Vorbesc aici despre problema vieților anterioare și felul în care ajungem să privim întreaga idee a unor vieți trăite în pielea altor personaje istorice.
În mod normal nu aș fi vorbit prea mult despre acest subiect fiindcă sincer nu stau să mă gândesc prea mult la cine sau ce am fost. Totuși, văd că acesta e un subiect des abordat în care mai mulți ajung să pretindă că, cândva și undeva, au fost cineva.
Revenind la vieți anterioare. Cu excepția religiilor abrahamice, aici mă refer la Iudaism, Creștinism și Islam, se pare că cam întreaga planetă sau culturile din restul lumii sunt de părere că de fapt "noi" trăim mii, poate milioane de existențe în care am fost personaje de toate felurile, am fost poate chiar diverse forme de viață fie ca plante sau animale și că acum iată-ne ca oameni contemplându-ne natura existenței.
Am aflat totuși că încă și în sânul credințelor abrahamice a existat și această idee. Ce-i drept, sporadic și ascuns, dar s-a circulat și aici ideea că am trăit mai multe vieți și că, de fapt, existența aceasta este doar una din mii sau zeci de mii.
Într-un fel înțeleg și de ce această idee a fost eliminată din gândirea acestei zone geografice, mă refer la Europa, America, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Dacă am crede că aceasta nu e unica noastră viață, nu am mai fi interesați să slujim pe Dumnezeu și să ne îndeplinim menirea în care ne unim cu Divinitatea absolută.
Totuși, la fel cum Kierkegaard a intuit, alții ar fi văzut întreaga idee a unei unice existențe în mod diferit.
Dacă nu ne așteaptă nimic dincolo de moarte și eternitatea este o negură totală, mulți s-ar gândi să trăiască o viață cufundată în plăcere și satisfacerea poftelor imediate, fiindcă totuși trăiești doar o singură dată (You only live once: YOLO).
Dar iată-mă că revin la subiectul vieților anterioare. Vă spun sincer, eu nu am absolut nicio problemă cu credința în vieți anterioare. Ba chiar sunt de părere că această teorie este verosimilă și că există posibilitatea ca, de fapt, noi am trăit multe vieți și existențe până să ajungem în forma în care ne aflăm acum.
Problema mea vine când lumea crede prea mult în viețile lor anterioare și ajung să își ignore importanța vieții pe care o trăiesc aici și acum.
Vin aici cu o anecdotă.
Prin 2009, cred, umblam într-un anturaj în care cochetam cu ocultismul, magia și credințele alternative. Aceste grupuri în care mă aflam erau și strâns legate de muzica pe care o ascultam și pe care o ascult cu multă plăcere și acum. Îmi place rockul și se întâmplă și să cânt în formații și proiecte muzicale legate de acest stil.
În fine, în acest anturaj, dau de o fată sau, acum mai bine zis, de o femeie care avea o credință mai ciudată. Aceasta era convinsă, sau cel puțin încerca să ne convingă pe toți că, de fapt, era reîncarnarea unei zeițe egiptene, anume Isis.
Când ajunsese să își mărturisească și mie această credință aberantă am fost luat prin surprindere. Da, sunt de acord că mi se părea ea cam ciudățică, dar până la urmă toți eram un grup de ciudați, de oameni la marginea societății care nu se prea integrau.
Dar ea era convinsă că era Isis și că soțul ei era, de fapt, Osiris, chiar dacă acesta nu părea să zică prea mult pe subiectul respectiv.
S-a ajuns la un punct în care nu am mai rezistat și i-am zis că această credință e stupidă, că ar trebui să se axeze pe existența ei de aici și de acum și că poate nu este deloc reîncarnarea unei zeități egiptene.
Motivul este și unul de ordin matematic. Dacă crezi în reîncarnare și analizezi cât % din populație pe vremuri erau regi, regine, împărați, împărătese sau ZEI, realizezi că șansa cea mai mare de reîncarnare în trecut era să fi fost un fel de țăran care cultiva pământul și nimic ieșit din comun.
Da, nimic extraordinar, ci alt om care cultiva pământul sau creștea animale pentru a-și continua existența.
Dar cazul acestei femei indică o nevoie intrinsecă a ființei umane, și anume nevoia de a te simți important.
Fiecare dintre noi ajungem să facem câte ceva care să ne umfle simțul importanței de sine. Unii ajungem de mici să participăm la olimpiade, în care ne dovedim abilitățile intelectuale, alții intră în competiții sportive, uneori în sporturi de contact în care ne putem domina fizic adversarul, sau intrăm în competiții de jocuri pe calculator, în care ne umflăm ego-ul prin câștigarea de meciuri în spațiul virtual.
Alții începem să facem afaceri, acumulăm bani sau căutăm poziții de influență socială, fie că am deveni preoți, lideri de comunitate, politicieni sau oameni de afaceri care mișcă multe piese în lumea aceasta economică.
Totuși, există acele cazuri în care poate nevoia noastră de importanță nu poate fi îndeplinită de nimic din ce am făcut sau poate încă suntem tineri și nu am realizat nimic. Atunci ce le rămâne acestor indivizi?
Ei bine, dacă ei ar crede în reîncarnare, au o portiță în care își pot afirma importanța.
Altă dată vorbisem cu un alt tovarăș care îmi spunea că era, de fapt, un Elf de pe o altă planetă și că nu se vede ca om și că, de fapt, urăște specia umană. O altă femeie cu care vorbisem zicea că ea de fapt e Mihai Eminescu.
Acești indivizi toți aveau, în ciuda eforturilor lor, la fel ca mine de fapt, vieți ordinare.
Vieți ordinare în care făceau lucruri ordinare și nu își puteau umfla simțul de importanță de sine.
Dar chiar dacă ai crede în vieți anterioare, vreau să vă spun că nu este absolut nimic rău în a avea o viață simplă și ordinară, de fapt poate e chiar ceva ce unii și-ar dori.
Nu vă spun că credința în reîncarnare e o aberație, fiindcă sincer și eu cred în ea. Problema este că nu are rostul să ne încredem prea mult în fantezii legate de cine am fi fost.
Spun asta fiindcă dacă ne concentrăm pe cine am fost, nu mai băgăm de seamă unde suntem acum și ce avem de făcut.
Nu contează că poate în trecut am fost Alexandru cel Mare dacă acum sunt altcineva și am probleme mundane pe care trebuie să le rezolv.
Trăiți aici și acum, nu în trecut.
Frater Iustin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu