marți, 4 iunie 2024

Despre tăblița Ouija

Pentru mulți dintre cei fascinați de paranormal și ocultism, tăblița Ouija este unul din subiectele și jocurile cu care vă veți întâlni. Există mult mister în spatele acesteia și a fost și subiectul câtorva filme horror de proastă calitate care nu au făcut decât să adauge mai multe mituri în jurul acesteia.

Dar dacă vreți să abordați ocultismul într-o manieră mai practică, probabil vă întrebați dacă aceasta chiar funcționează și chiar este capabilă să facă contact cu spirite și să obțineți răspunsuri de la ele.

Răspunsul îi va surprinde pe sceptici, dar este da.




O dată ce faci un salt în lumea aceasta a magiei și paranormalului, realizezi că de fapt pe oricât de absurd ar părea, să faci contact cu vreun spirit nu este un lucru dificil, asta fiindcă suntem înconjurați de spirite mai tot timpul. Universul astral este foarte bine populat cu tot felul de ființe de toate mărimile și funcțiile, de la unele ce le-am putea asocia cu bacterii și vietăți unicelulare, la cele mai complexe ce ne fac pe noi oamenii să părem ca niște insecte.

Doar pentru că nu le vezi cu ochii liberi, nu înseamnă că nu sunt acolo.

O tăbliță Ouija, dacă stăm să ne uităm la ea cu atenție, nu este un obiect chiar așa de spectaculos, e un simplu alfabet cu răspunsurile da sau nu în colțuri și cu un triunghi mobil pe rotițe care poate fi mutat pe aceasta cu o gaură rotundă în el ca să indice răspunsul.

De obicei e folosită în grup în petrecerile de Halloween sau alte ocazii în care lumea se adună să se distreze puțin și să se joace cu forțe ascunse. Participanții deseori sunt surprinși că răspunsurile obținute chiar sunt verosimile, și că aceasta chiar "funcționează".

Problema totuși cu această tăbliță aparent neremarcabilă, este că tinde să funcționeze poate prea bine și ajunge să îi șocheze pe participanți și să îi inducă într-o stare de teamă, o stare ce poate fi ușor exploatată de către entitățile neprietenoase cu care poți interacționa. Nu toate entitățile din jurul tău sau din mediul tău vor să te vatămeze, cum ar spune alți oameni paranoici, dar la fel ca oamenii, unele nu au intențiile cele mai bune, și vor face diverse lucruri cu scopul de a se amuza sau pentru a obține felurite favoruri de la cel ce folosește tăblița, precum să facă lucruri pentru ei, să le ceară ofrande etc.

De aici apar problemele. Iar acestea nu vin doar de la simplul fapt că aceste spirite pot cere lucruri de la tine, dar după jocul Ouija, acestea nu sunt puse în nici un fel sau constrânse să spună adevărul.

De exemplu dacă tu și un grup de prieteni, vreți să folosiți tăblița să chemați spiritul unei celebrități decedate, cum ar fi de exemplu să zicem Mădălina Manole. Vei primi un răspuns, dar nu ai absolut nici o garanție că vei interacționa cu spiritul ei. Poate veni orice alt spirit care să se prefacă că este spiritul ei, și să îți dea tot felul de răspunsuri care să te convingă și eventual să vină la rândul său cu felurite cereri care mai de care mai ciudate și uneori rău intenționate.

Tocmai din acest motiv, nu recomand să folosiți tăblița Ouija după instrucțiunile din jocul asociat cu aceasta. Ea poate fi folosită și incorporată într-un format de ritual, dar pentru asta ai nevoie și de alte instrumente magice cum ar fi un triunghi de manifestare și un cerc de protecție, sau o formă de structură de limitare pentru spirit încât să nu îi se dea prea mult spațiu de manevră pentru prefăcătorii și șiretlicuri.

Spun asta, fiindcă sunt deja destule cazuri cu oameni pățiți, inclusiv în România ce s-au jucat cu ea și s-au trezit că viețile lor au devenit brusc mult mai interesante, dar nu și în felul care ar fi vrut.


Multe binecuvântări.

Frater Iustin Levi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu