Venus retrograd în Berbec - Provocari pentru relatii

De pe 1 martie până pe 12 Aprilie, Venus se află în retrograd în semnul Berbecului, terminându-și întoarcerea în semnul Pești.  

Perioada aceasta este marcată și de un Mercur în Retrograd, care de obicei aduce destul de multă confuzie și neînțelegere în comunicare.  

Totuși, de data aceasta, cu retrogradul venusian și această combinație de semne, avem motive în plus să tratăm relațiile noastre cu mult mai multă atenție și răbdare.  

În primul rând, să începem cu Venus. Venus în astrologie este planeta dragostei, iubirii, frumuseții, prieteniei, artei, muzicii etc. Știm că tot ceea ce noi considerăm a fi valoros și prețios este guvernat de către Venus. Venus ține mult și de atracție și uniune, ca și cum ar avea acel efect gravitațional dintre persoane, ce îi face să se apropie și să se îndrăgostească.  

Venus este exaltată în semnul Pești. Asta fiindcă Pești este și semnul spiritualității și al iubirii pure. Există ceva transcendent, atât în ceea ce privește ideea de identitate, cât și de transcendență a iubirii, ce trece dincolo de orice barieră și permează tot spațiul nostru.  

Pești fiind un semn ce ține mult de imaginație și lumile nevăzute, e un mediu perfect pentru Venus. Inspirațiile artistice sau muzicale răsar din această combinație armonioasă.  

Oceanul de emoții și trăiri alimentează înclinațiile artistice tipice lui Venus.  

Dar hai să trecem mai departe și să vedem imediat detrimentul acestei planete. De la exaltare, Venus trece imediat în detriment sau în exil în semnul Berbec.  

Berbecul este condus de către Marte și împarte multe asemănări cu planeta războiului. Știm că Berbecii, cel puțin arhetipal, sunt luptători, războinici, pionieri, oameni neînfricați care mai întâi se aruncă înainte și apoi gândesc. Există multă impulsivitate aici, dar știm că impulsivitatea în relațiile de iubire sau prietenie rareori duce la ceva bun pe termen lung.  

Dacă Pești este un semn al acestui ocean colectiv de informație și emoții, Berbecul este un individ 100%. Acesta, și poate și Leul, sunt printre cele mai individualiste dintre semne.  

Se axează pe persoana întâi și numai pe nevoile sale.  

Venus aici nu se simte prea bine. Iubirea înflorește împărțind, împărtășind și dând, sau chiar prin sacrificiul de sine tipic semnului precedent de apă.  

Când avem combinația dintre Berbec și Venus, iubirea este în mare parte de sine sau de satisfacerea impulsurilor de moment, care nu țin cont prea bine de rezultatele pe termen lung.  

Aici mai intervine, colac peste pupăză, cum s-ar zice, și retrogradul. Retrogradul lui Venus aduce reexaminarea lucrurilor sau a persoanelor care sunt prețioase din viețile noastre. Ceea ce înseamnă că relațiile noastre de iubire sau prietenie sunt puse sub microscop și tindem să observăm și lucrurile care ne displac la partener(ă), mai mult decât în curs normal.  

Ne putem aștepta în egală măsură, dacă suntem singuri, să vedem cum o fostă iubire își face apariția iar în viețile noastre. În cazul cuplurilor, aici intervin și ispitele.  

Beleaua vine că, reexaminând relațiile, fără să gândim în această perioadă, ne vom întreba „Ok, dar ce face această persoană pentru MINE?! Cum rămâne cu sentimentele MELE și cu ce vreau EU?”. Cred că puteți intui de pe acum că dialogul va fi exact despre cum fiecare individ este servit în relație și ce câștiguri personale are.  

Dragostea nu mai e despre a împărți o viață împreună, ci despre satisfacția sinelui. O combinație urâtă pentru Venus.  

Mai sunt și alte mici sau mari probleme. Luna Februarie și Martie corespund și cu mai multe sărbători legate de iubire sau fertilitate. Avem atât Sfântul Valentin, Dragobetele, cât și săptămâna de 1-8 Martie.  

De obicei, aceste zile sunt asociate cu o celebrare a iubirii, dar când celebrăm ceva, automat ajungem și să conștientizăm lucruri din relațiile noastre, poate și lucruri care nu ne convin.  

De aceea, în această perioadă a iubirii, au loc mult mai multe despărțiri. Cu Venus în retrograd, vedem discuții noi și certuri ce pot apărea din faptul dacă ai primit sau ai luat flori, mărțișor. Dacă ai răsfățat pe cine trebuia când trebuia sau dacă ai primit tu ceva satisfăcător înapoi. Puteți realiza cum lucrurile devin complicate și neplăcute imediat. Deodată, aceste conversații degenerează în acuzații, iar în combinație și cu Mercur retrograd, găsim mult mai multă confuzie în comunicare.  

Sfatul meu este să fiți mai degrabă pasivi la aceste impulsuri în această perioadă. Nu luați prea în serios certurile și așteptați ca vremurile acestea să treacă ca apoi să puteți reevalua relațiile în luciditate sau să vă bucurați de ele.  

Să aveți spor în toate.  

Frater Iustin

De pe raft: Miturile Care Ne Invata sa Traim - Joseph Campbell

 Joseph Campbell a devenit recent printre autorii mei favoriți în domeniul istoriei religiilor și al mitologiilor. Acum câțiva ani am avut plăcerea să citesc poate cea mai bine cunoscută scriere a sa, ''Eroul cu o mie de chipuri''. 

În acea perioadă eram mai mult interesat de mitologie și de felul în care aceasta poate fi integrată în dezvoltarea unei mitologii fictive pentru un proiect literar la care am lucrat. 

Am reușit să termin de scris încercarea mea de roman, dar, odată terminat, ajunsesem să cred că este o încercare foarte slabă și că mai am nevoie de antrenament înainte să public ceva. Indiferent, în acea perioadă am zis măcar să mă interesez de acest Monomit inventat de către Joseph Campbell și de 

Călătoria Eroului, chiar dacă eroul cărții mele nu poate fi numit neapărat erou, iar acțiunea avea loc după îndeplinirea misiunii sale și înfrângerea adversarilor.

De atunci mi-a plăcut felul în care Campbell ne face o introducere în lumea fascinantă a mitologiilor și felul în care găsea atât asemănări, cât și diferențe între toate aceste povești cu eroi și eroine care au inspirat folcloriști și autori de beletristică sau chiar regizori de film precum George Lucas până acum.

Totuși, în 1972, Campbell vine cu această carte nouă care extindea asupra ideilor expuse în ''Eroul cu o mie de chipuri'', și aceasta este ''Miturile care ne învață să trăim''. De fapt, traducerea din ''Myths To Live By'' și chiar titlul ne poate induce puțin în eroare.

Aceasta nu este o carte de self-help, chiar dacă, la prima vedere, așa ar părea. Din punctul meu de vedere, scopul este mai mult să plaseze Călătoria Eroului în timp și spațiu, în contextul social, cultural și civilizațional care a dat naștere tuturor acestor povești.

Indiferent că vorbim despre Hercule, Odin, Buddha, Hristos sau alte personaje mitice, poveștile acestor personaje fascinante, oricât de universale, au acele trăsături care le fac distincte. Aceste diferențe vin din mediul geografic în care aceste mitologii au apărut, fie că vorbim de Europa, America Precolumbiană, Africa, India sau Orientul Îndepărtat. Spațiul și stilul de viață al acestora vor colora mitologiile în felurile lor.

De exemplu, vedem o diferență clară între mitologiile culturilor de vânători-culegători din tropice, unde persistă vegetația abundentă și umiditatea, dând naștere unor mitologii mai mult înclinate spre venerarea Divinului Feminin, în timp ce culturile pastorale sau de vânători au atitudini și mitologii mult mai războinice.

La fel, prezența plantelor și a animalelor specifice devin personaje în aceste povești pe care civilizațiile noastre și le-au spus de mii și poate chiar zeci de mii de ani.

Campbell însă merge chiar mai departe, țesând mai multă complexitate în viziunea sa despre mituri și apariția mitologiilor. Intră și în teritoriul psihologic, explorând cum poate maladiile pe care noi le vedem astăzi erau integrate în calea șamanilor, atât din triburile de inuiți din zona Arctică, cât și din zona africană.

Pentru mine, totuși, cel mai relevant capitol a fost cel despre Mitologia sau Mitologiile Iubirii. Iubirea fiind și un subiect la care meditez mult mai intens de câteva luni pentru a atinge o înțelegere mai profundă a acesteia.

Nu are rost să vă povestesc fiecare capitol în parte. Dacă sunteți interesat de religii, mitologie și psihologie și de felul în care puteți învăța lecții importante din ele, citiți ''Miturile care ne învață să trăim''.

Multe binecuvântări, Liviu Ustinescu

Mai puține cursuri, mai multă practică.

Interacționând cu mai multe persoane din domeniul acesta ezoteric, ajung să port conversații despre aceste subiecte cu mulți indivizi care sunt „școliți”, cum s-ar zice, dar care, din păcate pentru ei, nu prea posedă prea multă experiență.  

Când mi-am început aventura ezoterică, cam prin 2007, venind în București și făcând cunoștință cu câteva personaje colorate și, ulterior, controversate, am realizat că domeniul acesta era deja exploatat de câțiva indivizi care se numeau maeștri. Fie că era vorba de Yoga, Reiki, Radiestezie sau, în cazuri excepționale, Magie (un termen mai controversat), scena era plină încă de atunci de acești profesori care făceau cursuri și scriau manuale de mai multe feluri.  

Realizasem că, pentru câțiva, viața aceasta implicată în educația sau partea pedagogică a acestor subiecte era dominată aproape în exclusivitate de elevii sau clienții pe care îi puteau atrage.  

Și asta nu este o problemă – până la urmă, acel maestru sau profesor își alocă ore și zile, poate chiar săptămâni, să lucreze la un curriculum, să îl promoveze și să îl predea elevilor săi.  

Toate bune și frumoase până aici, fie că e yoga, reiki, radiestezie, NLP etc.  

Dar am zis ca și alte dăți că materialismul acesta spiritual prezintă o problemă pentru mulți. Majoritatea elevilor sau participanților se mulțumesc cu prezența la aceste cursuri și diplomele pe care le primesc, dar, în loc să aplice acele cunoștințe în viețile lor de zi cu zi, se apucă de încă un curs, și apoi de încă un curs, și așa mai departe.  

Este genul de comportament al elevului perpetuu, care simte nevoia să mai adauge încă o diplomă sau încă un titlu, la fel cum un artist marțial fals simte nevoia să își adauge mai multe centuri și grade sau *dani*, dar nu are deloc experiența de a intra în ring și a fi pocnit în față de un adversar pe măsura sa.  

La ce se ajunge urmărind această metodă de învățare sau aprofundare? La un individ ce poate poseda câteva cunoștințe de suprafață, cunoaște termeni, jargon, ajunge să discute și să filozofeze despre practica sa, dar nu prea ajunge să practice.  

Iar, la fel ca în cazul artistului marțial, se ajunge și la punctul în care își construiește o imagine falsă de sine, în care, în teorie, el sau ea știe că ar avea cine știe ce puteri sau abilități și, mai rău, se poate și înconjura cu elevi la rândul său, care nu fac decât să îi hrănească acest ego deja umflat dincolo de proporții.  

Continui această comparație cu artele marțiale și, mai exact, cu toți acești maeștri falși de Wu-Shu, Tai-Chi, Kung-Fu, care au fost testați de către un luptător chinez de MMA, *câinele turbat* Xu Xiaodong. Acesta nu era „inițiat” în nicio școală de arte marțiale antice, cu conotații mistice, nu avea nicio centură sau titlu special, dar știa să se lupte și i-a provocat pe toți acești maeștri în ringul de luptă, ca să își demonstreze abilitățile.  

Fără doar și poate, i-a făcut knock-out pe toți în mai puțin de un minut, demascând lumea falsă și ipocrizia acestor maeștri marțiali.  

Din păcate pentru el, Xu Xiaodong, în loc să fie răsplătit de către autoritățile chineze pentru că a demascat pe toți acești maeștri falși, a ajuns însă să fie groaznic pedepsit prin sistemul draconic de credit social al Republicii Comuniste Chineze.  

În fine, revenind la acest domeniu ocult, sau poate mai mistic și ezoteric. Cursurile și studiile acestea nu sunt, în esență, nici bune, nici proaste, dar tu, ca elev, te îmbeți cu apă rece dacă ai impresia că vei căpăta cunoștințe și abilități reale bazându-te numai pe ele.  

Și spun aici că poate dai de un profesor ideal, cineva cu multă răbdare, cu multă experiență practică, care îți distilează ani, poate chiar decenii de încercare, eșec și succes într-o formulă pe care o poți aplica și tu, la fel ca un artist marțial care a luptat și știe ce înseamnă tehnici care merg și care nu merg.  

Poate găsești acest profesor ideal, dar, dacă nu te pui să aplici acele tehnici, acele cunoștințe, nu prea vei face progrese. La fel, fii foarte atent când cineva te complimentează foarte mult, fără să îți dea și sfaturi pentru a te îmbunătăți sau fără să îți dea teme pentru acasă pe care va trebui să le realizezi. Automat te vei împotmoli.  

La fel și cu vânătoarea de diplome. Diplomele și titlurile, fiindcă ajung să fie date ușor, ajung să nu mai valoreze mai nimic.  

Ca să contracarezi această împotmolire prin care trec majoritatea căutătorilor din acest domeniu, vă dezvălui cum veți face progrese reale. Acestea vin din tradiția și practica pe care eu personal o fac, dar o puteți aplica și la alte discipline și tradiții.  

1. Nu aștepta momentul ideal să te apuci, fiindcă nu va veni. Apucă-te acum.  

2. Fă-ți ritualurile și rutina zilnică, chiar dacă în ziua respectivă nu ai chef sau dispoziția necesară. La fel ca un călugăr mistic care își face rugăciunile. Acela, poate, în unele zile, nu are deloc dispoziția să se închidă în chilie și să se roage și să facă metanii, dar o face.  

3. Fă-ți însemnările de jurnal. Am mai vorbit despre cele trei jurnale în articolele precedente.  

4. Fii modest. Poate ai învățat ceva, dar, cu cât vei învăța și vei practica mai mult, vei realiza cât de puține știi.  

Să aveți spor în toate,  

Frater Iustin

Iertarea - Un pas important in initiere

Un pas important în inițiere este iertarea.

În cazul sistemului pe care îl urmăresc de câțiva ani, o etapă foarte importantă implică iertarea.

Lucrând la gradul de aer, Theoricus, inițiatul trebuie să practice iertarea în mod activ. Asta implică iertarea tuturor persoanelor care i-ar fi greșit până atunci.

Se face o listă extensivă cu fiecare individ sau chiar grupuri de persoane care ți-ar fi cauzat supărări, suferințe sau te-ar fi deranjat, iar în dreapta fiecăruia se scrie „Te iert, Te Iert, Te iert. De trei ori te iert.”

În alte instanțe, iertarea se practică în formă de meditație. Se stă așezat sau în poziția preferată de meditație și se vizualizează imaginea persoanei pe care urmează să o ierți. Este esențial să încerci să o închipui ca și cum ar fi acolo și să îi spui apoi că o ierți.

În cazul celor pe care simți că te-au nedreptățit de mai multe ori, acest proces poate fi repetat de mai multe ori. Asta și din cauza faptului că vorbele spuse nu sunt de ajuns; scopul este să ajungem să iertăm și cu inima, nu doar cu gândul și cu vorba.

Știu însă că iertarea, pentru majoritatea în ziua de azi, este un proces foarte dificil. Aici nu stau să judec pe nimeni, fiindcă sunt complet conștient că nu este deloc ușor. Am trecut prin acest grad, cu practică zilnică și cu încercările mele de iertare, și unele persoane sau grupuri îmi e foarte greu să le iert.

Motivele vin și din cauza faptului că acestea nu au căutat reconciliere și aici intrăm în câteva cazuri tipice de iertare:

Prima include iertarea unei persoane care și-a cerut scuze și caută reconciliere. Evident, acest proces este și cel mai ușor, fiindcă măcar vedem dorința de împăcare.

A doua include iertarea cuiva care nu și-a cerut iertare sau clar nu crede că a greșit cu nimic față de tine și nu caută reconcilierea. După cum îți poți da seama, acest pas este mai greu. E posibil să vorbești cu acest individ și el să îți spună că nu e de vină sau, poate din contră, să arunce toată vina pe tine. Indiferent de cum ar decurge astfel de conversații sau lipsa lor, noi tot trebuie să încercăm, în inimile noastre, să îi iertăm.

