luni, 28 august 2023

Fazele lunii și influențele sale.

Fazele lunii și influențele sale.


Luna, pe lângă soare, este astrul cel mai ușor recunoscut de pe cer. Timp de mii sau chiar zeci de mii de ani, a fascinat omenirea prin lumina sa și ciclicitatea ei. Aceasta influențează mareele, creșterea plantelor; timpul rotației ei în jurul pământului este de 27 de zile și 3 ore, aproape cât durează ciclul menstrual.

Strămoșii noștri de pe toate continentele au recunoscut că există o sincronicitate între fenomenele de pe pământ și influența lunii. Dacă soarele și poziția sa pe cer influențează în primul rând lumea cotidiană prin câtă lumină și căldură dădea, luna a exercitat o influență mai subtilă, ținând de emoții, vise, subconștient și lucrurile ascunse. Poate din acest motiv, wiccanii o "venerează" în forma ei triplă, dar să fie înțeles că ciclurile lunare sunt la fel de importante și în religia creștină, islamică sau în mod deosebit iudaismul, care folosește un calendar lunar.

Luna are și un rol foarte important în operațiuni magice de orice fel. Asta fiindcă dacă privim lucrurile dintr-o perspectivă hermetică, fie că folosim modelul geocentrist al lui Ptolemeu sau Arborele Sefirotic, Luna este prima și singura sferă directă ce ține legătura cu pământul și lumea materială.

În cazul Qabalei hermetice, Luna este chakra sefirei Yesod, cea a fundației. Matricea realității înainte ca aceasta să fie manifestată în lumea materială. Orice lucru care există și va exista sau a existat, mai întâi a apărut în sefira aceasta, în sefira lunară.




Dar, revenind la sfaturi practice acum, fiindcă practica este baza acestui blog.

În funcție de fază și plasarea lunii, poți obține diverse rezultate în magie.

Pe scurt:


Luna în creștere: Magie pentru manifestarea de schimbări, atragerea de lucruri către tine. De exemplu, bani, iubire, noroc.

Luna în descreștere: Tot pentru schimbări, dar în care respingi și îndepărtezi lucruri departe de tine. Exemple ar fi respingerea bolii, tristeții sau a unei persoane toxice.

Luna plină: Folosită pentru ritualuri de iluminare, manifestări puternice.

Luna nouă: Pentru a seta intenții, meditație și reflecție interioară.

Mai există două aspecte foarte importante. Plasarea lunii în semnele astrologice; fiecare semn va conferi o anumită culoare sau formă a manifestării intenției tale prin ritual. De exemplu, când luna se află în Taur, în semn de pământ și unul în care e exaltată, putem vorbi de o îndeplinire a intenției ce va avea loc foarte lent, dar sigur, în timp ce în Gemeni manifestarea va fi rapidă, dar mai instabilă și mai mult marcată de caracterul intelectual al semnului.

Pe lângă asta, când îți planifici un ritual, oricare ar fi, contează ca luna să nu fie în vid de curs.

Când luna se află în vid de curs, aceasta este în acea poziție în care tranzitează un semn și intră în altul; poate să dureze câteva ore până la jumătate de zi. Ce e de reținut este că în aceste momente, dacă faci un ritual, nu se va întâmpla mai nimic și cel mai bine este să aștepți ca această fază să treacă.

Știu că dacă mă urmăriți, căutați feluri în care să vă sporiți capacitățile extrasenzoriale și că, în încheiere, vă dau un scurt ritual care poate fi modificat după cum credeți pentru "deschiderea celui de-al treilea ochi".

Când luna se află în creștere sau e plină în Pești, luați o lumânare albă sau argintie și un bețișor de tămâie cu aromă de iasomie.

Aprindeți-le și spuneți o rugăciune către Arhanghelul Gabriel, care preșidează asupra sferei lunii.

De exemplu, o puteți folosi pe aceasta:

"Preasfințite și puternic Arhanghel Gabriel, 'Puterea lui Dumnezeu', tu care ești stăpân asupra sferei lunare și care dezvălui lumea nevăzută, întâi creată. Te chem și te invoc să-mi deschizi mintea și ochii sufletului, ca să vad și să înțeleg aceste taine. Așa să fie, către slava, gloria și numele inefabil al celui prea înalt Tetragrammaton și pe numele sacru SHADAI EL CHAI, Amin."

Apoi mai meditează privind în flacăra lumânării încă cel puțin 15 minute.

Multe binecuvântări. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu