Joseph Campbell a devenit recent printre autorii mei favoriți în domeniul istoriei religiilor și al mitologiilor. Acum câțiva ani am avut plăcerea să citesc poate cea mai bine cunoscută scriere a sa, ''Eroul cu o mie de chipuri''.
În acea perioadă eram mai mult interesat de mitologie și de felul în care aceasta poate fi integrată în dezvoltarea unei mitologii fictive pentru un proiect literar la care am lucrat.
Am reușit să termin de scris încercarea mea de roman, dar, odată terminat, ajunsesem să cred că este o încercare foarte slabă și că mai am nevoie de antrenament înainte să public ceva. Indiferent, în acea perioadă am zis măcar să mă interesez de acest Monomit inventat de către Joseph Campbell și de
Călătoria Eroului, chiar dacă eroul cărții mele nu poate fi numit neapărat erou, iar acțiunea avea loc după îndeplinirea misiunii sale și înfrângerea adversarilor.
De atunci mi-a plăcut felul în care Campbell ne face o introducere în lumea fascinantă a mitologiilor și felul în care găsea atât asemănări, cât și diferențe între toate aceste povești cu eroi și eroine care au inspirat folcloriști și autori de beletristică sau chiar regizori de film precum George Lucas până acum.
Totuși, în 1972, Campbell vine cu această carte nouă care extindea asupra ideilor expuse în ''Eroul cu o mie de chipuri'', și aceasta este ''Miturile care ne învață să trăim''. De fapt, traducerea din ''Myths To Live By'' și chiar titlul ne poate induce puțin în eroare.
Aceasta nu este o carte de self-help, chiar dacă, la prima vedere, așa ar părea. Din punctul meu de vedere, scopul este mai mult să plaseze Călătoria Eroului în timp și spațiu, în contextul social, cultural și civilizațional care a dat naștere tuturor acestor povești.
Indiferent că vorbim despre Hercule, Odin, Buddha, Hristos sau alte personaje mitice, poveștile acestor personaje fascinante, oricât de universale, au acele trăsături care le fac distincte. Aceste diferențe vin din mediul geografic în care aceste mitologii au apărut, fie că vorbim de Europa, America Precolumbiană, Africa, India sau Orientul Îndepărtat. Spațiul și stilul de viață al acestora vor colora mitologiile în felurile lor.
De exemplu, vedem o diferență clară între mitologiile culturilor de vânători-culegători din tropice, unde persistă vegetația abundentă și umiditatea, dând naștere unor mitologii mai mult înclinate spre venerarea Divinului Feminin, în timp ce culturile pastorale sau de vânători au atitudini și mitologii mult mai războinice.
La fel, prezența plantelor și a animalelor specifice devin personaje în aceste povești pe care civilizațiile noastre și le-au spus de mii și poate chiar zeci de mii de ani.
Campbell însă merge chiar mai departe, țesând mai multă complexitate în viziunea sa despre mituri și apariția mitologiilor. Intră și în teritoriul psihologic, explorând cum poate maladiile pe care noi le vedem astăzi erau integrate în calea șamanilor, atât din triburile de inuiți din zona Arctică, cât și din zona africană.
Pentru mine, totuși, cel mai relevant capitol a fost cel despre Mitologia sau Mitologiile Iubirii. Iubirea fiind și un subiect la care meditez mult mai intens de câteva luni pentru a atinge o înțelegere mai profundă a acesteia.
Nu are rost să vă povestesc fiecare capitol în parte. Dacă sunteți interesat de religii, mitologie și psihologie și de felul în care puteți învăța lecții importante din ele, citiți ''Miturile care ne învață să trăim''.
Multe binecuvântări, Liviu Ustinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu