De pe raft: Războiul Nevăzut

Pe internetul spiritual sau ezoteric românesc circulă multe idei și texte de origini exotice, dar mai puține despre spiritualitatea creștin-ortodoxă.

E o pierdere mare pentru cei ce îl caută pe Dumnezeu în diverse practici de meditație, yoga sau chiar consumul de substanțe menite să extindă conștiința, fiindcă în cadrul religiei creștine avem o adevărată comoară de texte, cât și de practici care îl aduc pe Dumnezeu în viețile noastre.

Această cronică vine din perspectiva mea. Nu sunt vreo autoritate în materie de spiritualitate creștin-ortodoxă, dar, odată cu trecerea timpului și după câțiva ani buni de rătăcire, am ajuns să apreciez tot mai mult calea aceasta.
În mod ironic, a fost practica mea magică, pe care am reînceput-o după o pauză serioasă, cea care m-a deschis iar spre Dumnezeu.

În timpul inițierii mele, am trecut prin mai multe încercări și provocări menite să mă facă să învăț adevărurile cosmosului, dar și ale propriei ființe. În vremurile acestea am fost măcinat de frământări, trebuind să fac pace cu cine sunt, ce fac și felul în care mi-am trăit viața.
Practica aceasta este menită să te ajute să privești adânc în interior și să confrunți „demonii” care m-au făcut să rătăcesc ceva timp în întuneric și deznădejde.

Pentru că acesta este primul lucru pe care aceste ființe îl vor face odată ce începi să realizezi și să conștientizezi adevărul. Anume acela că Dumnezeu ne-a făcut, ne iubește și că vrea să ne desăvârșim venind înspre El.
Dar, cum știm și din învățăturile creștin-ortodoxe, drumul acesta este mereu plin de primejdii, ispite și decepții, iar chiar dacă avem potențialul de îndumnezeire, e bine să conștientizăm că suntem foarte naivi și ușor de păcălit.

Șiretlicurile, ai spune, la fel cum spune și Nicodim Aghioritul în acest manual de viață spirituală, ar veni de la dușman, de la Diavol. Dar cel mai mare șiretlic, însă, vine din altă parte, de undeva mult mai aproape—de fapt, vine din noi.

Lupta sau acest război nevăzut, această violență continuă pe plan mental și spiritual, nu este dusă doar cu spiritele malefice, paraziții ce se atașează sau ispititorii ce ne șoptesc în ureche să facem ce este rău, să ne mândrim și să păcătuim, ci cu noi înșine.
La fel ca teoria psihanalizei lui Freud, Sinele sau Id-ul este partea din noi ce ne impulsionează să ne satisfacem toate poftele, deseori spre dezonorarea noastră, cât și a aproapelui nostru.

Știu că poate clerul ar fi dezgustat de această alăturare, dar citind această carte am observat această paralelă interesantă.
Nicodim Aghioritul, un părinte spiritual ce a dus o viață monahală extrem de strictă, vine însă cu strategia perfectă pentru combaterea sinelui și a dușmanilor noștri care ne vor îndemna mereu pe calea malefică:

1. Să nu te încrezi în tine.

2. Să îți pui toată încrederea și credința în Dumnezeu.

3. Să te lupți neîncetat.

4. Să te rogi.

Începem cu prima armă: aceea de a nu te încrede în tine.
Pare cam contra a tot ce ni se spune în ziua de azi, mai ales din partea multor așa-ziși maeștri spirituali sau învățători. Peste tot, în media, cât și din partea lor, suntem sfătuiți să avem încredere în noi, fiindcă noi am ști cel mai bine ce ne este de folos.
Acest lucru este o mare și gogonată minciună. Cel mai des nu știm absolut deloc ce vrem, și chiar dacă vrem ceva, nu ne putem explica de ce. Judecățile noastre sunt cel mai des eronate și greșite în multe feluri, atât cele de moralitate, cât și cele simple, legate de ce decizii să luăm în viețile noastre.
Oricât de mult potențial avem și oricât de mult ne-am ridica, am învăța sau ne-am înțelepți, suntem tot ființe limitate.
Chiar dacă, prin absurd, să zicem că am avea cele mai pure și benevolente intenții, suntem limitați în resurse fizice, mentale și spirituale pentru a îndeplini ce vrem.

A doua armă dată de către Nicodim Aghioritul este să ne punem toată încrederea în Dumnezeu.
Asta vine logic, fiindcă numai El are resurse infinite la dispoziție.
Acesta este atotputernic, atotcunoscător și înțelept și este în totalitate bun.
Și chiar dacă nu știm ce ne-ar face bine în diverse circumstanțe și momente din viață, ne putem baza pe El să ne dea exact ceea ce ne va fi cel mai de folos.

A treia armă este lupta neîncetată.
Părintele Nicodim ne amintește că lupta aceasta spirituală cu demonii, care ne vor atâța și îmboldi, are loc tot timpul și că este esențial să nu lăsăm în nici o clipă garda jos.
Vom fi ispitiți, tentați și atacați din toate direcțiile, în timp de veghe și în somn, și chiar când trecem printr-o perioadă confortabilă trebuie să fim vigilenți.
Mai ales ne sfătuiește să fim vigilenți cu noi înșine, pentru că din interiorul nostru vor porni cele mai multe sugestii: să nu ne iubim aproapele, să nu cinstim pe Dumnezeu și să încercăm să ne ridicăm pe noi.
Vanitatea și mândria vor fi primejdii constante, iar chiar și în ultima clipă a vieților noastre, deznădejdea ne va asalta, încercând să ne nimicească în momentul în care ne dăm ultima suflare.
Deci, lupta aceasta cu sinele, cât și cu dușmanii noștri spirituali, este constantă. Să nu te aștepți că, odată ce ai cucerit un păcat, ai scăpat în totalitate de ispită și de tentații.

Bineînțeles, ultima armă este rugăciunea.
Prin rugăciune ne smerim, ne punem încrederea în Dumnezeu și îi cerem ajutorul.
Și prin rugăciune ne luptăm, așa că autorul ne îndeamnă să cerem ajutorul duhovnicului nostru, să respectăm canonul și, în afara acestuia, să ne rugăm constant.
Rugăciunile sunt de multe feluri, dar prin rugăciune îndeplinim și celelalte trei condiții pentru a birui.

Ce mi-a plăcut tare mult la această carte este și stilul în care e scrisă.
Nicodim Aghioritul ne prezintă textul în capitole scurte, de cam 2 sau 3 pagini maxim, și totul pe un ton blând și prietenesc, menit să ne încurajeze, să ne dea credință și optimism.

Pentru mine, această carte a ajuns în mâinile mele într-un moment special. O perioadă de timp, înainte să adorm, mă măcina un gând. Mereu am avut un somn dificil, fiindcă, în familia mea, pe linie maternă, neamurile mele au cărat această povară.
Înainte să adorm, eram deseori agitat și mă măcina o întrebare: „Cu cine să mă lupt? Cine este dușmanul meu? Pe cine trebuie să răpun?”
Asta venise și în urma stadiului meu de inițiere, în care începusem, în fiecare marți, să invoc puterile planetare ale lui Marte.
Consecințele acestei practici au scos la suprafață impulsuri marțiale. Știam că sunt chemat la luptă cumva, și gândul acesta îmi ocupa până și starea de veghe.
Mă bucur că, în sfârșit, am găsit un răspuns satisfăcător cu ajutorul părintelui Nicodim Aghioritul.

Frater Iustin