A treia implică situații în care persoana în cauză nu a mai comunicat cu noi, fie din cauza distanței, fie pentru că s-a întâmplat să fi murit deja. Aici, iarăși, este greu, fiindcă nu există comunicare și nu știm dacă își dorește reconcilierea, iar în absența lor din această lume nu avem cum să comunicăm, decât dacă am apela la forme de magie ce includ lucrul cu spiritele morților, dar aceasta include riscuri și necesită multă experiență.

Cel mai des, în cazul ultimelor două categorii, vei eșua. Nu spun asta cu răutate, ci vei eșua fiindcă ispita răzbunării este mereu mai puternică. Impulsul nostru e să ne facem singuri dreptate, să nu iertăm, să răspundem unei palme cu un pumn. Și chiar dacă aceasta ar avea sens dintr-o perspectivă utilitaristă, prin neutralizarea unui dușman, știm că spiritualitatea transcende aceste impulsuri.

Este greu să iertăm, mai ales pe răufăcători de toate felurile, fiindcă cel mai des nu conștientizăm un adevăr important despre răufăcători sau despre cei care greșesc. Poate am fost condiționați să credem că fiecare om are puterea de alegere. Și aici spun că da, într-adevăr, putem alege, dar o alegere adevărată o facem când nu suntem sub presiune. Cel mai des, alegerea este deja făcută pentru noi și ajungem să fim pasageri în viețile noastre.

Iar când alegem să facem rău, nu o facem ca un gest de manifestare a autonomiei noastre ca ființă independentă și completă spiritual.

Adevărul crunt este că oamenii, oricât de mult potențial ar avea, sunt slabi. Și încercând să mascăm această slăbiciune, ajungem să îi vătămăm pe alții. Trăgându-i pe alții în jos, ne ridicăm, la fel ca un om ce se îneacă, se agață de altul care înoată la suprafață și îl trage la fund pentru a se ridica cu prețul acestuia.

Omul disperat face gesturi disperate, iar aceste gesturi, ce se nasc din slăbiciunea noastră spirituală, în absența lui Dumnezeu în viețile noastre, sunt felul în care încercăm să ne ridicăm.

Ridicarea este totuși o iluzie, nu facem decât să ne scufundăm tot mai adânc.

Iertarea vine mai ușor când conștientizăm slăbiciunea noastră și slăbiciunea tuturor celor din jur. Eu personal am realizat acest lucru când lucram la procesul de iertare a părinților mei, care, din exterior, sunt niște oameni extraordinari, dar și ei au făcut greșeli. Greșeli în general în viață și inclusiv față de mine.

Am avut o discuție, într-o zi, cu ei, într-un context festiv, în care amândoi mi-au enumerat greșeli pe care le făcuseră și am înțeles atunci, în final, de ce. Le-au făcut fiindcă nu știau mai bine și atât au putut în momentul acela.

Mie mi-a fost mai ușor, fiindcă am văzut dorința de reconciliere cu mine, așa că iertarea, după acel moment, mi-a venit mai ușor.

Dar știu că mulți dintre voi poate aveți părinți, rude, foști prieteni, foști parteneri și partenere care v-au vătămat foarte grav și nu s-au gândit poate nici o clipă să își ceară iertare.

Realizați și puneți-vă în poziția lor și conștientizați că răutatea lor a venit din neputință și slăbiciune sau din cauza limitărilor pe care le posedă ca persoane.

Într-un final, iertarea te ajută pe tine. Te ajută fiindcă nu mai cari această răutate și ranchiună în tine, care te macină și te rugineste zi cu zi, clipă cu clipă.

Iertând, te eliberezi pe tine de aceste blocaje emoționale și de sentimentele de furie, rușine, teamă și vină. Astfel, ajungi să te ierți până și pe tine. Dar dacă nu aveți idee cum să începeți cu iertarea, cel mai bine apelați la iertarea Divină.

Dacă sunteți creștini, de exemplu, apelați la ajutorul lui Hristos. Căutați iertarea Sa pentru orice vă apasă și, obținând-o, veți putea și voi să faceți la fel ca El, să puteți ierta până și cele mai grele fărădelegi comise față de voi.

Vă las cu una dintre melodiile mele preferate de la trupa Kamelot: My Confession

"My God has shown His sympathy for all the spirits lost

I'll pray for salvation and peace for ages

Standing in the summer breeze, inhaling life again

A new day has come

A chance to relive

Forget and forgive"

Fiți binecuvântați în toate.

Frater Iustin