeași revistă cu giganți ai domeniului magic și ezoteric la nivel mondial.
Dar hai să ne întoarcem la spiritele care au inspirat până și termenul de muzică, și anume Muzele.
Sunt mai multe surse și variante privind câte muze ar exista, dar conform tradiției celei mai cunoscute, Muzele sunt fiicele lui Zeus (Jupiter) și ale Mnemosynei (zeița memoriei). Ele erau considerate protectoarele și custodele artelor și inspirației artistice, fiecare fiind asociată cu câte un domeniu specific al artei și științelor.
Cele 9 Muze:
-
Calliope – Muza poeziei epice și elocvenței
-
Clio – Muza istoriei
-
Erato – Muza poeziei erotice și cântecelor de dragoste (ne dăm seama că aceasta clar inspiră multă lume încă și în ziua de azi)
-
Euterpe – Muza muzicii și a poeziei lirice
-
Melpomene – Muza tragediei
-
Polyhymnia – Muza imnurilor sacre și a retoricii
-
Terpsichore – Muza dansului și a corului
-
Thalia – Muza comediei și a poeziei pastorale
-
Urania – Muza astronomiei, astrologiei și a științelor exacte
Pentru omul modern, ideea de muze – ființe spirituale care ne binecuvântează cu inspirație – poate părea o fabulație. Dar dacă ești genul de om mai artistic, sunt sigur că te-ai confruntat cu momente în care îți veneau idei pentru artă, pictură, cinematografie, scris, muzică etc.
Aceste rush-uri de creativitate apăreau brusc și puternic, ca și cum nu aveai idee de unde vin – mai ales când știai că luni întregi poate te confruntai cu un blocaj creativ. Poate lucrai la un roman și nu știai cum să termini un capitol sau poate ești comediant și urmează un show important, dar simți că ți-ai pierdut simțul umorului și nu ai nicio idee de glume.
La fel, observăm de-a lungul istoriei cum mari oameni de știință și filozofi se trezeau cu inspirație uimitoare, doar ca mai apoi să o piardă. Uneori păreau posedați de ideile pe care le aveau, ca și cum nu aveau destul timp sau limbaj pentru a le exprima.
Inspirația lui Newton, de pildă, se bănuia că era de origine divină și nu doar rezultatul unui măr căzut în cap. Nu cred că un simplu măr ar fi fost capabil să-l inspire pe tânărul geniu să formuleze fizica newtoniană și să facă progrese uriașe în matematică pentru a o explica.
Dar Newton era un caz aparte. Deși astăzi este cunoscut ca cel mai important om de știință al epocii moderne, puțini știu că întreaga sa activitate alchimică și ocultă a fost ascunsă de comunitatea științifică. El credea într-o lume vie și spirituală, populată de inteligențe și forțe invizibile. Aceste credințe nu îl făceau mai puțin capabil în știință – dimpotrivă.
Aceste calități de geniu sunt atât de uraniene, încât sunt asociate cu planeta Uranus în astrologie și cu a noua muză, Urania.
Muzele sunt, în mare parte, asociate cu aerul pe planul elemental. Aerul guvernează gândirea, ideile și inspirația – iar până și cuvântul inspirație vine direct din acest simbolism. Se spunea că ideile sunt purtate de vânt și pot fi „inspirate” odată cu aerul pe care îl respirăm.
Procesul de expirație ar reprezenta transmutarea acestor idei, venite din tărâmul elementalilor de aer, în artă, scris, poezie – toate domenii guvernate de cele nouă muze.
Partea grozavă la Muze este că ele încă sunt aici și ne pot inspira, dacă știm cum să interacționăm cu ele și să le cerem ajutorul.
Pentru toți artiștii, muzicienii, scriitorii, inventatorii și filozofii care au ajuns – cumva – pe acest blog, vă voi dezvălui în curând un ritual prin care puteți intra în contact cu Muzele, pentru a depăși blocajele de creativitate.
Devenind prietenii acestor spirite, creativitatea voastră va înflori.
Acest ritual va fi publicat pe Gumroad, împreună cu restul ritualurilor și traducerilor mele.
Fiți binecuvântați.
Frater Iustin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu